Sankranti Puja, Rahuri, India 14 ianuarie 1987

Astăzi este ziua în care celebrăm schimbarea axei Soarelui şi faptul că el se deplasează spre tropicul Racului.

Tropicul Racului este cel care reprezintă maternitatea, maternitatea pământului. Acest tropic al Racului traversează o suprafaţă destul de întinsă de uscat, pe când tropicul Capricornului – nu. Iar în zonele pe care le traversează creează diverse manifestări frumoase ale calităţii de mamă pe acest pământ. Celebrăm această schimbare, deoarece Soarele trece acum în noua dimensiune, astfel încât căldura Soarelui se va răspândi peste tot în lume. Căldura Soarelui reprezintă căldura iubirii lui Dumnezeu. De aceea celebrăm această sărbătoare, oferindu-vă un fel de dulciuri făcute din seminţe de susan. Se oferă seminţe de susan, deoarece şi ele dau căldură, iar acum ieşim din sezonul rece şi ne îndreptăm spre sezonul cald, într-un fel sezonul mai cald – deci asta vă pregăteşte pentru căldura Soarelui. Aceste dulciuri speciale sunt făcute din seminţe de susan şi reprezintă căldura care vine şi căldura Soarelui. Deşi în India e prea multă căldură, totuşi oamenii aşteaptă să vină această vreme, şi o celebrează cu o inimă atât de caldă! Se spune că în această perioadă ţi se oferă seminţe de susan şi zahăr, iar tu trebuie să ai o vorbire dulce, „gudd gudd bola”, adică trebuie să ai o vorbire dulce.

A avea o vorbire dulce e foarte important. Unii cred că e grozav să vorbeşti grosolan sau e foarte inteligent să ţipi la ceilalţi, dar nimănui nu-i place acest fel de personalitate. Poţi fi inteligent, poţi fi sarcastic sau grozav, poate că oamenilor le-ar plăcea să te vadă la televizor – dar nu ca pe un apropiat, ca pe un prieten. A avea o vorbire foarte dulce este semn de bună creştere, cultură solidă şi frică de Dumnezeu. Aceia care se tem de Dumnezeu nu vorbesc niciodată grosolan altuia, deoarece şi în celălalt străluceşte acelaşi Spirit, şi-apoi de ce să fim tăioşi sau furioşi pe altul, care este creat de Dumnezeu Atotputernic, aşa cum suntem creaţi şi noi. Deci această relaţie frumoasă, iubitoare, pe care o avem unii cu alţii, în mod deosebit în Sahaja Yoga, s-o exprimăm vorbindu-ne drăguţ unul altuia. Sunt atâtea feluri de-a fi drăguţi! Există lucruri mărunte, mărunte, pe care dacă le faceţi, puteţi exprima foarte multă drăgălăşenie, şi nu e nevoie de o limbă ascuţită, ci de o memorie ascuţită. Eu încerc aceste lucruri de multe ori. Odată unul dintre sahaja yoghini, un sahaja yoghin foarte bun, un sahaja yoghin activ, mergea cu mine cu maşina, iar briceagul îi fusese furat de şofer sau de cineva, şi el era foarte supărat pe şofer.

Am spus: „Lasă, vezi că e sărac, el l-a luat, nu contează, lasă!” El a spus: „Nu, pentru că era un cadou de la cineva care a fost în Elveţia şi e un briceag elveţian, pe care-l aveam cu mine mereu. Îmi pare rău că l-am pierdut.” Când am fost în Elveţia i-am cumpărat un briceag la fel. Când am venit şi i l-am dat, a rămas fără grai. A spus: „Mamă, cum de v-aţi amintit? După atâta vreme cum aţi reuşit să faceţi rost de briceagul ăsta?” I-am spus: „Am o memorie foarte bună. Ăsta-i necazul cu mine.” Memoria mi-e atât de bună, că uneori, pur şi simplu, nu ştiu, unii s-ar putea simţi stânjeniţi de memoria mea. E atât de bună! Nu uit nimic, orice-ar fi. Uit, desigur, toate lucrurile rele, căci n-are niciun rost să-ţi aminteşti lucrurile rele, n-are rost să te gândeşti la ele. Iertând, poţi uita întotdeauna lucrurile rele.

Şi dacă-ţi aminteşti lucrurile bune, bucuria sporeşte. Dacă încerci să-ţi aminteşti ceva rău, atunci bucuria e mai mică. De fiecare dată când vedeţi pe cineva, încercaţi să vă amintiţi ce bine v-a făcut acela. Ce are bun acela. Dacă aveţi memorie pentru lucrurile bune, o să vă simţiţi foarte bine. Astăzi este ziua când părăsiţi India cu toţii. Unii dintre voi pleacă poimâine. Oricum, trebuie să vă spun un lucru, că aici s-a făcut tot posibilul să fiţi bucuroşi şi fericiţi. Acum, când vă întoarceţi acasă, încercaţi să vă amintiţi tot ce vi s-a spus. Tot ce era drăguţ.

