Public Program

Hindu Centre, London (England)

1983-06-05 Kundalini – the most ancient science of spiritual life, London, England, DP, 51' Chapters: Introduction by Yogi, Talk in Hindi, Talk in English, Talk in HindiDownload subtitles: EN,RO (2)View subtitles:
Download video - mkv format (standard quality): Download video - mpg format (full quality): Watch on Youtube: Watch and download video - mp4 format on Vimeo: View on Youku: Listen on Soundcloud: Transcribe/Translate oTranscribeUpload subtitles

Feedback
Share
Upload transcript or translation for this talk

Program public

Londra, Anglia – 05.06.1983

Coordonatorul Centrului Hindus: …a Indiei, în Adunarea Constituantă a Indiei. Shri Mataji, înainte de a-și începe munca de răspândire a filozofiei și gândirii hinduse, s-a căsătorit într-o familie de intelectuali de elită, cu Shri C.P. Shrivastava. Cei care cunoașteți liderii de după eliberarea Indiei din cadrul IAS (Serviciul Administrativ al Indiei) știți deja cele mai proeminente nume, iar numele lui Shri C.P. Shrivastava a fost unul dintre ele. 

Sir C.P. a avut onoarea de a fi în exclusivitate secretarul personal al lui Shastriji, Shri Lal Bahadur Shastri (prim-ministru al Indiei). Și abia acum, după ce i-am văzut numele, îmi amintesc, Shri Mataji, că, fiind secretarul Fundației Guvernamentale a Cadrelor Didactice, la o conferință în Delhi, când am fost invitați de Shastriji, însuși C.P. Shrivastava îi conducea pe oaspeți acasă la Shastriji. Simt o mare bucurie că Dumnezeu creează situații în care întâlnim oameni deosebiți în diferite ocazii, arătând că lumea este atât de mică. Shrivastavaji, după ce s-a remarcat în serviciul lui Shastriji, a fost transferat la Corporația Navală a Indiei unde a obținut postul de secretar, iar mai târziu a activat în cadrul Națiunilor Unite, la Agenția Maritimă Internațională. 

Sunt elemente marcante din trecutul acestei familii de intelectuali. Ca deținători ai unor poziții importante în guvernul Indiei și în Adunarea Internațională a ONU, au intrat în contact cu personalități internaționale de elită. Iar Shri Mataji, dintre ei toți, în loc să se exalte în acele poziții și locuri importante, a fost permanent preocupată de spiritualitate. Iar astăzi ne va vorbi despre câteva dintre misterele învățăturilor noastre, deci vom avea privilegiul să o cunoaștem mai bine prin mesajul Său. 

S-a născut în apropiere de Nagpur, la Chinddwara. Este mai tânără decât mine, iar strălucirea farmecului lumii spirituale pe care o vedeți pe chipul lui Shri Mataji este un lucru rar întâlnit – e greu să găsești oameni care radiază tot timpul. Și iată că Domnia Sa ne va vorbi. Îi urez bun-venit lui Shri Mataji din partea membrilor Centrului Hindus, în fața tuturor personalităților marcante ale comunității hinduse. Sunteți trecută în program și când va veni momentul vă vom ruga să veniți să ne vorbiți. Dacă doriți puteți veni pe scenă, sau poate vreți să vorbiți stând în picioare? Cum doriți. 

De asemenea, este o regulă să vă informăm despre activitatea pe care am desfășurat-o de când ne-am întâlnit ultima dată și până acum. Celebrăm Ziua Independenței Indiei în această țară și Înaltul Comisar invită diferite organizații să planifice și să organizeze programul din 15 august. Am fost invitați acolo și am promis să luăm parte la activitățile care se desfășoară. Am avut o întâlnire la Coffee House organizată de DFC (Departamentul pentru Comunități) despre egalitatea între rase, la care am participat din partea Centrului Hindus. Iar la biroul New Life a fost invitat Ken Livingstone… 

Shri Mataji: (hindi) În primul rând, vreau să mulțumesc coordonatorului și fondatorului Centrului Hindus. Mulțumesc din inimă tuturor pentru că Mi-au oferit ocazia să vă întâlnesc și să vă vorbesc. La început, aș dori să vorbesc oaspeților în engleză despre Kundalini. După aceea voi vorbi în Hindi. Dacă îmi permiteți cu toții, le voi vorbi indienilor despre cum ar trebui să trăiască aici. 

(engleză) Kundalini nu este un lucru nou sau ceva care a fost descoperit în timpurile moderne. Este cea mai veche știință a vieții spirituale. Problema nu este faptul că n-a fost înțeleasă sau întâlnită în alte locuri decât în India unde oamenii știau despre Kundalini. Însă limbajul utilizat îi poate face pe mulți să gândească în mod greșit că energia Kundalini este ceva specific la nivel local sau poate cel mult la nivel național. 

În țara noastră, în India, vorbind din punct de vedere istoric, s-au manifestat trei tipuri de mișcări. Prima mișcare din punct de vedere spiritual a fost cea pe care o numim mișcarea părții drepte, prin care am încercat să controlăm natura. Am încercat să controlăm natura prin voința lui Dumnezeu, sau prin voința Puterii Atotpătrunzătoare, pe care o numim chaitanya. În consecință am început să oferim Havane sau să folosim alte metode de invocare a Spiritului acestor elemente, prin care le puteam înțelege iar ele ne puteau înțelege pe noi. Rezultatul este, cred, știința – vizibilă în ziua de azi – și care a luat amploare. Iar ca rezultat al științei, mulți vizionari în India au văzut că au fost create atât de multe lucruri în această țară măreață, mult înainte chiar de a începe să scriem istoria. S-au creat avioane extraordinare și tot felul de mijloace de zbor fără pilot; nu bombe, ci avioane, în acele timpuri. Este un fapt. Desigur, este greu de acceptat, pentru că oamenii nu pot crede că țara noastră a putut crea așa niște lucruri extraordinare. 

