Public Program, Search Something Higher

Searcys at The Pump Room, Bath (England)

1984-08-07 Search Something Higher, Bath, UK, DP, 87' Chapters: Talk and Q&A, Self-Realization, Cool BreezeDownload subtitles: CS,EL,EN,FI,LT,NL,PT,RO,ZH-HANS,ZH-HANTView subtitles: Add subtitles:
Download video (standard quality): Download video (full quality): View and download on Vimeo: View on Youku: Listen on Soundcloud: Transcribe/Translate oTranscribe


Public Program. Bath (UK), 7 August 1984

Mă înclin în fața tuturor căutătorilor adevărului. Este așa o plăcere să vin în acest vechi oraş, Bath. Romanii care au trăit aici sunt atât de diferiți în ziua de azi, încât sunt imposibil de recunoscut prin urmașii lor de azi. Viaţa s-a schimbat foarte mult în aceste vremuri moderne, iar ideile despre viață sunt, de asemenea, foarte diferite acum. Pe măsură ce societatea evoluează atingem un punct la care începem să gândim: „Oare ce urmează?”. Ne-am bucurat de puterea pe care și-au dorit-o romanii, apoi au dorit să aibă bani, posesiuni – ne-am bucurat și de ele – şi am văzut întregul nonsens al acestor lucruri.

 

Iar acum căutăm dincolo de ele, ceva mai presus, ceva care nu este cunoscut încă. Dar există sentimentul că trebuie să căutăm ceva mai înalt, ceva superior, ceva absolut. Această categorie specială de oameni, există astăzi cu miile, milioane chiar, aș spune, peste tot în lume. Şi acesta este timpul pe care îl numesc timpul înfloririi, când mii de oameni trebuie să devină fructe. Este un timp aparte, un timp foarte, foarte special, menţionat în toate Scripturile, ca „timpul Învierii”, sau „timpul Judecății”, sau Krita Yuga în Scripturile indiene. În Scripturile indiene, Krita Yuga este descrisă foarte clar – că în aceste timpuri oamenii vor avea conexiunea cu Divinul – sakshat (cu adevărat). Își vor primi Realizarea, numită „Atma Sakshatkar” și totul va fi înfăptuit, totul va fi dus la bun sfârșit și împlinit. Așa au fost explicate aceste timpuri moderne.

 

Însă pe de altă parte, timpurile moderne sunt timpuri de completă confuzie, de relativitate absolută, când oamenii chiar nu știu ce să facă cu ei înşişi. Sistemul de valori, care a fost foarte primitiv la început, a devenit oarecum rigid, din cauza prea multor limitări de-a lungul vieţii, în procesul de gândire. Apoi oamenii au început să încalce limitele atât de mult, încât au deformat complet sistemul de valori. Culorile care alcătuiau ființa umană sunt atât de murdărite acum, încât este greu să îți dai seama ce a fost, ce este și ce va deveni fiinţa umană.

 

Întrebarea cu care ne confruntăm în ziua de azi este: „Ne-am născut pe acest pământ să trăim, să mâncăm, să ne facem asigurări, să avem copii, nepoţi şi apoi să murim?” E ceva asemănător cu viața animalelor, nu-i aşa? Ce este atât de măreț atunci, în a deveni o fiinţă umană? Deci înțelegem că fiinţele umane au capacitatea de a face ceva, ceva măreț pentru colectivitate, pentru oamenii din jurul lor, pentru societatea în care trăiesc. Şi însuşi acest lucru a dat naştere acestei treziri în noi, că trebuie să descoperim o cale, o metodă, prin care să facem ceva pentru colectiv, pentru tot restul lumii. Este foarte, foarte evidentă conștientizarea faptului că nu putem trăi singuri, că trebuie să existe o conexiune cu întregul şi că ar trebui să descoperim această conexiune, prin care să putem răspândi cu adevărat bunătatea, virtutea, beatitudinea păcii.

 

Lucrul cel mai important este că, atunci când începem să facem o astfel de muncă sau orice activitate socială, orice astfel de muncă utilă pentru colectivitate, dezvoltăm un fel de ego în interior. Este un lucru foarte obișnuit. Spre exemplu, am fost președinte al unei organizaţii din India, numită Asociația Nevăzătorilor. Şi când au vrut să-l invite pe guvernator – doamne de mare vază, din familii de rang foarte înalt au ajuns să se certe foarte tare, motivul fiind care din ele va sta lângă guvernator. Am fost de-a dreptul uimită de atitudinea lor. Le-am spus, „Veți fi în fața unor orbi, iar orbii nu pot să distingă un guvernator de o altă persoană. Deci cum vă puteți certa pe această temă: cine va sta alături de guvernator?” Şi surprinzător, cearta a devenit într-atât de acerbă încât nu se întrevedea nicio soluție, așa că Mi-am folosit simțul umorului și am spus: „În regulă, iată ce vom face: vom pune o scândură mare deasupra capului guvernatorului, astfel încât să puteți sta toate ca vrăbiile, de o parte sau alta”. Şi numai cu această glumă am putut pune capăt ideilor lor.

 

Oamenii – chiar şi atunci când sunt foarte educaţi, foarte bine plasați în viaţă, foarte bogați şi doresc să-i ajute pe ceilalți, pentru că au convingerea că trebuie să-i ajute pe săraci, pe cei ce au nevoie de bani sau poate de îndrumare – se duc acolo, își pun la dispoziție timpul, banii, totul şi eșuează lamentabil în această muncă socială. De aici reiese că, atunci când încercăm să ajutăm pe cineva, ceea ce facem în realitate este să ne ajutăm pe noi înșine, deoarece nu putem suporta problema acelei persoane și de aceea încercăm să o ajutăm. Dar problema este că nu conștientizăm acest lucru şi astfel oamenii suferă, fie din cauza egoului, fie din cauza unor condiționări, atunci când vin în contact cu o altă societate. Luați orice societate – de exemplu, Mă aflu acum în societatea britanică, engleză. Când vii aici, trebuie să te adaptezi imediat la această societate. Dacă porți acest semn roşu pe frunte, ca Mine, toată lumea va râde, se va glumi pe seama ta. Vei începe să te întrebi: „Ce-i asta?” și îl vei șterge imediat, pentru că vei crede că este ceva hilar. Așa cum în India, dacă te duci rujată în sate, oamenii vor spune: „Ce e cu doamna asta? De ce se dă cu ruj?” Vedeți, acolo nimeni nu face asta. Deci toată lumea va râde şi va privi acest lucru ca pe ceva ciudat, și atunci persoana va încerca să se adapteze obiceiurilor lor. Astfel dezvoltăm condiționări.

 

Deci interacționând cu societatea, vă dezvoltați fie egoul, fie superegoul sau condiționările. Deci care este problema, de ce dezvoltăm aceste lucruri? N-ar trebui! Ar trebui să ne păstrăm drepturile, să rămânem așa cum suntem, şi ar trebui să vedem întreaga lume în starea de martor. Deci problema este că, atunci când interacționezi cu societatea, trebuie să ştii că eşti o parte din întreg, că fiecare om pe care-l vezi, fie că este englez, indian sau arab, fiecare om este parte integrantă a unei fiinţe grandioase, numită Dumnezeu Atotputernic. Și când aceste părţi nu sunt trezite, ele cred că sunt separate şi se luptă între ele, sau se condiţionează unele pe altele, își provoacă egoul și continuă în acest mod. Dar de îndată ce devin conștiente de această colectivitate, de faptul că sunt părți integrante din întreg, ele devin una și încep să se miște la unison. Spre exemplu, la un experiment cu heliu, s-a constatat că reducând temperatura heliului, moleculele care din cauza căldurii se mișcă aleatoriu, se ciocnesc, se răcoresc pur și simplu și devin atât de colective încât se mișcă toate în aceeaşi direcţie, asemeni unui stol de păsări care urmează pasărea din vârf. Moleculele încep să se miște în acelaşi mod. Acelaşi lucru trebuie să se producă în interiorul nostru atunci când spunem că trebuie să avem pace în această lume, că trebuie să avem tot ce este mai bun şi că oamenii ar trebui să trăiască paşnici şi fericiți.

 

Asta este ceea ce trebuie să ştim – că fiinţele umane, așa cum sunt ele, au nevoie de o transformare. Până când nu se transformă pentru a atinge conștiința colectivă, nu se pot adapta la societate sau la o altă persoană. De asemenea, veţi vedea că dacă întâlniți o persoană, considerând că „este prietenul meu” sau „fratele meu”, „sora mea” – începe să apară acest „al meu” și veți simți că persoana vă este foarte apropiată. Dar apoi dintr-odată descoperiți că, dimpotrivă, ea vă este dușman. Şi apoi puteţi începe să vă urâți atât de mult, încât nu veți putea crede că aţi fost cândva prieteni şi veți expune persoana respectivă în așa măsură, încât veţi fi uimiţi de voi înşivă. Asta se întâmplă pentru că nu ştim că și persoana căreia îi oferim prietenia noastră este parte din întreg şi că trebuie să trezim şi în ea această conștiință astfel încât să-şi dea seama că toţi suntem părți ale aceluiași întreg.

