Puja in Vaitarna (India), 21 January 1983.
Aşadar, ne apropiem de sfârşitul primei jumătăţi a turului. Acum trebuie să privim la noi înșine în trecut şi să încercăm să descoperim ce am realizat în tot acest timp. Trebuie să înţelegem că Sahaja Yoga nu se face prin activităţi mentale. Aşa cum mulţi oameni cred că, dacă își spun „Trebuie să fiu aşa”, asta îi va ajuta să se schimbe. Ei cred că spunându-și tot timpul: „Ah, trebuie să scap de cutare problemă”, atunci vei scăpa de ea. Sau unii oameni consideră că dacă spun altcuiva: „Asta e problema ta, ar trebui să o înlături”, persoana se va corecta. Nu este aşa, pentru că Sahaja Yoga nu funcţionează la nivel mental. Funcţionează la nivel spiritual, care este un nivel mult mai înalt decât cel mental. Aşadar, ce aveţi de făcut este să înţelegeţi cum să vă corectaţi chakrele; și trebuie să înţelegeţi cum să vă faceți mecanismul să funcţioneze.
Probabil că oamenii trăiesc încă la nivel mental şi încearcă să-şi rezolve problemele la acel nivel. Şi astfel încep să apară problemele. Dacă aveţi vreo problemă cu vreuna din chakre, sau aveți un blocaj sau descoperiţi că e ceva în neregulă cu voi, nu are rost să lucraţi la niciun alt nivel decât cel spiritual. Unii oameni cred că dacă se îmbracă într-un anume fel sau dacă în exterior se comportă într-un anume fel, devin aşa. Nu este adevărat. De exemplu, în Occident avem hippy şi ei cred că au devenit primitivi. Nu deveniţi primitivi doar crezând în asta, pentru că sunteţi atât de evoluaţi încât nu puteţi deveni primitivi.
Deci, doar făcând ceva la nivel mental, nu ne transformăm. Ei bine, nivelul mental poate merge în mod subtil și mai departe în interiorul oamenilor. Unii dintre voi ar putea crede că, ştiind câteva Aarti şi alte lucruri pe de rost, vor obține un nivel superior – nici asta nu este adevărat, pentru că şi acelea sunt doar cuvinte. Dar dacă ceea ce invocați prin cuvinte este trezit în voi, cuvintele devin mantre şi vor avea efect. Dar întâi de toate, trebuie să atingeţi un anumit nivel pentru a avea puterea de a crea mantre. De asemeni, când cântați un Aarti, nu este sigur că va acționa.
Haideți să acceptăm lucrurile aşa cum sunt şi să nu fim condiţionaţi de nimic altceva. Trebuie să atingeţi o anumită profunzime în voi înşivă, chiar și numai pentru a ilumina mantrele. Mai întâi trebuie să aveţi vibraţii bune; este minim minimorum. Dacă anumite chakre captează, atunci încercaţi să le corectați cu ajutorul fotografiei; cu tot respectul cuvenit faţă de fotografie. Numai fotografia le va ajuta să se corecteze, nimic altceva; sau prezența Mea. Dar odată ce aţi atins un anumit stadiu de iluminare, puteţi folosi şi mantrele pentru a vă ajuta. Dar mai întâi inima trebuie să fie curată. Am descoperit că, în general, există două chakre care sunt cu precădere afectate la majoritatea occidentalilor. Prima este inima. Asta înseamnă că inima nu este purificată, că nu este curată, că este încă la un nivel inferior, că nu aţi pus-o încă pe Mama voastră acolo. Trebuie să vă purificaţi inima privind fotografia și exprimându-vă iubirea faţă de Mama voastră, înţelegându-i munca şi punând-o în inima voastră. Dacă inima nu este curată, atunci nimic din ceea ce facem nu are sens, pentru că este făcut de o inimă „întunecată”.
Inima trebuie să fie curată, absolut abandonată şi trebuie să încercaţi să Mă puneţi pe Mine înaintea oricărui alt lucru. Vă pot spune asta pentru că sunteţi toți Sahaja Yoghini; nu pot spune asta celor care nu sunt Sahaja Yoghini. Întotdeauna încercăm să privim Sahaja Yoga din punctul nostru de vedere, nu din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Dumnezeu este ceea ce este. Nu se poate schimba. Voi trebuie să vă schimbaţi. Deci tot ceea ce gândim despre Dumnezeu, încercăm să asociem cu Sahaja Yoga. De exemplu, dacă cineva crede că încercând să fie drăguţ sau bun cu Mine sau dacă este, să spunem, apropiat de Mine și are impresia că organizează mai bine sau că face o muncă sau alta, sau orice altceva prin care se simte important pentru că face ceva anume, atunci trebuie să ştie că toate aceste lucruri sunt mentale.