Al doilea tip de mișcare care a început în India a fost bhakti – venerarea lui Dumnezeu. Oamenii care erau intelectuali au început să lucreze prin intermediul intelectului pentru a crea un raport între ființele umane și natură. Iar cealaltă parte a oamenilor, care erau căutători, s-a gândit că este mai bine să cânte laude lui Dumnezeu și să invoce grația Sa asupra lor, astfel încât lumina iubirii Sale să dezvăluie tot ce este spiritual și superior conștiinței umane. Iar al treilea tip de mișcare care a fost extrem de secretă în acele timpuri, a fost mișcarea procesului de evoluție, prin care o ființă umană trebuia să fie făcută conștientă de Sinele său superior, Spiritul – Atma – prin trezirea lui Kundalini. 

Veți fi uimiți că, în vremea lui Shri Rama, socrul Său, care era Raja Janaka, a avut un singur discipol pe nume Nachiketa. El i-a spus că ar dori să știe despre Sinele său, despre propriul său Atma. Raja Janaka i-a răspuns: „Poți să-mi ceri toată averea mea, poți lua tot ce am, dar te rog nu-mi cere să-ți dau Iluminarea.” Nachiketa însă era foarte nerăbdător și perseverent și și-a atins scopul până la urmă. Deci în vremea lui Raja Janaka, putem spune, au existat foarte puțini oameni care și-au primit într-adevăr Realizarea Sinelui. În general, însă, la acea vreme, oamenii nu aveau atâtea proiecții mentale și probleme de viață; erau foarte simpli și foarte sensibili la Divinitate. Ei au înțeles cine era Rama, au înțeles cine era Sita și au înțeles în acele vremuri ce era puterea divină. Deși poate că nu aspirau să devină Spiritul, totuși, atât de mulți dintre ei știau de existența Lui. 

Patanjali Yoga, așa cum a fost descrisă, a fost practicată în țara noastră cu mii de ani în urmă, cu mii și mii de ani în urmă, când am avut un sistem foarte diferit de viață. Vorbind despre yoga, văd că aici oamenii fac un fel de exerciții. Sunt cu adevărat uimită – pentru că ele nu au absolut nimic în comun cu yoga. Patanjali Yoga conține de fapt opt etape – Ashtangas. Dintre acestea, prima și cea mai importantă este Ishwara Pragnya, însemnând că trebuie să stabilizați în interior propriul Ishwara. Ishwara reprezintă Spiritul. Spiritul trebuie să fie stabilizat mai întâi și apoi urmează celelalte șapte etape. Printre ele sunt Yama, Niyama, care sunt foarte stricte, iar dacă le citiți, veți ajunge la concluzia că e greu să găsești în lume una sau două persoane care să le poată urma. Oamenii ar fi șocați să afle că nu-ți era permis să te căsătorești și că erau multe alte restricții impuse. Dar pentru că în acele timpuri găseai cu greu una-două persoane care să aspire către acest țel, le-au fost impuse aceste metode austere care au fost practicate în acele zile, iar oamenii atingeau țelul cel mai înalt, obținând mai întâi Realizarea Sinelui și apoi trecând prin diferite stadii de pregătire ale stilului de viață, pentru a-și atinge scopul final. 

Așadar, a spune că Hatha Yoga înseamnă doar a sta în cap, este o idee foarte greșită despre yoga. Yoga este un cuvânt care vine de la cuvântul „yuthi” – unire. Când atenția voastră este iluminată de Spirit sau când voi, când Jeevatma (individualitatea) devine una cu Spiritul, sau cu Puterea Divină, aceasta este adevărata yoga. Un alt înțeles al cuvântului yoga, care este acum folosit greșit, este „kaushalam”, însemnând profunzime. Cei care și-au primit înainte de toate Realizarea trebuiau să cunoască metodele și legile care guvernează ființele umane la nivel divin, adică să cunoască legile divine, cum acționează ele și cum trebuie utilizate. Și această cunoaștere era adevărata yoga kaushalam, sau profunzimea privind legile divine, cum să fie folosite. 

Cu timpul, multe lucruri au dispărut iar marii profeți și yoghini s-au retras și ei în Himalaya sau în peșteri îndepărtate, fiindcă au crezut că ființele umane sunt incapabile să-i înțeleagă. Pentru acei oameni necopți care și-au manifestat interesul pentru yoga, ei au făcut tot posibilul să îi convingă că yoga trebuie făcută pentru început numai la nivel spiritual și odată ce Kundalini se înalță prin această yoga, abia atunci vor ști ce probleme au și care sunt cauzele lor. Abia atunci, în concordanță cu ele, pot face „yama” și „niyama”. Dintre cele două cuvinte, „yama” și „niyama”, primul se referă la colectivitate, la „samastha”, iar „niyama” se referă la ființa umană. Înseamnă că ceea ce trebuie să urmăriți în viața voastră de zi cu zi este „niyama” în propria voastră ființă, adică ce trebuie să schimbați în interiorul vostru. Iar „yama” înseamnă de fapt cât de mult trebuie să vă preocupați de ceilalți, de societatea în care trăiți, de oamenii cu care relaționați. 