Cum v-au preţuit oamenii. Cum v-au iubit. Cât de amabili au fost cu voi. Cum aţi cunoscut nişte oameni drăguţi. Ce experienţe drăguţe aţi avut, dar nu insistaţi pe lucruri inutile. Da, poate că vreunul v-a spus ceva aspru sau poate că voi aţi spus cuiva ceva aspru, pur şi simplu uitaţi! Încercaţi să înţelegeţi că vă stricaţi şansele de a vă bucura de viaţă. Nimeni nu e rănit prin asta, aşa că încercaţi să fiţi extrem de fericiţi, că aţi cunoscut atât de mulţi oameni, că v-aţi căsătorit, că aţi văzut atât de multe nunţi. Ne-am simţit foarte bine şi fiecare moment a fost plin de vibraţii dătătoare de bucurie. Bineînţeles, astăzi unii dintre voi ar putea fi cam nefericiţi, pot înţelege asta, fiindcă soţiile voastre pleacă, soţii unora pleacă sau soţiile altora pleacă.

Aşa că înţeleg de ce unii arată de-a dreptul jalnic. Dar e bine, căci exprimă dragostea şi afinităţile dintre ei, bucuria de a fi unul cu celălalt. Asta îmi arată că e foarte bine, dar încă aş spune că, la urma urmei, o să vă întâlniţi şi-o să vă amintiţi toate lucrurile bune pe care vi le-aţi spus, şi că v-aţi bucurat unul de celălalt şi încercaţi să rămâneţi fericiţi. Pentru că zilele acestea vor trece foarte repede. În Sahaja Yoga uitaţi timpul, totul, timpul trece atât de repede şi toate lucrurile astea trec, şi-o să fiţi iarăşi împreună cu soţii sau soţiile voastre, orice s-ar întâmpla. Aşa că n-aveţi de ce să fiţi prea trişti din cauza acestor lucruri, ci să continuaţi să zâmbiţi şi să râdeţi, astfel încât, atunci când pleacă şi ei, n-ar trebui să simtă, să vă vadă ultima dată chipul plin de lacrimi, ci să-şi amintească o faţă plină de încredere şi curaj, că speranţa există, c-o să ne întâlnim foarte curând şi n-avem de ce să fim trişti. Astăzi este ziua în care să dăm bucurie şi să ne bucurăm de orice şi să simţim binecuvântările lui Dumnezeu peste tot. Soarele a revenit în deplina sa glorie şi trebuie să-i urăm mult succes în anul care vine, pentru că în această parte a Maharashtrei, după cum ştiţi, n-a plouat deloc. Au fost probleme, şi trebuie să-i dorim succes, ca să poată aduce ploaia şi tot ce e nevoie din această energie solară pe care-o avem în ţara asta. Şi voi trebuie să străluciţi ca Soarele atunci când vă întoarceţi în ţările voastre.

Pentru că ţările voastre nu sunt atât de fierbinţi ca a noastră, şi nici nu aveţi atât de multă căldură, şi puteţi afla de ce oamenii sunt atât de calzi şi atât de iubitori – pentru că avem Soarele cu noi. Duceţi Soarele cu voi şi daţi-le iubire şi afecţiune şi căldură, să simtă c-aţi adus Soarele din India! De câte ori am călătorit undeva, în orice ţară, era un soare tare strălucitor, aşa că se spunea, există o zicală cum că, atunci când călătoresc, indienii poartă Soarele cu ei. Bineînţeles nu poţi căra Soarele în buzunare, dar noi trebuie să-l purtăm în inimile noastre – Soarele. Acesta trebuie să fie motivul pentru care Soarele strălucea atât de tare, şi toată lumea purta hainele bune, şi totul era… şi se bucurau. Deci aşa stau lucrurile, trebuie să purtaţi Soarele cu voi, vorbindu-vă dulce unul altuia, astăzi şi întotdeauna, fiţi prietenoşi, fiţi de ajutor, fiţi amabili, deoarece sunteţi yoghini, nu sunteţi oameni obişnuiţi. Sunteţi yoghini, reprezentaţi acea categorie de oameni cunoscuţi pentru corectitudinea lor, pentru bunătatea lor şi pentru compasiunea şi iubirea lor. Aşa că eu vă doresc cel mai mare noroc. Bucuraţi-vă de călătoria voastră, bucuraţi-vă de orice şi transmiteţi această bucurie – pe care aţi căpătat-o aici – celorlalţi oameni, altor sahaja yoghini şi altor oameni, care nici măcar nu sunt sahaja yoghini! Dumnezeu să vă dea aceste binecuvântări!

