Shri Buddha Puja, You must become desireless

Brielpoort Deinze, Deinze (Belgium)


Send Feedback
Share

Shri Buddha Puja 1991, 04 august 1991, Deinze, Belgia

Astăzi ne-am adunat aici pentru a face puja pentru Buddha. După cum ştiţi, Buddha era fiu de rege. Şi într-o zi a fost uluit să vadă un om foarte sărac, foarte slab, care mergea pe stradă – era un om foarte nefericit – iar el a fost copleşit de tristeţe. Apoi a văzut un om care era foarte bolnav, era pe moarte. Apoi a văzut un om care murise şi oamenii îl duceau să-l incinereze. Toate acestea l-au întristat foarte mult şi a început să se gândească şi să caute motivul pentru care se întâmplă aşa cu oamenii. Mai întâi, de ce ajung atât de nefericiţi sau bolnavi, sau de ce mor aşa ca vai de lume? Motivul l-a găsit în căutările sale. A străbătut toată lumea, aş spune, în sensul că a citit Upanishadele, a citit… a fost la mulţi guru, a umblat prin multe centre de educaţie spirituală, Benares, a fost peste tot. Şi în cele din urmă s-a aşezat sub un smochin şi dintr-o dată Kundalini i-a fost trezită de Adi Shakti, iar el şi-a primit Realizarea! Atunci a înţeles că motivul pentru toate acestea este dorinţa. În Sahaja Yoga trebuie să înţelegem că toate celelalte dorinţe sunt dorinţe impure. Mai întâi, indiferent ce dorinţe ni se împlinesc, nu suntem mulţumiţi cu asta – asta în primul rând. În al doilea rând, toate aceste dorinţe au câte o consecinţă.

Aşadar ce este dorinţa pură? Este, aşa cum ştiţi cu toţii, Kundalini. Kundalini este puterea dorinţei pure care vă îndeplineşte dorinţa pură de a fi Spiritul, de a fi Buddha, de a fi iluminat. Buddha înseamnă cineva care este iluminat. Deci Gautama devine… a devenit Buddha, aşa cum voi aţi devenit acum sahaja yoghini. Însă pentru că el a trecut prin diferite penitenţe, tot ce a învăţat devine parte integrantă din el – dar în Sahaja Yoga totul este sahaj. Aşa că întotdeauna ajungem la această concluzie: „Asta este, la urma urmei, sahaj.” Iar când încercăm să rezolvăm ceva, spunem întotdeauna: „Oh, o să meargă spontan. E-n regulă, Mama o să facă totul pentru noi.” E o greşeală obişnuită în Sahaja Yoga! Deci întrebarea pe care mi-am pus-o era dacă să vă supun pe toţi acelui lung proces sau să vă dau Realizarea. Căci în aceste zile de confuzie nu prea e timp să fiţi supuşi la încercările prin care a trecut Buddha, şi el era unul singur, eu trebuia să vă supun pe toţi acestui proces. Ar fi fost foarte dificil. Nu ştiu câţi ar fi rezistat. Majoritatea ar fi renunţat la jumătatea drumului sau poate la un sfert din drum. Deci s-a făcut în stil sahaj. N-a trebuit să staţi sub un smochin. În cele din urmă v-aţi primit Realizarea. Kundalini v-a fost trezită, iar voi v-aţi primit iluminarea. Dar Iluminarea care s-a stabilit în Buddha nu e stabilită în noi, pentru că chakrele noastre n-au fost purificate aşa cum îşi purificase el chakrele. Noi am avut acelaşi corp, aceeaşi minte şi aceeaşi atitudine când ne-am primit Realizarea. Aşa cum priveam casa lui Dumnezeu, încă tot aşa privim la casa lui Dumnezeu, dar aţi intrat în ea şi trebuie să priviţi în afară prin ferestre. Asta aţi uitat! Şi cu toate că stăm în vârful unui munte, departe de toată agitaţia şi tot traficul, totuşi când vedeţi o maşină, vă înspăimântaţi. Nu ştiţi că vă aflaţi pe vârful muntelui unde Mama voastră v-a aşezat frumuşel. Iar voi aşa încercaţi să vă comportaţi.

Când mi se vorbeşte despre sahaja yoghini, sunt de-a dreptul uimită că ei nu ştiu că acum sunt suflete Realizate. Iată de ce a vorbit Buddha despre lipsa de dorinţe. Nu e posibilă înainte de Realizare, şi chiar după Realizare observ că e greu. Există un soi de dorinţă subtilă şi dacă trebuie s-o rezolvaţi, n-o faceţi, ci spuneţi: „Egoul nostru va capta blocaje.” Aşadar, când ne convine aşa, facem aşa, când ne convine altfel, facem altfel. Soluţia la toate este cea pe care am găsit-o eu însămi, şi anume: este un eveniment colectiv. Cel care este individual nu poate trece niciodată de egoul lui. Un individualist nu poate niciodată să treacă de egoul lui. Cel care trăieşte singur vrea să se bucure singur de toate, nu poate niciodată să treacă de egoul lui, pentru că voi n-aţi trecut prin toate acele penitenţe. Sau altfel spus, dacă sunteţi individualist, atunci mai bine treceţi prin toate aceste penintenţe şi pe urmă reveniţi.