Acest întreg sistem nu mai există astăzi. În acele timpuri, așa cum știți, discipolii păstrau complet „brahmacharya” (abstinența), până la vârsta de aproximativ 22-25 de ani, când se căsătoreau. Iar regulile erau atât de stricte, încât până și școala în care studiau era luată în considerare sub denumirea de „gotra”. De exemplu, „gotra” Mea este „Sunil”. Ei bine, nici astăzi nu Mă pot căsători în aceeași „gotra” – însemnând că nu te poți căsători generații la rând cu o persoană care a studiat în aceeași universitate. Un tip de celibat de o asemenea puritate era practicat până la vârsta de 25 de ani. După căsătorie însă, oamenii nu mai vorbeau despre asta. Doar până la vârsta de 25 de ani acesta era tipul de educație în stil Patanjali dat de universitate. 

În ziua de azi ne confruntăm cu viața modernă, iar în viața modernă, să vorbești despre Patanjali Yoga, așa cum a fost și cum ar trebui să fie, este un lucru foarte, foarte dificil. Nu ne putem aștepta ca oamenii să-și părăsească familiile, să-și abandoneze familiile, să meargă departe în Himalaya și să mediteze. Au trecut acele timpuri. Iar problema lui Dumnezeu este că, după ce a creat această lume minunată, după ce a creat ființele umane, constată că, în căutarea noastră, am luat-o pe cărări greșite, și asta peste tot. Nici măcar în India nu am păstrat calea dreaptă. Pretutindeni am luat-o pe căi greșite și trebuie să acceptăm că am mers la extreme în toate căutările noastre, fie că vorbim de creștinism, hinduism sau altă religie. Am mers la extreme, am comis greșeli și a sosit timpul să ne uităm în urmă și să vedem unde ne aflăm. 

Când am venit pe lume – încă de când eram doar un copil – am simțit că sosise timpul ca oamenii să-și primească Realizarea în masă. Altfel nu există salvare, pentru că ce s-a întâmplat, s-a întâmplat, nu mai contează. Oricare ar fi nivelul oamenilor – nu contează – dar trebuie să-și cunoască Spiritul, altfel nu le poți vorbi despre Dumnezeu. Este un fapt. Astăzi, dacă le vorbești tinerilor – vedeți această biserică a devenit un centru hindus. De asemenea, hindușii, în ziua de azi, sunt în așa fel încât copiii lor, dacă-i vedeți, nu sunt interesați de religie, nu sunt interesați de Dumnezeu. Trebuie să înfruntăm realitatea așa cum este și nu să avem propria imaginație despre ea, pentru că în acea imaginație am putea pierde totul. 

Așadar, astăzi, când lumea este atât de tensionată, cu tot felul de conflicte, tot felul de idei ciudate și tot felul de atacuri impure asupra ființelor umane, care este soluția? Să le dai oamenilor Realizarea Sinelui. Așa cum sunt ei, oriunde s-ar afla, trebuie să-și primească Realizarea Sinelui. Și am decis că voi lucra asupra permutărilor și combinațiilor, ale tuturor problemelor pe care le au oamenii, ale tuturor suferințelor lor… 

(Shri Mataji se adresează unei persoane din public al cărei copil și-a pierdut răbdarea) Puteți scoate copilul afară, vă rog? Ce… Vă rog luați copilul, mai bine scoateți-l afară. E mai bine. 

Deci problemele din ziua de azi trebuie înfruntate așa cum sunt și trebuie găsită o soluție. Așa cum v-am spus, prin puterile Mele meditative, sau putem spune, prin dedicarea meditativă, am descoperit că ființele umane au foarte puține probleme. Și oriunde se află ele, indiferent de circumstanțe, indiferent ce au făcut, indiferent ce greșeli au comis, indiferent ce au făcut împotriva lui Dumnezeu, este acum absolut esențial să-și primească Realizarea Sinelui. Nu are rost să le vorbești despre Dumnezeu, nu are rost să le vorbești despre Puterea Divină și nu are rost să le spui: „Trebuie să îți echilibrezi viața. Nu face una, nu face alta” – cum spun cele Zece Porunci. „Începe o viață nouă, fă una, fă alta” – nimeni nu te va asculta. Asta am descoperit și așa am rezolvat toate permutările și combinațiile care împiedică înălțarea ființelor umane la un nivel superior, cel al Spiritului. 

Iar când am lucrat asupra acestui lucru, am fost uimită de cât de puțin este de făcut. Ființele umane sunt deja pregătite să se înalțe la acea stare. Dar lucrul cel mai important pe care trebuie să-l aibă este dorința de a se schimba. Așa cum vi s-a spus, printre cunoștințele Mele sunt oameni foarte sofisticați din Londra și din toată lumea. Dar ce am descoperit este că ei nu au dorința de a se schimba. Sunt atât de mulțumiți de sine și plini de ei înșiși. Nu au dorința de a se schimba, nici de a schimba lumea și nici altceva. Deci nici nu se pune problema să le vorbești despre asta. 

Există însă o categorie de oameni speciali care în ziua de azi sunt numiți „căutători”, pe care William Blake i-a numit „oamenii lui Dumnezeu”, spunând că „ei trebuie să devină profeți și că vor avea puterea să-i facă și pe alții profeți.” Iar această profeție poate fi împlinită astăzi în Anglia, care este Ierusalimul. Pentru Mine, atunci când sunt în Anglia sunt englezoaică și Mă confrunt cu toate problemele Angliei pe care orice profet englez le-a putut vedea. Așa cum le-a văzut Blake în timpul vieții sale, în același fel am putut să le văd și Eu. 

