Shri Buddha Puja. Shudy Camps, near Cambridge (England). 31 May 1992.

Astăzi ne-am adunat aici pentru a oferi Shri Buddha Puja. Nu ştiu câţi dintre voi aţi citit despre viaţa lui Buddha şi despre cum şi-a primit Iluminarea în cele din urmă. Nu ştiu câţi dintre voi i-aţi văzut în realitate pe buddhişti, sau cât i-aţi cunoscut pe cei care-şi spun buddhişti. La fel ca în orice altă religie, şi ei s-au pierdut cu toţii într-un fel de fundamentalism, pentru că niciunul nu şi-a primit Realizarea. Şi de aceea, fiecare şi-a stabilit propriul stil religios, chiar şi Tao al lui Lao Tse sau Zen al lui Viditama, putem spune că toate au aceleaşi rădăcini. Trebuie să înţelegem că întâi de toate El a simţit că trebuie să căutăm ceva dincolo de această viaţă. De îndată ce devenim satisfăcuţi cu ceea ce avem… Pentru că El era fiul unui rege, avea o soţie foarte bună, un fiu şi bineînţeles, oricine în locul său ar fi fost foarte mulţumit.

Dar într-o zi a văzut un om foarte bolnav, a văzut un cerşetor şi a văzut şi un trup neînsufleţit, şi toată lumea plângând în jurul lui. Nu a putut înţelege sursa acestei suferinţe şi de ce era nevoie de această suferinţă. Aşa că şi-a părăsit familia, a părăsit luxul în care trăia, a renunţat la tot şi a plecat în căutarea adevărului, aşa cum aţi făcut mulţi dintre voi. Ar fi putut să se rătăcească, aş spune, pentru că citise toate Upanishadele, citise toate cărţile care îi puteau arăta adevărul, dar nu a putut găsi nimic. A adoptat o sanyasa deplină în ceea ce priveşte hrana, distracţia, a renunţat la tot. Iar în cele din urmă, aşezat fiind sub un smochin indian, într-un mod neaşteptat, Adi Shakti i-a dat Realizarea, pentru că era atât de dedicat şi era unul dintre cei aleşi să aibă un rol special în Virata. Era necesar să îşi primească Realizarea.

Desigur, nu mai e nevoie să vă spun despre vieţile lui anterioare. Cred că am vorbit deja despre asta în multe din discursurile Mele, despre viaţa Lui dinainte şi cum şi-a obţinut singur Iluminarea. Însă ceea ce trebuie să reţinem din viaţa Lui este că a descoperit şi a înţeles că dorinţa este cauza, dorinţa este cauza tuturor suferinţelor.

Dar El nu ştia care e nevoia reală, care era nevoia pură, care era dorinţa pură. Şi de aceea nu le-a putut explica oamenilor că trebuie să-şi dobândească Iluminarea prin propria lor Kundalini. Pentru că a dus o viaţă atât de ascetică, ascetismul a devenit un statut pentru budhişti. Zilele trecute, când am fost în Thailanda, citind despre Buddha, am fost surprinsă că bhikkhus, însemnând bhikkhu de fapt, în sanskrită este numit bhikshuk, este o persoană care cere de pomană, sau un cerşetor putem spune, dar un cerşetor în numele religiei.

Îl însoţeau de obicei mii de oameni, cel puţin o mie, desculţi, fără rezerve de hrană, fără să ştie unde vor dormi, nimic de acest gen. Trebuiau să se radă complet pe cap, să nu aibă mustaţă sau păr pe corp. Şi pe deasupra, trebuiau să poarte doar un singur veşmânt. Un veşmânt lung pe care îl legau astfel, acoperindu-se, fie că era frig sau cald, în orice anotimp. Nu le era permis să cânte, sau să danseze, sau să se distreze în vreun fel. Şi se hrăneau cu ceea ce li se oferea în satele prin care treceau, oricât de puţin ar fi primit. Aşa că orice primeau, găteau, îi ofereau gurului mai întâi, şi abia apoi mâncau ei. Imaginaţi-vă, o mie de oameni umblând aşa, desculţi, pe arşiţă sau prin noroi, prin ploaie. Mergeau pe jos în orice anotimp, renunţând la relaţiile de familie. Chiar dacă soţul şi soţia se alăturau amândoi acestei sangha, nu le era permis să trăiască ca soţ şi soţie. Deci renunţau la toate celelalte dorinţe fizice, dorinţe mentale, emoţionale, pentru că El spunea că dorinţa este cauza suferinţei.