Deci soluţia este să ne curăţăm toate chakrele, să ne purificăm viaţa în colectivitate, şi aceasta era soluţia pentru problema egoului. Pe vremuri fiecare lucra individual. De exemplu, trebuia să meargă în Himalaya, să-şi ia un guru, apoi gurul îl alunga. Atunci se ducea la alt guru, lucra acolo şi din nou era alungat. Apoi se năştea din nou într-o altă viaţă şi din nou era alungat. În cele din urmă, dacă un guru îl accepta, în regulă, foarte bine! Îl bătea, îl tortura, se purta cu el în toate felurile, îl spânzura cu capul în jos. Şi, în cele din urmă, dacă vreun guru devenea apropiat de un individ, îi dădea Realizarea. Asta era situaţia. Dar în Sahaja Yoga, uşa este deschisă – poate să intre oricine, oricine! Primiţi Realizarea, pentru că eu am încredere în colectivitate. Viaţa asta colectivă o să vă dea cu siguranţă ceea ce Buddha a obţinut prin efort individual. Dar noi şi acolo dăm greş, căci nu ştim să fim colectivi. Tot timpul în jurul nostru este individualism. Ne gândim în toate felurile la indivizi. Peste tot unde colectivitatea a acţionat, Sahaja Yoga a prosperat, şi peste tot unde nu a acţionat, acolo a fost o problemă.

Deci este foarte important să ne privim şi să vedem singuri cât de colectivi suntem. Vă bucuraţi de colectivitate sau nu? Aveţi ca scop colectivitatea sau nu? De îndată ce m-am gândit la Cabella – loc pe care l-aţi văzut – m-am gândit că voi face un mic ashram acolo, lângă râu, pentru voi. Imediat unii au spus: „Mamă, e bine dacă ne cumpărăm şi noi case acolo?” Imediat! Atunci care mai e scopul? Şi apoi o să mă sune: „Mamă, vă rog veniţi la mine la cină! Vă rog veniţi la ceai în căsuţa mea.” Nu mă interesează! Aşadar, în Sahaja Yoga, până când nu deveniţi cu adevărat colectivi sub toate aspectele, nu puteţi să vă înălţaţi şi nu puteţi să vă curăţaţi, nu puteţi să vă purificaţi. El n-a spus aşa, dar într-un fel a spus, pentru că zicea: „Buddham sharanam gachhami”, mai întâi „mă abandonez Realizării Sinelui”. Apoi a spus: „Dhammam sharanam gachhami”, adică „dharma din interiorul meu, mă abandonez acelei dharme”. Asta este spiritualitatea. Şi în al treilea rând, a spus: „Sangham sharanam gachhami”, sangha înseamnă colectivitate: „mă abandonez colectivităţii”. Dar la vremea aceea, el n-a ştiut cum să dea Realizarea în masă. Aşa că a avut discipoli care trebuiau să-şi radă capetele – fie regină, fie rege; care trebuiau să poarte un singur veşmânt – fie bărbat, fie femeie; care trebuiau să aibă doar o rogojină pe care să doarmă într-o sală mare. Nu tu soţ, nu tu soţie, nu tu căsătorie – nimic. Şi trebuiau să-şi cerşească mâncarea prin sat şi să-şi hrănească gurul şi să mănânce apoi şi ei, indiferent dacă mâncarea era suficientă sau nu!
Aşa ceva nu există în Sahaja Yoga. Totul este plin de bucurie în Sahaja Yoga, încă de la început, iar voi trebuie să fiţi absolut plini de bucurie în Sahaja Yoga. Atunci era altfel. Dar bucuria colectivităţii – dacă nu ştiţi să vă bucuraţi, nu vă puteţi înălţa, pentru că nu există altă cale. Ce altă penitenţă există? Pentru unii chiar colectivitatea e o penitenţă până când încep să se bucure de ea. Şi sunt foarte dificili: „Asta nu e bună”, cârtesc mult! Unii dintre ei stau în ashram şi tot timpul critică totul: „Asta nu e bună, asta nu-mi place, aia nu-mi place!”

