New Year Puja, Mother depends on us

(India)

Feedback
Share
Upload transcript or translation for this talk

H. H. S H R I   M A T A J I   N I R M A L A   D E V I

New Year Puja

Sangli (India), January 1st, 1990


Experiența de ieri a fost că a trebuit să-Mi petrec întreaga zi cu cei de la poliție dându-le explicații. Iar acum simt că în Maharashtra există o guvernare a Mafiei și este de datoria noastră să o înfruntăm. Trebuie să dovedim asta. Îmi pare rău că unii oameni au fost răniți atât de rău și cred că după Puja vor fi duși la spital. Avem un spital foarte bun aici, cu doctori foarte buni. Pe de altă parte aș vrea să vă rog să fiți conștienți că între rău și bine există întotdeauna un conflict și o luptă. Demult, în această țară măreață, Maharashtra, toți sfinții au fost torturați cu atâta cruzime, încât este uimitor că în ciuda acestui fapt au menținut stindardul spiritualității la un nivel atât de înalt. Cei care i-au torturat pe sfinți încă există și cred că sunt aceiași care s-au comportat atât de grosolan cu voi. Acest tip de ego se înfiripă în fiecare persoană, chiar și în Sahaja Yoghini, și ca urmare perspectiva lor este tot timpul diferită. Este un comportament de tip Hitler, în care preluați o anumită idee – de exemplu, ideea renunțării la toate credințele oarbe. Eu am făcut asta timp de 18 ani. Poate face cineva mai mult?

 

V-am înlăturat credința oarbă în tot felul de lucruri absurde inoculate de așa-numita religie – s-a întâmplat în toate religiile, nu numai în religia hindusă. Dar aici oamenii nu îndrăznesc să spună nimic despre musulmani, pentru că hindușii sunt oameni foarte blânzi. Musulmanii vor ca toate templele hinduse să fie dărâmate, toate zeitățile să fie aruncate. Cu toții cred că sunt discipolii lui Rajneesh, pentru că el a făcut, a făcut o expoziție în care a încercat să arate că Ganapati este ceva foarte caraghios și lucruri de acest gen. Ei bine, știți că în Sahaja Yoga, din punct de vedere medical, fără Shri Ganesha nu putem vindeca multe boli. Este un fapt. Un astfel de individ stupid care vorbește așa a devenit acum gurul acestor oameni, un individ insultat și considerat indezirabil peste tot în lume. Deci, câteva ziare l-au făcut probabil guru, și urmează metodele lui, spunând că ar trebui să scăpăm de astfel de idei și așa mai departe. Dar au mers la extrem considerând întreaga spiritualitate o iluzie. Este așa o glumă! Și au ajuns la concluzia că ar trebui să renunțăm la toate lecturile și înțelegerea despre spiritualitate.Însă ei nu știu că spiritualitatea este moștenirea lor, și întreaga lume depinde de spiritualitate, întreaga lume. Pentru că atunci când oamenii au luat calea evoluției industriale, știți cât de departe au mers și cum s-au pierdut. Știți și cât de puternic erați prinși în acel haos și cum ați reușit să reveniți datorită spiritualității Sahaja Yogăi. Ei bine, dacă hrana oferită de rădăcinile spiritualității nu ajunge în Occident, hrana – adevărata cunoaștere, așa cum se regăsește în Sahaja Yoga – Occidentul va fi distrus, va fi spulberat, știți foarte bine. În Occident nu există bucurie, nu există dragoste, nu există poezie, nu există muzică, nu există cultură. Dar așa cum ați văzut, acești oameni au început să vorbească acum în termenii „fără religie”, „nicio religie”, așa cum multe țări occidentale au considerat, de asemenea, în special Rusia, că nu există Dumnezeu, nu există nimic divin. Iar acum, după toate aceste lucruri, revin la Dumnezeu. Așadar va trebui să parcurgem un alt ciclu acum. Și acești oameni „fără religie” abia dacă sunt 20. Dar chiar și numai un om care este ca Hitler, poate distruge totul. Un lucru important este faptul că pentru a distruge ceva, e nevoie doar de un singur om. Dar pentru a susține și a construi ceva ai nevoie de mulți oameni. Pentru a scufunda o corabie, este nevoie doar de o gaură, dar îți ia luni în șir să costruiești corabia.