Dar dacă îi vedeţi pe budişti, respectă toate aceste lucruri. Veţi fi uimiţi, chiar şi un rege le urmează. Şi mulţi regi s-au alăturat atunci. Unul dintre ei a fost Ashoka, din India. A început să se îmbrace la fel, a devenit ca ei, călătorind în acelaşi mod, încercând să ducă o viaţă cu totul ascetică. Duceau o viaţă foarte grea şi credeau că prin asta îşi vor obţine Realizarea. Se spune că doi dintre discipolii Săi au dobândit-o, Moggallana şi Sariputta. Aceşti doi discipoli şi-au primit Realizarea. Însă viaţa lor a fost complet searbădă şi anostă, lipsită de veselie. Copiii nu erau primiţi, viaţa de familie nu era permisă. Astfel, viaţa lor a devenit foarte retrasă, foarte aspră, foarte searbădă putem spune, deşi se numeau sangha, însemnând colectivitate. Dar în acea colectivitate nu exista o adevărată comunicare, pentru că nu erau lăsaţi să vorbească prea mult, nu aveau voie să discute nimic, despre politică, economie sau altceva. Puteau vorbi doar despre meditaţie, despre cum să atingă o viaţă superioară. Aşa că vă puteţi imagina ce viaţă erau nevoiţi să ducă pentru a-şi primi Iluminarea. Şi ideea asta a continuat în atât de multe locuri, religii, mai ales când au început să ia banii celor ce îşi susţineau familia, spunându-le că trebuie să renunţe la tot. Desigur, şi pe vremea lui Buddha trebuiau să renunţe la tot şi să se alăture colectivităţii; însă atunci era efortul sincer al lui Buddha de a-i îndruma către Iluminare, de a le da cunoaşterea despre realitatea absolută. Dar asta nu s-a întâmplat şi de aceea vedem că budiştii au degenerat în forme ciudate de budism.

De exemplu, în Japonia avem un tip de budism, în care nu îţi este permis să ucizi niciun animal. Aşa că au spus: „Nu le putem ucide, dar le putem mânca”. Au găsit imediat o soluţie. Apoi s-au gândit că pot să ucidă fiinţe umane pentru că „nu e permis să ucidem animale, dar putem ucide fiinţe umane”. Aşa că japonezii au devenit experţi în uciderea fiinţelor umane. Vedeţi în mod clar cum găsesc oamenii portiţe de scăpare. Apoi a apărut al doilea tip de budism, în care Lao Tse a vorbit despre Tao. Dar Tao este de fapt… El este singurul care a început să vorbească despre Kundalini. Tao este Kundalini. Dar şi asta a fost prea mult pentru oameni, pentru că pur şi simplu nu au înţeles ce le spunea. Însă felul în care s-a exprimat prin picturi şi alte lucruri, a fost doar pentru a devia de la acel budism extrem de sever. Dar, cu toate acestea, învăţătura Lui n-a prins niciodată cu adevărat rădăcini, şi am întâlnit oameni care urmau Tao, dar nu am înţeles deloc cum urmau ei calea lui Kundalini. Există un fluviu numit Yangtze, pe care dacă navigaţi, vedeţi o natură foarte variată. Peisajul se schimbă la fiecare cinci minute, munţii frumoşi îmbracă forme diferite, şi sunt multe cascade. Este foarte interesant. Aceasta este Kundalini. Tao este acest fluviu. Dar se spune că nu trebuie să-ţi deviezi atenţia către aceste tentaţii exterioare. Ar trebui să le privim, dar în trecere. Şi asta este Tao despre care a vorbit El. Însă ei s-au pierdut pictând toate acele lucruri şi transformând totul mai mult în artă.