 

Ei bine, în interiorul nostru se află puterea care ne face conștienți la nivel colectiv. Iar această putere se află în osul triunghiular numit sacrum, și o cunoaștem ca fiind energia Kundalini, dar în Biblie este descrisă cu numele de Duhul Sfânt. Ei bine, Duhul Sfânt despre care ştim din Biblie este foarte ambiguu pentru mulți oameni, deoarece nu este descris foarte clar ce reprezintă. Am întrebat un preot ce înțelege prin Duhul Sfânt. „Sunt agnostic”, Mi-a răspuns el. L-am întrebat: „Atunci ce faci de fapt? Dacă ești agnostic, dacă nu crezi cu adevărat, ce faci acolo?” Mi-a spus: „Îmi fac munca”. Deci totul se reduce la un loc de muncă, atunci când ei nu pot explica un lucru. Dar Duhul Sfânt poate fi explicat foarte bine, prin faptul că este puterea Mamei Primordiale. Noi avem Tatăl şi Fiul, dar unde este Mama? Ați auzit voi despre un tată și un fiu, fără o mamă? Deci Duhul Sfânt este Mama Primordială. Ea este reflectată în interiorul nostru sub forma energiei Kundalini din osul triunghiular. Acum, acest os triunghiular este foarte important pentru că a fost numit de greci „sacru”, adică sfânt. Deci grecii știau că există ceva sacru în acest os, o anumită putere, sau poate chiar ştiau că era Duhul Sfânt. Orice ar fi fost, ei știau, pentru că l-au numit „osul sacru”.

 

Ei bine, în interior mai avem și şapte centri, așa cum v-am explicat ieri în Bristol, că avem şapte centri subtili în interior. Acești centri există cu adevărat în interiorul nostru. Dar ați putea să Mă întrebați: „Mamă, de ce ar trebui să credem?” N-ar trebui, n-ar trebui să Mă credeți, ci să luați totul în mod ştiinţific, ca pe o ipoteză. Iar dacă vă dovedesc ceea ce spun, atunci veți ști că este adevărat. Deci acești centri rezidă în interiorul nostru, iar expresia lor exterioară, manifestarea lor la nivel grosier sunt plexurile nervoase, pe care medicii le cunosc. Acești centri se află în noi la un nivel foarte subtil. De exemplu primul centru, așa cum v-am spus, este centrul inocenței. Cel de-al doilea este centrul creativităţii noastre. Al treilea centru este cel al căutării noastre. Noi căutăm hrană, apoi căutăm adăpost, apoi căutăm bani, lucruri materiale, putere, iubire. Acest tip de căutare vine prin acest centru, care se manifestă la exterior în forma plexului solar.

 

Deasupra acestuia este centrul numit centrul Mamei, pentru că este cel care vă dă protecţie. Acest centru are ceva special – în dreptul lui se află osul stern, iar în osul stern, aproximativ până la vârsta de doisprezece ani, sunt creați anticorpii. Ei sunt asemeni soldaţilor Mamei, care rezidă în osul stern, iar osul stern răspunde de toți acești soldaţi. Ei bine, atunci când are loc un atac sau când vă sperie ceva, osul stern începe imediat să pulseze. Când începe să pulseze sau să se mişte, ca urmare a acelei întâmplări, anticorpii primesc informaţia – așa cum voi primiți informaţia prin eter, deși nu-l vedeţi, primiți informaţia prin intermediul lui. În acelaşi mod, anticorpii sunt ca niște aparate radio, primesc informaţia și încep să atace, încep să atace orice încearcă să afecteze acea persoană.

 

Apoi mai sus este centrul pe care noi îl numim chakra Vishuddhi, este centrul la nivelul căruia fiinţele umane și-au ridicat capul. Acesta este centrul care ne-a transformat în fiinţe umane și chiar de la acest centru se formează egoul și superegoul, pentru că Vishuddhi este chakra colectivității. Prin intermediul acestui centru vorbim, comunicăm și stabilim relații cu alte persoane. Ca reacţie, apar în noi egoul şi superegoul. Când se formează egoul și superegoul, noi devenim o personalitate, o personalitate diferită de toți ceilalți. La acest nivel devenim o persoană care are conștiința de „eu” și „al meu”. Spre exemplu, atunci vom spune: „Îmi place asta. Eu vreau asta”. Sau Eu voi spune: „Sunt indiancă”, voi veţi răspunde: „Eu sunt englez”. Toate aceste identificări greșite apar pentru că deveniţi individualiști, încercând să vă identificați cu diverse lucruri. În felul acesta ne separăm de acea putere. Este libertatea pe care o obținem, în care trebuie să învăţăm din propriile greșeli și încercări ce este corect şi ce este greşit.

 

Apoi, mai sus, se află centrul de aici – centrul lui Christos. Aceasta este fereastra lui Christos, aș spune. Dar acest centru e foarte important, deoarece controlează cele două formațiuni, egoul și superegoul. De aceea se spune că Iisus a murit pentru păcatele noastre. Când îl treziți pe Christos în acest centru, El absoarbe aceste două formațiuni asemănătoare cu două baloane. El le absoarbe. Și astfel karmele noastre – despre care se vorbește atât de mult, că am făcut karme rele, am făcut una, alta – toate sunt absorbite, iar păcatele și condiţionările noastre sunt absorbite de asemenea, iar noi intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu, care este zona limbică în terminologia medicală. Dar la acest nivel voi trebuie să treceți dincolo, iar această zonă pe care trebuie să o penetrați este destinația, este destinația, este punctul prin care trebuie să treceți dincolo, plasat la nivelul osului fontanelei, punct în care vă veți primi botezul. Dar ceea ce numiți voi botez, așa cum v-am spus ieri, este doar un exerciţiu artificial. Botezul real este atunci când Duhul Sfânt se ridică și începeți să simțiți cu adevărat briza răcoroasă deasupra capului. Este cu adevărat un miracol. Nu este corect să nu credeți în miracole. Ar trebui să rămâneți deschiși. Chiar dacă sunteți intelectuali, trebuie să fiți onești, adică, dacă nu aţi văzut un miracol, asta nu înseamnă că nu există şi că nu au loc miracole. Păstrați-vă modul de abordare al unui om de ştiinţă, care vrea să se convingă el însuşi dacă este aşa sau nu. Ei bine, este un adevărat miracol când Kundalini se ridică, străpunge toți centrii subtili şi de asemeni această zonă.

 

Ar trebui să înțelegem foarte clar cum sunt construiţi acești centri. În corpul nostru avem un sistem nervos autonom. „Auto” este un cuvânt care ține de Sine. Dar cine este acest „Sine”? Cine este acest „auto”? Nici medicii nu ştiu. I-au dat doar numele „autonom”. Sistemul nervos autonom este format din două sisteme, sistemul nervos simpatic și cel parasimpatic. Folosim sistemul nervos simpatic când suntem în situaţii de urgenţă. Când alergăm repede, sistemul nervos simpatic intră în acțiune, iar inima începe să bată foarte puternic. De asemenea, ritmul bătăilor inimii este mult mai rapid decât în mod normal. Asta se întâmplă prin activitatea sistemului simpatic. Puteți crește întotdeauna numărul de bătăi ale inimii, dar acest ritm este apoi redus automat. Cum? Datorită parasimpaticului, care se află în centru. Ei bine, aceste trei canale sunt, după cum vedeţi, unul pe partea stângă, corespunzător sistemului simpatic stâng, el fiind manifestarea exterioară a acestui canal subtil. Apoi, pe partea dreaptă este sistemul nervos simpatic drept, iar pe centru este sistemul nervos parasimpatic, care este, de asemenea, răspunzător de modul în care evoluăm.

 

Ei bine, am evoluat până la stadiul uman. Dar acesta nu este sfârșitul, pentru că dacă ar fi fost sfârşitul, am fi avut întreaga cunoaștere. Dar noi nu ştim totul. Trebuie să facem un salt către o altă conștiință, pe care Christos a descris-o ca fiind a doua naştere; nu o naștere fizică, o schimbare a veșmintelor sau ceva exterior, ci un eveniment în interiorul vostru, care vă transformă, prin care deveniți… Este vorba de transformare. Nu înseamnă că deveniți membri ai unui grup, sau că spuneți: „În regulă, aparţin acestui grup” sau „Port acest tip de rochie”, „Fac acest lucru”. Nu este asta. Este o realitate faptul că ceva se întâmplă în interiorul vostru şi face din voi un suflet realizat. Dacă trebuie să deveniți ceva, dacă trebuie să se întâmple ceva în voi, acel ceva ar trebui să fie în realitate Adevărul și trebuie simţit în sistemul nervos central, în același mod în care aţi devenit fiinţe umane. Voi aveți percepția murdăriei, a vulgarității, puteţi vedea culorile, puteţi vedea modele frumoase, totul, pentru că sunteţi fiinţe umane. Dar pentru un câine nu contează dacă este murdar, respingător – nu simte acel miros. Deci în acelaşi mod, când trebuie să deveniți ceva mai înalt, acest lucru ar trebui simţit în sistemul nervos central. Nu este doar o proiecţie mentală, prin care să spuneţi: „Eu cred în una, alta”, „Nu cred în asta”. Nu este deloc așa.

 

Acel ceva trebuie simţit în sistemul nervos central, în vârful degetelor. Trebuie să simțiți. Iar modul în care îl simțiți este foarte spontan, pentru că este un proces viu. Nu este deloc dificil, nu vă solicită în niciun fel. Totul este construit în interiorul vostru și este extrem de simplu. Sunteți asemeni unei semințe, care odată plantată în Mama Pământ va germina în mod spontan. Este un eveniment atât de spontan încât ființelor umane le este greu să creadă că este lipsit de efort, sau că nu se poate plăti pentru asta. Este ceva imposibil de înțeles pentru fiinţele umane că pot obţine ceva fără să plătească. Dar primim atâtea lucruri fără să plătim, iar dacă acest lucru este stadiul cel mai înalt al evoluției – voi n-aţi plătit nimic pentru evoluţia voastră până în prezent, deci de ce ar trebui să plătiți acum? Şi, mai mult, nu este nevoie de niciun efort.