Ei bine, când energia Kundalini, care se află în interiorul nostru, în osul sacru, este trezită de o persoană iluminată, Ea reușește să străpungă osul fontanelei, numit în sanscrită „Brahmarandra”, primindu-vă astfel adevăratul botez. Este exact ceea ce a spus Christos: „Trebuie să fiți botezați, să vă nașteți din nou”. Asta nu înseamnă că cineva, punându-ți mâna pe cap, sau punându-ți un yajnopavita (fir sacru), îți dă a doua naștere. Este un proces viu. Trebuie să înțelegem, ca niște oameni rezonabili și înțelepți, trebuie să știm că un astfel de botez nu este real. Este un fel de ceremonie artificială, ceva simbolic, care are la bază un lucru real. 

Deci ce să facem pentru a avea adevărata ceremonie? Pentru a avea ceremonia reală, trebuie să existe o metodă în interiorul nostru iar acea metodă este deja implementată în noi. Toți oamenii de știință își pot pune o întrebare simplă: „De ce Dumnezeu ne-a transformat din amoebă în ființe umane? În ce scop ne-a adus Dumnezeu la stadiul de ființe umane?” Dacă vă cer un răspuns, îmi veți spune: „Nu știm”. Probabil însă, dacă cineva ar spune că știe, răspunsul lui ar fi că sunteți aduși la stadiul de ființă umană, fiindcă sunteți în tranziție pentru a deveni Spiritul. 

Acest instrument de aici (n.t. Shri Mataji se referă la microfon) trebuie totuși conectat la sursă, altfel nu funcționează. Mai întâi ar trebui să fiți conectați la sursă, altfel, orice veți face, veți face într-o lume relativă, nu într-o lume absolută. Odată ce deveniți una cu Sursa, întreaga voastră exprimare – cum spune Kabira – este atât de plină de divinitate. E limpede că el a fost un suflet realizat și fiind un suflet realizat, a vorbit cu atâta autoritate, cu atâta înțelegere cu privire la Divinitate. Dar atunci când le-a vorbit, oamenii nu l-au înțeles niciodată. Obișnuiau să râdă de el, să-l ridiculizeze. Au crucificat suflete realizate, le-au bătut. Iar asta s-a întâmplat nu numai în Anglia, ci peste tot. Așadar, lucrul care stă la baza acestor fapte este simpla ignoranță – Agnyaanta, ignorarea faptului că există Dumnezeu, că există Puterea Atotpătrunzătoare, atât de plină de bunăvoință, pe care o simțim pentru prima dată după trezirea energiei Kundalini. Înainte de asta nu s-a întâmplat să o simțim. 

Deci vom folosi Patanjali Yoga în sensul că, odată ce vă primiți Realizarea, trebuie să înțelegeți cum să o mențineți. Nu trebuie să vă părăsiți familiile. Dimpotrivă, în Sahaja Yoga, dacă nu sunteți căsătoriți, este dificil să vă dau Realizarea. Este surprinzător, în Anglia, unde avem mii de oameni care și-au primit Realizarea, există o singură persoană – încă necăsătorită – care nu și-a primit Realizarea. Așadar, cei care nu se căsătoresc au un mic dezechilibru, uneori ei fiind la extreme. Așa că trebuie să vă căsătoriți după o anumită vârstă. Nu doar atât, dar trebuie să duceți o viață foarte, foarte normală. Toți marii sfinți ai Indiei au fost căsătoriți. De exemplu, Nanaka a fost un om căsătorit, Kabira a fost căsătorit, Janaka a fost căsătorit. Chiar și încarnări divine cum au fost Shri Rama, Shri Krishna, au fost căsătoriți.

 Deci nu împărtășesc ideea că austeritatea aduce rezultate bune, pentru că este, de asemenea, o proiecție mentală. De pildă, cineva a venit la Mine și Mi-a spus: „Mamă, Dvs. duceți o viață plină de confort, deci cum ați putea fi o persoană plină de spiritualitate?” Am spus: „Dar tu ce ai făcut pentru spiritualitate?” „Mi-am părăsit soția, am renunțat la casă, am renunțat la mașină, am renunțat la tot – iar acum sunt în fața Dvs., aici” – Mi-a spus. „Chiar așa?” – M-am mirat. „Bine. Tu îl venerezi pe Shri Krishna, așa că dacă vezi aici un lucru care crezi că valorează cât un fir de praf măcar de pe picioarele lui Shri Krishna, îl poți lua – cu o singură condiție: să fie egal cu un fir de praf de pe picioarele Lui. S-a uitat în jur și Mi-a spus: „Nu există nimic egal cu acel lucru”. „Deci la ce ai renunțat?” – l-am întrebat. „Renunți la pietre? La ce renunți? Este doar o idee mentală de care te agăți că renunți la un lucru sau altul.” 

În concepția noastră în India, ideea de „sanyasi” vine din interior. Așa cum Raja Janaka a fost numit „Videhi”, iar fiica sa, „Vaidehi”, pentru că deși trăia înconjurat de lux, în interior renunțase la tot. Înseamnă cât de detașat ești de lumea materială, atașat fiind de Spiritul tău. Nu ești atașat de nimic din ceea ce există. Presupunând că astăzi, așa cum a spus el, trăiesc în mare confort, veți fi uimiți că pot trăi la fel de bine și în satele din India, că pot trăi oriunde. Mă pot îmbăia într-un râu, pot dormi pe stradă, nu am nicio problemă. Pentru că ce oferă confortul? Dacă nu îți devine indispensabil, nu poți deveni sclavul confortului și nu îi vezi valoarea. Însă unii oameni Mi-au pus o întrebare – o întrebare menită să Mă rănească – „Dacă țara Dvs. este o țară atât de spirituală, o țară a yogăi – o numiți Yoga Bhumi… „Este Yoga Bhumi, fără îndoială”, am zis. „Atunci cum de sunteți așa săraci, vă zbateți în nevoi și cum de suferiți?” – M-a întrebat. Adevărul este că Shri Krishna a spus: „Yogakshemam vahamyaham”. A spus: „După ce vă primiți yoga, vă veți primiți kshema (bunăstarea)”. Nu kshema întâi și apoi yoga. 