De fapt, voi nu faceţi nimic. Ori de câte ori încercaţi să faceţi ceva, deveniți confuzi şi îmi induceți și Mie o stare de confuzie. Ați văzut exemplul de ieri. Eram sigură că urmau să plece în ziua următoare, însă nimeni nu M-a ascultat şi s-au grăbit, şi au constatat că biletele erau cumpărate pentru a doua zi. Dobândiți această cunoaştere, doar dacă aveţi o inimă curată. Aşa cum am spus ieri, mai bine nu veneaţi. Nu ştiam care era situaţia acolo. Am spus doar: „Nu veniţi” și atât, pentru că ştiam ce se va întâmpla. Aşadar, aceste idei clare vin atunci când aveţi inima curată. Dar în primul rând, oamenii nu înţeleg că trebuie să se înalțe prin intermediul inimii şi nu prin intermediul creierului.
Când trebuie să înfăptuim lucruri cu ajutorul creierului, încercăm să ne dezvoltăm creierul, nu-i aşa? Memorând, prin practică, învăţând creierul cum să gândească, în ce fel să facă un lucru sau altul, încercăm să ne antrenăm creierul. Acum trebuie să ne antrenăm inima în Sahaja Yoga; şi pentru a ne antrena inima în Sahaja Yoga în primul rând trebuie să ştim că ea este acoperită fie de ego, fie de superego. Zona limbică reprezintă de fapt inima. Şi dacă există ego, inima va fi întotdeauna artificială. Adevărata inimă nu se va manifesta, ci va fi doar o proiecţie mentală. Iar voi veţi simţi că faceţi acel lucru din inimă, dar nu este adevărat.
Deci ce ar trebui să facem în cazul în care avem ego? Ați putea crede că ar trebui să vă spuneţi: „Asta nu e bine” şi aşa mai departe, tot felul de sugestii mentale sau autosugestii toate aceste lucruri pe care le fac medicii psihiatri. Este iarăşi un lucru mental. Aşadar, nu acesta este modul în care va funcţiona. Trebuie să înţelegem că ceea ce avem de făcut este să ridicăm partea stângă şi să o coborâm pe dreapta. Nu există altă cale. Trebuie doar să rezolvați totul cu mâinile. Mâinile voastre vă rezolvă problemele şi nu creierul. Aşadar, folosiţi-vă mâinile şi metodele din Sahaja Yoga.
Toată lumea trebuie să facă baie de picioare cu regularitate, în fiecare zi. Este important. În fiecare dimineaţă trebuie să vă faceţi meditaţia, pentru că la nivel mental simţim… Am fost cu Mama, în regulă, întâlnirea cu Ea este benefică. Aţi venit, aţi văzut cum sunt indienii şi cât de bine se descurcă şi cât de buni Sahaja Yoghini sunt. Dar văzând asta, e necesar să ştiţi că Sahaja Yoga trebuie făcută să lucreze în interiorul vostru, și nu este un lucru despre care să gândiți. Nu puteţi să gândiţi despre ea. Orice aţi încerca să faceţi prin intermediul gândurilor, nu puteţi obţine rezultate în Sahaja Yoga. Trebuie să vă folosiţi mâinile, trebuie să vă folosiţi picioarele, trebuie să faceți baie de picioare, pentru că apa reprezintă oceanul. Toate aceste cinci chakre, sau şase chakre, care sunt – spun cinci, pentru că una e Muladhara chakra, care este a şaptea, iar cea mai de sus, este creierul.
Aşadar, trebuie să ne ocupăm în întregime de cele cinci chakre, care există între cele două menționate, cu ideea că au la bază, în principal, materia, şi că cele cinci elemente constituie corpul acestor chakre. Ei bine, aceste chakre, dacă trebuie să fie corectate, trebuie să o facem înlăturând problemele lor cu ajutorul elementelor din care au provenit.
De exemplu, o persoană care este foarte „pe dreapta” trebuie să se echilibreze cu ajutorul părții stângi. Este bine să ridicați energia de pe un canal pe altul, dar care este elementul folosit? O persoană pe dreapta are toate elementele care dau căldură, adică lumina, focul. Aşadar lumina nu îi va ajuta prea mult pe cei de pe dreapta. Cu alte cuvinte, dacă puneţi o flacără în faţa fotografiei – vorbind despre cei orientaţi spre ego – doar această flacără nu le va putea rezolva problemele. Ceea ce îi va ajuta sunt Mama Pământ şi elementul apă, care răcorește. Chiar și gheaţa este foarte utilă pentru cei pe dreapta. Deci toate efectele răcoritoare ar trebui folosite pentru a vă corecta partea dreaptă, astfel încât s-o răcoriţi. Acelaşi lucru în privinţa hranei. În privinţa hranei, cei pe dreapta ar trebui să mănânce carbohidraţi, care au un efect răcoritor, adică ar trebui să devină parţial vegetarieni sau în mare măsură vegetarieni. Ar trebui să mănânce cel mult carne de pui, dar nu peşte, nu fructe de mare, acestea producând căldură. Aşa se tratează partea materială a chakrelor voastre.
Oamenii pe stânga ar trebui să folosească „deepa”, adică lumina sau focul pentru a-şi corecta partea stângă. De asemenea, în privința hranei, aceste persoane ar trebui să consume mai mult azot, adică proteine, şi hrană de acest fel. Ar trebui să mănânce mai multe proteine.
