Al Doilea Program Public

Štvanice, Prague (Czech Republic)

1991-08-18 Enlightened Person and the Attention, Prague, Czech Republic, DP, 119' Chapters: Introduction with bhajans, Talk, Q&A, Self-Realization, WorkshopDownload subtitles: CS,DE,EL,EN,ES,FI,FR,IT,LT,NL,PL,PT,RO,SK,TR,ZH-HANS,ZH-HANT (17)View subtitles:
Download video - mkv format (standard quality): Download video - mpg format (full quality): Watch on Youtube: Watch and download video - mp4 format on Vimeo: View on Youku: Transcribe/Translate oTranscribeUpload subtitles

Feedback
Share
Upload transcript or translation for this talk

Al Doilea Program Public in Praga, Cehia
18 August 1991

Se cere permisiunea de a fotografia în timpul discursului. Dar în timp ce vorbesc – nu. Trebuie să mai cântaţi un cântec, unul scurt. Mă plec în faţa tuturor căutătorilor adevărului. Aşa cum v-am spus ieri, adevărul este ceea ce este, el nu poate fi conceptualizat şi nu poate fi perceput cu această conştiinţă omenească. Pentru asta trebuie să deveniţi o fiinţă mai subtilă, pe care o numim Spirit. Astăzi o să vă vorbesc despre natura Spiritului. Spiritul este reflectarea Tatălui, a lui Dumnezeu Atotputernic. Locul lui se află deasupra fontanelei, dar El este reflectat în inima noastră; în vreme ce Kundalini este reflectarea Duhului Sfânt, Mama Primordială. Aşadar, când acest Spirit este iluminat în atenţia noastră, atenţia noastră devine activă, adică dacă vă îndreptaţi atenţia asupra unui lucru, ea nu acţionează acolo, ci dimpotrivă, lucrul asupra căruia vă îndreptaţi atenţia acţionează asupra voastră. La un suflet iluminat este invers, chiar şi numai o privire a unui astfel de om, poate genera pace şi bucurie în altul. Când Spiritul începe să-şi facă simţită prezenţa în sistemul vostru nervos central, dobândiţi o nouă dimensiune în structura nervilor voştri, prin care vă puteţi simţi propriii voştri centri – aceasta este cunoaşterea de sine – şi puteţi simţi şi centrii altora. Este o senzaţie absolut exactă pe care o simţiţi în vârful degetelor. Dacă ştiţi cum să corectaţi aceşti centri, dobândiţi echilibru perfect la nivel fizic, mental şi emoţional. Centrul este în felul acesta, iar când începem să-l folosim prea mult pe partea dreaptă sau pe partea stângă, el se contractă. Uneori, un şoc poate să producă în el o ruptură şi atunci căpătăm boli fizice şi mentale. Dar când Kundalini trece prin aceşti centri, ea îi corectează şi-i iluminează, pentru că acum este conectată cu Spiritul.

Deci Spiritul ne spune ce e rău la noi. Aceasta este Judecata de Apoi. Este, de asemenea, Timpul Învierii. Ne vom judeca singuri şi vom învia prin Sahaja Yoga. Spiritul este sursa adevărului, a adevărului absolut. Dacă luaţi zece copii care sunt suflete realizate, îi legaţi la ochi, aşezaţi pe cineva în faţa lor şi-i întrebaţi ce e rău la acela, toţi indică acelaşi deget. Asta înseamnă că toţi spun că e ceva în neregulă cu gâtul acelui om. Iar dacă-l întrebaţi pe acel om: „Aveţi probleme cu gâtul?”, el spune „Da, dar de unde ştiţi?” În lumina Spiritului, înţelegeţi treptat această Putere Divină care este atotpătrunzătoare. Şi dacă ştiţi cum să folosiţi această Putere Divină, puteţi să ridicaţi Kundalini a altor persoane şi să le daţi Realizarea. Ştiţi şi cine e demn de încredere şi cine nu, pentru că de îndată ce vă îndreptaţi degetele către un om, simţiţi o căldură teribilă, dacă acela e un escroc, pentru că dobândiţi o nouă dimensiune în conştiinţa voastră, numită conştiinţă colectivă. Mai întâi dobândiţi o stare numită Nirvichara Samadhi, care înseamnă „conştiinţa fără gânduri.” De exemplu, aici se află un covor frumos şi, dacă îl privesc, încep să gândesc ceva despre el. Dar, după Iluminare, priviţi ceva şi nu există gânduri, deoarece gândurile vin din trecut sau din viitor, dar în prezent nu există niciun gând.