Întâi trebuie să vă primiți yoga. Dacă ne primim yoga, doar atunci ne va fi asigurată bunăstarea. Shri Krishna a spus foarte clar: “Yogakshemam vahamyaham”. Deci mai întâi trebuie să vă primiți yoga. Iar cei care au încercat să obțină yoga s-au îmbunătățit în toate aspectele, atât din punct de vedere spiritual cât și material. Și asta deoarece puterea care este în interiorul nostru vă dă totul: cunoașterea, bunăstarea, bucuria, care sunt calitățile Spiritului vostru. Și odată ce acea bucurie începe să se reverse în voi, scăpați de toate problemele voastre fizice, mentale, emoționale și spirituale. 

Trebuie să fi aflat, probabil, că Sahaja Yoga a vindecat mulți bolnavi de cancer, de leucemie și atât de multe alte boli, fără administrarea niciunui medicament, doar prin trezirea energiei Kundalini. Mai mult decât atât, mulți oameni cu boli mentale au fost vindecați prin Sahaja Yoga. Sunt mulți oameni care au consumat droguri, sau au fost alcoolici și au renunțat la vicii imediat ce au venit la Sahaja Yoga. Pentru că odată ce atingeți țelul final, țelul cel mai înalt, nu vă mai dedați la astfel de lucruri – asta se întâmplă. De aceea vă cer tuturor să aspirați către țelul cel mai înalt și să uitați de toate celelalte probleme. Uitați acum de toate neînțelegerile voastre legate de Dumnezeu fără formă și Dumnezeu încarnat. Uitați toate aceste neînțelegeri, pur și simplu uitați de ele. Întâi primiți-vă Realizarea și apoi vom vorbi despre asta. Există o analogie foarte simplă, presupunând că veniți în această sală, este complet întuneric și vă întreb: „Ce este de făcut?”, veți spune: „Apăsați acest întrerupător și lumina se va aprinde.” Atât de simplu este! Mai întâi primiți lumina și apoi puteți vorbi despre celelalte lucruri, ce trebuie făcut și cum să dezvoltați profunzimea. 

Sahaja Yoga a început cu doar șase oameni – timp de patru ani M-am chinuit cu ei. Dar astăzi sunt foarte mândră să spun că și în Anglia avem mii de oameni care sunt în pace, care sunt yoghini – adevărați yoghini. Ei nu sunt ca cei care poartă un șirag de mătănii zicând: „Eu sunt cutare-ananda” – nu-și iau astfel de nume. Ei nu-și schimbă hainele, nimic altceva – sunt oameni normali. Duc o viață normală dar sunt yoghini, deoarece conștiința lor a devenit – repet: a devenit – conștientă colectiv. Au dobândit în conștiința lor spirituală, conștiința colectivă. Asta trebuie să se întâmple iar acest lucru nu este posibil primind certificate, ținând discursuri sau spălându-vă creierul, ci propria Kundalini trebuie să se trezească și voi înșivă trebuie să simțiți briza răcoroasă a lui Kundalini care este numită „chaitanya lahari” sau „ananda lahari”, descrisă de Adi Shankaracharya, cel care a scris cel mai mult despre energia Kundalini. El este, putem spune, cel care a readus-o la viață în scrierile lui. El a descris și a vorbit tot timpul despre energia Kundalini. 

Hindușii ar trebui să fie mândri că în țara lor au existat astfel de profeți și oameni extraordinari. Dar nu are rost să fim doar mândri. Vedeți, ar fi ca un lac cu lotuși, unde un viermișor cugetă: „Oh, sunt într-un lac cu lotuși”. Nu asta este calea. Trebuie să fim mândri pentru că suntem destinați să devenim lotuși. Hindușii au o responsabilitate foarte mare în această țară. Voi nu știți ce mare responsabilitate aveți. Vă voi vorbi despre asta în hindi. Dar lucrul cel mai important pe care aș vrea să-l știu este câți dintre voi îl caută cu adevărat pe Dumnezeu, îl caută în mod real, nativ, din interior. Iar dacă îl căutați, este în avantajul vostru faptul că într-un fel sau altul soțul Meu a fost ales în acest post și am venit aici, asta dându-mi posibilitatea să încep această muncă. Dar sunt foarte tristă să spun că printre numeroșii Mei discipoli, sunt foarte puțini indieni. Iar cei care fac cu adevărat o muncă substanțială sunt în majoritate englezi. E surprinzător că ei știu mai multe despre Chaitanya și Aumkhara decât cunoaștem noi. Nu este un lucru bun. Mâine copiii voștri vă vor pune întrebări. 

M-am dus să țin un alt discurs într-un loc unde se aflau musulmani, hinduși, tot felul de oameni, care erau mai preocupați de politică. Am fost uimită că și doamnele erau atât de implicate în politică. Desigur, aspectul politic este de asemenea foarte simplu de înțeles. Toată politica umană este artificială, nu are sens, pentru că se rezumă la bani. Toată politica este: dacă banii să fie distribuiți tuturor sau dacă să rămână la o singură persoană. Pentru Mine este un simplu joc de copii. În realitate politica este atât de artificială, încât o persoană ca Mine nu o poate lua în serios. Vă voi spune de ce. De exemplu, presupunând că am propriile puteri, sunt cel mai mare capitalist având aceste puteri în interiorul Meu, pentru că pot să fac ce îmi place. Dar în același timp sunt cel mai mare comunist, pentru că nu pot trăi singură, nu Mă pot bucura singură, pentru că trebuie să împart totul cu ceilalți – așa acționează iubirea. Asta este – iubirea de care te bucuri atunci când este reflectată în ochii altor oameni. Așadar, asta este politica cea mai importantă, asta este munca lui Dumnezeu și în felul acesta își exercită Dumnezeu politica, fiind un capitalist pentru că are totul în interiorul Său, poate face tot ce vrea, dar în același timp își dorește să împartă, vrea să dăruiască celorlalți și vrea să vadă că și ceilalți reflectă iubirea Sa. Aceasta este politica lui Dumnezeu la care ar trebui să aderați.