Acum, în ceea ce priveşte Sahaja Yoga, principalul element este Kundalini. Şi Kundalini, așa cum v-am spus, este dorinţa pură. Din nou, ascultaţi cu atenţie: este dorinţa pură. Asta înseamnă că toate celelalte dorinţe sunt impure. Există o singură dorinţă pură, aceea de a deveni una cu Divinul, una cu Brahma, una cu Dumnezeu – aceasta este singura dorinţă pură. Toate celelalte dorinţe sunt impure. Deci, antrenaţi-vă mintea treptat pentru a dobândi, înainte de toate, acea dorinţă. Dacă vă antrenaţi mintea într-o asemenea manieră, vă puteţi dezvolta dorinţa pură, astfel încât toate celelalte dorinţe vor fi încet, încet, respinse. Bine.
Ei bine, dorinţa de a fi una cu Divinul este cea mai pură şi mai înaltă dorință, iar pentru a o obţine, ce ar trebui să faceţi? Pentru a trezi dorința pură în voi, trebuie să o păstraţi pe Mama voastră mulţumită, foarte simplu. Adi Shankaracharya a spus că nu trebuie să vă îngrijoraţi de nimic, ci doar să încercați să o mulțumiți pe Mama. Trebuie să fiţi o persoană simplă, să nu încercaţi să fiţi vicleni sau deştepţi cu Mine. Vă cunosc foarte bine pe toţi. Încercaţi să vă spuneţi: „Ar trebui să spun lucruri, ar trebui să mă comport astfel încât să fiu pe placul Mamei”. Presupunând că sunteţi în Sahaja Yoga şi faceţi lucruri greşite, nu Mă va mulţumi deloc. Deci ar trebui să înțelegeți cum o puteți mulțumi pe Mama, ce lucruri îmi fac cu adevărat plăcere. Eu sunt, de asemenea, o persoană foarte simplă. Deci îmi doresc persoane cu o inimă simplă. De exemplu, o persoană care încearcă să epateze foarte mult, încearcă tot timpul să fie prima, sau încearcă întotdeauna să fie un fel de star de cinema – nu-mi plac astfel de persoane. Trebuie să fiţi foarte liniştiţi şi extrem de timizi în a vă expune în centrul atenției. Arăt Eu cu ostentație că sunt Adi Shakti? Nu o fac. Trăiesc ca voi, exact ca voi. Încerc Eu să Mă comport cu ostentație? Atunci de ce ar trebui să încercați să ieșiți în evidență în faţa Mea? Deci nu este bine să fiți așa.
În al doilea rând, n-ar trebui să fiţi încordaţi în prezenţa Mea. Nu e nevoie să fiţi tensionaţi. Dacă descopăr ceva greşit la voi, chiar dacă vă dojenesc, e pentru binele vostru; dacă vă spun o vorbă bună, la fel. Așa lucrează Sahaja Yoga Mea. Nu am nicio răutate împotriva nimănui din lumea întreagă, niciun fel de răutate sau mânie împotriva nimănui din această lume. Nu am altceva decât compasiune. Dar din compasiune, uneori, trebuie să dojenesc şi din aceeaşi compasiune alteori, trebuie să vorbesc într-un mod foarte blând. Ambele moduri vă ajută. Ambele vă ajută.
Aşadar, mulţumiţi lui Dumnezeu că aveţi pe cineva care să vă corecteze la momentul potrivit, pentru binele vostru, pentru că sunteţi sfinţi şi aţi venit pe Pământ pentru a pune bazele Împărăţiei lui Dumnezeu. Asta aveţi de făcut. Iar dacă nu sunteţi oameni demni de respect, înțelepți, dacă sunteți lipsiți de demnitate și aveți un comportament josnic, cum v-ar putea accepta oamenii? Aşadar, trebuie să vă îngrijiți în primul rând de chakra inimii, pentru ca inima voastră să dorească să o păstreze pe Mama mulţumită. Să nu vă simţiţi prost, chiar dacă sunt supărată pe voi, Acesta este un semn că Sahaja Yoga nu s-a dezvoltat încă. Dacă vă cert, este pentru că există ceva în voi care trebuie să plece şi deci trebuie să o fac. Aşadar acceptaţi asta ca pe un mod de a vă corecta, pentru binele vostru, ca un ghimpe care trebuie scos cu ajutorul altui ghimpe, iar Mama face acest lucru. Odată ce începeți să înţelegeţi compasiunea Mamei voastre, nu vă va supăra nimic din ce vă spun, fie că vă corectez, fie că vă spun că un lucru este greşit, pentru că trebuie să fac asta. Cei care nu au o inimă bună, curată, nu pot înţelege asta. Nu pot înţelege, e foarte dificil pentru ei. Aşadar, păstraţi-vă inima curată către Mama voastră. Orice fac pentru voi este o binecuvântare, mereu o binecuvântare. Orice fac pentru voi este o binecuvântare, nu uitaţi asta.