 

Deci „Sahaja Yoga” înseamnă unirea spontană cu Divinul. „Saha” înseamnă „cu”, „ja” înseamnă „înnăscut” – este spontan, născut odată cu voi. Orice ființă umană are dreptul să dobândească unirea cu Divinul. Un alt sens al cuvântului „divin” este acela că puterea lui Dumnezeu, care este atotpătrunzătoare, face toată munca vie, transformă florile în fructe, alternează anotimpurile – face absolut toată munca vie. Iar voi trebuie să deveniți una cu Divinul. Trebuie să o simţiți în vârful degetelor voastre. Yoga înseamnă şi îndemânare, înseamnă, de asemenea, cunoașterea completă a acestei puteri divine, cum s-o mânuim, cum să lucrăm cu ea, cum s-o folosim.

 

Prin trezirea energiei Kundalini, ca o consecință secundară, dobândiți sănătate fizică. Am spus de multe ori, cancerul nu poate fi vindecat de nimic altceva decât prin trezirea energiei Kundalini. Ieri v-am explicat cum apare cancerul și cum este înlăturat de Kundalini. Cele mai multe dintre boli apar pentru că centrii sunt deteriorați, legătura lor cu întregul este ruptă, sau poate că le lipseşte ceva. Atunci când Kundalini se ridică, Ea hrăneşte acești centri din plin, încât toți centrii, din punct de vedere mental, fizic și emoțional, devin complet satisfăcuți, împliniți şi se însănătoșesc. Prin asta obţineți o stare de sănătate bună, o minte liniştită şi o viaţă bună, echilibrată emoţional.

 

Dar ultimul dintre centri, când Kundalini trece de această limită – este locul în care rezidă Dumnezeu Atotputernic. Ei bine, vă spun din nou că nu trebuie să Mă credeți. Oamenii nu mai cred nici în Dumnezeu în zilele noastre. Deci acesta este locul lui Dumnezeu Atotputernic, în vârful capului, dar El este reflectat în inima voastră în forma Spiritului. De îndată ce Kundalini atinge acel loc, în mâinile voastre începe să curgă briza răcoroasă. Mai întâi simțiţi briza răcoroasă a propriei energii Kundalini, iar apoi grația divină începe să curgă prin voi și o resimțiți în palmele voastre, ca pe o briză răcoroasă. Deci se întâmplă cu adevărat. Odată ce se întâmplă, trebuie să vă stabilizați, să înţelegeți ce este de fapt și cum să consolidați această stare. Pentru unii e nevoie doar de o zi, pentru alții poate de o lună, iar apoi deveniţi maestru.

 

Deveniţi o personalitate diferită, atât de puternică şi plină de compasiune; foarte plini de compasiune şi foarte puternici, asemeni lui Iisus. Când oamenii au încercat să arunce cu pietre în Maria Magdalena, care era o prostituată, El i-a luat apărarea. Christos nu avea nimic în comun cu prostituatele, dar s-a opus tuturor acelor oameni şi le-a spus: „Ei bine, cei ce n-au comis niciun păcat pot arunca cu pietre în Mine”. Și nimeni n-a îndrăznit să o facă, pentru că era o persoană atât de puternică și plină de compasiune. Şi asta se întâmplă, deveniţi o persoană identificată cu adevărul. Nu vă este teamă de nimeni, spuneţi întotdeauna adevărul şi îl spuneți cu toată tăria. Spre exemplu, în Anglia ați avut un mare poet, pe William Blake, care a spus că în aceste timpuri moderne, oamenii lui Dumnezeu, cei care îl caută pe Dumnezeu sau care cred în Dumnezeu, vor deveni profeţi şi vor avea puterea să-i facă și pe alții profeți.

 

Exact asta se întâmplă în Sahaja Yoga, vă primiți Realizarea şi începeți să dați Realizarea și altora. Așa cum o lumânare aprinsă poate aprinde o altă lumânare care nu e aprinsă. Apoi acea lumânare poate aprinde la rândul ei multe alte lumânări. Atât de simplu este. Nu e nimic de luat sau de dat, e doar un catalizator, însemnând că voi aprindeți o lumină, iar acea persoană aprinde la rândul ei alte lumini. Deci nu este o obligaţie, nu este o relație de a da și a primi, ci este doar un simplu eveniment. Puteţi înțelege asta. Dr. Warren însuşi a dat Realizarea la mii de oameni. Chiar şi în Madras – Eu nu am putut merge. L-am trimis pe el şi a dat Realizarea la trei sute de oameni. În India avem pe cineva care a dat Realizarea la zece mii de oameni. Este un fapt! Şi îl puteţi verifica.

 

Când vă primiți Realizarea, sunteți surprinși că şi voi puteți da oamenilor Realizarea şi îi puteți vindeca, că le puteți da pacea şi beatitudinea lui Dumnezeu. În acel moment deveniți conştienți colectiv; deveniți parte integrantă din întreg. De exemplu, ieri, multe persoane aveau un blocaj la chakra Vishuddhi din anumite motive, diferite probleme. Unii aveau spondiloză, alţii aveau altceva şi nu puteau depăși acest centru. Au trebuit doar să spună de trei ori, „Mamă, eu sunt parte integrantă din întreg” și au început să simtă imediat briza răcoroasă! Atât de simplu este. Au început să simtă briza răcoroasă. Aveau un blocaj aici. Sunt metode foarte simple pe care şi un copil le poate face, pe care le puteţi face și voi. Și sper că astăzi, în acest loc atât de frumos, Bath, veţi primi cu toții Realizarea Sinelui.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

 

Dacă aveţi întrebări, vă rog să Mi le adresaţi. Ieri două persoane au pus atât de multe întrebări. Mi-am pierdut o mulțime de timp cu ei, iar apoi au plecat. Erau probabil persoane trimise de vreun guru sau de cineva, veniți doar să pună întrebări, identificați fiind cu acel fals guru. Chiar și în această sală sunt mulți care au fost la tot felul de guru falși, pe care am fost nevoiți să-i tratăm, să-i vindecăm. Unii sufereau de epilepsie, unii de cancer, de una, de alta. Au plătit pentru că au mers la falși guru, căpătând boli, probleme. Unii au sfârșit la azile de nebuni. Deci v-aș ruga să nu vă identificați cu acești guru. Chiar dacă i-aţi plătit – uitați de ei! Nu contează, nu vă mai identificați cu ei. Identificați-vă cu Sinele vostru. Sinele este proprietatea voastră, a voastră cu adevărat – ar trebui să știți asta. Asta e rugămintea Mea umilă față de voi toți.

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Vă mulţumesc mult.

Sahaja Yoghin: Aveți întrebări?

Domn: Am găsit unele beneficii în meditaţia tibetană, cunoscută ca Nada Brahma. Este acest tip de meditaţie compatibilă cu Sahaja Yoga?

Shri Mataji: Deloc. Absolut deloc. Vedeţi, care sunt beneficiile acestei meditații Nada Brahma? Singurul lucru pe care îl faceți e să repetați ceva în gând tot timpul, și va veni o zi când în capul vostru va fi un bâzâit continuu.

Vă voi spune care este motivul. Presupunând că spunem ceva, de exemplu, începem să spunem: „Aum” sau „Hum” sau orice altceva, nu devenim acel ceva. Spunând: „Eu sunt guvernatorul acestui loc”, devin eu guvernator? Dacă spun că sunt „Aum” – devin Eu asta? Spunând un anumit lucru, putem noi să devenim acel lucru? Dacă profesăm ceva, devenim noi altfel? Trebuie să se întâmple ceva în interior. Până când nu se întâmplă, nu are niciun sens, este ceva exterior. Puteți spune orice. Cineva poate spune: „Am beneficii pentru că am spus rugăciuni”. Nu este așa. Trebuie să existe o transformare completă în voi.

Iar acestea sunt lucruri foarte periculoase, foarte periculoase, pentru că de exemplu, în Tibet acum, Lama însuşi e complet decăzut. Complet decăzut. Am fost în China cu soţul Meu şi am fost de-a dreptul uimită  – o puteți numi propagandă, sau orice altceva – să văd cum în Lhasa acest domn a acumulat atâta avere, încât ar putea fi comparată cu averea Papei. Obișnuiește să bea vin doar din pocale de aur, multe la număr și toate pline de ornamente. Farfuria lui e din aur; totul este din aur veritabil. Și imaginați-vă, de unde a obținut el aceşti bani? De la tibetani, care sunt oameni săraci. Sunt atât de săraci, nu au haine, nu au nici ce să pună pe ei. Nu spun de comunism că este un lucru bun, dar spun că aceşti Lama i-au exploatat cu adevărat. Tot ce am văzut în Lhasa Mi-a deschis ochii. O, Doamne! Acești Lama i-au jefuit pe săraci şi i-au făcut să sufere îngrozitor! Dacă vă duceţi să vedeţi acum Tibetul, veţi fi uimiţi, că oamenii nu ştiu, sunt atât de confuzi, nu înţeleg. Ei au dat tot ce au avut acestui domn Lama. El se plimbă peste tot în lume; nimeni nu ştie ce are de gând. Ce beneficii ar putea aduce el oamenilor? Este un mit.