 

Deci munca realizată în acești ultimi 18 ani de Sahaja Yoga este de-a dreptul extraordinară. Iar adevărul despre această muncă îl cunoașteți cu siguranță – că a ajutat atât de mulți oameni, deși am avut suișuri și coborâșuri și am făcut fără îndoială greșeli. Și totuși acum sunteți destul de bine stabilizați, și știți ce este Sahaja Yoga. Ați avut cu toții experiența Sahaja Yogăi. Ați văzut foarte multe… Ce face? Te rog, ia loc. Ați văzut poze miracol, sunt atâtea miracole în viața voastră. În fiecare zi au loc miracole. Acum, este imposibil să mai spuneți că nu există Dumnezeu pentru că ați simțit miracolele acestei Puteri Atotpătrunzătoare, Paramchaitanya. Mai mult decât atât, toate religiile sunt explicate și a fost realizată integrarea lor completă. Pentru asta însă trebuie să știți așa cum v-am spus în Brahmapuri, că trebuie să deveniți dinamici ca Sahaja Yoghini. Orice energii ați obținut, orice ați dobândit în interiorul vostru, nu este suficient. Trebuie să le manifestați. Și cred că oamenii se pierd în acel dinamism. Am văzut că unii lideri devin îngrozitori. Vreau să spun că, uneori, chakra lor Vishuddhi devine oribilă, apoi inima le este afectată.

 

Deci n-ar trebui să permiteți cuiva să fie lider mai mult de o lună. O ia razna, am văzut asta. pentru că balonul îi este deja umflat și se umflă din nou, imediat. Vă rog intrați d-le Kumbhojkar. Vă rog intrați. I-au ținut cu religiozitate pe toți indienii afară, cred. Intrați, intrați, luați loc. El este organizatorul aici. Așezați-vă. Deci, moștenirea țării noastre este spiritualitatea. Și aceasta este hrana. Doar dezvoltarea unilaterală în Vest datorită tehnologiei, sau oricum o numiți, a distrus-o complet. Și creșterea unilaterală în această țară și în alte țări, în care religia a devenit o credință oarbă, a distrus-o de asemenea. Dar Sahaja Yoga se află în centru. Acum, înțelepciunea, înțelegerea voastră, sunt atât de vizibile. Vreau să spun că oamenii au fost aici la tot felul de guru, au fost pe la toți, dar nu știu nimic despre nimic. Nimic, în afară de a-și aminti pe de rost, ca cei de la Hare Rama, care spun doar „Rama”, „Rama” tot timpul. Pe când voi știți totul despre Kundalini. Știți cum să o ridicați, știți cum să dați Realizarea. Știți care sunt cauzele bolilor, cum să le vindecați, știți totul, absolut totul. S-a atins un asemenea nivel, încât nimeni nu Mă mai întreabă nimic. Altfel, la început, în Londra, discursul Meu ținea cinci minute, iar întrebările ocupau tot restul timpului.

 

Deci, acum știți atât de multe. Și pentru că știți, acceptați și ceea ce nu poate fi explicat. De exemplu, dacă sunt întrebată: „Mamă, cum de ies așa pozele Dvs.?” evit să vorbesc despre asta. Știu cum se întâmplă, cine face acest truc, dar nu vreau să vă spun. Mai mult chiar, dacă cereți ceva cu insistență, nu vă voi spune. Este una din însușirile Mele. Dacă veniți cu umilință și dorință sinceră de a ști, atunci vă pot spune tot ce vreți să știți. Dar dacă vreți doar să Mă forțați și să Mă provocați voi spune: „Te provoc la rândul Meu. Ieși afară!” Așa stau lucrurile. Vedeți, nu ajungeți nicăieri așa. Deci, este în natura Divinului, ca în cazul în care sunteți o personalitate convexă, Dumnezeu însuși să devină refractar, respingându-vă și spunând: „Nu. Ieși afară!”. Dacă deveniți o personalitate concavă, Dumnezeu emite și dă cunoaștere și voi primiți acea cunoaștere.