Desigur, lucrurile lumești din viața de zi-cu-zi ne deranjează și ne mâhnesc, trăind în această țară. Dar vă asigur, dacă veniți la Sahaja Yoga, un nou tip de relație va fi stabilit între voi și Sahaja Yoghini. Aceasta este o nouă familie care ia naștere în Anglia – o familie foarte puternică. Iar ei toți au un respect extraordinar pentru voi ca indieni, din diverse motive de care nu sunteți conștienți. Au un respect imens pentru voi. Chiar dacă nu sunteți Sahaja Yoghini, ei au totuși un mare respect pentru voi. De aceea vă sunt foarte recunoscătoare, domnule, că M-ați invitat aici să vorbesc în fața prietenilor dvs. și să vă expun pe scurt realitatea astfel încât să vă înțelegeți și să vă ajutați unul pe celălalt, pentru a scoate la iveală rodul filozofiei hinduse.

  Nu este o religie organizată, este o filozofie. Și nu este nici măcar o filozofie, ci în profunzime reprezintă rădăcinile, dacă înțelegeți. Ea susține totul și ajută pe toată lumea. Până și Christos este descris în Devi Mahatmyam ca Shri Mahavishnu. Dar nimeni nu a știut despre asta, pentru că este o religie atât de organizată, încât n-au vrut niciodată să afle cine este Mahavishnu. La fel și în India, nimeni n-a vrut să știe cine este Christos. Mahomed Sahib nu este nimeni altcineva decât Dattatreya, iar noi putem dovedi asta prin intermediul lui Kundalini, că ei toți sunt una. Christos a spus clar: „Cei ce nu sunt împotriva Mea sunt cu Mine”. Cine sunt aceia? Veți descoperi aceste lucruri în Sahaja Yoga și sper că veți descoperi și veți înțelege că religia hindusă nu este ceva ce poate să încapă într-o cupă. Este ceva foarte vast. Ea conține totul dacă înțelegeți esența ei. Noi am uitat însă că are rădăcini iar rădăcinile trebuie înțelese în profunzimea lor. 

Acum vă voi spune în hindi, tot ce este posibil despre Kundalini, în acest scurt timp. Este un lucru foarte misterios și trebuie să înțelegeți că oamenii nu știu nimic despre Kundalini considerând-o un mister, dar în realitate Ea este lucrul cel mai facil. Și aș vrea să vă rog pe toți să veniți la programele noastre, pe care le avem în diferite locuri, la Caxton Hall și, de asemenea, la Town Halls. Vă rugăm să veniți. Luați totul în serios, și încercați să aflați despre rădăcinile profunde care au susținut filozofia hindusă. Până când nu veți avea această cunoaștere, veți fi mereu contestați. Voi înșivă vă îndoiți de voi. Iar mâine propriii voștri copii vor spune: „E lipsit de sens. De ce se duc la templu? De ce venerează? De ce trebuie să vorbim despre Dumnezeu? Unde e Dumnezeu?” Dar a sosit timpul să o facem! Nu doar să vorbim despre Dumnezeu, ci să-i și dovedim existența, să dovedim existența chaitanyei. 

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! 

(hindi) Acum vă voi vorbi puțin în hindi și vă voi spune lucruri care simt că nu sunt în regulă. V-ați părăsit țara și ați venit aici. Și după ce ați venit în această țară, problemele acestei țări vă afectează. Știu asta foarte bine și înțeleg cu ce vă confruntați, dar trebuie să cunoaștem motivul pentru care ne confruntăm cu aceste probleme.

 În primul rând, trebuie să înțelegem că, în orice țară ne aflăm, cea mai valoroasă tradiție pe care o are țara noastră este că noi nu am venit în această lume pentru a câștiga bani. Scopul vieții noastre nu este să câștigăm bani, ci să ajungem la Dumnezeu. Despre toate celelalte lucruri și despre bani au vorbit mulți sfinți în țara noastră și ne-au spus cu toții cât de trecătoare sunt și că nu ar trebui să cădem pradă lor. Fiecare bhajan vorbește despre asta. Vedeți, de asemenea, în fiecare zi, în ce stare se află cei care au câștigat mulți bani. 

Uitându-vă la copiii de aici, puteți vedea că ajung să consume droguri și au tot felul de vicii. Motivul este că părinții au alergat după bani, numai și numai după bani și nu au oferit atenție și iubire copiilor lor. Când dragostea de bani a devenit acerbă, copiii au fost neglijați. Nu și-au educat copiii, și de aceea ei au luat-o pe căi greșite în viață. Mâine și propriii voștri copii o vor lua pe aceste căi. Așa de mult ego cu privire la bani n-a existat niciodată la indieni. Noi nu am venerat niciodată banii. Umanitatea a fost fundamentală în cultura noastră și nu ar trebui să uitați niciodată asta. 