Cel mai mare beneficiu este să deveniţi maestru, să știți totul. Să știți ce este Kundalini, să ştiți cum să dați altora Realizarea, să ştiți tot ce trebuie să faceți – este cel mai important. La început vă simțiți bine cu orice, chiar şi cu alcool. În acelaşi mod, dacă invocați numele cuiva, ați putea deveni posedați un timp şi totuși să vă simţiți bine. Meditația Transcendentală are aceeaşi problemă. Persoanele care fac Meditație Transcedentală spun mantre; pentru un timp se simt relaxați, pentru că o altă entitate preia controlul minții lor şi începe să dirijeze totul acolo. Şi când începe să vă dirijeze mintea, vă simțiţi relaxaţi. Dar nu relaxarea este ceea ce căutați. Nu deveniţi maestru astfel. Ideea este că atunci când deveniţi una cu întregul, sunteţi relaxaţi, pentru că nimic din interior nu este epuizat. Sunteţi relaxaţi tot timpul. Dar vedeți cum arată toți acești Lama, au riduri pe care le poți număra unul câte unul. Oameni oribili! Nu poţi spune că există ceva măreț în privința lor. Și ce au făcut bun? Nu am văzut niciun Lama făcând vreun bine nimănui.

Am avut şansa să stau alături de Dalai Lama odată, la un dineu, când soţul Meu era cu domnul prim-ministru. Dalai Lama fusese și el chemat; şi pentru că soția prim-ministrului nu a vrut să stea lângă el, M-am așezat Eu acolo. Și am simţit atâta căldură! Prim-ministru era atunci Lal Bahadur Shastri, iar el ştia totul despre Mine şi Mi-a spus: „Vă este foarte cald lângă el?” – el însuși fiind un suflet realizat. Am spus: „Teribil”. „Bine”, Mi-a răspuns și l-a aşezat pe ministrul de externe între noi. M-a aşezat în partea cealaltă, iar pe ministru lângă Dalai Lama. Cât timp nu sunteți realizați, nu veţi simți asta. Și trebuie să vă spun că, dacă ați fost la astfel de oameni, este greu să vă obţineți Realizarea. Pentru că ei creează o problemă în interiorul vostru. Prin orice efort, voi mergeți către sistemul nervos simpatic. Prin efort, așa cum v-am spus, apelați la sistemul nervos simpatic iar acesta se activează. Când sistemul vostru simpatic se activează, vă mișcați fie spre stânga, fie spre dreapta. Când vă îndreptați spre stânga, mergeți în subconştientul colectiv, unde se află toate lucrurile moarte de la începutul creației până în prezent. Şi cancerul, așa cum v-am spus ieri, este cauzat de entităţile din această zonă. Iar dacă mergeți pe partea dreaptă – majoritatea acestor Lama acolo vă duc… Ştiți că Hitler a fost inițiat de Lama? Dalai Lama a fost gurul lui. El l-a învăţat cum să capteze minţile oamenilor și să-i pună să facă tot felul de lucruri. Este un fapt binecunoscut că Dalai Lama a fost gurul lui. Toți Lama sunt așa.

Dar numai când veți fi realizați, veți ști ce sunt ei cu adevărat. De exemplu, nepoata Mea când avea vreo cinci ani – ea este un suflet realizat, pe când fiica şi ginerele Meu nu sunt. Odată s-au dus la Ladakh și acolo era un Lama pe o stâncă. Și toată lumea se ducea să se plece în fața lui. Însă ei nu i-a plăcut. Iar când părinţii ei s-au dus să se plece acelui Lama, s-a supărat. Avea doar cinci ani! S-a dus la el și și-a pus mâinile la spate, spunându-i: „Purtând această robă crezi că ai devenit un suflet realizat? În niciun caz. Nu ai niciun drept să le ceri oamenilor să se plece în fața ta. Cu ce drept faci asta?” Părinții au fost șocați și încurcați. I-au spus: „Nu vorbi așa”. „Nu. De ce v-ați plecat în fața lui? Nu are acest drept.” Imaginați-vă! Dar până când nu sunteți realizați, e foarte dificil să înțelegeți, pentru că ei au propuneri de afaceri foarte frumoase, au agenții de publicitate foarte bune.

Zilele trecute am fost în Spania și am fost șocată. Există un alt lucru inițiat de acești Lama, că trebuie să mergeți în deşertul Gobi. Imaginaţi-vă! În deșertul Gobi dacă mergi chiar și numai o milă, vei fi terminat. Să te duci în deșertul Gobi pentru Nirvana! Deci iau banii oamenilor și fac pregătiri acum să ducă o mulțime de oameni în deşertul Gobi. Bieții de ei merg către moarte spunând că asta e Nirvana. Nu se mai întorc niciodată. Aşadar se duc pentru Nirvana și nu se mai întorc! Acesta este modul în care lucrează Lama. Am avut oameni în Anglia – pe unul îl chema Omkar. Cineva îi dăduse numele Omkar, un Lama, pentru că în mod normal, numele acesta nu există. L-am întrebat: „Cine ţi-a dat acest nume?” „Am fost la o mănăstire”, Mi-a spus el. „Şi ce s-a întâmplat acolo?” Toate oasele îi erau rupte! „M-au lovit pe spate”, a continuat el. Imaginați-vă! Cum este posibil? Toate oasele îi fuseseră rupte. Şi a fost imposibil să-i dau Realizarea, pentru că fizic era foarte afectat. Dar încet-încet, se reface acum. Este asemeni unui nebun. Cum poți să fii crud? Deci, ce credeți, sunt tibetanii suflete realizate? Ce aveți de învăţat de la tibetani? Nu orice persoană străină este o persoană învățată! Orice este scris într-o carte nu devine automat scriptură!

Ar trebui să înţelegeți că toate aceste lucruri au apărut numai după moartea lui Buddha. Asta s-a întâmplat cu fiecare religie, s-a întâmplat cu fiecare mare personalitate care a venit pe pământ. Dar stă scris în vechile peşteri, în care au trăit sfinții de după Buddha, că Realizarea este un eveniment spontan. Însă Buddha n-a vorbit despre Dumnezeu, pentru că s-a gândit: „Să vorbesc mai întâi despre Sine”. Pentru că, dacă vorbești de Dumnezeu, oamenii încep să creadă că au devenit Dumnezeu. „Mai bine le vorbesc despre Sine; lasă-i să-și primească Realizarea. Până când nu-și primesc Realizarea, cum să-l înțeleagă pe Dumnezeu?” Deci Buddha a fost numit Anishwar – care nu crede în Dumnezeu, ateu. Nu e adevărat. A făcut asta în mod deliberat, pentru că a crezut că dacă vorbeşti de ceva foarte îndepărtat, atunci oamenii trăiesc într-o lume imaginară. Deci El a vrut ca oamenii să aibă mai întâi Realizarea Sinelui şi apoi cunoașterea despre Dumnezeu. Pentru că nu are niciun rost să-i spui unui orb totul. Înainte de toate trebuie să poată el însuși să vadă.

Zilele trecute a venit o doamnă de la o meditație budistă. Nu și-a putut primi Realizarea, îmi pare rău s-o spun. Deși putem rezolva acest lucru treptat, n-a putut primi Realizarea. Pentru că Buddha rezidă în noi, pe partea aceasta, aici (n.t. în Agnya dreaptă). Zona aceasta se umflă foarte tare atunci când faceți meditație budistă şi trebuie să folosim anumite mantre, altfel nu poate fi diminuată. Este mult de muncit cu astfel de oameni. Nu contează. Sunteţi cu toții căutători, Realizarea este dreptul vostru și sunt aici să lucrez pentru voi.

Alte întrebări, vă rog? Da, asta este problema în Anglia. Ştiu, ştiu. Ştiu că problema din ziua de azi este că oamenii sunt foarte sceptici și nu vor să afle. Dar lucrurile încep să se rezolve acum. De fapt, Dumnezeu este de asemenea nerăbdător ca oamenii să-și primească Realizarea. Vă voi spune cum funcționează. Spre exemplu, zilele trecute – Eu nu eram acolo – dar soțul Meu a văzut un program despre un actor de comedie care a zis că simte o briză răcoroasă, vorbind despre revelaţia lui. A spus: „Dintr-odată am început să simt o briză răcoroasă pe spate şi nu ştiu ce poate fi, dar m-am simțit foarte relaxat și foarte mulți oameni se simt relaxați în prezența mea.” El nu ştie nimic, vorbește foarte vag despre briza răcoroasă, dar a simțit-o – este o revelație pe care a relatat-o.