Deci, când vedeţi ceva, toată bucuria creată de artist începe să se reverse asupra voastră şi vă linişteşte. Stresul vostru şi îngrijorările voastre dispar toate, pentru că Spiritul este sursa păcii. Există mulţi oameni care vorbesc despre pace, dar ei înşişi n-au deloc pace în interiorul lor. Primesc şi premiul Nobel pentru pace, dar ce rost are? N-au pace în interiorul lor! E ca la roată – când roata e în mişcare şi vă aflaţi la marginea ei, vă zdruncină; dar dacă vă duceţi la osia roţii, acolo totul e linişte şi calm. În acelaşi fel, starea voastră devine cea a unei osii. De exemplu, dacă staţi în apă, vin valuri şi vă temeţi de valuri – e ca atunci când vin gânduri de pe dreapta sau de pe stânga, din viitor sau din trecut. Însă, dacă urcaţi într-o barcă, atunci nu vă mai temeţi de valuri. Iar dacă învăţaţi să înotaţi, puteţi să vă avântaţi în valuri şi să aduceţi oamenii înapoi cu voi în barcă. Aceasta este a treia – aceasta este a doua stare în care ajungeţi, starea de conştiinţă fără îndoială, Nirvikalpa Samadhi, în care deveniţi profund cunoscători. Lumina Spiritului vostru iluminează creierul. Prin intermediul conştiinţei umane cunoaştem foarte puţine lucruri, dar când creierul este iluminat, începeţi să descoperiţi lucruri noi. Avem câţiva oameni de ştiinţă care au descoperit foarte multe lucruri după ce au venit la Sahaja Yoga. Ea vă dă o nouă dimensiune a creativităţii. Avem mulţi artişti, muzicieni, care au devenit renumiţi în întreaga lume, după ce au venit la Sahaja Yoga. La nivel fizic vă simţiţi sănătoşi, toate bolile incurabile pot fi vindecate, majoritatea pot fi vindecate prin Sahaja Yoga. Unora le ia mai mult timp, altora mai puţin, dar cei mai mulţi se vindecă. Dar ea nu este destinată celor frivoli sau celor care nu vor Realizarea. Este destinată celor care caută, serios şi sincer, adevărul. Chiar oameni distruşi de falşi guru sau care au urmat unele religii în mod greşit – pot fi salvaţi cu toţii. În lumina Spiritului, deveniţi propriul vostru maestru spiritual, pentru că vedeţi adevărul. Pentru prima dată simţiţi această Putere Atopătrunzătoare care face întreaga muncă vie. Şi când ştiţi cum să mânuiţi această putere măreaţă, puteţi deveni maeştri. Deveniţi extrem de dinamici, neînfricaţi, dar în acelaşi timp plini de compasiune. Şi asta trebuie să se întâmple cu voi toţi. Numai cei care nu vor sau cei cărora nu le este menit nu vor primi acest lucru. Dar nu e o creştere artificială, ca atunci când produceţi mii de flori din plastic, este realitatea şi de aceea devenirea este foarte importantă în Sahaja Yoga. Mai presus de toate, spiritualitatea voastră, divinitatea voastră încep să se exprime, iar voi deveniţi automat virtuoşi şi vă bucuraţi de virtuţile voastre.

