Sahasrara Puja

Campus, Cabella Ligure (Italy)

Feedback
Share
Upload transcript or translation for this talk

Astăzi este o zi măreaţă deoarece ziua Sahasrarei si ziua mamei cad în aceeaşi dată. Este o întâmplare foarte sahaj, cred, şi este ceea ce trebuie să înţelegem, cum Sahasrara şi principiul mamei merg împreună. Sahasrara a fost deschisă, fără îndoială, şi cea care a trebuit s-o facă este Mama, pentru că în trecut încarnările care au venit pe pământ au încercat să-i înveţe pe oameni despre dharma, să îi aducă pe calea de mijloc, pe drumul cel drept al ascensiunii spirituale. Au încercat totul, în orice mod au crezut că este potrivit pentru o anumită comunitate, pentru o anumită zonă, o anumită ţară. Au vorbit despre asta şi ca urmare au fost scrise o mulţime de cărţi. Dar toate aceste cărţi, în loc să creeze oameni de o natură religioasă, spirituală şi unită, au adus dezbinare între oameni. Absurd, e un lucru absurd, dar aşa s-a întâmplat.

Aşadar, toate aceste cărţi care au fost scrise, toată această cunoaştere care a fost dată, a fost întrebuinţată greşit de către fiinţele umane, pentru a acumula putere, aş putea spune. Astfel există un joc în care se urmăreşte câştigarea puterii şi a banilor. Când vedem rezultatele tuturor acestor religii, vedem că sunt goale de conţinut. Ele vorbesc despre iubire, vorbesc despre compasiune, dar în cu totul alt scop. Este un joc politic câteodată, pentru că ei încă mai cred că trebuie să deţină puterea, nu puterea spirituală, ci una materială, astfel încât să poată domina întreaga lume. Această dorinţă de a domina a început să se manifeste intens în mintea umană încât au avut loc o mulţime de războaie, crime, tot felul de astfel de lucruri. Iar când toate acestea au scăzut în intensitate am simţit că poate, deschizând Sahasrara, aş putea ajuta oamenii să vadă adevărul. La nivelul Sahasrarei cunoaşteţi adevărul. Deci toate felurile de iluzii, toate neînţelegerile, toate tipurile de ignoranţă – toate trebuie să dispară. Pentru că ceea ce cunoaşteţi este adevărul. Adevărul nu este tăios, nu este dur, nu este ceva dificil de asimilat. Oamenii au crezut că adevărul trebuie să fie ceva foarte dăunător sau foarte aspru, că ar putea crea probleme între fiinţele umane ceea ce n-ar fi trebuit, n-ar fi trebuit nu a fost destinat să fie astfel.

Dar de fiecare dată când vorbeau despre adevăr, oamenii l-au folosit pentru un scop greşit. E ceva cu fiinţele umane, de încep să folosească lucrurile pentru un scop greşit, pentru un mesaj fals, pentru propriul avantaj. E un lucru atât de obişnuit la fiinţele umane să-şi dorească să deţină putere asupra celorlalţi oameni. Am văzut în propria mea ţară când oamenii au dorit să se împartă în naţiuni separate. Acei oameni care au dorit să aibă naţiuni separate au înfăptuit acel lucru nu pentru a realiza ceva măreţ, ci pentru că au putut deveni aceia care au vrut, un număr mic dintre ei – au devenit persoane importante în propria lor ţară. Astfel ei n-au dorit niciodată să trăiască într-o ţară în care nu s-ar fi putut ridica la ranguri înalte. Aşa că au separat acele ţări şi, separându-le, am văzut că toate aceste ţări suferă, suferă foarte mult. Nu există creştere, au probleme financiare, există tot felul de probleme. De asemenea şi ţara din care s-au desprins suferă, fiindcă acum s-au creat sentimente de duşmănie şi toate acestea acţionează împotriva ţării respective. Prin urmare însuşi faptul de a avea idei separatiste e împotriva sahaj. Să spunem, că o floare care creşte într-un copac este foarte frumoasă, se dezvoltă acolo, ajunge la maturitate şi de asemenea produce şi seminţe. Dar dacă rupem floarea şi o despărţim de copac, atunci ce se întâmplă? Copacul îşi pierde floarea, fără îndoială, dar pierderea pe care o suferă floarea este şi mai mare. Acest lucru l-au făcut cu toţii şi când l-au făcut, care e rezultatul? Oamenii care au încercat să aibă propria ţară, propriul lor domeniu au fost omorâţi, ucişi, nedreptăţiţi, iar unii dintre ei sunt în închisoare.