Shri Mataji vorbeşte în Marathi. Astăzi este o zi auspicioasă şi în această zi le dăm celorlalţi seminţe de susan şi-i rugăm să vorbească dulce. Le spunem altora, dar ar fi mai bine să ne spunem şi nouă înşine, căci e mai uşor să spui altora să vorbească dulce, iar: „Eu vorbesc aspru.” Cu acest obicei al nostru… am creat idei greşite despre noi înşine. N-avem nicio idee despre binecuvântările pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră. Dumnezeu ne-a dat o mulţime de binecuvântări în această ţară. Însă în această ţară oamenilor nu le prea pasă de curăţenie. În ţara asta există multe feluri de microbi şi paraziţi. Simt că în ţara asta avem toţi paraziţii din întreaga lume. Avem chiar şi paraziţi care nu se găsesc nicăieri altundeva în lume. Dacă aceşti paraziţi ajung în alte ţări mor.

Nu supravieţuiesc din cauza frigului. Datorită Soarelui există atât de mulţi paraziţi în această ţară. Odată un om de ştiinţă m-a întrebat: „Cum e posibil de trăit cu aşa de mulţi paraziţi în ţara dumneavoastră?” Am replicat: „În ţara asta, nu numai că trăiesc oameni, dar trăiesc cu bucurie şi fericire, cu multă bucurie şi fericire!” Motivul este Soarele. Soarele ne-a învăţat să ne ţinem casele deschise şi de asemenea să ne deschidem inimile. În Anglia, dacă ai de mers undeva, trebuie să petreci cel puţin cincisprezece minute doar ca să-ţi pui hainele potrivite. Este ca şi cum ai îmbrăca un scut înainte de a ieşi, altfel ai putea răci şi asta ţi-ar afecta capul. Asta e situaţia acolo. Astăzi staţi aici în aer liber, dar nu putem sta astfel în Anglia sau în oricare altă ţară vestică. Din cauza vremii aceste ţări au devenit foarte reci. Chiar în ţara noastră există zone, oraşe, de exemplu dacă mergi în oraşe ca Bhowali sau în altă parte din Nainital şi Dehradun şi foarte aproape de Himalaya, acolo vremea e rece ca în alte ţări.

Acolo este la fel de rece ca în Anglia sau America. Dar în aceste ţări reci nu pot supravieţui nici măcar păsările sau insectele. Există acolo o mulţime de păduri cu flori frumoase. Locul e numit „vale a florilor”. Sunt atât de multe flori frumoase – ca şi cum ar fi un paradis pe pământ – dar această senzaţie durează doar o clipă. E atât de frig acolo, încât nici măcar nu putem deschide ochii să vedem acel loc frumos. Trebuie să purtăm ochelari, altfel ochii ne sunt răniţi din cauza frigului. Dar în ciuda frigului ţările acelea au progresat atât de mult. Oamenii au luptat cu natura şi clima rece şi şi-au întărit ţările. În ciuda faptului că avem atât de mult soare, n-am fost în stare să exploatăm aceste avantaje.

Şi noi putem produce energie solară. Dacă am folosi energia solară, n-am duce niciodată lipsă de energie electrică. Chiar şi maşinile pot merge cu energie solară. Dar atenţia politicienilor, aici în India, este în altă parte şi, din această cauză, nu putem exploata avantajele pe care ni le dă Soarele, ci doar suferim din pricina lui. Dacă nu mergem la extreme, putem face o treabă bună. Cel mai important lucru pe care-l putem învăţa de la Soare este capacitatea lui de a da. El dă întotdeauna. Nu ia nimic, ci dă întotdeauna. Datorită acestei imense puteri a Soarelui de a da, avem ploaie, avem grâne şi fiinţe vii. Dacă n-am avea Soare, n-am avea nimic.