Cel mai măreţ aspect al Sahaja Yoga de azi este faptul că e un eveniment colectiv. Înainte, oamenii erau nevoiţi să se purifice mergând în Himalaya sau ascunzându-se în peşteri. Trebuiau să facă multe penitenţe. Dar în Sahaja Yoga acţiunea colectivă vă face absolut desăvârşiţi. Este ca şi când mi se rupe unghia. Ea nu mai creşte – trebuie să fie conectată la întreg. Odată ce sunteţi conectaţi cu această Putere Divină, deveniţi cu toţii parte integrantă a Întregului. Nu sunteţi doar călăuziţi, ci şi foarte mult protejaţi şi binecuvântaţi. În mod deosebit vă dă bucurie. Bucuria nu poate fi nici exprimată, nici descrisă, nu are dualitatea fericire-nefericire, ci este absolută prin natura ei. Trebuie pur şi simplu trăită, şi asta vi se întâmplă. Şi azi, dacă aveţi întrebări, mi-ar face plăcere să vă răspund, dar trebuie să vă spun încă o dată că n-am venit aici ca să iau ceva de la voi. Deci vă rog să-mi puneţi întrebări, orice întrebări relevante. Vă mulţumesc foarte mult. – Poate fi energia Kundalini activată pentru totdeauna? – Da, sigur că da. În mod continuu. Trebuie să o cunoaşteţi, iar pentru asta nu trebuie să plătiţi nimic. Toată această cunoaştere este absolut gratuită. Nu puteţi să plătiţi pentru lucrarea Divină. – Aş vrea să întreb de ce se repetă lucrurile şi evenimentele. – Toate acestea sunt greşelile noastre, greşeli omeneşti. Fiinţele umane trebuie să se schimbe, trebuie să se transforme. – Întrebarea era, dacă energia poate fi trezită prin exerciţii? – Nu, nu se poate. Nu se poate trezi prin niciun fel de exerciţii, nici citind ori altfel. Este un proces viu. De exemplu, o sămânţă – n-o puteţi forţa să încolţească. Trebuie s-o puneţi în Mama Pământ. – De ce unele religii se tem chiar să şi pronunţe cuvântul „Yoga”? – Toate trebuie să fie demascate. Toate religiile fac doar bani. „Yoga” înseamnă unire cu Divinul. Toate scripturile au spus că trebuie să vă naşteţi din nou. Nimeni nu acordă atenţie acestui lucru, sunt preocupaţi doar să strângă bani.

– Vorbeaţi despre renaşterea unei energii, dar Biblia spune că nimeni nu-i poate face pe plac lui Dumnezeu iar Isus Christos spune că suntem născuţi din Duhul Sfânt, nu din propria noastră energie… – El n-a spus niciodată aşa ceva! Ai face bine să citeşti Biblia din nou! Desigur, acolo se află Cuvântul lui Dumnezeu, fără îndoială. Ei! Îmi dai voie? Citez din Biblie. În numele lui Isus Christos. Citez. Isus Christos a spus: „Amin, amin, vă spun vouă că cine nu se naşte din Apă şi din Spirit nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” Ce e? Nu este… desigur, este Cuvântul lui Dumnezeu. Ei, ascultaţi, staţi jos! O să vă spun eu. Staţi jos, o să vă spun eu ce este. Christos a spus că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu şi eu folosesc numai Cuvântul lui Dumnezeu. Staţi jos! El a mai spus: „O să vă trimit Duhul Sfânt.” Dacă eu sunt Duhul Sfânt, eu sunt şi Dumnezeu. Vă rog luaţi loc! Dacă eu sunt Duhul Sfânt, cum mă veţi recunoaşte? În calitate de creştin, cum mă veţi recunoaşte? Eu sunt Duhul Sfânt. Trebuie să spun acest lucru, pentru că, dacă aduceţi Biblia aici, trebuie să vă spun. Pentru că, pentru că eu dau alinare – am vindecat foarte mulţi oameni în întreaga lume! Există trei medici care au doctoratul în medicină, în Sahaja Yoga. În Rusia există patruzeci de medici care practică Sahaja Yoga. Eu vă sfătuiesc, vă spun ce n-a putut spune Christos, pentru că în trei ani şi jumătate a fost ucis. Erau aceeaşi oameni care citeau Biblia şi afirmau: „Acesta nu este Mântuitorul nostru” şi L-au ucis. Şi al treilea lucru este Mântuirea. Duhul Sfânt trebuie să fie Mântuitor şi chiar asta este – vă dau Realizarea. De astă dată n-o rataţi! Doar trei ani şi jumatate i-au permis ei lui Christos să trăiască, dar folosesc Biblia când eu mă aflu aici! Pe vremea lui Christos, foloseau Vechiul Testament ca să-L discrediteze şi vorbeau despre Moise. Dacă aţi fi dobândit ceva citind Biblia, s-ar fi văzut rezultatele! Eu însămi m-am născut într-o familie creştină. Şi ştiţi ce au făcut creştinii cu această Biblie? Dacă mergeţi în America de Sud, o să fiţi şocaţi. Milioane şi milioane de amerindieni au fost ucişi de creştinii care le arătau Biblia! În India au avut Biblia într-o mână şi o puşcă în cealaltă! Nu rataţi momentul!