În esenţă, Buddha nu s-a gândit niciodată la artă, n-a vrut să se folosească de artă, şi n-a vrut să facă nimic cu ajutorul ei. Spunea: „trebuie doar să vă faceţi introspecţia, să mergeţi în interior, în profunzime, şi să descoperiţi adevărul absolut.” Deci totul a început să devieze în felul acesta. Iniţiat în Japonia de Viditama, marele discipol al lui Buddha, sistemul Zen a făcut şi el referire la Kundalini. În sistemul Zen obişnuiau să aplice, uneori chiar să lovească coloana vertebrală la nivelul chakrelor încercând să ridice Kundalini. Astfel de lucruri oribile. Sistemul Zen a dezvoltat metode foarte dure de a ridica Kundalini. Au mers atât de departe încât am întâlnit persoane care aveau coloana vertebrală fracturată. Atunci Kundalini nu se va mai ridica niciodată. Vă rog fiţi atenţi! Dacă o doamnă pleacă, atenţia voastră merge către ea. Dacă atenţia voastră este atât de slabă… Vă rog, acordaţi-Mi atenţia necesară, înţelegeţi? Dacă cineva pleacă, atenţia voastră n-ar trebui să fie distrasă Şi vă rog, nu intraţi ca să deranjaţi! Vedeţi, trebuie să înţelegem că atenţia noastră trebuie să fie stabilă. Dacă atenţia vă este distrasă de câte ori iese cineva, atunci trebuie să înţelegeţi că aveţi nevoie să meditaţi mai mult. Vă rog, fiţi atenţi!

Apoi acest Zen al lui Viditama a luat de asemenea o formă foarte diferită. Am întâlnit unul din liderii sistemului Zen al lui Viditama şi am fost uimită. Mă chemaseră pentru că era foarte bolnav, aşa că Mi-au spus: „Mamă, vă rugăm ajutaţi-l să se vindece”. Dar am descoperit că el nu era un suflet realizat şi nu ştia nimic despre Kundalini. Aşa că i-am spus: „Cum de eşti liderul, cum ai devenit lider din moment ce nu cunoşti importanţa energiei Kundalini?” „Ce e Kundalini?” a întrebat el. Nu înţelegea nimic. L-am întrebat: „Ce este Zen?” „Zen înseamnă a medita, dhyana.” Am spus: „Bine, şi mai departe?” „Da, da, asta este.” Vreau să spun că era atât de confuz. L-am întrebat iar: „Cum de eşti lider, nefiind un suflet realizat?” „N-am mai avut un suflet realizat de secole”, mi-a spus el. Numai timp de şase secole am avut câţiva kashyapas – aşa îi numeau – iar după aceea, n-am mai avut niciun suflet realizat.”

Deci, gândiţi-vă în ce împrejurări v-aţi primit voi Realizarea, fără să sacrificaţi ceva, fără să renunţaţi la ceva, fără să treceţi prin niciuna dintre aceste tapasyas, penitenţe. Pentru că Buddha este tapah. Aceste trei zeităţi din Agnya chakra voastră: Christos, Mahavira şi Buddha, toţi trei sunt tapah. Tapah înseamnă penitenţă. Trebuie să faceţi penitenţă. Şi penitenţa în Sahaja Yoga nu înseamnă să renunţaţi la soţie sau să renunţaţi la soţ, la copii, sau la familie. Aici tapah înseamnă meditaţie. Şi pentru a medita trebuie să ştiţi când să vă treziţi, acesta să fie cel mai important lucru pentru un Sahaja Yoghin. Toate celelalte lucruri se vor rezolva de la sine şi veţi înţelege. Ca să creşteţi în profunzime trebuie să meditaţi, e foarte simplu. Nu trebuie să vă radeţi în cap, nu trebuie să vă înfometaţi, nu trebuie să umblaţi desculţi, puteţi cânta, puteţi dansa, adică vă puteţi bucura de muzică.