Numai datorită puterii de a iubi a Soarelui am fost în stare să atingem acest nivel. Astfel ceea ce avem de învăţat de la Soare este să dezvoltăm şi noi puterea de a da. Dacă privim în jurul nostru, descoperim oameni care gândesc mereu: „Cum să economisesc bani şi să-i păstrez pentru mine?” Chiar dacă eu dau bani pentru unele programe, unii oameni încă se mai gândesc cum să economisească bani şi din asta. Chiar dacă eu le-am dat ceva bani de cheltuială, au tot timpul tendinţa să economisească bani din orice. De ce? Deoarece există tendinţa de a se agăţa ceva. Dacă mergi la piaţă şi vezi că preţurile au crescut, şi întrebi: „De ce?”, ţi se răspunde: „Pentru că ceilalţi au crescut preţurile, de aceea am crescut şi eu preţul.” Dacă nu creşte costul de producţie, atunci de ce cresc ei preţul de vânzare? Întotdeauna au tendinţa de a absorbi energia celorlaţi. Chiar dacă vreau să organizez ceva simplu pentru o ocazie festivă, mi se spune: „Shri Mataji, nu veţi reuşi!” Când întreb de ce, mi se răspunde că oamenii sunt corupţi şi înghit banii. Aşa cum eu înghit mâncare, ei înghit bani, deci probabil n-o să facem treabă împreună.

E atât de absurd! Cei responsabili de bunăstarea ţării, administratorii şi cei pe care Dumnezeu i-a învestit cu putere, chiar ei, nu înţeleg că trebuie să dăruim. Această calitate de a dărui trebuie s-o învăţăm de la Soare: că am venit pe acest pământ pentru a da, nu pentru a lua. Schimbarea completă din interior trebuie făcută cu înţelegerea faptului că trebuie să dăm, nu să luăm. Trebuie să avem dorinţa de a da. Este ca şi cum o mamă ştie că: „Astăzi vine fiul meu”, atunci ea gândeşte cu pasiune: „Ce pot face pentru el, ce mâncare i-aş putea găti?” Acesta este sentimentul pe care-l are o mamă. Chiar dacă nu are ingredientele, poate le împrumută de la vecini şi pregăteşte ceva dulce pentru voi. Întotdeauna are impresia că n-a făcut destul! Până când nu avem acest fel de dorinţă colectivă din interior şi nu avem acest fel de sentiment faţă de ceilalţi, nicio ţară nu poate progresa, nici propria ţară, nici altele. Însă avem întotdeauna tendinţa de a lua de la alţii, de a-i jefui pe alţii, de a împrumuta de la alţii sau de a-i înşela pe alţii.

Din cauza acestei tendinţe copiii noştri vor suferi, noi vom suferi şi nu vom fi capabili să realizăm nimic în această ţară. În satul rudelor mele prin alianţă… să construiască un lac. În acest scop, statul le-a dat bani cu miile. Dar lacul nu s-a construit niciodată. Au spus c-au săpat o groapă, ca să facă un lac, dar au acoperit-o la loc, deoarece n-au găsit apă. Dar de fapt groapa n-a fost săpată niciodată! Atunci unde s-au dus banii? I-au trimis în Elveţia, la o bancă. Aşadar băncile vor împrumuta iarăşi din Elveţia, şi vor trimite banii înapoi în Elveţia. Dacă Soarele ar acţiona în acest mod, n-am putea supravieţui nici măcar o zi!

Dacă el singur ar consuma totul, atunci noi ce-am mai mânca? Astăzi celebrăm Sankranti. Sankranti înseamnă un fel de Kranti – revoluţie, prin care dobândim obiceiul de a da. Toată lumea spune c-ar trebui să avem obiceiul de a da, însă cei mai mulţi înţeleg prin asta a dona ceva preotului. De asemenea, mulţi oameni predică arta de a da pur şi simplu pentru a-şi umple propriile buzunare. Asta n-are niciun sens. Mereu există problema cui să dai şi de ce să dai. De fapt, nesiliţi de nimeni şi în deplină libertate, ar trebui să vedem noi înşine ce dăm pentru ţara noastră, pentru fraţii şi surorile noastre şi pentru vecinii noştri. N-ar trebui să fim egoişti, ci să dăm din toată inima, ca să dobândim toată bucuria de a da. Când dăm din toată inima, bucuria pe care-o avem nu poate fi comparată cu nicio altă bucurie.

Ar trebui să celebrăm astăzi Sankranti numai dacă dorim să simţim acest fel de bucurie. Natura noastră ar trebui să devină precum cea a Soarelui! Orice ar face, el nu are sentimentul că face ceva. El face totul în akarma – fără sentimentul că face ceva, şi în mod constant se consumă el însuşi şi vă dă bucurie, lumină, esenţa vieţii, şi vă hrăneşte. Vedem Soarele în fiecare zi şi mulţi oameni fac şi namaskar, dar facem doar namaskar, fără să asimilăm însuşirea lui de a da. Eu v-am spus un lucru mărunt de tot: fiecare sahaja yoghin să-şi planteze câte un smochin în grădină. De ce să luăm bani de la stat pentru asta? A planta un copac şi a pune un gărduleţ în jurul lui nu costă mulţi bani. Chiar şi să fumaţi bidi costă mai mult. Încercaţi să faceţi acest lucru mărunt, pentru ca alţii să vadă că cel puţin voi faceţi ceva.