 

Deci trebuie să fiți umili. Este foarte important. Trebuie să fiți umili. Așadar – ar trebui să conștientizați, din nou spun, ar trebui să conștientizați în interiorul vostru, cât de mult ați ajuns să știți despre voi înșivă, cât de mult ar trebui să mai aflați despre ceilalți, cât de mult știți despre propria voastră ființă, despre chakre. Într-un timp atât de scurt, cum am ajuns să știm toate astea? Spre exemplu, dacă lucrăm la computer știm cum funcționează, cum acționează, cum este programat, totul, fără ca noi înșine să-l programăm, fără să intervenim în interiorul lui, fără să-l construim. Mă refer că dacă îl construiți, e firesc să știți cum lucrează. Însă voi, fără a-l construi, știți cum lucrează, știți mecanismul – este o cunoaștere extraordinară. Și asta ar trebui să se întâmple cu voi toți, să știți ce sunteți ca ființe umane și ce trebuie să faceți pentru a emancipa celelalte ființe umane. Desigur, n-aș spune că toți Sahaja Yoghinii sunt la acel nivel. Nu. Sau că se vor ridica la acel nivel. Nu, însă toți încearcă. Nimeni nu a respins Sahaja Yoga. Nimeni nu a spus că este falsă. Cu toții încearcă să ajungă din ce în ce mai sus în spiritualitate, iar spiritualitatea nu vorbește. Ea acționează. Nu manipulează. Acționează. Și ați văzut că acționează în atât de multe moduri miraculoase.

 

Deci a ști despre toate acestea, după ce ați simțit Paramchaitanya, este cu totul altceva, decât doar să vorbiți despre ele. Mulți v-au vorbit despre aceste lucruri, dar nu le-ați simțit. Acum le-ați simțit, le-ați verificat, le-ați experimentat și ați descoperit că sunt absolut reale. În știință, așa cum Mi-a spus dr. Khan, în știință, o teorie care este acceptată astăzi ar putea fi infirmată mâine. O altă teorie instituită poate fi din nou infirmată. Și asta continuă, deci nicio teorie nu e o teorie absolută. Dar tot ce am spus în Sahaja Yoga în ultimii 18 ani este adevăr pur. Și este absolut. Nu poate fi contestat. Nimeni nu poate spune: „Nu, Mamă, nu este așa.” Un lucru simplu, când cineva vine la tine și îi spui – chiar ieri s-a întâmplat – un doctor din Aurangabad Mi-a spus: „Nu am avut niciodată vreun guru”. Dar Swadishthanul lui stâng era blocat. Și arăta foarte răvășit. Era Sahaja Yoghin, într-un fel, însă nu arăta normal. „Am dureri de stomac, una, alta”. L-am întrebat: „N-ai avut niciun guru?” A spus: „Nu”. Dacă vor să vină, lăsați-i. Nu e nicio problemă. Copii, vreți să intrați? Veniți înăuntru, nu stați în picioare acolo privind. Cei care vor, să intre, iar cei care nu vor ar trebui să plece. Sunt copii și n-ar trebui să stea în soare doar ca să privească. Puteți veni cu toții. Cine vrea să vină, poate veni aici. Este destul loc. Iar cei care nu vor, atunci să plece. Nu stați doar ca să vă uitați. Nu vă ascundeți acolo doar ca să priviți, altfel ce vor gândi oamenii aceștia despre voi? Că în țara asta toată lumea trage cu ochiul. Veniți și voi aici. Spune-le acelor femei să nu facă asta.