Atunci nu v-ar fi fost îngăduit să vedeţi nici măcar o piesă de teatru. Atât de multe lucruri interzise încât v-aţi întreba cum puteau să trăiască aşa. Dar erau mii de oameni care călătoreau cu El, şi erau atât de săraci, purtau doar zdrenţe. În cele din urmă, un mare negustor, i-a văzut şi şi-a spus: „Ce oameni sărmani, sunt doar cerşetori. Dumnezeu ştie dacă nu sunt leproşi.” Şi a simţit compasiune pentru ei. Le-a dat mâncare şi de toate, dar nu ştia că este tathāgata – adică „Buddha care pleacă”. Deci în esenţă Buddha – buddha înseamnă „bodh”, vine de la „bodha”, iar „bodh” înseamnă „a avea cunoaşterea realităţii la nivelul sistemului vostru nervos central” – aceasta este bodha.

Cu toţii aţi devenit acum buddhas, fără a renunţa la nimic, pentru că tot ce a abandonat El era ceva fără sens, un mit. Dacă era o iluzie, la ce bun să renunţi la ea? Ce contează că asculţi muzică sau că dansezi? Nu contează deloc. Dar aceste idei au pătruns atât de adânc în aceşti oameni, încât cu adevărat îţi provoacă milă şi compasiune. Uită-te la ei, pe unde s-au pierdut? Nu se hrănesc, mănâncă doar din când în când, rabdă de foame, arată chiar mai rău decât bolnavii de tuberculoză. În timp ce voi arătaţi ca trandafirii, frumoşi cu toţii şi vă bucuraţi de viaţă şi de tot. Trebuie totuşi să ştim că e necesar să avem acel principiu de Buddha în interior. Iar principiul de Buddha constă în faptul că trebuie să facem tapah. Tapah nu înseamnă să vă înfometaţi. Dar dacă sunteţi prea interesaţi de mâncare, este mai bine să postiţi uneori. N-am spus niciodată să nu vă bucuraţi de muzică. Dimpotrivă, bucuraţi-vă! Dar ar trebui să vă bucuraţi de muzica care vă ajută să vă eliberaţi, să vă treziţi la realitate, să vă înălţaţi. Nu vă spun „nu faceţi asta”, pentru că acum sunteţi Buddha. Buddha nu avea nevoie de sfaturi. El dădea sfaturi, nu le primea. La fel şi voi, trebuie să înţelegeţi singuri, fără să vă spun Eu. Dar uneori, oamenii sunt înlănţuiţi de atâtea condiţionări, încât constat că le este foarte greu să înţeleagă ce este Spiritul. Spiritul este liber. Este expresia liberă a iubirii lui Dumnezeu. Iar când este vorba despre exprimarea liberă a iubirii lui Dumnezeu, a compasiunii, a iubirii, trebuie să înţelegem dacă o manifestăm sau nu.

Chiar şi acum avem multe condiţionări în interiorul nostru. De pildă, unii dintre voi cred că aparţin de o naţionalitate sau alta, că sunt ceva anume. Sunt foarte mândri de asta. Nu pot avea relaţii cu alţi oameni, se simt mai presus de ei, ceva în genul ăsta. Acum aţi devenit o fiinţă universală, şi atunci, cum puteţi avea aceste limitări absurde, care, din nou vă spun că sunt iluzorii? Deci, trebuie să vă faceţi introspecţia şi să vedeţi dacă aveţi… Ce se întâmplă cu ea? Duceţi-o afară! De asemenea, trebuie să fiţi atenţi cum se comportă copiii voştri, dacă sunt agresivi, sau ce comportament au. Este foarte important, pentru că şi ei sunt buddhas, şi ei sunt suflete realizate. Dar au anumite condiţionări şi se comportă potrivit acestora.