Ei bine, cu doar o zi-două în urmă discutam între noi și am fost întrebată: „Mamă, de câți oameni ai nevoie pentru a se manifesta acel sindrom” – cum este numit? Sindromul celor o sută de maimuțe. Sper că aţi auzit de el – atunci când o sută de maimuţe învață un truc, maimuţele de pretutindeni încep să-l imite – ceva de acest gen. „Se va întâmpla foarte curând”, am spus. Şi iată, domnul acesta a început să simtă briza răcoroasă pe spate. A venit la televiziune, iar reporterii erau foarte sceptici, așa cum ați spus și voi. Acest lucru nu M-a preocupat prea mult. „Va veni momentul”, Mi-am spus. Pentru că noi nu luăm bani și nu se poate plăti pentru astfel de lucruri. Ei bine, când cineva s-a întâlnit cu ei și le-a spus despre programul care a avut loc, că cineva ştie totul despre asta, au venit imediat la Mine. Acum ei doresc să țin un program. Şi odată ce încep să meargă lucrurile, oamenii se vor îndrepta. Problema e că fiinţele umane au o mare barieră – cea a egoului. Sunt oameni foarte insensibili. Mai mult decât atât, în locurile cu tradiții cum sunt Roma, Egipt, descopăr că oamenii sunt mult mai sensibili la lucrurile divine decât la cele absurde. Veţi fi uimiți – acum suntem aici – așa că vă pot spune că la Roma niciun guru nu a avut succes, niciun guru. Dar când M-am dus Eu acolo, la simpla vedere a fotografiei Mele, primarul a fost atât de impresionat. A spus: „E Divinitatea”. Doar văzând fotografia Mea! Şi s-a ocupat de tot, ne-a dat gratuit o sală, a publicat anunțuri şi a pus atât de multe postere peste tot. Deci totul merge foarte bine la Roma. Nu şi în Anglia. Sunt aici de zece ani, muncind din greu, dar englezii sunt mai degrabă dificili. Nu contează, se va rezolva. La fel și în Egipt. Egiptul este un alt loc cu oameni foarte tradiţionaliști. Un alt loc cu tradiții este Grecia. Sunt foarte tradiţionaliști; iar prin tradiție începeți să învățați, comițând greșeli – crezând în Rasputin, în unul sau altul.

Începeți să înţelegeţi ce este realitatea, cum să o dobândiți. Și așa ajungeți la realitate. Dar aici oamenii citesc continuu şi nu ajung nicăieri – sunt atât de confuzi! Nu-i învinuiesc pentru asta, dar trebuie să spun că au nevoie să ajungă la înțelegerea realității şi să încerce să înţeleagă înainte de toate că nu poate fi cumpărată și nu se poate munci pentru obținerea ei. Este un proces viu, spontan, al unui Dumnezeu viu. Asta este ceea ce ar trebui să înţelegem. Și odată ce veţi înţelege asta, va funcţiona, sunt sigură. Înţeleg că aşa sunt oamenii. Veți fi surprinși, am lucrat zece ani în Anglia şi nu avem atât de mulți Sahaja Yoghini ca în alte ţări. Chiar şi Franţa stă mai bine, în mod surprinzător. Atât Franţa cât şi Elveţia sunt mult mai bine. Dar Anglia are multe lipsuri, deşi muncesc aici cu asiduitate. În India, desigur, este de o mie de ori mai bine. În regulă, va fi bine și aici cândva. Englezii sunt de fapt, foarte echilibraţi – uneori prea echilibrați. Una din calitățile lor este că ştiu să râdă de ei înşişi. Deci lucrurile ar putea funcţiona.

Ce spune?

Sahaja Yoghin (repetă o întrebare adresată de un căutător) : Spune că aţi afirmat că mulți guru fac mai mult rău decât bine. De unde ştim că nu faceți și Dvs. la fel?

Shri Mataji: Da, sigur, aş putea s-o fac. Trebuie să admiteți și posibilitatea asta. Dar vă puteți interesa. Vă puteți interesa la discipolii acelui guru. De fapt, atunci când veniți la Mine îmi puneți întrebări, dar când vă duceți la aceşti oameni, îi urmați absolut orbește. Știu persoane care au dat şase mii de lire pentru a merge în Elveţia iar acolo să mănânce doar cartofi și apa în care au fiert. Și au stat acolo fără să pună nicio întrebare. Acesta este un semn că sunteți liberi. În al doilea rând ar trebui să aflați de la alții, de la alţii care au fost la Mine, ce rezultate au avut. În al treilea rând, ar trebui să vă întrebați de ce v-aș face rău. Care ar fi avantajul Meu? Pentru că Eu nu iau niciun ban de la voi, nimic de genul ăsta. Prin grația lui Dumnezeu, trăiesc foarte bine. Am un statut foarte bun și nu am nevoie de nimic de la voi. Deci de ce v-aș face rău? Sunt la un nivel foarte înalt în viața de zi cu zi. De ce ar trebui să vin la voi? Pentru ce? Ce avantaj aș avea? Deci credibilitatea ar trebui stabilită prin discipoli. Voi nu vedeți niciodată discipolii. Mergeți orbește, ca hipnotizați. Nici măcar nu vă gândiți la asta, nici nu puneți întrebări. Le-am zis: „De ce n-ați întrebat pentru ce vă iau şase mii de lire?” „Mamă, eram complet orbi”, au spus ei. Iar persoana care era la conducerea acelei organizaţii din Scoţia a devenit epileptic. La fel și soția și fiica lui. Și abia apoi a venit la Mine. Abia atunci a venit la Mine – în acea stare. I-am luat acasă la Mine ca să-i vindec. Deci cei care au fost la Mine, spre exemplu Dr. Warren – avea tensiunea arterială mare, tot felul de probleme – s-a vindecat. Mai mult, el însuși i-a vindecat pe mulți. Sunt mulți în această sală care au fost ajutați – alcoolici, dependenţi de droguri – toți sunt bine acum. Deci trebuie să vedeți cum sunt discipolii unui guru. Puteți vedea cum vorbesc, ce ştiu. Dar la oricare alt guru mergeți, este o asemenea ierarhie încât nu poți ajunge la ei. Şi cu oricine vorbiți pare să spună ceva învățat pe de rost. Nu este nimic spontan, nu ştiu nimic de fapt. Deci în primul rând trebuie să vedeți cât de credibili sunt. Dar nu faceți asta cu nimeni altcineva decât cu Mine. E un semn bun pentru Mine, acela că vă acord libertate.

Sahaja Yoghin (transmite o altă întrebare): Ea spune, „Cu siguranță toate drumurile duc la Roma”. Ați vorbit despre Dalai Lama. Ce este în neregulă cu el?

Shri Mataji: Nu, unele drumuri duc și în Iad. Trebuie să ştim asta. Nu toate drumurile duc la Roma, ci vă pot conduce și către Iad. Desigur, toate drumurile duc la Roma dacă persoana care vă duce acolo este un ghid adevărat. Nu poți merge în Iad şi apoi să te întorci la Roma. Nu e posibil. Cei care sunt ghizi adevărați vă pot duce la destinație. Ei nu vă iau bani, în niciun caz. Ei vă dau Realizarea. Vă transformă într-o persoană diferită. Fac din voi oameni drepţi, virtuoși, oameni măreți. Este un lucru foarte diferit. Nu sunt ca cei ce fac din asta o profesie sau care spun vorbe mari. Ei nu fac avere. Sunt oameni cu respect de sine, nu paraziţi. Ei nu trăiesc pe banii voștri. Ce avere a acumulat Christos? Aveţi exemplul extraordinar al lui Christos. De ce să vă duceți la altcineva? A luat El vreun ban? A fost vândut pentru treizeci de monede! Ce a spus Christos? „Să nu aveți ochi adulteri”. Aş vrea să ştiu ce creştini au asemenea ochi, care nu sunt adulteri! Aveți ochi inocenți? Nu există poftă şi lăcomie în ochii voștri? Recunoașteți față de voi înșivă. Cei care vorbesc despre aceste lucruri au păcate mult mai mari decât ale voastre. Cum ar putea ei să vă ajute să fiți mai buni? Ei trăiesc pe spatele altora, pe banii altora. Voi ați trăi pe averea şi cheltuiala altora? Ei determină copiii să plece de acasă, să-și vândă casele, să ajungă pe străzi. Voi ați face asta? Pentru oricine? Ați lua bani de la săraci? Ați face asta? Voi sunteți atât de buni! Trebuie să înţelegeți. Folosiţi-vă mintea. Dar când vă primiți Realizarea, ochii voștri devin inocenți. Devin atât de puternici! Chiar și numai privind pe cineva cu acei ochi, puteți da Realizarea, puteți să-i vindecați. Așa cum zilele trecute cineva – cum îl chema? Cel care a venit să… un jurnalist care a venit să se intereseze, afirmând: „Se spune că puteți vindeca oamenii”, „În regulă” – am spus. „Este o doamnă care suferă de agorafobie – a continuat el – şi nu vrea să iasă din casă. Cum o veți vindeca?” „Dacă nu poate veni, dă-mi poza ei; nu pot merge la ea acasă”, am zis. Încerca să Mă provoace. I-am spus, „Bine, adu-Mi fotografia ei”. Mi-a adus o fotografie. M-am uitat la fotografie. „Este așa de zece ani – a spus el. Trebuie s-o vindecați”. „Bine, voi încerca. E foarte uşor de vindecat boala asta. Lăsați-o singură timp de opt zile”, i-am spus. Dar nu a putut să reziste, așa că s-a dus acolo ca un detectiv, să afle ce se întâmplă. Şi când a ajuns acasă la ea, ea nu era acolo. Ieșise cu soţul ei la plimbare. Iar acum va publica un articol foarte bun pe tema asta!

Domn: Vă vedeți ca fiind un vindecător spiritual?

Shri Mataji: Nu, absolut deloc. În niciun caz un vindecător, în niciun caz. Sunt o persoană care vrea să vă dea Realizarea Sinelui. Nu e vorba de vindecarea spirituală, care este și ea de două feluri. Una este desigur, cea care are loc în cazul sufletelor realizate. De exemplu, zilele trecute am întâlnit pe cineva – unde se întâmpla asta? Un taximetrist care a venit cu noi…

Sahaja Yoghin: În Nottingham.