 

Deci, acum, când știința a progresat, putem vedea clar că nu există nicio teorie absolută. În Sahaja Yoga, însă, așa cum v-am spus, acel domn, acel doctor a negat spunând: „N-am avut niciun guru”. L-am întrebat: „Citiți cărți?”, „Da, am citit Vivekananda”. „Asta este!” – i-am spus. A spus că a citit cartea unui anumit guru. Am făcut un bandhan acelui guru iar el s-a simțit mai bine. Există atât de multe lucruri despre care trebuie să știți, lucruri mici, care trebuie înțelese în Sahaja Yoga și pe care ar trebui să le respectați, pentru că este spre binele vostru. Presupunând că spun: „Faceți aceste lucruri”. Dacă nu Mă acceptați… De ce vă spun? Nu vă spun pentru a câștiga ceva, ci pentru că este spre binele vostru. Dacă nu vreți să Mă acceptați sau dacă reacționați, nu vă va ajuta. Sahaja Yoga nu este pentru Mine, ci pentru voi. Ei bine, dacă sunteți căutători sinceri și onești, trebuie să știți că țelul vostru este să vă înălțați spiritual. În știință v-ați ridicat destul de mult, v-ați săturat de ea.

 

Acum vă întoarceți la spiritualitate. Iar pentru spiritualitate trebuie să fiți persoane mai subtile, iar subtilitatea vine doar renunțând la toate condiționările. Trebuie să renunțați la toate condiționările caraghioase și la cel mai rău lucru pe care îl aveți, egoul. El se ridică dintr-odată. Am văzut că numindu-i pe oameni lideri, le-am făcut cel mai mare rău. Atât de mulți dintre ei s-au pierdut pentru că au devenit lideri! Este ca și cum o personalitate de tip Hitler pune stăpânire pe ei. Aceasta este una dintre cele mai rele condiționări pe care le avem. Trebuie să aveți grijă să nu încercați să vă impuneți egoul asupra celorlalți, când deveniți lideri sau vi se acordă o anumită poziție sau cereți ceva care trebuie obținut prin autoritatea voastră. Noi avem o singură autoritate, cea a lui Dumnezeu. Până când nu devenim umili înțelegând asta, nimic nu va curge. Puteți vedea că marea se află la nivelul cel mai de jos și toate râurile, totul curge înspre mare. Și doar din mare se ridică ploaia. Presupunând că marea ar fi fost undeva pe vârful munților Himalaya, am fi trăit cu toții ca în deșertul Sahara.

 

Un lucru foarte simplu este acela de a fi umil – este primul semn – acela de a fi umil, de a fi non-violent, pentru că noi de fapt depindem de Puterea Divină Atotpătrunzătoare, care este complet integrată în interiorul nostru. Doar că noi nu vrem să fim conștienți de Ea. Deci, dacă această orbire, această ignoranță, dispare din noi, Puterea Divină se va manifesta. Dar stilul nostru este atât de complicat. Uneori chiar nu înțeleg de ce suntem atât de complicați în interior. Vreau să spun că, dacă priviți florile, dacă priviți frunzele – presupunând că sunt într-un copac – ele se vor deschide în mod automat la soare, automat. Nu este nevoie ca voi să întoarceți o frunză înspre soare. Se va deschide în mod automat. Vedeți asta în fiecare zi. Se deschide în mod automat, pentru că are nevoie de soare. Ei bine, voi vreți să aveți Spiritul în interior, vreți să ajungeți la Spirit. Așa că, dacă asta este dorința voastră, în mod automat ar trebui prin propria voastră dorință, să ajungeți la lumina Spiritului. Și ar trebui să creșteți în Spirit, știind că asta este ceea ce ar trebui să obțineți. Însă voi sunteți perturbați de lucruri mărunte. De exemplu, dacă cineva nu se căsătorește, ziua următoare vezi că acea persoană arată de parcă i-a murit cineva în familie. Chiar am văzut asta. Descopăr imediat cine nu a fost strigat pentru căsătorii. Apoi, după căsătorie, descopăr același gen de absurditate, pentru că ei analizează: „Vreau să fie astfel sau altfel”, „Vreau”. Orice avem aici, doar de asta dispunem. Așa cum pe vapor nu aveți nicio problemă pentru că nu aveți opțiuni. Dacă ești pe vapor și ceri ceva, ți se spune: „Oh, nu avem așa ceva aici”, și s-a terminat! Pierdeți toată bucuria din Sahaja Yoga pentru un lucru neînsemnat. Dacă nu vă căsătoriți acum, vă veți căsători la anul. Ce este așa de important? Adică, există anumite limitări privind vârsta, înălțimea și altele. Apoi, chiar dacă le organizezi căsătoriile – foarte interesant – vin și îți spun: „Nu, nu vreau să mă căsătoresc cu această fată.” „De ce?”, „Pentru că vreau ceva anume”. În regulă, apoi găsim alta. „Nu, nu este bună. Are lipsuri”, deci ne întoarcem de unde am plecat. Nu merge așa. Nu sunteți aici pentru a alege singuri o fată. Apoi altul poate spune: „Am venit, am văzut o fată și m-am îndrăgostit”. Așa că vă îndrăgostiți și ieșiți din Sahaja Yoga. Este o absurditate.