Aşadar aici, în deplină luciditate – vreau să spun că nu puteţi fi hipnotizaţi. Dacă sunteţi hipnotizaţi, atunci puteţi trăi cum vă place. Trebuie să devenim colectivi în deplină luciditate şi înţelegere deplină. Asta este una din soluţiile pentru curăţarea noastră. Putem spune aşa: să zicem că am mâinile murdare, aşa că mă duc la un robinet şi descopăr că vine doar o picătură şi nu pot să mă spăl. Aşa că mă duc în altă parte şi acolo nu e apă. În al treilea loc nu există nimic. În cele din urmă, ajung în locul unde găsesc puţină apă. Atunci mă spăl bine, pentru că ştiu că nu mai găsesc apă în altă parte. Dar în Sahaja Yoga vă cufundaţi în apa colectivităţii. Dacă vă bucuraţi de această colectivitate şi puteţi înota în ea, atunci nu e nicio problemă. Buddha, aşa cum ştiţi, lucrează pe partea dreaptă, în Agnya noastră. Este surprinzător ca o zeitate ca el să lucreze pe partea dreaptă! Mai întâi a spus că, pentru partea dreaptă, trebuie să fiţi detaşaţi, fără dorinţe. Adică nimeni n-ar lucra dacă n-ar avea dorinţă şi dacă n-ar avea de câştigat din asta – vreau să spun, în mod obişnuit. Dar trebuie să lucraţi fără a avea dorinţe. Numai atunci partea dreaptă poate fi cucerită. Foarte simbolic! În mod obişnuit, cei pe dreapta sunt extrem de slabi, dar Buddha este foarte gras. În mod obişnuit, cei pe dreapta sunt foarte serioşi, foarte serioşi, nu râd nici dacă-i gâdili! Dar Buddha râde tot timpul şi-şi ţine amândouă mâinile aşa, se bucură. Vedeţi contrastul!

Deci când lucraţi fără a avea vreo dorinţă, numai atunci se poate obţine această stare în care să fiţi tot timpul veseli. Însă cei care simt că „noi facem această muncă” având o anumită dorinţă – vreau să spun că unii sunt oameni de un nivel foarte jos, vor să facă bani, cutare sau cutare lucru, prostii care persistă, dar acest lucru devine chiar mai subtil şi din ce în ce mai subtil. Pe măsură ce deveniţi mai subtili, dorinţele devin şi ele tot mai subtile, şi mai subtile, şi mai subtile. Şi dacă nu aveţi grijă, asta se întâmplă pur şi simplu. Aşadar el este cel de pe partea dreaptă, care merge spre partea stângă. El este cel care a spus: „Trebuie să fiţi fără dorinţe” – pe partea dreaptă. Ce contrast! Am văzut, mai ales în Occident, oameni care fac o nimica toată şi apoi: „Vai!” Ce-au făcut? „Am ridicat lingura aia.” Şi se aşază cu lingura în mână; şi sunt surprinşi să vadă că eu nu sunt obosită. Dar eu nu fac nimic. Adică eu n-am nicio dorinţă. De fapt, eu nu fac niciodată nimic, sunt pur şi simplu Nishkriya – nu fac nimic!

Deci, când deveniţi instrumentul, instrumentul acela abandonat, când ştiţi că nu faceţi absolut nimic, atunci dobândiţi controlul părţii drepte. Cum dobândiţi controlul? Nu faceţi nimic, nu-i aşa? Mergeţi la un magazin oarecare şi câştigaţi potul cel mare fără să faceţi nimic. Nu doriţi nimic şi dintr-o dată descoperiţi că lucrul la care nu v-aţi fi gândit vreodată e în faţa voastră, se află acolo, la dispoziţia voastră, doar să-l luaţi! Deci, când lucraţi cu dorinţa de a obţine ceva, există şi o reacţie. Fiecare acţiune are o reacţie. Dar acţiunea fără dorinţă nu poate avea reacţie, pentru că nu mai există dorinţă. Să zicem, să zicem că m-am rătăcit undeva pe drum. Nu mă supăr niciodată, pentru că poate trebuie să fiu acolo. Să zicem că vreau să… în sensul că trebuie să cumpăr ceva, să zicem un castel, fie aşa. Iar oamenii… Trebuie să cumpăr, vedeţi, asta e altceva decât dorinţa! Adică dintr-o dată mi-a trecut prin cap şi am spus: „Trebuie să stau în Italia, aşadar trebuie să cumpăr o casă”. Mi-au arătat un castel care nu s-a dovedit bun. Nu-i nimic, nu contează. Apoi de al doilea toată lumea s-a simţit atrasă. „Trebuie să-l cumpăraţi pe ăsta cu orice preţ!” – şi aşa mai departe. Într-un fel mie nu mi-a plăcut prea mult locul, dar am spus: „Fie, să li se îndeplinească dorinţa!” Şi s-a întâmplat aşa că toate erau dărăpănate şi au fost nevoiţi să cumpere altul pe care nu doriseră să-l cumpere. Iar eu eram foarte încântată de el, pentru că nu dorisem nimic şi toate au ieşit cum nu se poate mai bine. Motivul e acela că mie mi se întâmplă tot ce este cel mai bine.