Deci atitudinea, chiar şi în afara Sahajei Yoga, s-a dovedit greşită. Prin urmare trebuie să învăţăm să fim uniţi. Dacă după ce veniţi la Sahaja Yoga, după Realizare, nu înţelegeţi acest mesaj, că toţi trebuie să fim uniţi, să fim o unitate, să fim un singur corp, dacă nu putem fi aşa, dacă vă mai identificaţi cu alte lucruri, atunci cu siguranţă n-aţi crescut, nu v-aţi maturizat. Un subiect foarte important pe care trebuie să-l înţelegeţi de ziua Sahasrarei e că toate cele şapte chakre îşi au pithas (sălaşurile) în Sahasrara. Toate cele şapte chakre. Ele se află pe linia mediană a creierului vostru şi acţionează prin intermediul acelei zone, indiferent de poziţia lor, asupra chakrelor, rezolvând problemele. Toţi cei şapte centri devin unul singur, aş spune, sau funcţionează la unison. Integrarea completă are loc în aceşti centri. Deoarece ei sunt guvernaţi de aceste şapte chakre principale, le putem numi, le puteţi numi cum doriţi, şi ei guvernează toate celelalte chakre şi, pentru că acţionează la unison, complet integraţi, toate chakrele voastre sunt integrate. Aceste pithas sunt iluminate, aş spune, de către Kundalini şi, fiind binecuvântate de către Puterea Divină, devin de îndată integrate. E ca şi cum ar fi nişte perle înşirate pe-o aţă. E chiar mai mult decât atât, mult mai mult, toate aceste pithas din interiorul vostru sunt integrate într-o aşa măsură încât nu mai există nicio diferenţă în modul lor de manifestare.

Să spunem că aveţi o chakra care nu e în regulă, dacă există o problemă la nivel fizic, mental, emoţional, indiferent ce e celelalte chakre vor ajuta această chakră blocată şi vor încerca să dezvolte personalitatea sahaja yoghinului în aşa fel încât el să devină o fiinţă integrată. Integrarea în interiorul vostru este foarte importantă; până când nu sunteţi integraţi în interior nu puteţi fi integraţi în exterior. Iar în interiorul vostru integrarea este o atât de mare binecuvântare a Sahajei Yoga, încât o persoană care primeşte o astfel de Realizare devine o personalitate aflată mai presus de una normală. Nu e ataşată de toate aceste forţe negative, forţe distructive. Renunţă la atât de multe lucruri la care în mod normal e foarte greu de renunţat. Toate aceste şapte chakre pe care le avem în interior sunt apoi coordonate de aceste pithas aflate la unison. Doar această susţinere rezultată din mişcarea coordonată a acestor pithas ajută toate chakrele să devină complet integrate. În mod obişnuit, noi nu suntem integraţi, deoarece mintea noastră merge într-o direcţie, corpul nostru în alta, inima merge în altă direcţie, emoţiile în alta. Nu ştim ce e corect de făcut, care e cel mai bun lucru de îndeplinit. Dar după Realizare, în lumina Spiritului, dobândiţi adevărul şi ştiţi ce trebuie făcut. De exemplu, după Realizarea Sinelui puteţi aprecia oamenii după vibraţiile lor. Nu e nevoie să vă folosiţi creierul pentru asta doar după vibraţii ştiţi instantaneu ce nu e în regulă cu voi sau cu ceilalţi.

Aşadar are loc aici o dublă corecţie: în primul rând vă vedeţi propria persoană, propriul sine, dobândiţi cunoaşterea sinelui, iar în al doilea rând vă puteţi da seama de alţii şi de lucrurile pe care le fac ei. Dacă cineva nu este sahaj, dar pretinde că este, vă puteţi da seama cu uşurinţă că nu este sahaj, comportamentul său nu e este sahaj. Cel mai bun lucru pentru noi toţi este ca această integrare să funcţioneze perfect în interiorul nostru. N-ar trebui s-o evităm, ci să acceptăm faptul că orice defecte am fi avut, orice greşeli am fi comis, orice gânduri negative am fi avut, orice lucru distructiv am fi adoptat, toate acestea trebuie să dispară, pentru că sunteţi Sahaja Yoghini. Sahaja Yoghinii au o misiune importantă. Ei nu sunt ca alţi oameni care muncesc numai pentru bani, pentru putere, pentru a domina. Voi nu sunteţi aşa. Voi munciţi în Sahaja Yoga pentru emanciparea omenirii. Deci ideea e că această Sahasrara reprezintă un domeniu universal în care pătrundem. Intrăm într-un domeniu global, iar odată ajunşi acolo, devenim noi înşine personalităţi globale.