A sosit vremea să vă primiţi Realizarea, să primiţi Renaşterea. V-aţi născut în religia creştină, deci credeţi în Biblie; dar cei care se nasc în Islam cred numai în Coran. Ei cred că toţi creştinii se vor duce în Iad, iar creştinii cred că toţi musulmanii se vor duce în Iad. Dar evreii? Când aveţi ochelari de cal şi purtaţi ochelari de cal, nu vedeţi că există un singur Dumnezeu. Asta a… Cei care citesc Coranul, Biblia, Gita, orice, care urmează orice religie, săvârşesc orice fel de păcate. Sunt ei virtuoşi? Christos v-a cerut să fiţi umili. Unde sunt creştinii cei umili? Aş vrea să văd – sunt aşa de aroganţi! Christos a mers până la limita moralităţii: „Să nu aveţi ochi adulteri. ” Să vedem care creştini au astfel de ochi! Numai sahaja yoghinii au acei ochi inocenţi! Cu toţii trebuie să vă naşteţi din nou, trebuie să fiţi botezaţi cu adevărat. Trebuie să simţiţi adierea răcoroasă a Duhului Sfânt ieşindu-vă din fontanelă. Am avut parte de destule predici şi prelegeri, de citate din Biblie. Să citim cartea realităţii, cartea realităţii. Nu e nevoie de credinţă oarbă. Trebuie să simţiţi Puterea Atotpătrunzătoare. Puteţi dovedi prin Sahaja Yoga că Isus Christos era Fiul lui Dumnezeu. Puteţi să dovediţi asta. Ei nu pot dovedi. Pot ei da Realizarea Sinelui? Luaţi altă sală şi daţi adresa de acolo. Nimeni nu vă vrea. Daţi-l afară! Nu trebuie să credeţi orbeşte în nimic sub nicio formă. Trebuie să aveţi dovada pentru orice. Dacă nu aveţi dovada, de ce credeţi în Biblie, de ce credeţi în Gita, de ce credeţi în Coran, de ce credeţi orbeşte în ceva? – Vă rog, aş vrea să vă rog în numele acestei doamne. Şi ar vrea să vă spună care este problema… – Pot s-o tratez mai târziu. O să vă tratez, fără îndoială. O să ia ceva timp – bine? O să vă tratăm – în regulă?