Deci orice mi s-ar întâmpla, eu ştiu că este cel mai bine, este pentru binele meu, este pentru binele Sahaja Yoga. Dacă cineva critică Sahaja Yoga, e foarte, foarte bine, excelent! De exemplu, înainte de toate, în India, era o revistă în care Rajneesh se folosea de cineva ca să vorbească împotriva mea. Dar femeia aceea furase nişte fotografii de-ale mele şi publicase şi fotografiile, şi toţi din familia mea erau aşa de furioşi – fraţii mei, soţul meu, voiau să dea ziarul în judecată! Eu am spus: „Nu-mi place ideea de a da în judecată ziarul sau aşa ceva.” Iar când am avut primul program în Delhi, era aşa de aglomerat, încât nici n-am putut să intru cu maşina. Aşa că a trebuit să… vreau să spun că şi afară era arhiplin, şi a fost nevoie să pună megafoane în afara sălii. Şi eu i-am întrebat pe oameni cum de sunt ei acolo? Ei au răspuns: „Am văzut fotografiile dumneavoastră în „Săptămâna ilustrată” şi-am fost aşa de impresionaţi!” Nu citiseră deloc, nimic, niciun cuvânt, şi erau cu toţii acolo! Unul dintre ei este Harsh, şi au venit aşa de mulţi de acolo, doar pentru că văzuseră fotografiile! Deci dacă ea furase fotografiile a fost spre binele nostru, şi asta – vreau să spun că în mod obişnuit am fi plătit mult ca să publicăm ceva – şi asta a fost fără să plătim niciun ban! Şi aceşti oameni, vedeţi, cei din familia mea, au văzut că revista şi-a încetat apariţia pentru şase luni şi a avut foarte mare pierderi. Eu nici n-am vrut asta! Când sunteţi lipsiţi de dorinţe, sunteţi fericiţi, pentru că nu sunteţi niciodată dezamăgiţi, nu sunteţi niciodată indispuşi.

Deci a fi fără dorinţă nu înseamnă că devii ceva absurd sau ascetic sau ceva de genul ăsta, ci că nu te aştepţi la ceva. „Dacă fac asta, atunci se va întâmpla aşa. Dacă fac asta, atunci va fi…” Nu vă îngrijoraţi, faceţi ce vreţi! Un singur lucru trebuie să ştiţi – că nu vi se poate întâmpla nimic rău, iar dacă se întâmplă ceva rău, atunci e ceva rău la voi. Să vă mai spun ceva. De data asta, prima dată, am căzut – nu rău, nu prea rău, nu prea. Mi s-a spus: „Nu puteţi ieşi din casă, deloc. Nu se poate să plecaţi, pentru că plouă şi o să faceţi artrită.” Eu n-am cum să fac aşa ceva vreodată, dar n-are importanţă. Deci a trebuit să stau în casă şi am scris această carte. A fost plăcut să cad! Altfel ar fi spus: „Veniţi aici, veniţi!” Toată familia mea era acolo în vacanţă. Slavă Domnului! Am avut aceste patru-cinci zile şi am scris această carte. Deci luaţi ce e mai bun din toate dezavantajele. Dacă există vreun dezavantaj, zâmbiţi şi să ştiţi că… este pentru binele vostru, ca să descoperiţi ceva nou, să găsiţi ceva mai bun. Dar condiţionările sunt aşa de puternice! Iată de ce spun: „Fiţi colectivi!”

Acum, de exemplu, avem indieni, avem francezi, avem una şi alta, toate astea. Toate condiţionările lor sunt încă prezente. Indienii trebuie să aibă mâncare indiană oriunde s-ar duce. E o situaţie foarte dificilă. Aşa vă e mai bine, mâncaţi tot soiul de… chiar dacă mâncaţi jalnica mâncare indiană. Mie una nu-mi place foarte mult mâncarea indiană, nu e prea hrănitoare. E mai gustoasă, dar nu hrănitoare. Însă pe voi nu vă deranjează să mâncaţi orice, ăsta e un lucru bun la voi, dar dorinţele voastre sunt altele, puţin diferite, pe care voi le ştiţi foarte bine, nu trebuie să vi le spun eu. De exemplu, am spus ca doamnele să nu-şi ia cu ele prea multe cosmetice şi lucruri grele, dar oriunde s-ar duce, bărbaţii îşi rup mâinile cărându-le valizele imense. Bine, nu spun să umblaţi îmbrăcate într-un fel care nu este tocmai decent, dar luaţi cât mai puţine din astea. Sau altceva, e o competiţie cu vreun lider, tot timpul cineva este prezent! Dar în Occident am văzut preocupări nu atât pentru mâncare, cât pentru casă, chiar în India.