Însă acum înţelegem că există lumină în interiorul nostru, aşa că începem să vedem ce este greşit cu noi şi renunţăm la acele lucruri. Dar chiar şi atunci când vă vedeţi greşelile, dacă nu puteţi renunţa la ele, atunci să ştiţi că aveţi nevoie de mai multă putere. Atunci trebuie să învăţaţi cum să vă ridicaţi Kundalini, cum să fiţi conectaţi tot timpul cu Puterea Divină, astfel încât să fiţi în conştiinţa fără gânduri şi să creşteţi în interior, în profunzime. Condiţionarea foarte bine ascunsă, care încă persistă în Sahaja Yoghini, este „a mea, al meu”. De exemplu, înainte auzeam despre englezi sau despre occidentali, pentru că aici vorbesc occidentalilor, că nu le păsa de familie, de soţie, de copii, a treia zi divorţau, iar în a patra zi fugeau cu soţul sau soţia altcuiva. Acum văd că sunt ca lipiţi unul de altul. Soţia devine foarte importantă, soţul devine foarte important. „Casa mea” devine foarte importantă, „copiii mei” devin foarte importanţi. La început nu-i interesau copiii, iar acum se ataşează de copii, de parcă ar fi lipiţi de ei. E imposibil să le spui: „Copiii aparţin colectivităţii, sangha.” Nu gândiţi că este copilul vostru. Dacă începeţi să gândiţi aşa, vă îngrădiţi singuri şi vă creaţi probleme. Chiar şi problemele ţării noastre se reduc foarte mult. De asemenea, nu dorim să fim rasişti. Ştiu că oamenii detestă rasiştii şi doresc ca rasismul să dispară. Aşa cum, în India, Sahaja Yoghinii vor ca întreg sistemul de caste să dispară. Pentru că toate acestea sunt autodistructive.

Aşadar începem să vedem în interiorul nostru ce este autodistructiv. Vedem ce ne distruge pe noi înşine, ce ne distruge familia, apoi ce ne distruge ţara şi ce distruge întreaga lume? Începeţi să vedeţi toate lucrurile primejdioase care se opun bunului mers al vieţii voastre, toate abaterile, realizaţi că vă îndreptaţi către distrugere şi puteţi opri asta. Şi acest lucru este foarte important şi este realizabil numai dacă vă străduiţi să vă faceţi introspecţia, să meditaţi şi să vedeţi: „am dobândit această calitate?” Unii sunt foarte mândri de temperamentul lor, şi îmi spun: „Aşa sunt eu, ce să fac, Mamă? Aşa sunt eu.” Nu mai sunteţi aşa. Acum toate însuşirile voastre frumoase au fost trezite de Kundalini. Asta arată că nimic nu era mort sau distrus. Erau toate acolo, intacte, iar când Kundalini a început să urce, a activat pur şi simplu toate aceste frumoase calităţi. În afară de asta, la Guru Puja o să vă spun tot ce s-a petrecut. Desigur, la Sahasrara Puja aţi văzut că v-am vorbit despre ce aţi dobândit şi că nu aveţi idee ce puteri aţi primit. Dar la Guru Puja, cu siguranţă o să vă spun ce este de fapt Sahaja Yoga. Este unul din cele mai preţioase lucruri care ar fi trebuit cunoscut de fiinţa umană, cu mult timp înainte. Nu înseamnă doar să vorbeşti despre Dumnezeu, sau să spui că divinitatea există în interiorul vostru, ci să se vadă rezultatul acestui lucru.