Acum, o altă chakră teribil de blocată la majoritatea dintre voi, este Nabhi chakra, arătând că încă sunteţi foarte materialişti. Sunteţi materialişti chiar şi în lucruri foarte mărunte, iar blocajul devine din ce în ce mai subtil. Deci încercaţi să înţelegeţi că materia nu este atât de importantă. Materia există doar pentru a vă face pe plac unul altuia și mai ales pentru a o mulțumi pe Mama voastră. Nu are nicio altă valoare. Aşadar încercaţi să nu fiţi materialişti, în sensul că nu ar trebui să vă preocupați de lucruri mărunte. Nu este important. Dacă merge, bine, dacă nu merge, iarăşi bine. Aşadar, vedeţi voi, Nabhi chakra este foarte individualistă, foarte individualistă. Este problema personală a fiecăruia.
Dacă dorinţa voastră ajunge doar până în centrul lui Shri Lakshmi, adică doriţi să aveţi mai mulţi bani sau vă faceți griji pentru lucruri mărunte, fără nicio valoare spirituală, atunci cel mult Lakshmi Tattwa vă va fi trezit. Dar acest Lakshmi Tattwa trebuie să devină Mahalakshmi Tattwa, pentru înălţarea voastră. Şi pentru a atinge principiul de Mahalakshmi, trebuie să folosiţi toate lucrurile materiale şi propriul corp fizic într-un mod în care să Mă mulţumiţi pe Mine. Este foarte important. Aşa că nu ar trebui să faceţi ceva care Mi-ar displace. Este foarte important. Toată lumea trebuie să înţeleagă.
Vreau să înţelegeţi că şi atunci când vă îmbrăcaţi, nu Îmi plac deloc anumite lucruri, cum ar fi părul dezordonat. Poate fi o modă sau orice altceva, dar nu-Mi place. Întotdeauna trebuie să fie pieptănat, aranjat cum se cuvine. Ar trebui să renunţaţi la lucrurile moderne, cum ar fi părul dezordonat, pentru că este un semn prin care adevărați bhoots pot intra în voi. Dacă aveţi părul dezordonat, bhoots sunt atrași de acea persoană şi intră în interiorul ei. Aşadar încercaţi să vă aranjaţi părul cum se cuvine. Uitaţi-vă la indieni cum îşi aranjează părul. Priviţi-i. Cu toţii își aranjează părul cum se cuvine. N-am nimic cu părul vostru. Nu sunt coafeză sau altceva. Însă dacă nu aveţi părul pieptănat şi aranjat corespunzător, atunci cu siguranţă sunteți predispuși unor probleme. Aşadar ţineţi seama de aceste lucruri.
Apoi, unii oameni au obiceiul de a se îmbrăca neglijent. Iarăşi nu este un lucru bun. Trebuie să fiţi îngrijit îmbrăcaţi, curați şi îngrijiți. Nu pentru că este legat de materie, ci pentru că este foarte important că dacă nu sunteți îngrijiți, acea expresie a materiei va atrage toate badhasurile în voi. Trebuie să fiţi curaţi şi aranjaţi, pentru ca aceste posesiuni să nu intre în voi. Toate aceste idei care au apărut în Occident provin de la o forţă satanică. Nu arată frumos, sub nicio formă nu se potrivesc niciunei persoane spirituale. Trebuie să ne schimbăm stilul, astfel încât să fim atractivi pentru Divin, nu pentru bhoots. Nu dorim să fim acaparați de vreun bhoot. Dacă veţi înţelege acest lucru simplu, veţi începe să vă îmbrăcaţi într-un fel care poate să nu fie modern, nici antic, dar oricum ar fi, este curat şi îngrijit, ca scos din cutie.
Altfel, dacă înțelegeți aspectul material în profunzime, nu are rost să acumulaţi o mie şi una de lucruri care, de fapt, sunt plastic prin natura şi manifestarea lor. Ar trebui să aveţi puţine lucruri, dar care să aibă valoare spirituală, și nu acele lucruri extraordinare pe care încercăm să le avem, care nu au nicio valoare spirituală. Aşadar încercaţi să nu acumulaţi aceste lucruri prosteşti. Treptat vă veţi da seama şi veți reduce continuu numărul lor. Veţi avea vieţi mai simple, lucruri mai bune şi lucruri spirituale.
Când cumpăraţi ceva, verificaţi vibraţiile şi apoi cumpăraţi, altfel nu cumpăraţi, pentru că tot felul de negativități absurde vor fi în casa voastră şi vă vor face necazuri. Deci orice vreţi să cumpăraţi, verificaţi la nivel vibratoriu. Dacă nu puteţi înţelege, rugați un Sahaja Yoghin să vă ajute. Dar nu cumpăraţi întruna lucruri, gândind că sunt ieftine, sau sunt drăguţe sau bune. Încercaţi să cumpăraţi lucruri care sunt vibratoriu bune. Şi dacă nu sunt așa, nu le luați. Nu este nimic important. „Trebuie să cumpăr asta. Trebuie să merg la Bombay să cumpăr asta.” Este o idee greşită. Atenţia trebuie să fie în interior, tot timpul. Am văzut că atenţia voastră este în exterior. Din cauza asta, ceea ce vedeți în afară nu este bun pentru vibraţii. Dar dacă atenţia este în interior, nu veţi cumpăra nimic care să nu aibă vibraţii bune şi nici nu veţi deține aşa un lucru; pur şi simplu îl veţi arunca. Dar atenţia este în exterior şi din această cauză nu ştiţi cum să apreciaţi lucrurile.