Dacă te căsătoreşti cu o indiancă, soţia încearcă – sau cu o grecoaică, o grecoaică, la fel – soţia încearcă să-l ţină pe soţ legat de ea, e ceva obişnuit, am văzut asta. Ele sunt cam ca indiencele şi împiedică ascensiunea soţului, dar şi pe-a lor. Aşa e! Şi sunt foarte dominatoare. Indiencele nu sunt dominatoare, dar încearcă să-l controleze pe soţ, ca să aibă altă casă a lor. Dar ele nu ştiu… Indienii nu cunosc colectivitatea, sunt foarte individualişti. Acum, cu Sahaja Yoga, desigur, învaţă treptat să fie una cu ceilalţi. Mai mult, sub aspect cultural, unii oameni sunt diferiţi, aşa că nu se lasă de propria lor cultură. Bineînţeles, trebuie luat tot ce e bun din orice cultură, pentru că tot ce este cultură universală este în Sahaja Yoga. Dar există aşa de multe lucruri la care ezităm din cauza condiţionărilor noastre. Şi iată de ce, în acelaşi timp, am avut o altă mare încarnare, Mahavira, care a arătat care sunt pedepsele pentru cei care se complac în propriile condiţionări. Vreau să spun că a vorbit despre lucruri îngrozitoare. Ce li se întâmplă oamenilor dacă au condiţionări, unde sfârşesc ei, care va fi situaţia lor, în ce fel de iad vor ajunge, asta a descris el. Lucruri îngrozitoare! Fireşte, n-am de gând să vă vorbesc despre asta azi. Dar un lucru obişnuit la el şi la toţi contemporanii lui, precum Buddha, Kabira şi toţi aceşti oameni, a fost faptul că ei… – Kabira nu aşa de mult ca Buddha – considerau că e mai bine să nici nu vorbeşti despre Dumnezeu, ci să vorbeşti despre abstract, despre lipsa de formă. Pentru că pe vremurile acelea, cea mai rea condiţionare era că, odată ce începeau să venereze o zeitate sau ceva, deveneau cu totul sclavii acelui lucru. De exemplu, şi Mahommed Sahab a spus… A vorbit de nirakar. Dar cei doi au mers chiar mai departe şi au spus: „Nu există Dumnezeu, mai bine nu vorbiţi de Dumnezeu acum, mai bine primiţi-vă Realizarea Sinelui.” Şi eu am făcut la fel la început. Am spus: „Primiţi-vă Realizarea Sinelui!” Pentru că oricine poate să înceapă: „Eu sunt Dumnezeu.” Deci n-au vorbit deloc despre Dumnezeu, niciodată, şi tot timpul au spus: „Nu există Dumnezeu, ci există Sinele vostru.” În realitate, au interzis – sunt numiţi nirishwaras. Nirishwarad nu credeau, niciunul dintre ei nu credea în Dumnezeu, ci în Realizarea Sinelui. Ştiau că trebuia să vin eu să vă vorbesc despre asta.

Deci Buddha a vorbit despre viitorul Buddha care este Matreya. „Ma” este Mama care are trei forme: Mahakali, Mahalakshmi, Mahasaraswati. Dacă îi spuneţi unui buddhist să pună întrebarea despre Matreya, îşi primeşte Realizarea pe loc. Aşadar a vorbit despre Matreya, pentru că ştia că, atunci când va veni Matreya, ea va trebui să le vorbească oamenilor despre Ishwara. După părerea lor, oamenii nu aveau acea… nu atinseseră acel stadiu ca să li se poată vorbi despre Ishwara. Prin urmare au spus că nu există Dumnezeu, pentru a pune accentul pe Realizarea Sinelui, Atmagyan, pe cunoaşterea de Sine, pe Realizarea Sinelui. Iar primii buddhişti, mi s-a spus… desigur erau bhikshukas, erau asceţi, dar aveau experienţa brizei răcoroase a Sfântului Duh, exact ca şi gnosticii, cred, dar erau doar câţiva. Nu erau aşa de mulţi ca voi, dar sub aspect calitativ, erau foarte sus, pentru că toţi trecuseră prin penitenţe îngrozitoare. Aşadar calitativ vorbind, erau foarte sus, dar, pentru că diferenţa calitativă dintre ei şi ceilalţi era aşa de mare, încât nu puteau să-i influenţeze pe ceilalţi, asta pur şi simplu a murit, aş spune. Dar am avut şi Zen, în care Vidditama – un alt discipol al lui Christos – a ajuns la Buddha, a ajuns la Tao. Acestea două exprimă idealul lui Buddha despre Sahaja Yoga. Tao nu este altceva decât Sahaja Yoga. Tao înseamnă „Cum”, cum acţionează, iar sistemul Zen, Zen înseamnă Dhyana (meditaţie).