Deci nu aveţi nevoie de nicio ştiinţă. Dacă aveţi o problemă, faceţi bandhan şi gata! Atât de simplu! Dacă doriţi ceva, faceţi bandhan şi gata. Vreţi să daţi Realizarea, trebuie doar să ridicaţi mâna. În acest fel Kundalini se va ridica. Tot ce puteţi face prin ştiinţă, puteţi face prin Sahaja Yoga. Şi noi suntem computere. Uneori sunt întrebată: „Mamă, cum de ştiţi asta?” „Sunt un computer, fără îndoială!” Dar cu toţii sunteţi computere, numai că trebuie să vă dezvoltaţi profunzimea. Acum sunteţi pe drumul cel bun, aşa că n-aveţi nevoie de ştiinţă care vă poate distruge pe toţi. Totul poate fi înfăptuit prin Sahaja Yoga. Şi acest lucru am să vi-l explic la Guru Puja, cum să deveniţi atât de înzestraţi.

Aşa că, vă rog, respectaţi-vă pe voi înşivă! Ca Sahaja Yoghini, trebuie să aveţi respect de sine. În primul rând sunteţi Sahaja Yoghini, iar ca Sahaja Yoghini trebuie să dobândiţi acea stare în care să fiţi absolut capabili să faceţi tot ceea ce ştiinţa poate înfăptui, tot ceea ce poate înfăptui oricine. Aceasta este adevărata siddhi, adică deveniţi expresia vie a tuturor puterilor. Unii vin şi îmi spun: „Mamă, nu ne putem deschide inima!” Nu spun că trebuie să aveţi o operaţie ca s-o deschideţi. Dar a vă deschide inima înseamnă să vă vedeţi greşelile. Nu puteţi simţi compasiune? Dar am văzut oameni deschizându-şi inima pentru un câine sau o pisică, dar nu au inima deschisă pentru proprii lor copii uneori. Cum să nu ai inima deschisă în Sahaja Yoga? Înainte de toate, acolo există Spiritul, şi îşi emite lumina, iar când îşi emite lumina, este primul loc în care remarcaţi viaţa unei persoane pline de dragoste. Aşadar, cum este posibil să „nu-mi pot deschide inima”? Probabil pentru că aveţi numai ego, nu şi respect de sine. Deci, Buddha este Cel care ucide egoul. El ucide egoul. Aşa cum aţi remarcat, El se deplasează pe canalul vostru Pingala Nadi, urcă şi se stabilizează apoi aici, în partea stângă. El este Cel care ne controlează egoul şi s-a străduit foarte mult să echilibreze partea dreaptă.

Trebuie să fi văzut imaginea lui „Buddha râzând”. El este foarte gras, iar o persoană pe dreapta este foarte slabă, nu râde niciodată, nici măcar nu zâmbeşte. Chiar dacă o vei gâdila, s-ar putea să nu râdă. Aşa că L-au înfăţişat pe Buddha ca pe o persoană cu mulţi copii aşezaţi în poală, pe corp, iar El râde. Deci observaţi modul în care obişnuia să contrabalanseze Buddha, Cel care controlează partea noastră dreaptă. Deci cum controlează partea noastră dreaptă? Pur şi simplu râde. Face haz de El însuşi, râde de toate. Orice aţi vedea – de exemplu, Buddha spunea să nu vedem piese de teatru. În regulă. Eu vă spun să le vedeţi pe toate, pentru că având conştiinţa iluminată, puteţi înţelege ce este stupid în ele şi să vă amuzaţi. De exemplu, această doamnă Elizabeth a fost căsătorită de opt ori, sau nouă ori, nici nu mai ştiu, am pierdut şirul. Aşa că oamenii caraghioşi s-au dus acolo, trei-patru mii, imaginaţi-vă, mai mulţi decât voi toţi aici, stăteau acolo gură-cască privind elicopterele care lansau paraşute şi toată lumea era în extaz. Iar paraşutiştii cădeau în copaci uneori, alteori cădeau peste oameni. Şi totul a apărut în ziare, ca o mare veste pentru americani. Deci ar trebui să vedeţi stupiditatea acestui lucru. Dacă puteţi observa stupiditatea, atunci e în regulă. Dar dacă deveniţi unul dintre acei spectatori care gândesc: „Oh, extraordinar… Ce noroc că am putut s-o văd pe doamna asta, – o persoană atât de neauspicioasă – plecând în luna de miere!” Astfel orice vedeţi…