Deci toate aceste lucruri mărunte, cum ar fi rasa voastră, ţara voastră, religia voastră şi toate aceste bariere artificiale dintre fiinţele umane pur şi simplu dispar, iar voi deveniţi un suflet realizat, şi ştiţi ce este umanitatea, o înţelegeţi. Acest lucru trebuie să se întâmple în toţi Sahaja Yoghinii când sunt împreună. Ei trebuie să înţeleagă că noi nu mai suntem oameni obişnuiţi suntem oameni deosebiţi, aleşi pentru o muncă aparte care constituie cel mai important lucru în prezent. Deoarece ştiţi ce se întâmplă în Kali Yuga, nu e nevoie să vă descriu totul, dar lumina Spiritului vă va arăta cum puteţi înlătura relele acestei Kali Yuga. Începând chiar cu voi înşivă, vedeţi cu umor că ceea ce aţi făcut în trecut era ceva stupid. N-ar fi trebuit să faceţi aşa ceva, dar aţi făcut-o; aşadar e în regulă, puteţi să-i iertaţi pe cei care fac astfel de lucruri. Şi veţi înţelege că cei care au făcut aceste lucruri le-au făcut din ignoranţă. Dar acum Sahasrara voastră este deschisă. Prin Sahasrara deschisă primiţi, sau mai exact Divinul îşi revarsă binecuvântările în permanenţă. Cu acest dar, am putea spune, cu acea hrănire a Sahasrarei voastre, ceea ce se întâmplă e ceva măreţ. Un lucru care se întâmplă e că deveniţi detaşaţi de voi înşivă, vă puteţi vedea pe voi înşivă, vă puteţi vedea propriul trecut, puteţi înţelege că aţi făcut multe lucruri greşite şi că i-aţi înţeles greşit pe ceilalţi oameni. Uneori asta vă duce prea departe de voi înşivă. Dar de îndată ce această lumină vine şi Sahasrara este hrănită, în acea lumină puteţi vedea cu claritate cât rău v-aţi făcut vouă înşivă. Astfel vă puteţi vedea propriile defecte şi de asemenea veţi putea vedea defectele societăţii în care trăiţi.

Am văzut că de îndată ce îşi primesc Realizarea, oamenii spun: „Mamă, eu eram creştin, dar iată, acesta este creştinismul”. Altcineva va spune: „Mamă, eu eram foarte patriot, dar acum înţeleg ce înseamnă patriotismul.” Fiecare începe să vadă propriul mediu, propriul stil în care a trăit şi, pur şi simplu, renunţă la aceste lucruri. Şi de îndată ce ieşiţi din acestea, nu vă mai identificaţi cu ele. Totul are loc atât de spontan. Singurul lucru e că trebuie să învăţaţi să fiţi spontani. Şi constat că în sahaj, deşi nu mai sunt în această iluzie, în acest ocean al iluziilor, oamenii încă mai sunt cu un picior în ocean, şi continuă să-l tragă afară şi să-l vâre înapoi. N-ar trebui. E aşa, pentru că oamenii nu meditează. Dacă spui că trebuie să meditezi, oamenii cred că este un fel de ritual sau un anumit stil al Sahaja Yoga – dar nu. Meditaţia este pentru voi înşivă, pentru a merge în profunzime, pentru a obţine tot ceea ce Sahasrara voastră doreşte să vă dăruiască. Numai prin meditaţie se poate atinge acea înălţime a detaşării, a înţelegerii. Aşadar, în meditaţie conştiinţa voastră străbate Agnya, trece deasupra ei şi se stabileşte în Sahasrara, în conştiinţa fără gânduri. Apoi realitatea Sahasrarei, frumuseţea Sahasrarei începe să se reverse în caracterul vostru, în temperamentul vostru. Doar dacă meditaţi nu meditaţi numai pentru a vă însănătoşi ori pentru că simţiţi că: „Trebuie să meditez”. Meditaţia este foarte importantă pentru ca voi toţi să vă consolidaţi Sahasrara în aşa fel încât să absorbiţi în fiinţa voastră frumuseţea Sahasrarei. Dacă nu vă veţi folosi Sahasra în acest mod, după o vreme veţi vedea că Sahasrara vi se închide, nu veţi mai avea vibraţii şi nu veţi mai putea să vă înţelegeţi Sinele.