 

Vedeți, voi trebuie să aveți o anumită demnitate. Sunteți cu toții Sahaja Yoghini. Și când văd acest tip de atitudine stupidă, îmi spun că astfel de oameni nu pot absorbi nimic în Sahaja Yoga. În India, veți fi surprinși – vreau să spun că până și Eu M-am căsătorit cu un bărbat care era din alt loc, dintr-un stat absolut diferit, o religie diferită, cu totul diferit. O persoană complet diferită. Așadar, se poate spune că a fost o căsătorie foarte neconvențională. Dar nu l-aș fi atins niciodată, și nici el nu M-ar fi atins deloc. Iar dacă Mi-ar fi vorbit ar fi fost numai în prezența altora. Și totuși acum avem o căsnicie solidă și suntem foarte fericiți. Continuați cu toate aceste absurdități reducând căsătoria la nivel de aspect fizic, de înțelegere fizică, la nivel de ego: „Vreau una, alta” și descoperiți că, exact după căsătorie, ieșiți din Sahaja Yoga. Începeți să analizați. De aceea vă vorbesc astăzi. S-ar putea să nu vă mai pot vorbi despre căsătorie mai târziu. Aveți grijă! Mi-ați creat probleme în felul ăsta. Odată ce acceptați să vă căsătoriți în Sahaja Yoga, trebuie să acceptați că Sahaja Yoga are propriile reguli și moduri prin care vă va căsători, va avea grijă de căsnicia voastră și vă va binecuvânta. Dar dacă începeți să analizați și să vă purtați urât, nu va merge bine și veți avea o mulțime de probleme. Fie credeți în Puterea Atotpătrunzătoare și vă abandonați egoul în fața Ei, sau dacă nu, trăiți cu egoul vostru.

 

Sahaja Yoga este decisă de Mine, de Paramchaitanya. Uneori, se poate întâmpla ca lucrurile să nu meargă în Sahaja Yoga. Dar am văzut, invariabil, că nu se întâmplă din vina Mea. În majoritatea cazurilor, liderii au dat informații greșite, sau nu au vorbit despre situația anterioară, sau poate că a existat un fel de orientare spre ego a oamenilor iar ei sunt cei care ne-au creat probleme. Dar lucrurile se rezolvă. Încet, încet ne transformăm. Trebuie să aveți răbdare. Dacă din prima zi începeți să pretindeți, nu va merge. Trebuie să învățați să dăruiți. Căsnicia este o adaptare a capacității noastre de a dărui, nu a capacității noastre de a pretinde. Trebuie să dăruim. Trebuie să sacrificăm. Ceea ce trebuie să sacrificați sunt toate lucrurile prostești. Nu vă puteți sacrifica Spiritul, așa că mențineți-vă la nivelul Lui. Trăiți la nivelul Spiritului. Ce veți sacrifica? Vreau să spun, ce aveți voi de dat? Abia apoi vă veți bucura. Abia apoi vă veți bucura de Spirit.