În schimb, noi ne gândim tot timpul cum să luăm bani de la alţii, cum să-i jefuim pe alţii şi cum putem economisi bani cu orice preţ. Din cauza acestor tendinţe din noi, ţara noastră nu progresează deloc. Oamenii n-aveau aceste tendinţe înainte, în vremurile vechi. Eu vă pot spune că atunci când eram tânără, am văzut oameni care credeau numai în a da şi niciodată în a lua. Îi vedeam numai că dau, nu le plăcea să ia. Chiar părinţilor nu le plăcea asta, să ia copiii ceva de la alţii, şi le spuneau să dea înapoi. Încă îmi aduc aminte că în casa tatălui meu erau nişte scaune şi o umbrelă din argint. Toată lumea întreba: „De ce le-aţi făcut din argint?” Răspunsul era: „Când avem ceremonii de căsătorie, în loc să le împrumutăm sau să le închiriem, mai bine le avem noi o dată pentru totdeauna, pentru că, dacă trebuia să le închiriem, uneori nu le primeam la timp, căci acela care le împrumutase înainte nu le adusese înapoi. Iar umbrelele se mai pierdeau, deoarece câte unul nu le mai înapoia şi deci se pierdeau.” Aşadar ceea ce am vrut să spun este că, dacă avem bani, ar trebui să-i investim în ceva colectiv. Dacă vrem să construim un teren de badminton, pe acel teren să poată veni oricine să joace, nu să spunem că „doar copiii mei joacă pe acel teren”.

Dacă cineva cumpără o maşină, să ducem toţi copiii la şcoală. Aşa că ar trebui să cumpărăm o maşină mare, să poată fi duşi toţi copiii la şcoală. Acest obicei de a fi colectivi şi de a fi folositori tuturor ar trebui să-l învăţăm de la Soare. Şi astăzi este o zi specială, în care putem învăţa acest lucru de la Soare. Şi ar trebui să facem un legământ că: „Am să fac ceva colectiv.” Nu înţeleg cum pot oamenii mânca fără să le pese de binele public. Voi nu vă faceţi griji nici măcar pentru vecinii voştri, şi nu faceţi nimic pentru oamenii obişnuiţi. V-am spus un lucru foarte mărunt: să plantaţi un pom. Avem atât de mulţi yoghini în Maharashtra, dacă fiecare ar planta un pom şi l-ar îngriji, cu siguranţă ar fi de ajutor pentru toată lumea. În acest fel vă cer tuturor să faceţi ceva colectiv, şi asta va fi de folos pentru toată lumea. Dar niciodată să nu gândiţi „cât de mult câştig eu de aici” sau să faceţi bani din asta.

N-ar trebui să se întâmple aşa cum e când dăm bani preotului. Să ne deschidem inima şi să facem cu dragoste ceva pentru colectivitate şi să simţim bucurie. Ar trebui să ne facem un obicei din asta. Nu spun că ceilalţi trebuie să aibă totul gratis. N-am spus niciodată să faceţi ceva gratis pentru cei care vin din străinătate. Dacă vă uitaţi la ei, vedeţi c-au adus atât de multe lucruri pentru voi din străinătate, să vi le dea drept cadouri. Bineînţeles, şi eu am contribuit din plin. Dar au adus o mulţime de lucruri şi pe cont propriu. Când am văzut aici cadourile, am crezut că erau cele pe care eu le cumpărasem din Roma pentru voi, dar mi-au spus că acestea erau cadourile pe care le-au cumpărat ei înşişi şi că n-au adus cadourile mele. Au simţit aşa de multă bucurie să aducă atâtea lucruri pentru voi!

În Italia nici măcar nu ştiau pentru cine erau cadourile, dar nu şi-au bătut capul cu asta. M-au lăsat pe mine să le dăruiesc sahaja yoghinilor aici în India. Dar în India avem tendinţa să ne gândim doar la copiii noştri şi la mama noastră. Apoi mama vine pe jos, şchiopătând de un picior. Atunci începeţi să spuneţi că: „Mama n-a primit un sari de cea mai bună calitate.” Pentru că n-am unul, îi dau un sari simplu. Asta este tendinţa aici. Însă cu cei din străinătate este exact pe dos. Când au venit aici, au venit cu atât de multe daruri, părea c-au adus două tone de cadouri din străinătate. Chiar şi pe mine au început să mă doară mâinile, tot împărţind aceste două tone de cadouri. Ceea ce vreau să spun este că ei nu aşteaptă nimic de la voi.