Spre exemplu, am fost la Rio şi M-au dus la carnaval. O, Doamne! Mi-a venit să vomit, atât de respingător era! Deci modul în care reacţionaţi, ţine de atenţia voastră. Buddha chitta înseamnă cel care are atenţia iluminată. Cum reacţionaţi? Desigur, dacă este ceva divin, atenţia vă este complet absorbită, nu va fugi dintr-un loc în altul. În acel moment, nimic nu contează şi orice se întâmplă în lume, întreaga voastră atenţie este acolo. Dar dacă există ceva stupid, îi înţelegeţi esenţa, dacă este ceva plin de umor, vedeţi esenţa acelui lucru. Deci, cu acea atenţie puteţi înţelege esenţa oricărui lucru în raport cu realitatea. Comparându-l cu realitatea realizaţi că e stupid. În lumina realităţii este stupid. Poate fi iluzoriu, poate fi greşit, poate fi ipocrit, tot felul de lucruri care nu ţin de realitate. Dar dacă sunteţi Sahaja Yoghini, ar trebui să puteţi vedea asta şi să vă amuzaţi.

Am văzut că este foarte uşor pentru copii să facă asta şi până la o anumită vârstă înţeleg, apoi nu ştiu ce li se întâmplă. Dar, spre exemplu, fiicele mele în copilărie obişnuiau să meargă să vadă Ram Leela. Erau foarte mici şi o studiau la şcoală. Mergeau cu servitorul nostru în fiecare zi să o vadă. Toţi servitorii mergeau la Ram Leela, aşa că se duceau şi ele, iar când se întorceau îmi spuneau cum s-au distrat. Spuneau: „Azi, Dasharatha şi soţia lui s-au certat foarte tare şi la un moment dat am descoperit că amândoi erau bărbaţi, certându-se unul cu celălalt.” Ceva de genul ăsta. Şi de fiecare dată îmi povesteau ce era amuzant. Însă servitorul Meu spunea: „Uite, copiliţele noastre cum se bucură. Au râs tot timpul, le-a plăcut Ram leela la fel de mult ca şi nouă!” Vedeţi diferenţa? Fetele râdeau de ridicolul situaţiei, iar servitorul credea că le plăcea cu adevărat ce vedeau. Deci asta înseamnă a înţelege. La fel se întâmplă când vă urmăriţi reacţiile. Ele depind de chitta, de atenţia voastră, care este iluminată. Şi atenţia iluminată reacţionează într-o manieră foarte diferită de atenţia stupidă, sau de atenţia confuză, sau de atenţia negativă.

Deci, trebuie să analizaţi modul în care reacţionaţi. Spre exemplu, un tânăr punk ciudat a venit la Mine şi l-am întrebat: „De ce faci asta?” Un Sahaja Yoghin Mi-a zis: „Mamă, n-ar trebui să-l întrebaţi asta.” „De ce?” „La urma urmei, asta e religia lui.” Am spus: „Chiar aşa, asta e religia lui?” Tânărul m-a întrebat: „Ce e greşit în asta?” I-am răspuns: „Greşit este faptul că nu ai nicio identitate. Nu ai respect de sine, de aceea te vopseşti şi încerci să arăţi că eşti ceva ce tu nu eşti. De ce nu devii ce eşti de fapt?” A devenit Sahaja Yoghin mai târziu. Şi asta trebuie să înţelegem, că trebuie să acceptăm ceea ce suntem, adică Spiritul. Dacă suntem Spiritul, atunci trebuie să trăim bucurându-ne şi să facem ce este necesar.