 

Simt vibrații răcoroase venind de la voi. Deci îmi doresc să fiți Sahaja Yoghini măreți, cu adevărat măreți. Și ar trebui să vă manifestați cu adevărat puterile înțelepciunii. Ei bine, bărbații au ego, iar femeile sunt într-o altă extremă, în sensul că sunt foarte pasive uneori, extrem de pasive. Nu înțeleg că fiind shakti, trebuie să joace un rol foarte dinamic. Spre exemplu nici măcar nu vor bate din palme, sau nu vor avea nici măcar lanterne ca să vadă ce se întâmplă. Nimic. Ele se cred doar un fel de paraziți, venind aici doar în calitate de soții, surori sau altceva, purtând sariuri. Nu, voi trebuie să fiți extrem de dinamice. Trebuie să știți totul despre Sahaja Yoga, totul despre chakre. Ar trebui să știți totul.

 

În India, în vremuri străvechi, femeile obișnuiau să învețe despre Dumnezeu, religie, astfel de lucruri. Am avut atât de multe femei, cum ar fi Gargi, Maitreyi și altele, care au fost femei foarte erudite. Deci, n-ar trebui să fiți doar niște femei simple care nu știu nimic despre Sahaja Yoga. Sahaja Yoga nu e destinată doar bărbaților, ci mult mai mult vouă, pentru că sunteți shakti iar Eu sunt Mama voastră. Simt că femeilor le lipsește această cunoaștere; sunt mai preocupate de sariuri, de una, de alta. Vreau să spun că simt că acum au trecut de la coafor la sariuri. Este același lucru. Desigur, sariul e un veșmânt foarte frumos. Este bine să-l purtați. În felul acesta îi încurajăm pe țesătorii din India. Este un lucru foarte frumos și artistic un veșmânt foarte potrivit, cu un aspect foarte feminin. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să deveniți atât de feminine încât să nu înțelegeți Sahaja Yoga. Am văzut femei care nu știu unde sunt localizați centrii subtili, la nivelul picioarelor. Femeile indiene știu. Bărbații… Femeile indiene știu, dar multe din femeile din Occident nu știu. Ele nu știu despre chakre, nu știu cum să ridice energia Kundalini. Ele nu știu care este problema. Deci, odată ce ați renunțat la viața anterioară și purtați sari, nu înseamnă că ați devenit o femeie pusă la gosha (colț), ca și cum ar trebui să purtați chadar (care acoperă trupul și fața). Nu, îmbrăcându-vă în sari înseamnă că puteți fi foarte dinamice. Am avut regine, care au purtat sariuri ca și voi, lungi chiar de 10m și care au luptat împotriva englezilor. Trebuie să fi auzit de Jhansi Ki Rani. La vârsta ei – era atât de tânără – și totuși a sărit de la 6 metri cu copilul în spate. Era văduvă și a luptat cu englezii, lovind în stânga și în dreapta. Și când a fost ucisă, guvernatorul englez din acea vreme, a spus: „Noi am câștigat lupta, dar gloria îi revine lui Jhansi Ki Rani”. Apoi am avut o altă femeie de un caracter înalt, Chand-bibi, în Ahmednagar, care a luptat de asemenea. Am avut multe astfel de femei. Am avut femei de un calibru extraordinar, deși au trăit ca femei. Le-am avut pe Padmini, Nur Jahan, Ahilyabai, atât de multe femei. Nu au avut deloc o personalitate masculină. Au fost foarte feminine. Ultima femeie de o asemenea măreție a fost nora lui Shivaji. Avea doar 17 ani și a luptat împotriva lui Aurangzeb și l-a învins. Nimeni în afară de ea nu l-a putut birui pe acest oribil Aurangzeb.