În acest moment vreau să dau tuturor Realizarea. Este foarte important. Au venit aici pentru a-şi primi Realizarea Sinelui. În regulă! Rugaţi-i să facă – faceţi bandhan pentru băieţii aceştia! Trebuia să spun, îmi pare rău. Trebuia să spun, a venit timpul s-o spun şi sunt foarte fericită. Pe cei care nu vor să primească Realizarea Sinelui îi rog să părăsească sala. Nu e politicos să vii la conferinţa cuiva şi să deranjezi. Este o lucrare divină şi n-aveţi de ce s-o deranjaţi. Oamenii sunt plătiţi pentru acest gen de fapte, ştiu, dar de ce nu căutaţi ceva ce este spre binele vostru? De ce vă cramponaţi de aceste idei şi vă distrugeţi pentru totdeauna? Nu există niciun pic de înţelepciune în acest gen de credinţă oarbă. Atâţia musulmani şi atâţia evrei Îl venerează pe Christos acum, pentru că au dovada. Nu pentru că se duc la biserică să asculte pe cineva şi apoi să accepte ceva. Dacă există o dovadă, atunci ca oameni cinstiţi trebuie să acceptaţi. În engleză se spune: dovada că există budinca stă în faptul că o mănânci, nu că vorbeşti sau citeşti ceva. Dacă vă e foame, o mâncaţi; nu şi cei care trăiesc prin cuvinte şi cărţi! În India, un poet spunea – se numea Kabira – că, de prea mult citit, s-au prostit chiar şi oamenii instruiţi! Aşa cum ştiţi, în interiorul nostru există două forţe – ceea ce numim sistemul nervos simpatic stâng şi sistemul nervos simpatic drept. Acestea acţionează când suntem în situaţii de urgenţă. Cel de-al treilea sistem se numeşte parasimpatic şi furnizează energie pentru a aduce întregul sistem în echilibru. De fapt, partea stângă este puterea dorinţei, iar partea dreaptă este puterea acţiunii. Christos n-a putut să spună aceste lucruri, L-au crucificat. Asta e problema: lucrarea Lui trebuie dusă până la capăt. Acum ne vom folosi puterea din partea stângă, cea a dorinţei, punându-vă mâna în felul acesta.

Dar trebuie să îndepliniţi trei condiţii: să aveţi dorinţa pură de a primi Realizarea, apoi să fiţi siguri că vă veţi primi Realizarea. Să nu fiţi neîncrezători. Lăsaţi-i, nu contează, oameni care nu sunt buni de nimic, sunt plătiţi de cineva. Nu-i băgaţi în seamă! Deci există trei condiţii – prima este că trebuie să aveţi încredere că toţi vă veţi primi Realizarea Sinelui. În regulă. Apoi a doua condiţie este să nu vă simţiţi vinovaţi, în niciun fel. Trebuie să uitaţi trecutul, trebuie să fiţi în prezent. Dacă vă simţiţi vinovaţi, atunci vă blocaţi foarte rău la acest centru şi ca urmare dobândiţi chiar boli la nivel fizic, pe lângă suferinţa mentală. Faceţi angină, spondilită şi multe alte boli datorate organelor letargice. Bun! A treia condiţie este să iertaţi pe toată lumea, pe toată lumea, în general; să nu vă gândiţi la cineva care v-a supărat. Chiar şi pe omul care-a încercat să vă deranjeze. Iertaţi-l, pur şi simplu iertaţi-l! Pentru că, fie că iertaţi, fie că nu iertaţi, nu faceţi nimic. Dar dacă nu iertaţi, atunci faceţi jocul celor răi. Deci, logic, trebuie să iertaţi. De fapt, nu faceţi nimic, dar de ce să vă chinuiţi singuri din cauza altora, în vreme ce ei se simt bine? Şi să nu vă consideraţi inferiori. Acum sunteţi o fiinţă umană şi mai există un singur salt pe care trebuie să-l faceţi şi aceasta este adevărata înfăptuire a botezului. Trebuie să vă descălţaţi pentru aproape zece minute şi să puneţi picioarele pe Mama Pământ… În poală. Asta sugerează că doriţi să primiţi Realizarea Sinelui. O să vă vorbim despre centrii de pe partea stângă, pe care-i vom hrăni. Acum, vă rog, puneţi mâna dreaptă pe inimă, unde se află Spiritul. Pe inimă. Partea stângă, partea stângă. Dacă Spiritul străluceşte în voi, atunci el vă călăuzeşte. În acest fel deveniţi propriul vostru stăpân!