De Nabhi chakra trebuie să aveţi grijă; pentru asta nu trebuie să gândiţi, trebuie să acţionaţi. Observaţi care parte a chakrei Nabhi se blochează; dacă se blochează partea dreaptă, atunci zahărul e cel mai bun. Zahărul reprezintă multe lucruri. Sugerează de asemenea şi că modul de a vorbi ar trebui să fie dulce. Ar trebui să vorbiţi dulce. În general există concepția că dacă vorbiţi dulce cu cineva, oamenii vor crede că nu sunteţi bun de nimic, sau că sunteţi o persoană absolut docilă. Trebuie să fiţi umili. Trebuie să fiţi blajini şi modeşti. Trebuie să învăţați cum să vorbiți dulce unul cu altul. Iar dacă nu înţelegeţi cum să vorbiţi, atunci consumați mai mult zahăr, zahăr vibrat; va da dulceață limbii voastre. Chiar şi părerile despre ceilalți vor fi mai dulci, nu aspre şi critice. Aşadar pentru oamenii pe dreapta este recomandat zahărul. Pentru oamenii pe stânga este recomandată sarea. Persoanele pe stânga ar trebui să consume mai multă sare şi astfel își pot rezolva multe probleme, pentru că sarea le dă o personalitate, o stare, prin care se pot exprima într-un mod demn şi de asemenea nu foarte letargic.
Aşadar, viteza modului de a vorbi, a comportamentului, sau a oricărui lucru ar trebui să fie pe centru. Nu ar trebui să fie letargică, și nici prea rapidă sau agitată. Aşadar, veţi înţelege că Sahaja Yoga este punctul central al tuturor lucrurilor. Ar trebui să aduceți totul pe centru. Nu dintr-o extremă în altă extremă. Dacă vorbiți prea mult și mai ales despre nimicuri, sunteți agitați, încercaţi să vă reduceţi viteza supraveghindu-vă în mod alert. Trebuie să fiţi alerţi, să vedeți: „Iar am luat viteză! Nu este nevoie să vorbesc, mai bine tac”. Dar să nu vorbeşti deloc, iarăşi nu e bine. Prin urmare, şi cei care vorbesc şi cei care nu vorbesc, trebuie să înţeleagă un singur lucru – că orice spunem, trebuie să fie pe centru. Odată ce înţelegeţi asta, reacţia voastră la orice va fi absolut pe centru, echilibrată şi frumoasă.
Asta e tot ce pot spune deocamdată, întrucât timpul este scurt și pentru noi. Ne-am bucurat cu toţii de şederea aici, în întregime. Toţi aţi fost fericiţi, de-a lungul întregii perioade, am avut rezultate bune şi a fost o adevărată lecţie pentru noi toţi şi, de asemenea, o experienţă minunată de care ne-am bucurat. Aşadar, nu vă simţiţi vinovaţi de nimic, pentru că simţindu-vă vinovaţi, nu depăşiţi acel lucru. A vă simţi vinovaţi este o eschivare, nu o înfruntare a problemei. Trebuie să o înfruntaţi, să vă corectaţi şi să fiţi una cu Spiritul. Este o cale mult mai bună decât să vă simţiţi tot timpul vinovaţi sau agresivi. Asta nu este o cale pentru că, v-am mai spus, nu este ceva mental.
Prin urmare, dacă înţelegeţi aceste câteva lucruri despre aceste două chakre, adică Nabhi şi inima voastră, dacă înţelegeţi clar aceste lucruri, că trebuie să le menţineţi curate, expresia acestei înţelegeri se va vedea în comportamentul vostru, în îmbrăcăminte, în mers, ținută, vorbire şi în toate aspectele exterioare. Dar nu puteţi merge de la exterior spre interior. Presupunând că cineva spune: „Mamă, mi-am pieptănat părul frumos, aşadar sunt în regulă.” Nu este aşa. Nu neapărat. Chiar dacă ţi-ai pieptănat părul, ai putea fi posedat de un bhoot. Dar măcar şansele sunt mai mici. Aşadar, trebuie să înţelegeţi că trebuie să vă transformați. Cred că ar trebui să vă intre bine în cap că în Sahaja Yoga trebuie să vă transformați. Nu puteţi doar să spuneţi: „Ah, ce fericit sunt”, pentru că egoul vă este astfel flatat, şi nici „sunt foarte nefericit”, pentru că superegoul vă chinuie. „Nu sunt foarte fericit, nu sunt foarte…”, „Sunt foarte fericit, sau sunt foarte nefericit”. Nu aceasta este calea. Trebuie să aveți bucurie. Iar aceste lucruri pot funcţiona. Trebuie să aveţi răbdare cu voi înşivă, dragoste pentru voi înşivă şi demnitate, pentru că sunteţi Sahaja Yoghini. Fiecare, individual, trebuie să-și rezolve problemele, pentru ca întregul să fie în regulă.