Shri Mataji: Așa. Știam că cel care conducea taxiul era un suflet realizat. A început pur și simplu să îmi vorbească, simțind și el comuniunea. L-am întrebat: „Simți uneori furnicături în degete?” „Da, foarte mult” – a spus el. „Eşti vindecător?” – am continuat. „Da, sunt” – a spus el. „Cum de ştiți asta?” „Te simţi foarte vinovat?” – l-am întrebat. „Da” – Mi-a răspuns. „Știu asta”. „Cum de ştiți?” – a spus el. „Cumva știu. Vrei să ştii cum?” Pentru că era un suflet realizat! Era un suflet realizat. Dar există vindecători care nu sunt suflete realizate. Și folosesc spirite în acest scop. Tremură în fața voastră, țipă – lucru foarte periculos. Un suflet realizat nu trebuie să facă nimic. Doar o simplă atingere şi îți vei reveni. Nu trebuie să tremure şi să aibă accese de furie. Pentru că sunteți așa de naivi, trebuie să spun, de aceea există o asemenea problemă. Sunteți foarte naivi.

În Occident, coroana copacului s-a dezvoltat foarte bine, dar nu şi rădăcinile. Nu ştim nimic despre rădăcini. Eu însămi am fost uimită, pentru că oamenii aici nu au absolut nicio idee despre rădăcini. Nu e cazul în India. Acolo oamenii au cunoașterea rădăcinilor, știu. De exemplu, aici îngropați morţi în biserică. În India nimeni nu ar face asta. Este un loc sfânt. Cum să pui un mort acolo? Dar aici se întâmplă. Sunteți naivi, ştiu. Și în ciuda naivității sunteți și încăpățânați. Deci ce e de făcut? Este o întrebare dificilă pentru Mine uneori. Nu contează. Se rezolvă.

Da? Ce spune?

Sahaja Yoghin (repetă întrebarea adresată): Aţi putea explica această energie ce urcă pe coloana vertebrală? Este cumva acelaşi lucru cu niște furnicături pe coloana vertebrală? Poate?… Vreți să spuneți că este mai mult o senzație fizică?

Shri Mataji: Da.

Sahaja Yoghin: Un sentiment de teamă.

Shri Mataji: Un sentiment de…?

Sahaja Yoghin: E un sentiment de teamă?

Shri Mataji: Teamă?

Sahaja Yoghin: Da, el asociază senzația de pe coloană cu un sentiment de teamă. Și poate că spune că este…

Shri Mataji: Nu este nimic de acest gen. Eu n-am văzut așa ceva. Nu ştiu. Lucrurile nu stau așa de fapt. Vedeți, când Kundalini se ridică, nu simțiți nimic de acest gen. Singurul lucru pe care-l simţiţi e briza răcoroasă deasupra capului. Iar din palme simțiți de asemenea ieșind o briză răcoroasă. Dar la început s-ar putea să simțiți căldură, pentru că dacă aveţi prea multă căldură în corp, s-ar putea să simțiți căldură. Uneori, persoanele de tip coleric tremură puțin. Atât. Dar nu am aflat niciodată cum a apărut acest lucru ciudat. A apărut poate de undeva – nu ştiu. Am văzut tot felul de permutări şi combinaţii la oameni. De exemplu, un domn s-a aşezat pe pământ cu picioarele spre Mine. În India nimeni nu face asta. „Cum poţi pune picioarele spre Mama? Nu e frumos”, i-au zis oamenii. „Nu, Kundalini a mea e trezită şi sar ca o broască”, a replicat el. „Cine ţi-a spus asta?”, l-am întrebat. Mi-a arătat scris într-o carte a gurului său, că sare ca o broască, imaginați-vă! L-am întrebat: „Vei deveni acum broască?” Tot felul de permutări şi combinaţii. Nu ştiţi câte lucruri sunt publicate în toată lumea!

Sahaja Yoghin: În regulă. El vrea să ştie cum este iniţiată această trezire. Trezirea lui Kundalini.

Shri Mataji: E foarte simplu. V-am spus, e la fel ca încolțirea unei semințe. Asta e munca Mea. Dar odată ce am trezit energia Kundalini, trebuie să continuați. În regulă? Promiteți asta.

Domn: Spuneți că falșii guru și învățătorii ne pot duce în Iad. Puteţi defini Iadul?

Shri Mataji: Acum, în acest moment auspicios, de ce vreți să ştiţi despre Iad? Îl găsiți descris foarte bine dacă-i citiţi pe oricare dintre marii poeţi. În special, aş spune, să-l citiți pe William Blake. Bine? Este deja descris în atâtea moduri. De ce vreți…? Eu vreau ca voi să intrați în Împărăţia lui Dumnezeu. Iadul este… când Mă refer la Iad, înseamnă că ați putea face epilepsie. Am văzut persoane devenind epileptice, devenind lunatice, părăsindu-și casele, fugind, lovind pe oricine, ucigând, sinucigându-se, omorându-și părinții, devenind violente, dependente de droguri, apucându-se de tot felul de lucruri autodistructive. L-aș putea descrie ca tot ce e „autodistructiv”, într-un cuvânt! În regulă?

Domn: Și în cazul celor care suferă de aceste boli din naştere?

Shri Mataji: Da.

Sahaja Yoghin: Deviați de la subiect.

Shri Mataji: În regulă. Dacă suferă de aceste boli,  alta este cauza. Dar ei suferă, nu-i așa? Dar cei care nu au aceste afecțiuni şi sunt normali, dar merg la diverși guru, îi plătesc şi capătă aceste boli, în acest caz îi veți considera răspunzători pe acești guru sau nu?

Ce spune? Ce spune?

Sahaja Yoghin (repetă ce a spus un căutător): Credeţi că nu există alți guru…

Shri Mataji: Oh, sunt mulți! Există mulți. Dar aceștia nu sunt pe piață. Există mult mai mulți. Mulți sunt acolo…

Puteți repeta?

Sahaja Yoghin (repetă întrebarea domnului): Există vreunul de la care aveți ceva de învățat?

Shri Mataji: De la care să aveți dvs. de învățat?

Domn: Oricine.

Shri Mataji: Oricine. Da, există. Dar priviți, acum, în această mulţime, Eu vorbesc cu dvs. care puneți zece întrebări. Dar acești guru nu au răbdare. Nu au deloc răbdare. Vă spun, nu aveți idee cât de lipsiți de răbdare sunt acești guru. Ei nu suportă să le puneți întrebări. Am rugat pe cineva să se ducă în America, folosindu-Mi toată puterea de convingere, pentru că Eu nu aveam timp să merg acolo. În trei zile a fugit! Mi-a spus: „Nu am timp pentru așa niște oameni proști”. Pur și simplu a renunțat. Vedeți, pentru că Eu sunt Mamă, am răbdare cu voi! Ei nu au răbdare cu voi. Ce pot să fac? Și îmi spun: „Peste doisprezece ani vom veni să te ajutăm, Mamă”. Ei Mă cunosc foarte bine. Sunt așa de mulți, așa de mulți! Ei au întâlnit câțiva. Însă acești guru nu vor să vorbească cu cei pe care îi cred proști. Ce să fac? Ei cred că toți căutătorii sunt oameni proşti. Ce să fac? Nu au răbdare! Trebuie să aveți o Mamă pentru a beneficia de răbdare, nu-i așa?

Sahaja Yoghin: Haideți să ne oprim aici.

Shri Mataji: Acum… Toate aceste întrebări sunt fără sfârșit, copilul Meu. Nu au niciun sens. Trebuie să vă spun că punând întrebări nu vă veți primi Realizarea. Nu vă pot garanta că o veți primi. Nu vă pot garanta. Dacă o primiți, este șansa voastră! Dacă n-o primiți, este neșansa voastră! Așa că aveți grijă! Nu este nevoie să discutați, să argumentați. Nu vă veți primi Realizarea prin dezbateri. Ascultați-Mă! Ce am Eu de câștigat de pe urma voastră? Este primul loc în care Mi se pun atât de multe întrebări! Cred că sunt niște romani renăscuți pe aici. Altfel nu-Mi pot explica. Vreau să spun că nimeni nu Mi-a pus atât de multe întrebări ca voi, lipsite de semnificație și apărându-i pe falșii guru care v-au luat banii și au făcut rău atâtor oameni, sprijinind forţele satanice. Este surprinzător, nu-i așa? Bine, nu contează. Am explicat deja… Acum… Asta e tot. Dacă vreți să mai vin la Bath, vă rog nu mai puneți întrebări acum.

Sahaja Yoghin: Haideți să facem experimentul.

Shri Mataji: Să vedem câți vor primi Realizarea. Asta este cel mai important. Important nu este… Veți fi judecaţi de Kundalini a voastră. Să vedem atunci. Ea vă va judeca înainte ca voi să Mă judecați pe Mine. Deci să vedem cât de mulţi vă veți primi Realizarea. Eu nu vă pot promite nimic. Ăsta este lucrul cel mai important, vă spun. În regulă. Haideți, să vedem cum funcţionează.