Totuși, în tara noastră există mulți hoți în ziua de azi. Nu puteți nega acest lucru. Acest lucru de asemenea, se întâmplă din cauza voastră. Cei care vin în străinătate se întorc și spun în India că peste hotare se trăiește așa, că se găsesc tot felul de  lucruri. Cât timp India a fost condusă de englezi, mintea noastră nu a fost atât de poluată de aceste idei. Dar de îndată ce oamenii au început să revină în India ducând acolo lucruri cumpărate aici, ridicând în slăvi Occidentul, oamenii și-au pierdut mințile. Și acum, vedeți, indienii sunt în stare, dacă aduci ceva din străinătate – chiar dacă este doar un săpun – să îl arate tuturor. Nu avem santal în țara noastră? Nu avem măști cosmetice în India? Nu avem și noi lucrurile care există aici, de trebuie să vă lăudați cu ele ca să-i impresionați pe indieni, de parcă Occidentul ar avea ceva extraordinar? 

Vreau să vă spun tuturor că nu aveți nimic de învățat din Occident. Nu există nimic de învățat în această țară. Ar trebui să înțelegeți că este extrem de periculos să învățați ceva de aici. Veți face și voi faptele rele pe care le fac ei. Vă veți împotmoli în acea murdărie fără să ajungeți nicăieri. Așa că vă avertizez astăzi, aici, că nu ar trebui să învățați nimic de la această țară. Dacă trebuie să învățați ceva, ar trebui să învățați că acești oameni care au greșit, s-au întors acum spre Dumnezeu. În mod similar, păstrându-vă mândria, mândria națiunii voastre, veți reveni la Dumnezeu Atotputernic. Nu există nimic mai frumos decât asta. Am venit aici și am aflat că soția unui discipol care venise la Mine a fugit cu altcineva, sau că soțul cuiva a fugit cu alta, că unii nu-i respectă pe vârstnici. Făcând toate acestea, puteți fi mai rău chiar decât englezii! 

Am întâlnit un oficial, de fapt un ministru, care Mi-a spus că este o mare problemă cu cei din comunitatea Sikh care nu vor să poarte șapca de la uniformă, pentru că în religia lor stă scris să nu poarte nimic peste turban. I-am spus: „În religia lor scrie și să nu bei” și deci să-Mi aducă măcar un sikh care nu bea, un sikh care nu se atinge de alcool. Nu a găsit nici măcar unul care nu consumă alcool în Londra. Ascunzându-se astfel în spatele religiei, căutând lucruri pentru care să lupte, nu pot schimba nimic de fapt.

 Al doilea lucru pe care vreau să vi-l spun este că nu aveți cunoașterea completă a tradițiilor voastre. Dacă nu aveți cunoașterea tradițiilor voastre, cine vă va respecta? Dacă îi imitați pe englezi cât e ziua de lungă, cine vă va respecta? Trebuie să vă cunoașteți propria cultură, trebuie să știți de unde veniți și unde ați ajuns. Indienii pot învăța de la voi. Prin urmare vorbiți-le indienilor despre greșelile din Occident. Căutați să îi convingeți spunându-le că nu stați în paradis. Cunosc câteva femei care fac curățenie în aeroporturi, deși fac parte din casta brahminilor. Fac parte din casta brahminilor, dar fac curat în aeroport! În țara noastră nimeni nu va face asta pentru bani. Nu spun că este o rușine să faci acest gen de muncă, ci că este o rușine să o faci pentru bani. Dacă faci ceva pentru cineva, orice muncă pentru a-i servi pe alții – nu e nimic rău în asta. Dar să facă orice muncă murdară doar pentru bani, e sub prestigiul indienilor. 

Am continuat să le spun asta și unii chiar s-au schimbat. Dar vă cer vouă în mod special, pentru că atunci când veniți în această țară, sunteți ca o oglindă imensă pentru acești oameni. Ei se uită la voi și gândesc: „Iată cum sunt indienii! Atunci de ce ne dojenește Mama?” Orice le spun, ei află imediat cum sunteți de fapt. Am văzut că ei sunt nerăbdători să asculte muzică clasică indiană, pentru că muzica noastră este divină. Își are originea în Aum. Chiar dacă nu înțeleg ragas-urile, se bucură chiar și de cele mai dificile. 

Aici Mi se spune că atunci când indienii merg la cumpărături, copiii lor achiziționează muzică obscenă și dansează pe ea în India. Ar trebui să le spunem copiilor să nu facă asta. Este legea țării noastre că putem să ne creștem copiii așa cum vrem. În țara noastră libertatea nu a însemnat niciodată să fii excentric, lipsit de bună cuviință și decență. Asta este delăsare și se manifestă acum. N-ar trebui să încercăm să ne mulțumim copiii cu jocuri din Vest, ci să le modelăm caracterul. Dacă printre indienii de aici ar exista cineva – un exemplu de caracter extraordinar – atunci occidentalii nu ar rosti niciun cuvânt împotriva voastră.

 Indienii înșiși și-au pătat imaginea. Nu e departe ziua în care lumea vă va respecta atât de mult, văzând că sunteți indieni – vor simți că sunteți măreți. Pentru că orice s-ar întâmpla, noi încă îl înțelegem pe Ganapati. Noi știm ce este greșit. În India, când facem o faptă greșită, nu spunem că am făcut bine. Aici situația este de așa natură încât faptele rele sunt numite bune! Au făcut tot felul de legi care te uimesc și despre care nu-ți vine să crezi. Noi nu putem crede că acestea sunt lucruri bune. Ascultând de mii de ani de strămoșii noștri, lucrurile bune se află în mintea și în sângele nostru. Reprezentând adevărul, ele nu pot fi schimbate atât de ușor. Dar încet, încet suntem influențați de acești oameni, în loc să păstrăm învățătura strămoșilor noștri. 