Deci şi ei au crezut în ridicarea lui Kundalini. La vremea aceea, nu loveau pe nimeni peste coloana vertebrală, dar mai târziu au început să lovească coloana vertebrală a oamenilor cu un fel de băţ ca să-i aducă în starea de dhyana. Aşadar şi Tao şi Zen sunt amândouă ramuri ale aceluiaşi Buddhism în sensul real al cuvântului aş spune, în ce priveşte înălţarea fără a vorbi despre Ishwara, despre Dumnezeu, dar ţintind acelaşi lucru – a deveni Buddha, însă şi ele au murit. L-am cunoscut pe liderul Zen care venise la mine să-l vindec. L-am întrebat: „Cum se face că eşti lider, când tu nu eşti nici măcar Kashyapa?” Kashyapa este cel care e suflet Realizat. Şi el mi-a spus, mi s-a confesat, că au avut doar douăzeci şi şase de Kashyapas cu totul şi numai după secolul al şaselea a început, şi erau foarte puţini, şi asta a dispărut. Asta înseamnă cât de norocoşi sunteţi voi că sunteţi cu toţii suflete Realizate! Prin urmare smochinul nostru este colectivitatea. Noi trebuie să devenim fiinţe mai subtile, să fim una cu colectivitatea şi asta e ceva dătător de bucurie, foarte frumos. Cei care nu pot s-o facă, nu pot progresa în Sahaja Yoga, au probleme şi creează probleme şi deranjează pe toată lumea. Atenţia lor este proastă şi nimeni nu ştie care e nivelul lor. Aşadar mesajul lui Buddha nu este, fireşte, pentru a dezvolta egoul. Dar cum faceţi asta? Mai întâi, orice aveţi de făcut, spuneţi: „Nu eu fac asta. Mama este cea care face.” sau „Dumnezeu este cel care face, eu nu fac nimic.” Iar dacă simţiţi că voi faceţi ceva pentru Sahaja Yoga, mai bine nu mai faceţi! Ci spuneţi: „Nu, pur şi simplu am dat de asta. Eu doar… N-am făcut nimic, eram doar acolo. Asta-i tot.” Atunci aţi realizat foarte mult!

Iar al doilea lucru este dorinţa – însăşi dorinţa pentru ceva, pentru cel mai mic lucru sau pentru cel mai mare lucru, chiar dragostea pentru copiii voştri, dragostea pentru soţie, acest „mie, al meu”, toate aceste lucruri; dacă nu vă împliniţi toate aceste dorinţe, vă simţiţi frustraţi – atunci trebuie să ştiţi că este ceva rău la voi. Dar dacă înţelegeţi sensul colectivităţii, atunci puteţi progresa foarte repede. Aş spune că indienii sunt extrem de religioşi, oameni disciplinaţi, într-un fel, dar le lipseşte simţul colectivităţii. Dacă ar deveni colectivi, ar ajunge departe. Singura ţară pe care o găsesc foarte bună este Rusia. Din cauza Comunismului sunt colectivi şi lipsiţi de dorinţe, pentru că dorinţele le-au fost împlinite de ideile comuniste; n-au mai avut de ales, şi au fost şi colectivi. Într-un fel Comunismul e potrivit pentru popor, nu pentru stat. Şi invers, democraţia e potrivită pentru stat, ca să facă bani, dar poporul are de suferit. Deci noi suntem oameni care n-au avut posibilitatea să ştie despre colectivitate. Aşa că aş spune că în Occident colectivitatea se dezvoltă mai repede, fără îndoială, mult mai repede, dar lipsa de dorinţe, lipsa de dorinţe există într-o măsură mai mică. Prin urmare e ca şi cum unul are dinţii şi altul are mâncarea, cam aşa ceva!