Ei bine, uitaţi acum tot ce am spus. Haideţi să avem o relaţie plăcută. Asta înseamnă că nu trebuie să vă simțiți vinovați de nimic din ceea ce am spus. Poate ați fost la diverși guru, poate ați făcut fapte bune sau rele. Vă rog uitați totul. Acum încercați să fiți în prezent. Trebuie să fiți în prezent pentru a vă primi Realizarea. Este cel mai important lucru. Sunteți născuți pentru a o primi. De aceea sunteţi fiinţe umane, pentru a vă primi Realizarea. Nu sunteți aici pentru a vă irosi această viaţă. Și trebuie să vă spun, în calitate de Mamă, că trebuie să fiți umili în această privință. Vă aflaţi pe un tărâm foarte diferit. Aici nu se vinde nimic. Aici nu este un magazin, ci un templu. Iar într-un templu trebuie să fiți umili şi trebuie să vă primiți Realizarea. Asta ar trebui să fie decizia voastră. Dar cât de mulţi o vor primi, nu pot spune. Îmi pare rău, dar nu este ceva ce vă pot promite tuturor. Dar dacă funcţionează la unii, voi fi foarte mulţumită. Asta este munca Mea. Haideţi să facem câteva lucruri simple, fără să mai punem întrebări. Nu ar trebui să ne afecteze acest lucru. Dacă n-ați reușit să puneți o întrebare, asta nu va aduce niciun prejudiciu nici vouă nici publicului. Vă spun, și dacă puneți sute de întrebări, lucrurile vor sta la fel. Trebuie să spun că până acum nimeni nu M-a întrebat nimic inteligent și cred că e mai bine să renunțați la întrebări. Sunt mult prea inteligentă pentru asta. Acum, haideţi să facem experimentul în maniera în care ar trebui să reușească. Să-l facem în modul în care ar trebui să funcționeze.

Dacă sunteţi căutători şi dacă sunteţi în prezent, sunt sigură că veți primi Realizarea. Acum, uitați trecutul. Uitați trecutul. Un singur lucru vă mai cer, așa cum am cerut și ieri, să nu vă simțiți vinovați de nimic, pentru că sentimentul de vinovăție vine din trecut. Așa că uitați trecutul şi afirmați că nu sunteți vinovați. Sunt mulţi oameni buni care își vor primi Realizarea. Deci trebuie să afirmați: „Eu nu sunt vinovat”. Acum, pentru că este dificil să vă adresați cu „Shri Mataji”, îmi puteți spune, mai simplu,  „Mamă”. Cum doriți. Deci trebuie să spuneți: „Mamă, eu nu sunt vinovat”, înainte de a începe experimentul. Trebuie să deveniți umili în inimile voastre, pentru că doriți să intrați în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă atacați tot timpul persoana care încearcă să vă ducă acolo, cum veți intra în Împărăția lui Dumnezeu? Încercați să înțelegeți. Care este atitudinea voastră? Este ea adecvată? Nu este corectă, nici justă. Bine. Deci, ne descălțăm pentru a primi ajutor de la Mama Pământ. Unul dintre elementele cele mai importante este Mama Pământ. Energia Kundalini se află în osul sacru, iar chakrele inferioare sunt făcute din elementul Mamei Pământ. Deci descălţaţi-vă ușor, pentru a atinge Mama Pământ cu picioarele. Mama Pământ are o foarte mare importanță.

Sahaja Yoghin: Cei care nu vor să facă experimentul ar trebui să plece acum.

Shri Mataji: Fiți amabili și nu-i deranjaţi pe ceilalţi. Trebuie să fiți civilizați. Trebuie să fiți oameni civilizați și să nu-i deranjaţi pe ceilalți. Dacă nu doriţi să primiți Realizarea, în regulă, puteți pleca.

Cei care au fost ieri la Bristol ştiu cât de mult am lucrat pe mulţi dintre cei veniți, am lucrat ore în șir pentru a le da Realizarea! Şi e o muncă nerăsplătită, pentru care nu primești mulțumiri, pentru că, dacă nu vă stabilizați, simt că este o muncă irosită, este o imensă muncă irosită. Este doar o muncă fără rost, pentru că le dai Realizarea dar nu se stabilizează și este o muncă irosită!

Acum, vârsta nu contează, rasa și comunitatea nu contează. Atât timp cât sunteți fiinţe umane, puteți primi Realizarea Sinelui. Atât de simplu este. Deci, acum trebuie doar să puneți mâinile pe genunchi, fără să simţiți niciun disconfort stând așezați. Este important, pentru că nu vreau să vă simțiți incomod și să începeți să vă mișcați din cauza asta. Trebuie să vă descălțați, vă rog, pentru că pantofii voștri poartă probleme tibetane. Dacă vreți să vă primiți Realizarea, descălțați-vă, bine? Da, descălțați-vă. E mai bine în șosete. E mai bine, pentru că vreau să lucrez pe tine. Cu siguranță ești un căutător. Bine? Ţineţi mâinile așa. Da. A început să se simtă. Acum… În ciuda tuturor lucrurilor, e bine. Nu este atât de rău.

Acum, mâna stângă, aşa cum v-am spus, reprezintă partea stângă, latura emoțională, iar mâna dreaptă este cea care reprezintă partea dreaptă, acţiunea. Ei bine, mâna stângă reprezintă dorinţa, dorința noastră. Deci să punem mâna dorinţei pe partea stângă în acest fel, cu palma deschisă pe toată durata acestui proces de a oferi relaxare chakrelor voastre. Pentru că unele chakre sunt extrem de active și trebuie relaxate. Puteţi face singuri acest lucru şi vă voi spune cum. Vom pune mâna pe centrii de pe partea stângă. Unul se află în inimă, unde rezidă Spiritul. Altul este în partea superioară a abdomenului, iar apoi încă unul în partea de jos a abdomenului. Toți acești centri se află pe partea stângă. Apoi, un alt centru este aici. Acesta este cel care captează când vă simțiți vinovați. Este aici, pe partea stângă a gâtului. Şi apoi un alt centru este aici, iar aici probabil va trebui să cerem, din nou. Şi apoi ajungem aici, în zona osului fontanelei, unde vă voi cere să puneți palma pe zona osului fontanelei. Acum această zonă este fierbinte, dar va fi bine. Să începem. Este foarte simplu.

Trebuie să țineți ochii închiși tot timpul, pentru că nu este vorba de hipnoză, nimic de genul ăsta. E ceva ce trebuie să se întâmple în interior. Atenţia e absorbită în interior şi este mai bine să închideți ochii, pentru că dacă țineți ochii deschiși, Kundalini s-ar putea să nu se ridice. Iar Kundalini nu vă creează necazuri, probleme, nimic de acest fel, ci vă dă o stare de relaxare, o stare de bine. În regulă. Deci acum închidem ochii. În primul rând, vă rog să nu vă simțiți vinovați de nimic, nici măcar pentru că ați pus întrebări. Nu vă simțiți vinovaţi. Uitați pur și simplu ce am spus. Fiți buni cu voi înșivă. Fiți foarte buni cu voi înșivă. Şi trebuie să vă respectați pe voi înșivă.

Acum, la acest nivel puneți mâna dreaptă pe inimă, pe partea stângă. Pe partea stângă este inima, deci puneți mâna dreaptă pe inimă. Acum, ţineți ochii închişi şi încercați să priviți în inima voastră, în sensul că ar trebui să vă puneți atenţia pe inimă, iar aici trebuie să-Mi puneți o întrebare care reprezintă un adevăr, o întrebare inteligentă. Puneți întrebarea: „Mamă, sunt eu Spiritul?” Puneți această întrebare de trei ori: „Mamă, sunt eu Spiritul?” Puneți această întrebare de trei ori: „Mamă, sunt eu Spiritul?”

(Către un Sahaja Yoghin) Se simte prea mult partea stângă…Partea stângă…

Acum duceți mâna, coborâți mâna pe abdomen, în partea superioară pe partea stângă. Coborâți mâna pe partea stângă, în partea superioară a stomacului. Aici este un alt centru – centrul Maestrului Primordial. Pe măsură ce deveniți Spiritul, deveniți în același timp maestru, guru. Așa că acum, în mod logic, va trebui să puneți o altă întrebare: „Mamă, sunt eu propriul meu maestru?” Puneți întrebarea: „Mamă, sunt eu propriul meu maestru?” Puneți această întrebare de trei ori. E o întrebare de bun simț. Voi sunteţi propriii voștri maeștri. Nu aveți nevoie de niciun alt maestru. Eu nu sunt maestrul vostru, sunt doar Mama voastră, atât.

Acum, după ce ați pus această întrebare, coborâți din nou mâna în partea inferioară a abdomenului. Iar acesta este un centru foarte important, numit Swadishthan, care are grijă de plexul aortic în corpul nostru fizic. Acum presați zona asta cu degetele şi spuneți la acest nivel – pentru că la acest nivel, trebuie să recunosc că nu vă pot încălca libertatea. Sunteți liberi să alegeți. Dacă vreți să aveţi adevărata cunoaștere, trebuie s-o cereți, Eu nu o pot forţa asupra voastră. Deci trebuie să spuneți: „Mamă, Te rog dă-mi adevărata cunoaştere, dă-mi cunoaşterea pură. Vreau să am cunoașterea pură” – tehnica cunoaşterii pure, care este o altă semnificație a cuvântului „yoga”. Trebuie să o spuneți de şase ori, pentru că acest centru are șase petale. Există, de asemenea, şase sub-plexuri ale plexului aortic.

(Shri Mataji se adresează în șoaptă unui Sahaja Yoghin) Se simte îngrozitor Swadishthan stâng. Acum… Stânga…

Din nou vă simţiți vinovați. Vă rog nu vă simţiți vinovați. Vă rog nu vă simţiți vinovați. Nu vă simțiți vinovați pentru nimic. Nu ați făcut nimic greşit. Da, acum e mai bine! Acum ridicați din nou mâna pe partea superioară a stomacului, unde se află centrul Maestrului Primordial. Întrucât aţi cerut tehnica cunoașterii pure, trebuie să afirmați la nivelul acestui centru, să spuneți: „Eu sunt propriul meu maestru”. E necesar doar să spuneți asta. Trebuie să spuneți de zece ori cu încredere deplină. Spuneți: „Mamă, eu sunt propriul meu maestru”. Pentru că aici există zece sub-plexuri, asemeni unor valenţe. La fel, avem aceste zece plexuri. Aah! Uitați de maeștrii voştri! Și uitați de toată sclavia, da! În regulă. În regulă. Bine. De zece ori.