 

Așadar, deși femeile indiene par atât de docile și simple, când vine vorba de personalitatea lor, sunt capabile de lucruri mărețe. Deci în ceea ce privește caracterul, când purtați sari, trebuie să știți de asemenea, să legați partea din spate și să luptați. Altfel, încă nu v-ați însușit cultura Sahaj. Fie sunteți foarte dominatoare, fie sunteți extrem de docile, ca niște verze. Trebuie să înțelegeți că trebuie să fiți alerte, foarte alerte, iar Mama depinde de voi, de propriile voastre personalități, de modul în care vă veți dezvolta voi înșivă, copiii, soții voștri, societatea noastră în Sahaja Yoga, întreaga Vishwa Nirmala Dharma. Femeia este cea care clădește societatea. Întregul univers este în mâinile femeii, care zămislește copii. Așadar, ideile stupide despre romantism și toate aceste absurdități trebuie să înceteze. Trebuie să renunțați la atitudinea posesivă asupra soțului, „Când ai venit?”, „Când ai plecat?”, „Unde ai fost?”. Iar femeile, aici, în India, când Shivaji a început lupta, obișnuiau să-și cresteze degetul mare pentru a pune tika pe fruntea soților lor, care plecau la luptă, spunându-le: „Să nu dai bir cu fugiții!”. Astfel de femei extraordinare am avut în Maharashtra, unde voi considerați că femeile sunt atât de blânde. Când vine vorba de țara lor, de propria lor personalitate, de castitatea lor sau altceva, sunt dârze, exact ca leoaicele. Deci, cu acest sari, merg mână în mână multe lucruri. Nu doar că purtați sariul, dar reprezentați ceva foarte dinamic în interiorul vostru.

 

Acum, când vorbim despre programele noastre viitoare – oamenii insistă să avem în orice condiții un program în Kolhapur. Le-am spus că nu voi permite Sahaja Yoghinilor să meargă acolo pentru că au fost răniți atât de rău. Însă unii dintre voi pot veni. Nu toți, pentru că aș fi îngrijorată. Nu cred că vă va agresa cineva, iar ei spun că vor lua măsuri. Deci, dacă vreți să veniți, dacă nu vă este teamă… Dar cu o promisiune: că nimeni nu va lovi pe cineva. Eu am spus: „Nu loviți, nu bateți”, iar cineva a auzit: „Bateți”. Vreau să spun că n-am mai întâlnit așa ceva, când Eu spun: „Nu bate, nu lovi”, ca cineva să audă: „Bate-i, bate-i”. Chiar nu înțeleg cum este posibil așa ceva. Deci nu trebuie, chiar nu trebuie să bateți pe nimeni. Nu este nevoie. Voi știți că Paramchaitanya acționează. Toate aceste întâmplări sunt tot lucrarea Paramchaitanyei. La amiază, Yogi Mahajan discuta cu Mine foarte serios, ca un avocat, spunând: „Mamă, nu putem înainta o acțiune penală împotriva lor, fiindcă nu există dovezi.” Asta se întâmpla la amiază. Iar acum, seara, avem dovada. Și pe de altă parte, ei au scris că din contră, ei au fost bătuți, și că voi ați aruncat cu pietre în ei. Și totuși niciunul nu a fost rănit. Cred că au fost pietre vibrate. Cum se poate? Nu au niciun fel de rană. Au scris că nu au răni. Așa că nu trebuie să vă mai bateți capul cu asta. Cu toate astea, au fost cel puțin patru sute de pietre aruncate și doar 18 oameni răniți, iar cu adevărat grav, cred, unul sau doi. Deci, nu-i nimic. Oricum vă pot vindeca pe toți, știți foarte bine.

 

În general, vedeți, această țară, îndeosebi Maharashtra, abundă în devoțiune față de Dumnezeu, iar aceste lucruri nu vor merge. Astfel de oameni sunt foarte periculoși, precum Hitler; încep să colinde și să inoculeze idei și alte lucruri de acest fel. Este mai bine să fie anihilați exact atunci când încep să prospere, deoarece ei își spun Nirmulan, însemnând „a îndepărta din rădăcină”. Așadar, noi trebuie să facem Nirmulan, acestor „Nirmulan”. În regulă.