Dacă am putea să ne vedem pe noi înşine cum suntem şi să încercăm să înţelegem că avem fie o problemă, fie altă problemă. Dacă aţi putea, într-un fel sau altul, să neutralizaţi această problemă unilaterală, aţi putea să vă descurcaţi, pentru că, dacă rezolvaţi una, puteţi trece la alta, din aproape în aproape. Dar dacă doar staţi în centru şi constataţi: „Care sunt dorinţele mele?” Număraţi-le una câte una! Vreau să spun că, dacă eu trebuie să mă gândesc: „Care e dorinţa mea?”, intru în starea fără gânduri, aşa e, situaţia mea e groaznică. Dacă trebuie să mă gândesc: „Ce să-mi doresc acum?”, intru în starea fără gânduri. Eu… uneori spuneam: „O să-mi dezvolt egoul!” Dar nu ştiu de unde să încep. Trebuie să am ceva ego, la urma urmei toată lumea are, aşa că eu de ce nu? Dar nu ştiu de unde să încep. Apoi mai avem şi condiţionările astea – de a dezvolta acest lucru îngrozitor care se numeşte vină. Vreau să spun că acest „eu” e altă… pe vremea lui Buddha nimeni nu avea această problemă, cred. Asta e o tehnică modernă – să te simţi vinovat; are un soi de modernism, pentru că nu ştiu cum se rezolvă. Şi modernismul ăsta al îngrozitorului lucru numit „vină” e ceva sortit numai mie să-l curăţ – nu în timpul lui Buddha, el n-a avut niciodată aşa ceva. Altfel mi-ar fi netezit mie drumul, dar n-a avut de-a face cu asta. Mi-a lăsat mie curăţarea lui Vishuddhi stâng al vostru, dar şi al meu, căci mă doare tot timpul aici. Deci acest lucru oribil – mai ales în mintea occidentalilor, indienii n-au deloc sentimente de vină – trebuie învins. Aşa cum ştiţi, amândoi, Buddha şi Mahavira sprijină aspectul central al chakrei Agnya.

Deci dacă trebuie să aveţi Agnya chakra foarte curată, atunci pe de o parte trebuie să fiţi fără dorinţe, trebuie să iertaţi: „Kshum”. Kshum este bija mantra, înseamnă „a ierta”, bija mantra pentru partea dreaptă. Kshum – eu iert. Şi partea stângă este „Hum”. De exemplu, cineva pe stânga simte mereu: „Oh, nu sunt bun de nimic.” Asta trebuie să spună: „Nu, sunt bun.” Hum – eu sunt. Aşadar Hum şi Kshum, acestea două sunt bija mantre pe care trebuie să le spunem. Bineînţeles, dacă le spuneţi, ele acţionează, pentru că, la urma urmei, acum pranas ale voastre au devenit pranavas, respiraţia voastră a devenit iluminată, cam slabă, aş spune, dar nu contează! Mantrele voastre pot acţiona. Trebuie să folosiţi aceste două bija mantre pentru a vă curăţa Agnya. Dar Mahavira a avut o soluţie pentru asta, aceea că, dacă după Realizare captaţi blocaje la Agnya, vă alegeţi cu o durere de cap crâncenă. Acesta e stilul lui Mahavira! Faceţi ceva greşit, sunteţi pedepsiţi; vă complaceţi în ceva, sunteţi pedepsiţi; acţionaţi împotriva Sahaja Yoga, sunteţi pedepsiţi. Eu nu fac nimic, Mahavira este cel care acţionează în acelaşi timp. Dacă încercaţi să fiţi extrem de deştepţi, sunteţi păcăliţi. Deci aceste două forţe lucrează de la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta. Dacă exageraţi pe dreapta, atunci stânga vă loveşte foarte tare. Dacă exageraţi pe stânga, atunci dreapta vă loveşte foarte tare. Amândouă sunt ca nişte, cu adevărat, ca nişte atacuri cu două tăişuri. Unul este, să spunem: „Să nu ai dorinţe.” Bun, dacă ai dorinţe, eşti pedepsit pe această parte. De exemplu, unii pot spune: „Trebuie să am copii, trebuie să am copii!” Le dai copii, dar ei spun: „Mamă, de ce mi-ai dat acest copil oribil? E îngrozitor!” Apoi cineva spune: „Mamă, daţi-mi o femeie – să zicem – din Maharashtra.” Nu de mult a fost un caz ca acesta. Îşi bătea prea mult capul: „Mamă, daţi-mi o femeie din Maharashtra!” Şi s-a ivit un stil cu adevărat special ca pedeapsă. S-a spus: „Nu se mai poate din Maharashtra!”, iar ea fusese cu adevărat… N-am mai auzit de o astfel de femeie în Maharashtra. Oribil! Pentru că ea insista, a păţit-o şi i s-a spus: „Nu se mai poate din Maharashtra; baarpre baap.” „Nu, nu – am spus eu – este excelent pentru toată lumea! A fost o situaţie excepţională, survenită doar ca să vă pedepsească!”