Există unii oameni care sunt îngrijoraţi doar pentru alţii. Îngrijorați-vă pentru voi şi vedeţi punctele bune ale celorlalţi, nu defectele, ci calitățile. Și de asemenea, dacă cineva vă spune să vă organizaţi, să fiți rapizi, nu trebuie să vă simţiţi prost. Trebuie să fim aşa. Trebuie să fim expeditivi, avem atâta muncă de făcut în lume. Nu avem timp de pierdut, nu avem timp de pierdut. Trebuie să fiţi foarte dinamici şi prompţi şi puternici în această privinţă. În această călătorie, aţi văzut cât de mult am muncit în comparaţie cu voi. Și știţi că sunt mult mai în vârstă decât voi. Bine, puteţi spune: „Mamă, Dvs. sunteţi Adi Shakti”. Dar Eu sunt idealul vostru. În orice caz, dacă aveți un ideal, încercaţi să deveniţi asemeni lui, încercaţi să absorbiţi acele calităţi în voi.
Deci, trebuie să-Mi iau rămas bun; cei mai mulți dintre voi pleacă. Sper că voi putea să vă văd dar, după cum ştiţi, am programe continuu. Nu ştiu unde voi sta şi unde voi fi. În orice caz, voi încerca să fiu acolo. Deci programul este astăzi. Trebuie să merg la un program, însă voi nu trebuie să mergeţi. Veţi merge la Kalwa unde veţi lua prânzul; Eu nu voi fi acolo. Veți lua prânzul ca la țară, într-un sat unde se va găti pentru voi. Apoi voi fi ocupată cu alte programe, deci voi merge direct către Bombay. Apoi, mâine dimineaţă, Eu am un program; voi nu aveţi. Deci, nu ştiu, poate unii dintre voi ar trebui să vină acolo. Nu ştiu care este situaţia, dar în orice caz, dacă aveți cumpărături de făcut, o puteți face în Bombay, să cumpărați ceva pentru voi înșivă dacă vreţi – cei care pleacă. Iar seara va fi nunta lui Kamakshi și Malcolm. Și dacă vreţi să le faceţi un cadou colectiv, sau orice aveţi de făcut, puteţi face mâine dimineaţă. Iar poimâine dimineață… pe 23 dimineața, majoritatea trebuie să mergeți la Delhi. Dar unii nu merg la Delhi. Ridicaţi mâna cei care nu merg la Delhi pe 23.
Sahaja Yoghin: Mamă, Warren nu merge.
Sahaja Yoghin: Warren nu merge.
Shri Mataji: Warren? Warren nu merge?
Sahaja Yoghin: Ba da, merge.
Shri Mataji: Warren, ce este, nu mergi?
Warren: Ați sugerat, Vimal a sugerat că ar trebui să merg la Pune. Aștept decizia Dvs.
Shri Mataji: Bine. Deci…
Warren: Restul grupului, 53 de persoane vor merge.
Shri Mataji: Bine. Deci voi toţi mergeţi. Cei care nu merg, dintre ei, cei care merg la Delhi, dar nu pe 23, ci mai târziu, ridicaţi mâna.
Sahaja Yoghin: Cei din Londra și cei din Europa vor merge mai târziu.
Shri Mataji: Sahaja Yoghinii din Londra şi Europa. Deci acesta este al doilea grup. Cei care pleacă la Delhi mai târziu, verificați dacă v-aţi rezervat locuri. N-ar trebui să-Mi daţi bătăi de cap cu asta, aşa că faceţi-vă corect rezervarea. Poate că nu toţi veți primi rezervare. Unii merg cu trenul deci informaţi-i direct pe cei din Delhi, organizaţi-vă singuri. Perekar şi Jaywant ar putea să vă ajute. Deci Perekar şi Jaywant vor avea grijă de voi, cei care mergeți. Rezervaţi-vă locurile. Deci, rezervaţi-vă locurile. Apoi cineva să vorbească cu cei din Delhi şi să se intereseze, pentru că vor să staţi împreună cu ei timp de şapte zile. Pe 26 ianuarie ar trebui să fiţi cu toţii acolo. Sper să fiţi cu toţii acolo. Pe 26 dimineaţa vor să vă ducă să vedeţi parada. S-ar putea ca Eu să nu fiu acolo; pe 26 seara poate ajung, nu ştiu. Pe 27 vor începe programul. Deci până pe 26, puteţi termina tot ce aveţi de făcut, iar pe 27 Îmi încep programul, dar cred că încă o să mai stați cu ei. Au închiriat apartamentele din data de 28. Ei au o concepţie greşită despre voi, crezând că doriți baie proprie şi alte facilităţi, aşa că au închiriat apartamente. Eu le-am spus să nu ia apartamente. În primul rând că sunt scumpe şi apoi voi nu vreți să stați în apartamente, ci în bungalou. Dar nu ştiu, ei au anumite concepţii, și cred că voi nu puteţi fără baie proprie – lucru care este adevărat până la urmă. Ei cred că vă fac o favoare, asigurându-vă camere cu baie; de aceea s-au luat apartamente. Acum, ce s-a făcut, e bun făcut. În privința căsătoriilor, am stabilit căsătoriile zilele acestea. Cine are lista? Cine are lista?