Deci, acum vă rog duceţi mâna în partea superioară a abdomenului, în stânga. Acesta este centrul capacităţii de a fi maestru spiritual. Aici este centrul făurit de toţi profeţii; când e iluminat, vă face maestru în mânuirea Puterii Divine. Vă rog staţi jos, cel puţin nu ne deranjaţi! Dacă sunteţi creştini, staţi jos! Vă rog nu ne deranjaţi, staţi jos! Fiţi umili, ascultaţi! Vă rog, luaţi loc! Cel puţin comportaţi-vă ca nişte creştini! Acum trebuie să duceţi mâna în partea inferioară stângă a abdomenului. Acesta este centrul cunoaşterii pure, nu cunoaşterea din cărţi, ci o cunoaştere pură, care acţionează, care pune în acţiune Puterea Divină, prin care daţi altora Realizarea, îi vindecaţi pe alţii, totul. Acum, duceţi mâna în partea superioară stângă a abdomenului. Acum din nou pe inimă, pe inimă. Acum în unghiul dintre gât şi umăr şi lăsaţi capul pe dreapta. Vă spusesem înainte că acest centru se blochează când vă simţiţi vinovaţi. Să nu vă simţiţi deloc vinovaţi! Acum duceţi mâna dreaptă pe frunte de-a curmezişul. Aplecaţi capul în faţă. Aici trebuie să iertaţi pe toată lumea, în general. Acum vă rog duceţi mâna în spatele capului şi lăsaţi capul pe spate. Aici trebuie să spuneţi, fără să vă simţiţi vinovaţi, fără să vă număraţi greşelile, pentru mulţumirea voastră: „O, Putere Divină, dacă am greşit cu ceva, te rog, iartă-mă! ” Acum, vă rog, întindeţi bine palma şi puneţi centrul palmei pe fontanelă. Apăsaţi cu putere. Întindeţi bine degetele, să fie o bună presiune. Şi acum rotiţi pielea capului încet, de şapte ori, în sensul acelor de ceas. Acum lăsaţi mâna jos. Asta-i tot ce avem de făcut. Puteţi să vă scoateţi ochelarii, pentru că trebuie să închideţi ochii. De asemenea, dacă vă strânge ceva aici sau în talie, vă rog să-l îndepărtaţi. Acum întindeţi iar mâna stângă spre mine; picioarele uşor depărtate, închideţi ochii şi puneţi mâna dreaptă pe inimă. Aici puneţi-mi o întrebare fundamentală – puteţi să-mi spuneţi „Mamă” sau „Shri Mataji” – de trei ori: „Mamă, sunt eu Spiritul? ” Puneţi această întrebare de trei ori… Cu voce tare. Dacă sunteţi Spiritul, sunteţi propriul vostru stăpân. Vă rog să duceţi mâna dreaptă în partea superioară a abdomenului şi puneţi-mi altă întrebare – pe partea stângă – „Mamă, sunt eu propriul meu stăpân? ” V-am spus înainte că vă respect libertatea şi nu pot să vă impun cunoaşterea pură. Deci, vă rog să duceţi mâna dreaptă în partea inferioară stângă a abdomenului. Trebuie să cereţi cunoaşterea pură. Deci, vă rog, spuneţi de şase ori: „Mamă, te rog, dă-mi cunoaşterea pură”… Cu voce tare. Îndată ce veţi cere cunoaşterea pură, Kundalini, reflectarea Sfântului Duh, începe să urce. Acum, vă rog, duceţi mâna dreaptă în partea superioară a abdomenului, pe stânga. Trebuie să hrănim aceşti centri cu toată încrederea noastră. Aici trebuie să spuneţi cu deplină încredere: „Mamă, eu sunt propriul meu stăpân. ” V-am spus înainte că adevărul fundamental despre voi este că sunteţi Spiritul pur; nu sunteţi acest corp, nu sunteţi această minte, nu sunteţi acest ego, nici aceste condiţionări, ci sunteţi Spiritul pur. Acum, duceţi mâna dreaptă pe inimă şi spuneţi cu toată încrederea de douăsprezece ori: „Mamă, eu sunt Spiritul pur. ” Puterea Divină este puterea compasiunii şi a iubirii, este oceanul cunoaşterii pure, dar mai presus de orice este oceanul iertării. Deci, indiferent ce greşeli aţi fi făcut, oceanul iertării le poate dizolva cu puterea lui. Acum duceţi mâna dreaptă în unghiul dintre gât şi umăr şi lăsaţi capul pe dreapta. Aici trebuie să spuneţi cu toată încrederea de şaisprezece ori: „Mamă, eu nu sunt deloc vinovat. ” V-am spus înainte că, logic, fie că iertaţi, fie că nu iertaţi, nu faceţi nimic. Dar dacă nu iertaţi, faceţi jocul negativităţii şi vă chinuiţi singuri. Acum duceţi mâna dreaptă pe frunte şi plecaţi capul în faţă. Aici spuneţi din inimă, nu contează de câte ori: „Mamă, iert pe toată lumea. ”

