
Diwali Puja Shudy Camps Park, Shudy Camps (England)
Diwali Puja, Shudy Camps (UK), 13 November 1988. Astăzi suntem aici, cu toții, pentru a sărbători Diwali, care este dipawali, însemnând „șiruri de lumini”. În întunericul din Kali Yuga, vedem că peste tot, în orice loc, există confuzie de cel mai rău tip, care creează un întuneric impenetrabil, ca un munte solid în jurul nostru. Și simțim că peste acest munte nu se va putea așterne niciodată grația divină, că nici chiar grația divină nu l-ar putea topi. În acel întuneric, în acea stare deplorabilă, când creația este pe cale de distrugere, a apărut lumina Sahaja Yogăi. Iar voi sunteți luminile, voi sunteți dipas, voi sunteți luminițele care așteptau să fie aprinse, pentru a vedea voi înșivă ce este greșit în interiorul propriei lămpi, ce lipsește din interiorul ei. Ei bine, lampa este formată după cum vedeți, din trei lucruri; primul lucru este vasul. Vasul este corpul fizic, este mintea, și în același timp, vasul este intelectul. Iar vasul conține în interiorul lui uleiul, numit în sanscrită snigdha sau sneha, însemnând iubire. Este iubirea care există în mintea, corpul, în însăși existența voastră. Însă această iubire este pentru moment limitată, este în stare latentă. Nu se manifestă, se revarsă în direcții greșite, poate strica unele lucruri foarte frumoase. Această iubire, când este limitată, este foarte periculoasă. Dar când există și cel de al treilea lucru în interiorul vostru, pe care îl numim bhakti, adică fitilul… Acest fitil este dorința pură din interiorul vostru, care nu este încă iluminată, nu este Read More …