Sahaja Yoghin: Martine Pershoe figurează din Anglia din greşeală, nu ar trebui să fie acolo, ea este din Elveţia. În afară de ea, asta este lista.
Shri Mataji: Căsătoria ei este cumva fixată. Deci, nu ştiu, dar este deja 80% aranjată. Deci… Ei bine, Mi-ai dat lista, dar ce încerc să aflu, este cine a ales pe cine? Nu se știe încă. Deci trimite lista mai departe şi îmi spui până ajungem în Delhi. Căsătoriile vor avea loc pe data de 6. Deci este încă timp să finalizăm lista. Pe data de 6.
Sahaja Yoghin: Cred că majoritatea se bazează pe Dvs., să faceţi anumite sugestii.
Shri Mataji: Nu, nu, nu voi face asta. Îmi pare rău domnule. Nu Eu, domnule. Ştiţi acea glumă? Era un ins care stătea pe un gard şi un altul urcându-se în maşină să plece l-a întrebat: „Pe unde să o iau ca să ajung în acel loc?” El l-a privit şi i-a spus: „Nu eu, domnule, nu eu voi fi cel ce vă va spune.” „De ce?”, a întrebat domnul. „Cel căruia i-am spus înainte mi-a spart nasul. Nu eu, îmi pare rău.” Vă rog să decideţi singuri, pentru că egoul este implicat foarte mult în luarea deciziilor, aşa că luați deciziile cum se cuvine. Luaţi propria voastră decizie și asumați-vă acest lucru. Egoul încă există, există, nu putem face nimic în această privință. Încă există. Deci mai bine, asta fiind lista, uitaţi-vă peste ea, faceţi alegerile şi nu forţaţi lucrurile asupra nimănui, pentru că revenim la aceeaşi problemă: „Nu eu, îmi pare rău.” Modul în care facem noi lucrurile este absurd, absolut absurd. Căsătoria nu este atât de importantă, în acest mod. Nu este atât de importantă, dar acest ego se întoarce și: „Eu am decis dar acum m-am răzgândit”, una sau alta – complet absurd. Deci cu ideea că vă căsătoriţi o dată pentru totdeauna, luaţi decizia cum se cuvine. Deci, vă binecuvântez pe toţi mirii şi miresele. Dar văd că sunt mai mulţi miri decât mirese!
Sahaja Yoghin: Da, Mamă, este adevărat.
Shri Mataji: Deci va trebui să găsesc nişte mirese.
Sahaja Yoghin: Doi dintre ei au cerut în mod special să se căsătorească cu indience, nu neapărat de data aceasta, Mamă. Unul e din Australia… amândoi sunt din Australia, cred.
Shri Mataji: Bună idee!
Sahaja Yoghin: Ar dori ca soțiile să fie din Maharashtra.
Shri Mataji: Ieri Mi-ai spus despre un domn de 39 de ani sau așa ceva…
Sahaja Yoghin: Da, el este unul din ei. Şi…
Shri Mataji: Pentru el am găsit o soție, dar care nu a divorţat încă. Încă nu a divorţat. Dacă mai aveţi alte întrebări, vă rog să Mi le puneți înainte de începerea Pujei. Bună idee! Alte întrebări? Dacă aveţi alte întrebări, adresaţi-le altfel trebuie să terminăm repede Puja şi să plecăm.
Sahaja Yoghin: Unii dintre noi nu ştim care sunt persoanele care se ocupă de biletele noastre pentru Delhi. Eu nu îi știu, nu îi cunosc. Ni i-ar putea prezenta cineva, ca să ştim în legătură cu biletele pentru Delhi? Nu le ştim numele.
Shri Mataji: Trebuie să merg în America să pot înţelege ce spui. Ce a spus?
Sahaja Yoghin: Despre bilete, Shri Mataji. Spuneți-i să îl întrebe pe Warren.
Shri Mataji: Warren, ar trebui să-l întrebi pe Warren. Bine. Brian. Brian şi Warren. Bine. Acum am uitat iar engleza americană, îmi pare rău. În America o înţeleg dar apoi o uit. Engleza are atât de multe versiuni. Engleza australiană este diferită. Toate sunt diferite. Îmi pare rău că am uitat engleza americană. Mi-o voi aminti foarte curând. În regulă! Totul este stabilit. Acum… Doar cei din Vaitarna. Să vină cei care nu… Doar ei vor avea oportunitatea, bine? Doar cei din Vaitarna și din Bhatsa sau din Chhapur. Mai întâi Ganesha Stuti. Știi semnificația?
Sahaja Yoghin: Da, știu.
Shri Mataji: Spune-le semnificația.
Sahaja Yoghin: Salutări Ei, care dezleagă nodul lui Vishnu.