Acum duceţi mâna dreaptă în spatele capului şi lăsaţi capul pe spate. Aici trebuie să spuneţi, fără să vă simţiţi vinovaţi, fără să vă număraţi greşelile – pentru propria voastră mulţumire: „O, Putere Divină, dacă am greşit cu ceva, te rog, iartă-mă! ” Spuneţi din inimă, nu contează de câte ori. Acum, întindeţi bine palma şi aşezaţi centrul palmei pe fontanelă, în locul care era moale în copilărie. Aplecaţi capul. Întindeţi bine degetele să se exercite o bună presiune pe pielea capului. Acum rotiţi încet pielea capului de şapte ori. Dar aici, la fel, eu nu vă pot impune Realizarea Sinelui. Vă respect libertatea. Spuneţi de şapte ori: „Mamă, te rog, dă-mi Realizarea Sinelui. ” Acum vă rog lăsaţi mâinile jos. Vă rog îndreptaţi mâinile spre mine în felul acesta şi priviţi-mă fără să gândiţi. În felul acesta, în felul acesta! Acum aplecaţi capul şi verificaţi cu mâna stângă dacă se simte o adiere răcoroasă sau caldă ieşind din fontanelă – trebuie să constataţi singuri. Nu puneţi mâna pe creştetul capului, ci mai departe de cap şi vedeţi singuri. Aceasta este dovada. Acum, vă rog, puneţi mâna stângă spre mine, aplecaţi din nou capul şi vedeţi cu mâna dreaptă. Unii simt şi mai sus. Acum încă o dată, cu mâna dreaptă. Acum, vă rog, îndreptaţi amândouă mâinile spre cer, aşa, şi puneţi o întrebare – una din acele – una din aceste întrebări: „Mamă, este aceasta adierea răcoroasă a Duhului Sfânt? ” sau a doua: „Mamă, este aceasta Iubirea Divină a lui Dumnezeu?” sau „Mamă, este aceasta Ruh sau Paramachaitanya? ”. Puneţi oricare dintre aceste întrebări, de trei ori. Acum, vă rog, lăsaţi mâinile jos. Au primit! Lăsaţi mâinile jos, vă rog. Acum puneţi-le aşa.

Cei care au simţit o adiere răcoroasă sau caldă din fontanelă sau în palme sau în degete, vă rog ridicaţi ambele mâini. Aceasta este dovada. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Acum aţi devenit cu adevărat creştini. Acum aţi devenit sfinţi. Aceasta trebuie să crească, divinitatea voastră trebuie să crească. Aşa cum v-am spus, ea creşte la nivel colectiv. Avem aici un centru foarte bun şi mulţi oameni care cunosc Sahaja Yoga foarte bine. Trebuie să veniţi toţi să deveniţi mari sahaja yoghini. Trebuie să-i salvaţi pe concetăţenii voştri de aici. Veţi deveni foarte curând maeştri. Nu trebuie să plătiţi nimic.

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Aş vrea să vă întâlnesc în această seară, dacă se poate. Să vină aici şi… Nu vorbiţi cu ei, sunt persoane negative! [Shri Mataji lucrează pe căutători.]