Aşadar a avea o dorinţă… dacă depăşiţi o anumită limită, sunteţi pedepsiţi şi acest lucru îl face Mahavira. La scară mică sau la scară mare. De exemplu, era un băieţel care venise la Londra – foarte îngâmfat – şi voia să-şi cumpere ceva. L-am dus la un magazin obişnuit şi acolo am găsit o haină foarte drăguţă din lână sută la sută. El nu voia s-o cumpere. „Vreau să merg la un magazin mare!” Am spus: „Bine!” Aşadar am spus: „Eu nu vin!” L-am trimis cu tatăl său. Şi s-a întors de la acel magazin cu o haină sintetică, fără să ştie măcar că e sintetică, pentru că nu voia să cumpere ceva de la un magazin obişnuit. Aşa că în magazinul cel mare, au plătit frumuşel un preţ mare şi cu asta s-au ales. Sahaja yoghinii trebuie să ştie în fiecare clipă că Mahavira e pe-aproape. De asemenea e şi Buddha prezent şi vă dă o indicaţie: „Nu face asta! Nu dori aşa de mult!” El vă pune limite, dar dacă nu ascultaţi, în regulă, atunci intervine Mahavira să vă corecteze. Merge până la un punct, apoi vă doare capul şi pe urmă spuneţi: „Mamă, de ce mă doare capul?” Voi aţi vrut-o! Este ca un mecanism automat, aşa încât trebuie să fim foarte atenţi ca sahaja yoghini. Prin urmare azi trebuie să înţelegem că noi toţi trebuie să devenim colectivi din interior.

Nu trebuie să cârcotim sau să bombănim pentru nimic, ci să ne bucurăm de colectivitate. Însă un alt lucru legat de colectivitate este să nu încercaţi să exploataţi colectivitatea, altfel o s-aveţi necazuri. De pildă am văzut că unii nu ştiu cum să folosească baia. Când sunteţi colectivi, trebuie să respectaţi colectivitatea celorlalţi. Prezenţa voastră n-ar trebui, sub nicio formă, să-l facă pe altul să sufere sau să se simtă în vreun fel jignit sau jenat. Deci când sunteţi în colectivitate, trebuie să fiţi în aşa fel încât celălalt să se bucure de compania voastră, să se bucure că sunteţi acolo. E modul de a nu avea nicio problemă. Dar dacă pretindeţi, dacă cereţi lucruri şi aveţi o părere excelentă despre voi înşivă, nu puteţi în niciun chip să fiţi colectivi, ci veţi suferi mult din asta, automat veţi suferi. Dacă acest lucru este conştientizat şi înţeles cum se cuvine, nu veţi avea probleme cu Agnya.

De exemplu, mânia. Mulţi oameni se fălesc: „Sunt foarte supărat pe el.” Se laudă. Dar prefaceţi mânia în iertare şi-o să vedeţi că în loc s-aveţi voi probleme, va avea acela probleme. Mânia vă afectează pe voi, dar iertarea îl afectează pe el – automat. E cea mai puternică armă pe care o aveţi – să iertaţi. Şi acest lucru este pe de-a-ntregul dovedit prin caracterul lui Buddha. Şi asta vă dă respect de sine, încât nimic nu vă îngrijorează, vedeţi. Aşa cum o navă trebuie să fie capabilă să înfrunte marea. Dacă lansaţi nava la apă, iar ea se crapă, la ce bun să faci o navă? Ce rost are un sahaja yoghin care se îngrijorează în fiecare clipă? Trebuie să fiţi în stare să înfruntaţi marea, iar dacă sunteţi astfel, nimic nu vă poate îngrijora. Bun! Câinii latră, elefantul trece – nu-i nimic, să latre! Ce contează? Elefantul se uită aşa, într-o parte, uneori ia nişte apă şi-i binecuvântează cu apă: „Bine, bine, potoliţi-vă! Ia să vă răcoresc capetele!” Asta o să vă dea respect de sine şi-o să ştiţi ce sunteţi – mult mai presus decât alţii! Şi iată cum vă descotorosiţi de egoul vostru care este o problemă foarte, foarte mare pentru voi. „Mamă, cum să ne descotorosim de ego?” Egoului poţi să-i spui: „Pleacă!” Când acest „eu” dispare, se ridică Sinele. De ce să vă simţiţi atinşi? De ce să vă simţiţi prost? De ce să-i răniţi pe alţii? Han, în regulă, sunteţi înşelaţi, foarte bine; cel puţin voi nu înşelaţi pe nimeni, fiţi fericiţi cu asta! Dar odată ce nu mai aveţi ego, înseamnă că v-aţi abandonat, nimeni nu vă poate înşela. Înţelegeţi voi asta? Nimeni nu vă poate înşela, pentru că există o forţă superioară care are grijă de voi! Aşa trebuie să-l înţelegem pe Buddha.

Asta e… ar trebui să cunoaştem calităţile lui Buddha din noi. Aşa ni se poate dizolva egoul. Când spuneţi: „Mamă, ne abandonăm dumneavoastră”, asta înseamnă pur şi simplu că trimiteţi acest ego oribil la plimbare, asta înseamnă. Aşa dispare acest ego! Cred că… tocmai acum Agnya chakra vi se deschide, la majoritatea, într-un fel. Şi atunci o să râdeţi de orice; o să râdeţi de voi înşivă, o să vă bucuraţi de tot.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

H.H. Shri Mataji Nirmala Devi