Dar comportamentul vostru ar trebui să fie în aşa fel, încât să fie un exemplu pentru ei. Iar voi ar trebui să le arătaţi că nu le sunteţi cu nimic inferiori: „Suntem aici realmente pentru a vă servi, pentru a vă ura bun venit, nu ne dăm în lături de la nimic ce putem face.” Nu costă niciun ban şi nici nu e muncă grea. Singura problemă e că ar trebui să ne schimbăm imaginea. Dacă nici după venirea în Sahaja Yoga nu suntem în stare să ne schimbăm felul de-a fi de o asemenea manieră, atunci eu nu simt că putem schimba întreaga omenire prin Sahaja Yoga. Cea mai mare calitate din noi este de a da altora. Şi această calitate ar trebui s-o asimilăm noi. În Sahaja Yoga vi se trezeşte Kundalini şi vă conştientizaţi Spiritul, dar esenţa Spiritului e precum cea a Soarelui şi această esenţă este de a da. Dacă aţi văzut una din fotografiile mele, Soarele străluceşte pe inima mea: de fapt există un Soare în inima mea şi de aceea nu simt niciodată c-ar trebui să iau ceva de la alţii sau să jefuiesc pe cineva. Nu înţeleg din care zonă a capului vă vine această idee de a jefui. E un comportament foarte ciudat.

Sahaja yoghinii n-ar trebui să gândească astfel, ci dimpotrivă, în fiecare zi trebuie să ne gândim ce putem da sau face pentru alţii. Chiar în Rahuri am iniţiat o organizaţie, al cărei nume este „Sahaj Stree Sudhar” sau „Samajsudhar” – Asociaţia pentru bunăstarea femeilor. Prin „Life Eternal Trust” nu putem folosi banii pentru bunăstarea femeilor şi aşa a trebuit să creăm această organizaţie. Această organizaţie a fost înregistrată oficial, şi oameni din Canada şi din alte părţi sunt gata să doneze în contul ei, dar nu găsesc aici pe nimeni care să lucreze pentru această organizaţie. Numai dacă femeile de-aici iau asupra lor sarcina de a munci pentru această organizaţie, numai atunci va fi un succes. Am dobândit teren şi toate facilităţile, dar nu găsim timp pentru această organizaţie. Aşadar, cum să mergem acolo? Să nu uităm că vin oameni din străinătate să doneze bani pentru organizaţia voastră. Au adus paisprezece maşinării pentru femeile de aici. Aici poţi vedea femei umblând haihui, fără să facă nimic.

Li se poate cere să lucreze, astfel că mai pot şi câştiga ceva din asta. Şi pot prospera. Cel puţin la aceste lucruri ar trebui să încercăm să ne gândim. Dar în loc de asta, ne gândim mereu la noi înşine. Iar cei care sunt în Sahaja Yoga ar trebui să ştie că atitudinea asta egoistă nu se acceptă în Sahaja Yoga. Ar trebui să gândim în termenii avantajului universal. Vieţile – vibhouti – unui sfânt sunt pentru salvarea lumii întregi. Şi de asemenea această lume există pentru salvarea vieţilor sfinte. Astfel sfinţii vor fi binecuvântaţi prin această atitudine… Vibhouti înseamnă cenuşa cu care Shiva este decorat. Aţi devenit sfinţi acum, ar trebui să vă comportaţi precum sfinţii, iar prima calitate a unui sfânt este de a da.

Niciodată n-aţi auzit ca vreun sfânt să fi jefuit pe cineva. Dacă un sfânt se gândeşte la înşelăciune, nu rămâne un sfânt. Aşadar, în ceea ce ne priveşte, ar trebui să ne gândim tot timpul cât de mult putem da şi ce putem da, cât de multă iubire putem da. Şi cât de mulţi oameni putem noi ajuta. Întreaga atenţie ar trebui să ne fie asupra acestui scop. În zilele noastre există asociaţii de binefacere doar în scopuri electorale. Noi nu trebuie să creăm niciun astfel de tip de asociaţie de binefacere. Ci trebuie să creăm asociaţii în care să lucrăm altruist, iar iubirea noastră să fie nirvajya (dezinteresată) şi să nu aşteptăm nimic în schimb. Şi nu există limite pentru iubirea noastră, e o iubire fără sfârşit. Când avem o astfel de iubire, automat ştim ce e de făcut.