 

Deci, astăzi vom avea Puja. Apoi, dacă vreți, puteți merge la Kolhapur pentru cumpărături. Magazinele se vor deschide relativ târziu și vor fi deschise până pe la opt seara iar mâine sunteți liberi toată ziua. Deci puteți merge cu autobuzele până acolo și vă puteți face cumpărăturile, iar apoi să reveniți aici. Mâine, de asemenea, puteți face la fel. Poimâine, dl. Govind v-a invitat cu amabilitate pe toți la el acasă, fiind un om extrem de generos. Deci… Și când i-am spus că trebuie să Mă lase să îi plătesc, M-a refuzat spunând: „Mamă, dați-mi această șansă. Este o mare onoare pentru mine…” Vino în față, Sadolikar, vino în față și stai jos. Așa că… Lăsați-i să vină dacă vor. Lăsați-i să vină în față. Este loc aici. Cine vrea să vină, să vină, dar nu stați în picioare să priviți.

 

Deci, programul pentru poimâine, spune el că se va termina în jur de 12:30 – 13:00. Așa că veți avea timp în seara asta și mâine pentru cumpărături, deci cred că n-ar trebui să vă mai faceți griji în privința asta. Orice aveți de făcut, este mai bine să terminați mâine. Apoi trebuie să veniți și la program. Dacă lăsați cumpărăturile pentru poimâine, va fi foarte dificil. Ar trebui să vă duceți acolo, să mâncați, iar apoi să mergeți la Ganapatipule. Acesta este programul. Deci, ajungeți la Ganapatipule seara. Sper că totul este clar pentru voi. Și orice vreți să cumpărați, trebuie să cumpărați aici. Dar aș spune că unii dintre voi nu știu cum arată mătasea veritabilă, și i-am văzut pe unii cumpărând lucruri oribile. N-ar trebui să cumpărați mătase foarte subțire, pentru că vă va ține doar opt zile, după care se va deteriora. Deci, nu căutați lucruri ieftine. Un sari bun, din mătase, este mai bun decât zece sariuri proaste. Din fericire, acum avem niște sariuri, așa cum v-ați dorit, sariuri imprimate, pe care vi le pot da în Ganapatipule. Sariuri imprimate, frumoase, din tussar și din mătase. Le vom avea în Ganapatipule și veți putea cumpăra cu toții.

 

Altceva? Nu cred că vă voi mai întâlni până când vom ajunge la Ganapatipule. Și cumpărați dacă găsiți, manjeera pentru a acompania bhajanurile. V-am făcut cadou de două ori, dar nu le-ați adus niciodată în tur, iar de data asta nu vreau să cumpăr așa ceva din nou. Arătați-le. Arătați-le! Vă rog să căutați acest tip de instrument. Este foarte important. V-am dăruit manjeera de două ori, dar este foarte dificil ca de fiecare dată să merg la magazin și să cumpăr așa ceva pentru voi. Dacă găsiți, vă rog să cumpărați. Cel puțin unii dintre voi ar trebui să aibă. Putem găsi manjeera de alamă aici? Găsim? Bine, atunci du-i să cumpere în apropierea locului unde vor mânca. El va organiza totul pentru ca voi să puteți cumpăra.

 

Acum toate căsătoriile au fost practic decise. Au mai rămas una sau două, iar el le-a aranjat și pe acestea cumva. Celor mai în vârstă, nu le-am putut aranja căsătoria. Nu contează. Poate să fie sau poate să nu fie. Nu contează. În fond, sunteți cu toții în Sahaja Yoga, vreau să spun că sunteți căsătoriți cu Sahaja Yoga, și atât. Căsătoria este ceva secundar, înțelegeți? Așa că nu vă necăjiți că ați făcut atâta drum ca să aflați că nu am reușit să vă aranjăm căsătoria. Nu este potrivit. Bucurați-vă! Nu pierdeți lucrurile esențiale!

Dumnezeu să vă binecuvânteze!