Acum, ridicați mâna dreaptă pe inimă, din nou pe inimă. Aici rezidă Spiritul vostru. Din nou, având tehnica cunoașterii pure, afirmați – la acest nivel aceasta este mantra pe care trebuie s-o spuneți: „Mamă, eu sunt Spiritul.” Cu toată umilinţa, în toată slava voastră acceptaţi, asumați-vă: „Mamă, eu sunt Spiritul.” E bine, e foarte bine. Trebuie să spuneți asta de douăsprezece ori. Dar nu vă simţiți vinovați. Acum trebuie să vă spun că Dumnezeu este oceanul de iubire. El este oceanul de compasiune. Dar mai presus de toate, El este oceanul de iertare. Deci, vă rog nu vă simțiți vinovaţi, pentru că ce păcat ați putea comite pe care El să nu-l poată ierta? Noi sfidăm puterea Lui de a ierta atunci când ne simţim vinovaţi. Vă rog să nu vă simţiți vinovați. Fără să vă simţiți vinovați, spuneți: „Mamă, eu sunt Spiritul”. Bine. E mai bine. De douăsprezece ori, pentru că sunt douăsprezece petale.

(Shri Mataji vorbește cu Sahaja Yoghinii) Nabhi stâng. Totul e mai mult pe partea stângă. Nu simt nimic pe dreapta. E mai bine. Dar Nabhi stâng se simte mult prea mult. Se mişcă în partea aceea.

Acum, urcați cu mâna și așezați-o… urcați cu mâna dreaptă, păstrând mâna stângă întinsă spre Mine. Puneți mâna dreaptă deci, pe partea stângă a gâtului, la bază, aproape atingând partea stângă a coloanei şi presând-o ușor cu mâna dreaptă. La acest nivel… Prin faţă, mâna trebuie adusă prin față. Nu prin spate, ci prin față. Țineţi strâns această zonă. Aici, trebuie să spuneți cu încredere deplină, cu toată dragostea şi înţelegerea față de voi înşivă: „Mamă, eu nu sunt vinovat.” Vă rog să spuneți asta de şaisprezece ori. Şi dacă vă simțiți foarte vinovați, spuneți-o mai bine de o sută opt ori, pentru a vă pedepsi singuri, dacă vă complaceți prea mult în acest sentiment.

 (Îi spune unui Sahaja Yoghin) E bine. Se ridică până la Agnya.

Acum ridicați mâna pe frunte, de-a lungul ei; și cuprindeți fruntea cu mâna. La acest nivel, așa cum v-am spus, rezidă centrul lui Christos, iar aici trebuie să iertați pe toată lumea. Unii ar putea spune: „Este foarte dificil, Mamă. Cum putem ierta?” Dar este un mit faptul că nu iertați pe cineva sau că dimpotrivă, iertați, pentru că atunci când nu iertaţi, voi sunteți cei care suferiţi, nu cealaltă persoană Așa că vă rog spuneți: „Mamă, eu iert pe toată lumea”. Veți fi surprinși, când spuneți asta din inimă, centrul se deschide. E mai bine.

Acum – dacă încă vă simțiți vinovați, e bine să puneți mâna în partea din spate a capului; cuprindeți-o strâns. Toți ar trebui să faceți asta. Și spuneți o dată pentru totdeauna: „O, Doamne, iartă-mă dacă am făcut vreo greşeală.” O singură dată, dar nu vă simțiți vinovaţi după ce spuneți asta și nici înainte. Spuneți doar: „O, Doamne, iartă-mă dacă am spus ceva greşit sau dacă am făcut ceva rău împotriva Ta”. Cuprindeți cu mâna partea din spate a capului, partea din spate a capului, numită lobul occipital. De trei ori. Dar nu vă simţiţi vinovați. Vă rog nu vă simţiți vinovați. Asta este foarte important. Din nou apare sentimentul de vinovăție. E mai bine. Se ridică. Spuneți din inimă: „Dacă am făcut ceva rău” – vă rog nu vă număraţi greșelile, ci spuneți asta în general. Nu socotiți acum tot ce ați făcut greşit. Vă rog nu faceți asta. Spuneți: „Dacă am făcut ceva rău, Te rog să mă ierţi”. Atât. Pentru că voi sunteți Spiritul. Și dacă sunteţi Spiritul, ce rău ați putea face? Trebuie doar să deveniți Spiritul, atât. Ieșiți din noroi asemeni unui lotus.

Acum, puneți mâna pe vârful capului, pe zona fontanelei, zona moale în copilărie, numită taloo. Presați cu palma și antrenați scalpul într-o mișcare de rotație. La acest nivel, din nou – celălalt aspect al acestei yoga este că nu vă pot încălca libertatea, pentru că trebuie să vă înălțați în propria voastră libertate și glorie. Deci aici trebuie să spuneți că vă doriți Realizarea Sinelui şi că ar trebui să v-o dau. Deci trebuie să spuneți: „Mamă, vreau Realizarea Sinelui. Te rog dă-mi Realizarea.” Trebuie să spuneți asta de şapte ori, pentru că există şapte centri, sediile celor şapte centri, în creier. Apăsați tare și mişcați în sens orar. Apăsați tare această zonă, cu palma. Acum lăsați mâna jos, vă rog. Jos.

Ridicaţi mâna stângă și verificați dacă simțiți deasupra capului o briză răcoroasă. Plimbați mâna mai sus, mai jos… Atenţia trebuie să fie acolo. La aproximativ 10-12 cm deasupra capului. Verificați mai sus, mai jos. Acum încercați cu cealaltă mână. Verificați cu cealaltă mână. Deasupra capului. Se simte… pentru că atât de mulți Sahaja Yoghini sunt acolo, dar nu ştiu dacă oamenii aceștia simt. Acum verificați cu cealaltă mână în același mod. E ca un munte. Schimbați din nou mâinile, vă rog. Simţiţi briza răcoroasă? Vreau să știți că avem multe suflete realizate care au venit la Bath și sunt cu noi aici. Iar ei se vor ocupa de voi. Puteți să puneţi mâinile așa (n.t.cu palma în sus).. Cei care nu simt briza răcoroasă să ridice mâinile. Ridicați mâinile cât mai sus. Bine. Veniți acum. Sahaja Yoghinii să vină şi să se ocupe de ei. Simțiți briza răcoroasă? Deasupra capului? Deasupra capului. Vă simţiți relaxat? Vă simțiți bine? E bine? Dar tu, de la meditația tibetană? Caleb… E bine, e bine, a reușit. Caleb, ocupă-te de domnul de la meditația tibetană. Este un căutător asiduu… Și-a primit Realizarea? Nu? Cred că a fost la un guru… Verificați-le chakrele, ce anume captează. Lucrați pe chakrele lor. E mai bine. E mai bine acum. Dar în mâini trebuie să simțiți. Țineți mâinile așa (n.t.cu palma în sus). Trebuie să simțiți briza răcoroasă în palme. Vreți să repetați?

Domn: Ar trebui să fie caldă sau rece?

Shri Mataji: Nu, devine răcoroasă. La început este caldă. Mâinile sunt calde acum?

Doamnă: Ale mele sunt foarte calde.

Shri Mataji: În regulă. Ei bine, acest lucru este un miracol, nu-i așa? Acum pune mâna stângă pe stomac, aici. Nu, nu, în partea cealaltă. Mâna dreaptă spre Mine, da. Acum… e bine.

Sahaja Yoghin: Cei care nu au fost ajutați încă, ridicați mâna. Dacă nu simțiți briza răcoroasă, ridicați mâna.

Vă rog nu vorbiți. Păstrați liniștea.

Shri Mataji: Ea simte căldură, atât. Însă va simți și briza răcoroasă. Verifică. Va fi… Nu, să pună mâna pe ficat. Mâna stângă pe ficat, da. El însuşi este doctor.

Această doamnă care punea întrebări a simțit briza? Ce spui? Nu?

Sahaja Yoghină: Mamă, am verificat și am simțit un pic de căldură.

Shri Mataji: Căldură? Unde captează?

El simte briza?

Sahaja Yoghin: Da, cu mâna asta.

Shri Mataji: Bine, bine. Asta e bine. Are o problemă de Vishuddhi. Are un blocaj pe Vishuddhi. Puneți-l să afirme: „Eu sunt parte integrantă din întreg”. Asta îi va rezolva problema, pentru că el captează la Vishuddhi.

Simte briza?

Sahaja Yoghin: Da.

Shri Mataji: Slavă Domnului! În regulă. Da, ce este? Am terminat, deci acum e bine. Se simte atât de mult partea stângă, vă spun.

Tu ce faci? De ce nu lucrezi? Ce zici? Caleb?

Toţi cei care nu ați simțit briza răcoroasă, vă rog ridicaţi mâna. Ei au venit până aici ca să vă ajute. Unii dintre ei au venit tocmai din nord. Da, acolo. E cineva acolo? Poți să verifici acolo? Priviți-Mă cu toții fără să gândiți. Priviți-Mă doar, fără să gândiți.