Public Program Hindu Centre, London (England)

Program public Londra, Anglia – 05.06.1983 Coordonatorul Centrului Hindus: …a Indiei, în Adunarea Constituantă a Indiei. Shri Mataji, înainte de a-și începe munca de răspândire a filozofiei și gândirii hinduse, s-a căsătorit într-o familie de intelectuali de elită, cu Shri C.P. Shrivastava. Cei care cunoașteți liderii de după eliberarea Indiei din cadrul IAS (Serviciul Administrativ al Indiei) știți deja cele mai proeminente nume, iar numele lui Shri C.P. Shrivastava a fost unul dintre ele.  Sir C.P. a avut onoarea de a fi în exclusivitate secretarul personal al lui Shastriji, Shri Lal Bahadur Shastri (prim-ministru al Indiei). Și abia acum, după ce i-am văzut numele, îmi amintesc, Shri Mataji, că, fiind secretarul Fundației Guvernamentale a Cadrelor Didactice, la o conferință în Delhi, când am fost invitați de Shastriji, însuși C.P. Shrivastava îi conducea pe oaspeți acasă la Shastriji. Simt o mare bucurie că Dumnezeu creează situații în care întâlnim oameni deosebiți în diferite ocazii, arătând că lumea este atât de mică. Shrivastavaji, după ce s-a remarcat în serviciul lui Shastriji, a fost transferat la Corporația Navală a Indiei unde a obținut postul de secretar, iar mai târziu a activat în cadrul Națiunilor Unite, la Agenția Maritimă Internațională.  Sunt elemente marcante din trecutul acestei familii de intelectuali. Ca deținători ai unor poziții importante în guvernul Indiei și în Adunarea Internațională a ONU, au intrat în contact cu personalități internaționale de elită. Iar Shri Mataji, dintre ei toți, în loc să se exalte în acele poziții și locuri importante, a fost permanent preocupată Read More …