Îmbunătăţirile trebuie făcute gradat, şi fiecare sahaja yoghin să contribuie la această bunăstare colectivă. Trebuie să încercăm să ne dedicăm timpul acestui scop şi să muncim din greu pentru a ne atinge scopurile. N-ar trebui să fie: „A venit Shri Mataji, ea ţine o conferinţă şi când pleacă totul se sfârşeşte.” Aceşti oameni (din străinătate) au făcut multe. Au fondat şcoli şi organizaţii sociale de binefacere. Trebuie să începem şi noi ceva de genul ăsta. Sahaja Yoga n-ar trebui să devină o asociaţie în care oamenii au realizat Spiritul şi se scaldă în bucurie, dar sunt nişte leneşi fără pereche. N-ar trebui să fie aşa. Trebuie să încercăm să vedem cum îi putem ajuta pe ceilalţi. Să ne deschidem ochii, să privim în jurul nostru cu dragoste şi să încercăm să vedem cum îi putem ajuta pe ceilalţi. Încă n-am apucat să mă mut în India.

Odată întoarsă în India, o să vedeţi că-i voi face pe toţi să muncească. Aşa că e de dorit să începeţi să lucraţi înainte de a veni eu. Sahaja Yoga nu înseamnă numai să stai să meditezi. De ce să fie nevoie de Sahaja Yoga pentru a medita? Puteţi merge în Himalaya. Dacă vreţi să staţi aici şi să fiţi în Sahaja Yoga, atunci Sahaja Yoga trebuie să ajute oamenii obişnuiţi. Dar Sahaja Yoga să nu devină ca aceste organizaţii moderne de binefacere. Să încercăm să ne atingem scopurile cu deplină sinceritate, şi doar atunci putem spune că am stabilizat Sahaja Yoga. Am auzit o mulţime de laude la adresa mea. Am auzit cântecele şi ele mi-au oferit multă bucurie şi satisfacţie că oamenii m-au recunoscut.

Dar ţineţi minte un lucru: lucraţi ca să vă cunoaşteţi pe voi înşivă, deoarece voi înşivă nu vă puteţi vedea în oglindă. Să fiţi în stare să vedeţi ce aţi obţinut, aşa cum mai înainte vă ocupaţi de gospodărie, de copiii voştri. În acelaşi fel, dacă nu sunteţi în stare să lucraţi pentru colectivitate, atunci, după părerea mea, n-aţi obţinut nimic prin Sahaja Yoga. Aţi rămas unde eraţi, n-aţi progresat deloc. Când o să vin anul viitor, să fiţi în stare să-mi spuneţi câţi smochini aţi plantat. În al doilea rând, să fiţi în stare să-mi spuneţi ce muncă socială sau colectivă aţi făcut. Dacă priviţi în jur, cu siguranţă o să vedeţi ceva acţiune colectivă pe care-aţi putea s-o faceţi şi pe care trebuie s-o faceţi. Sunt sigură că sunteţi capabili s-o faceţi foarte bine. Nu cere bani – doar trebuie să luaţi hotărârea asta în inima voastră. Când am început Sahaja Yoga, în acea perioadă, am dat Realizarea unei singure femei şi am început fără niciun ban.

Nu m-a sprijinit nimeni, dar chiar şi aşa am început Sahaja Yoga. Însă datorită sincerităţii muncii şi a consecvenţei, s-a răspândit atât de mult. Acum fiecare dintre voi, bărbat sau femeie, are responsabilitatea ca atunci când prezintă Sahaja Yoga publicului larg, să fie capabil să dea o dovadă de bunăstare generală. Nu trebuie să încălcaţi nicio lege pentru asta. Nu trebuie să faceţi nimic rău, nici ceva ilegal. Într-un mod foarte simplu, dacă doar deschideţi ochii, o să vedeţi ce puteţi face pentru bunăstarea generală a oamenilor, cum puteţi ajuta bunăstarea oamenilor. Iar eu sunt aici ca să vă dau toată puterea şi energia pentru a face munca asta. N-avem nevoie de niciun vot, de niciun ban, sau de orice altceva. Să-mi promiteţi că, fără a aştepta ceva în schimb, veţi începe să munciţi pentru bunăstarea oamenilor. Uneori se poate întâmpla ca atunci când oamenii încep o muncă de binefacere să se dea peste cap să ceară fonduri.

E greşit. N-ar trebui să cerem bani la început. Întâi, să începeţi o muncă ce nu necesită bani. Toată lumea simte că fără bani nu putem face nimic. Aţi dobândit puterile, atunci de ce aveţi nevoie de bani? Dacă printre vecinii voştri cineva este bolnav sau nu se simte bine, atunci puteţi merge să-l vizitaţi şi să încercaţi să-i aduceţi alinare. În loc de asta, ceea ce văd este că-mi aduceţi mie pe cel bolnav. Alaltăieri, cineva mi-a adus un bolnav. Avea un braţ rupt. Un sahaja yoghin ar fi putut să-l trateze în două minute şi să-l facă bine, dar, în loc de asta, mi l-au adus mie, tocmai în toiul unui program public, şi mi-au cerut să-i tratez braţul.

