Birthday Puja, Overcoming The Six Enemies (Australia)

Birthday Puja 1983-03-21 Sydney, Australia Este atât de mare bucuria de a fi cu voi astăzi, în această zi auspicioasă, bucuria de a fi cu australienii, care s-au dovedit a fi Sahaja Yoghini foarte buni și care au progresat extrem de rapid în viața lor spirituală. Îmi face mare plăcere să fiu aici cu copiii Mei. După cum știți, am atât de mulți copii, peste tot în lume, în afară de cei cărora le-am dat fizic naștere. Trebuie să ne gândim la toți cei care astăzi sunt departe de noi, la mii de mile depărtare, rugându-ne la Dumnezeu Atotputernic pentru ascensiunea lor spirituală. Trebuie doar să vă rugați pentru ascensiunea voastră spirituală, pentru că pe măsură ce evoluați, primiți tot restul. Pentru că nu vă înalțați, nu primiți ceea ce este necesar. De aceea există probleme; chiar și astăzi am avut de rezolvat niște probleme, înainte de a veni la Puja. Dar dacă decideți că trebuie să vă înălțați spiritual, atunci tot ceea ce trebuie să primiți, binecuvântările pe care Dumnezeu vrea să le reverse asupra voastră pentru a vă face cetățeni ai regatului Său plin de măreție, în care nu mai sunteți judecați, nu mai sunteți pedepsiți, nu mai sunteți supuși la vreun test, ci locuiți în iubirea veșnică a lui Dumnezeu și în slava Sa…  Acum zece ani n-aș fi crezut că în tot acest timp voi obține aceste rezultate. Nu ar trebui să judecați progresul Sahaja Yogăi în raport cu alți guru „de plastic”. Chiar și pentru Read More …