Așadar, cu mâinile împreunate vă rog să fiți entuziaști și să acordați atenția necesară culturii voastre. Și nu doar atât, ci să o asimilați în interior prin Sahaja Yoga. Sahaja Yoga este singura metodă care vă trezește energia Kundalini. Iar voi aveți Spiritul în interior. Realizându-vă Spiritul, toate întrebările vor dispărea. Ziua în care lumea se va pleca în fața țării voastre nu e departe. Acea zi nu este departe. În ce i-am putea întrece pe occidentali? Ați putea spune că în domeniul științei. Nu-i veți putea depăși în știință pentru că fac asta de mult. Când noi abia ne îndreptam către știință, ei au făcut saltul spre computere. Și totuși ei nu pot concura cu noi în cunoașterea spirituală. Pentru asta trebuie să vină la noi să învețe și să devină ca noi. Trebuie să adopte obiceiurile și stilul nostru, altfel nu vor reuși. Cel mai bun mod este să deveniți oameni speciali, un simbol al trezirii. Dacă acest lucru strălucește în voi, ei vor spune: „Sunt indieni – așa este în India.” 

Sper însă să nu vă simțiți prost pentru ce v-am spus. Acceptați totul ca pe un sfat al unei mame pentru copilul ei. Trebuie să fiți înțelepți și alerți. Începeți să practicați Sahaja Yoga. Nimeni nu va îndrăzni să vă alunge de aici sau să vă deranjeze, pentru că toți Sahaja Yoghinii vor sări să vă ajute. Dacă unul dintre voi are probleme, ei toți se vor grăbi să vă ajute. Astăzi cel puțin trei-patru mii de oameni vă sunt alături; sunt frații și surorile voastre. Dar dacă nu aveți Realizarea, atunci nu sunteți demni să fiți admirați. 

Mă adresez în mod special doamnelor și fetelor. Femeile au distrus această țară. În țara noastră, femeile au o poziție foarte bună. Ele sunt respectate în India. Cu mult înainte de vremea lui Manu (Noe), se spunea despre femei: „Acolo unde femeile sunt venerate, locuiește Dumnezeu”. Așa se spunea. Dar femeile trebuie să fie cu adevărat respectabile. Nu e nevoie să învățați obiceiurile murdare ale femeilor de aici. Noi suntem la fel de puternice ca Mama Pământ. Avem o capacitate enormă de a absorbi multe lucruri, nu așa cum fac aceste femei stupide, care se ceartă cu soții lor, care stau departe de copiii lor, devin moderne și învață toate lucrurile rele. 

Va veni o zi când deși au avut cinci soți sau poate chiar mai mulți, vor sfârși în aziluri și cămine de neajutorați. E important să înțelegem că suntem femei iar bărbații sunt bărbați. Desigur, bărbatul și femeia sunt egali. Putem spune că sunt egali, dar nu sunt similari. Femeia, trebuie să știți, este roata din partea stângă a trăsurii, iar bărbatul cea din dreapta. Asta nu înseamnă că bărbații au dreptul să domine femeile. Bărbații au oprimat femeile, de aceea există această criză. Bărbații din cultura noastră trebuie să înțeleagă asta. Societatea noastră nu trebuie să decadă din cauza lor. Trebuie să uitați ce ați învățat greșit de la musulmani și acel loc din inima noastră care era păstrat pentru femei… Înainte chiar de numele lui Shri Rama, e invocat numele Sitei. Înainte de numele lui Shri Krishna, rostim numele lui Shri Radha. De aceea, respectând femeile și soțiile, tratându-le cu grijă și respect, veți vedea cum copiii voștri vor începe să vă respecte și întreaga lume se va transforma. 

Am văzut că acești oameni (Sahaja Yoghinii) s-au schimbat deși nu văzuseră niciodată tradițiile indiene. Voi sunteți însă indieni de atâta timp. Bunicii și străbunicii voștri au crescut în India, deci acest lucru va fi ușor pentru voi. Mă bucur să vă văd pe toți printre Sahaja Yoghini. Multe alte mii vi se pot alătura. Vă voi susține orice problemă ați avea. Pentru asta, în primul rând deveniți indieni, cu adevărat indieni. Asta nu înseamnă că deveniți ostili acestei țări, în niciun caz. 

În încheiere, vă voi spune că în Sahaja Yoga, Anglia este cunoscută ca un loc de o importanță deosebită. În Sahaja Yoga, Anglia este considerată inima universului. Veți fi surprinși să aflați că India este Kundalini și Muladhara, locul unde rezidă Shri Ganesha, iar Anglia este inima. De aceea vă aflați aici, însă trebuie să absorbiți ideile bune și calitățile de aici. Trebuie să împărtășiți celor de aici principii sănătoase și înalte, astfel încât să se poată stabiliza și ei într-o stare cu totul nouă. 

Prin Sahaja Yoga inimile lor s-au schimbat foarte mult. Soțul Meu obișnuia să spună: „Ce-i poți învăța pe acești oameni?” Râdea mult, pentru că am lucrat din greu cu șase oameni, timp de un an. Acum nu mai poate spune nimic și vede cum toți acești oameni s-au schimbat. Îmi spune: „Aș minți dacă aș rosti ceva împotrivă”. Așa stau lucrurile. Adevărul este că practicând Sahaja Yoga, oamenii se schimbă imediat. Spiritul din interiorul lor, care este Sinele lor, gurul lor, devine iluminat și are grijă de ei. Nu puteți plăti și nu există nimic ce puteți oferi pentru asta. Puteți doar să cereți: „Vă rugăm dați-ne Spiritul”. Puteți doar să cereți asta. 

Vă mulțumesc foarte mult tuturor că M-ați ascultat.