Shri Mataji: Aceasta este chakra Nabhi. Există un nod între chakra Nabhi și chakra Swadishthan; este primul nod și trebuie desfăcut, altfel Kundalini se oprește acolo, ceea ce este (neclar). Este așa-zisa Raja Yoga care lucrează în interiorul vostru. Deci Mama îl desface și ridică Kundalini. Ridicarea energiei Kundalini nu poate fi văzută. Sahaja Yoghin: Salutări Ei care poate fi atinsă prin devoțiune.
Shri Mataji: Ea este devoțiunea. Devoțiunea vine doar dintr-o inimă curată. Devoțiunea nu este ceva ostentativ sau altceva. Devoțiunea se află în inima voastră.
Sahaja Yoghin: Salutări Ei care este fără de suport.
Shri Mataji: Deoarece este suportul tuturor, este punctul absolut. Punctul absolut nu are nevoie de un alt absolut.
Sahaja Yoghin: Salutări Ei care este distrugătoarea celor mai mari…
Shri Mataji: Pataka înseamnă păcate.
Sahaja Yoghin: Distrugătoarea marilor păcate.
Shri Mataji: De aceea vi se spune să vă purificați, să faceți una, alta. Dar dacă există cineva care vă distruge păcatele nu mai este nevoie să faceți asta. Ea vă poate distruge toate păcatele.
Sahaja Yoghin: Salutări Celei care…
Shri Mataji: Cea care nu poate fi comparată cu nimic.
Sahaja Yoghin: Salutări Celei care nu poate fi comparată cu nimic.
Sahaja Yoghin: Salutări Celei care…
Shri Mataji: Ocean de compasiune
Sahaja Yoghin: Salutări Celei care este un ocean de compasiune.
Sahaja Yoghin: Salutări Ei care…
Shri Mataji: Cea la care nu te poți gândi, care nu poate fi înțeleasă.
Sahaja Yoghin: Salutări Ei care este în forma stării fără gânduri.
Sahaja Yoghin: Salutări Ei care a ucis rakshasa.
Shri Mataji: Care a ucis toți rakshasa – Chanda, Munda, pe toți.
Sahaja Yoghin Salutări Ei care are o mare…
Shri Mataji: Mahatye?
Sahaja Yoghin Mahatye. Salutări Ei care are o mare importanță.
Sahaja Yoghin Salutări Ei care aduce auspiciozitate.
Shri Mataji: Muncă auspicioasă. Shubhakari – orice muncă a Ei devine auspicioasă. Ea creează auspiciozitatea.
Sahaja Yoghin Salutări Ei care este Cea minusculă.
Shri Mataji: Paramanu. Paramanu înseamnă atom sau… moleculă
Sahaja Yoghin Cea mai mică moleculă, mai mică decât molecula.
Shri Mataji: În limba sanscrită nu este cu (neclar), „parama” și „anu”. „Parama” înseamnă cea din urmă particulă a lui „anu”.
Sahaja Yoghin Atom.
Shri Mataji: Atom, „anu” înseamnă atom.
Sahaja Yoghin: Om Shri Kshipra Namaha!
Shri Mataji: Kshipra? Kshipra, kshipra înseamnă auspiciozitate. Cea care acordă auspiciozitatea. Cel care este brahmin, adică cel care primește Yoga. Kshipra este binecuvântarea Yogăi. Kshipra este brahmin, sau cel care se conectează la Brahma.
Shri Mataji: Cea care ne conectează la Brahma.
Sahaja Yoghin: Cea care acordă Yoga.
Sahaja Yoghin: Ea este Cea care dăruiește Yoga și Moksha devoților Ei.
Shri Mataji: Prin grația Ei primiți Yoga.
Sahaja Yoghin: Prin grația Ei.
Shri Mataji: Prin harul Ei vă obțineți Moksha. Kshipra este harul care revarsă beatitudinea Mokshei. Harul.
Sahaja Yoghin: Salutări Celei care este bine hrănită…
Shri Mataji: Cu bhoots.
Shri Mataji: Samarchitta — echilibrată, atenție echilibrată.
Sahaja Yoghin: Salutări Celei care este atenție echilibrată.
Shri Mataji: Generoasă, înseamnă Cea care este generoasă.
Sahaja Yoghin: Salutări Celei care este extrem de generoasă.
Sahaja Yoghin: Salutări Ei, care este pace, care este stabilizată în Ea Însăși.
Shri Mataji: Swa-dha — dha înseamnă Sine, swa – stabilizată. Deci, stabilizată în Ea Însăși. Swadha.
Sahaja Yoghin: Om Shri Vilasini Namaha!
Shri Mataji: Bucuria – Vilasini.
Sahaja Yoghin: Salutări Celei care este bucuria.
Shri Mataji: Mai avem un nume — Mahayoga Dayini.
Sahaja Yoghin: Salutări Celei care acordă Mahayoga.
Shri Mataji: Yoga în masă, Yoga în masă.
Shri Mataji: Cei care vreți să faceți fotografii vă rog, veniți acum. S-au bucurat de pacea din Sahasrara, atâta liniște. Cred că acum ar trebui să mergeți la autocare. Ar trebui să porniți. Arneau, să-și ocupe toți locurile în mașină și apoi puteți pleca.