Dar, sunt patru lucruri pe care Buddha le-a spus foarte frumos, pe care ar trebui să le spuneţi şi voi în fiecare dimineaţă, ca să le înţelegeţi. Primul ar fi: „Buddham sharanam gacchami.” Mă abandonez lui Buddha, adică mă abandonez atenţiei mele iluminate, conştiinţei mele iluminate. „Buddham sharanam gacchami”. E foarte important să ştiţi că a repetat asta mereu. Apoi a spus: „Dharmam sharanam gacchami”. Asta înseamnă că mă abandonez dharmei mele. Dharma nu este ceva exterior, ca aceste religii care sunt iluzorii şi care au fost denaturate. Înseamnă că mă abandonez propriei religii din interiorul meu, care este dreptate, şi cred că ştiţi foarte bine care sunt adevăratele calităţi din interiorul nostru, care ne construiesc întregul sistem de valori. Al treilea lucru pe care l-a spus este: „Sangham sharanam gacchami.” Mă abandonez colectivităţii. Trebuie să vă întâlniţi. Fac totul ca să găsesc un loc unde să vă puteţi întâlni cu toţii, chiar şi pentru un picnic sau orice, cel puţin o dată pe lună. „Sangham sharanam gacchami”, este foarte important, pentru că atunci veţi şti că sunteţi parte integrantă din întreg, că un microcosmos a devenit macrocosmosul, că sunteţi parte integrantă din Virata, că aţi devenit conştienţi de asta. Astfel, lucrurile se rezolvă foarte repede şi vă ajutaţi reciproc. Aşa descoperim cine este negativ şi cine nu. Descoperim persoanele egoiste şi pe cele lipsite de egoism. Aşa îi descoperim pe cei care nu sunt deloc Sahaja Yoghini, pretind doar a fi Sahaja Yoghini şi înţelegând asta, îi abandonăm.

Fără a veni în colectivitate, fără a fi colectivi, nu veţi putea înţelege niciodată importanţa colectivităţii. Este extraordinară, vă dă atât de multe puteri, vă dă atâta satisfacţie şi bucurie, încât în Sahaja Yoga ar trebui să acordăm atenţie în primul rând colectivităţii. Chiar dacă, să presupunem că lipseşte ceva, nu contează. Deveniţi colectivi doar. Când veniţi în colectivitate, nu trebuie să-i criticaţi, să-i insultaţi pe ceilalţi, sau să le găsiţi defecte. Faceţi-vă introspecţia şi încercaţi să aflaţi „De ce, când toată lumea se bucură, eu sunt singurul care stau şi încerc să găsesc defecte? Trebuie să fie ceva în neregulă cu mine.” Dacă vă îndreptaţi atenţia numai către voi înşivă, pentru a vă înţelege greşelile, sunt sigură că veţi deveni mult mai colectivi, decât dacă începeţi să vedeţi defectele celorlalţi. Asta nu vă foloseşte la nimic. Dacă am o pată pe sari, mai bine o curăţ. Dar dacă sariul vostru are o pată, la ce bun să mă uit la ea? Nu pot s-o curăţ. Voi înşivă trebuie să o faceţi. E simplu şi e foarte practic, iar aceste lucruri practice… Mă auziţi cu toţii? Astfel de lucruri practice trebuie făcute pentru a înţelege că Sahaja Yoga este cea mai practică. Este cea mai practică pentru că este realitatea absolută. Deci, cu toate aceste puteri, cu această înţelegere completă, şi această iubire plină de compasiune, trebuie să aveţi încredere în voi înşivă, să ştiţi că sunteţi tot timpul protejaţi, îndrumaţi, îngrijiţi, hrăniţi şi ajutaţi să vă înălţaţi de această Putere Divină, care e atotpătrunzătoare.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!