Sunteţi atât de mulţi, şi prin mâinile voastre curg toate puterile, dar tot nu le folosiţi. Dacă nu sunteţi în stare să trataţi nici măcar aceste mici afecţiuni, care este rostul de a fi sahaja yoghin? Cineva spune: „Mama mea e bolnavă, tata şi-a rupt piciorul”. În loc să mi-i aduceţi mie, puteţi să-i trataţi voi foarte uşor. Chiar aveţi puterile, încercaţi să le folosiţi! Aşa că fiţi în stare să ajutaţi oamenii fără să aşteptaţi nimic în schimb, şi cu deplină bucurie. O să puteţi simţi foarte multă bucurie atunci când o să aveţi sentimentul că nu faceţi nimic, ci sunteţi doar un instrument al lui Dumnezeu şi trăiţi în această lume, în această ţară, şi le daţi ceva deosebit. E un lucru aşa de mare, o înţelegere atât de profundă! Simţind astfel, dacă decideţi cu toţii să lucraţi, atunci o să fiţi în stare să faceţi ceva pentru ceilalţi, iar ceilalţi o să vadă ce este Sahaja Yoga. Acum oamenii cred că Sahaja Yoga este – toţi stau împreună, pur şi simplu meditează şi asta-i tot.

Chiar dacă există unele probleme în ţară, sahaja yoghinii stau în meditaţie! Un bărbat a venit şi mi-a spus: „Soţia mea nu găteşte.” Am întrebat: „De ce?” A spus: „Doar meditează!” L-am întrebat: „Chiar aşa? Dar cine i-a spus asta? În primul rând trebuie să gătească, pentru meditaţie sunt suficiente chiar şi cinci minute. V-am dat puterea şi energia să gătiţi bine. Aşa că trebuie să aveţi încredere că sunteţi în stare să lucraţi. Eu vă dau puterile, voi le puteţi asimila. Dacă doar meditaţi în fiecare zi nu e destul. Trebuie să vedeţi ce bunăstare dăruiţi voi celorlalţi. Dar, în loc de asta, voi vă gândiţi mereu la propria bunăstare, şi veniţi să mă rugaţi să-l tratez pe fiul vostru, pe tatăl vostru, pe mama voastră, sau cereţi un serviciu bun.

Şi vă doriţi să vin eu în casa voastră, să mănânc, să fac una şi alta. În felul ăsta încercaţi să-mi impuneţi voinţa voastră, dar voi, voi ce puteţi face? Tot timpul să aveţi în minte faptul că trebuie să faceţi ceva. „Îi voi arăta lui Shri Mataji de ce sunt în stare, să fac ceva deosebit!” Să luăm această hotărâre o dată pentru totdeauna. Am în faţa ochilor o imagine, cum a spus Shri Gyaneshwara: „bolte piyushanche sagar” (cuvintele sunt ca oceanele de nectar). Unde e asta? Vreau să văd! Aşadar, în această zi auspicioasă, vă dăruiesc tuturor binecuvântările mele dulci, să ajutaţi pe toată lumea, să aveţi grijă de bunăstarea tuturor şi să vă purtaţi cu toată lumea cu dragoste, să vorbiţi dulce, plini de iubire. Spune să vă întindeţi mâinile astfel, pentru a arăta că sunteţi legaţi prin cuvintele Mamei. „Şi-o să încercăm să facem bine celorlalţi şi-o să fim foarte drăguţi unii cu ceilalţi!” Le-am spus că trebuie să fim colectivi nu numai cu sahaja yoghinii, ci şi cu ceilalţi.

Trebuie să privim în jur: ce e rău, cum putem noi ajuta. Avem multe obligaţii sociale pe care trebuie să le îndeplinim. Acum aţi atins acel stadiu la care puteţi face asta fără a forma vreo organizaţie socială care să adune bani şi să avem sfinţi şi tot felul de lucruri fără rost. Dar puteţi vedea în jurul vostru cine are nevoie de voi, pe cine puteţi ajuta. Şi acesta este modul prin care puteţi realmente contura o formă pozitivă pentru Sahaja Yoga. Marathi Rahurila O să vă dăruiesc apa aceasta tuturor, tuturor liderilor şi de asemenea… puteţi s-o luaţi… apa aceasta e foarte bună pentru toate bolile de Mooladhara chakra.