Deci este foarte, foarte important să meditaţi. Eu pot să îmi dau seama imediat cine meditează şi cine nu meditează. Pentru că o persoană care nu meditează încă mai crede: „O, e în ordine. Fac asta, fac aia”. Meditaţia este singurul mod în care vă puteţi îmbogăţi cu frumuseţea realităţii. Nu există nicio altă cale. N-am găsit nicio altă modalitate în afară de meditaţie, prin care să vă înălţaţi în împărăţia Divinului. De exemplu, aş putea spune că tot ceea ce-am făcut eu a fost să reuşesc să găsesc o metodă de a da Realizarea Sinelui maselor. Dar asta nu înseamnă că dacă o dau maselor, ei devin Sahaja Yoghini nici vorbă. Probabil că aţi văzut de fiecare dată când aveţi programe publice, oamenii îşi primesc Realizarea când sunt eu prezentă, apoi vin la programe o vreme şi după un timp renunţă. Motivul este că nu meditează. Dacă ar fi meditat, ar fi putut să-şi recunoască statutul, să se cunoască pe sine. Fără meditaţie nu înţelegeţi ce este mai bine pentru voi. Aşadar astăzi este o zi în care voi va trebui să-mi promiteţi că veţi medita în fiecare seară, în fiecare seară şi poate şi în fiecare dimineaţă. Ori de câte ori este posibil, dacă intraţi în starea de meditaţie, sunteţi în contact cu Puterea Divină. Astfel, tot ce e spre binele vostru, tot ce e spre binele societăţii voastre, spre binele ţării voastre totul e făptuit de către această Putere Divină. Nu trebuie să supuneţi Puterea Divină, nu este nevoie să porunciţi, nu e nevoie să cereţi, pur şi simplu dacă meditaţi, sunteţi una cu această Putere Atotpătrunzătoare, ceea ce este încă o mare binecuvântare pe care o primim. Până când Sahasrara voastră nu este deschisă, binecuvântările Puterii Divine nu pot ajunge până la voi, nu pot. S-ar putea să primiţi ceva bani sau să căpătaţi nişte slujbe, aţi putea primi un lucru sau altul. Dar propria voastră evoluţie e posibilă numai atunci când meditaţi şi Sahasrara voastră e complet deschisă şi este deschisă spre adevăr. Adevărul e că această Putere Divină e compasiune, e iubire. Acesta e Adevărul. Se spune că Dumnezeu e Iubire, e Adevăr, deci deducem că Adevărul este Iubire şi Iubirea este Adevăr. Dar nu este un adevăr de genul celui pe care îl aveţi pentru copiii voştri, pentru familia voastră ataşat. Iubirea ataşată nu este Adevăr. Dacă sunteţi ataşat de cineva, nu-i veţi putea vedea niciodată defectele. Dacă sunteţi supărat pe cineva, nu-i veţi putea vedea niciodată calităţile. Dar aceasta este o iubire complet detaşată şi o astfel de iubire este extrem de puternică, deoarece, de fiecare dată când proiectaţi această iubire asupra cuiva, veţi fi surprinşi problemele acelei persoane se vor rezolva, personalitatea lui se va îmbunătăţi, totul se va rezolva cu bine, iar viaţa lui se va schimba.

Dar, dacă sunteţi ataşaţi de vreun lucru, acel ataşament va cauza probleme şi nu va permite ca Sahaja să se dezvolte. Acest ataşament poate fi de orice natură, de exemplu puteţi fi ataşaţi de ţara voastră, ataşaţi de societatea voastră, de familia voastră, poate fi de orice fel. Dar când Sahasrara este deschisă, învăţaţi un lucru şi anume detaşarea. Pur şi simplu deveniţi detaşaţi. Deşi asta nu înseamnă că fugiţi de probleme. De fapt, în Sahaja Yoga nu suntem de acord cu oamenii care fug de societate şi se izolează în Himalaya; eu numesc aşa ceva fugă de realitate, nu asta este soluţia. În fapt, sunteţi prezenţi, vedeţi totul, cunoaşteţi pe toată lumea, sunteţi aproape de ceilalţi, dar sunteţi o persoană detaşată. Este o stare de spirit pe care o dobândiţi atunci când Sahasrara este deschisă. În această stare sunteţi în contact cu oamenii, faceţi faţă problemelor, situaţiilor, dar nu sunteţi implicaţi în toate acestea, nu există implicare; iar implicarea pe care o aveaţi înainte n-ar fi putut niciodată să vă dea o înţelegere completă a ceea ce se întâmplă, a ceea ce reprezintă adevărul în orice situaţie. Aşadar această detaşare este benefică. Cel mai mare avantaj al detaşării este că nu sunteţi afectaţi. N-are rost să spuneţi: „Mamă, dacă nu eşti afectat, cum poţi să simţi ceva pentru o altă persoană? Cum poţi avea compasiune pentru o altă persoană? Pentru că numai dacă simţi ceva pentru cealaltă persoană poţi rezolva problema.” Dar şi acest sentiment pe care-l simţiţi este un fel de ataşament. Nu este un sentiment veritabil, deoarece nu ajută. Dacă persoana plânge, şi voi plângeţi, dacă persoana are necazuri, şi voi aveţi necazuri. Iar acest lucru nu va ajuta nici persoana respectivă, nici pe voi. Să fiţi detaşaţi nu înseamnă în niciun caz că nu simţiţi nimic pentru ceilalţi. Simţiţi. Simţiţi chinurile unui om, necazurile sale, uneori chiar şi pe cele ale întregii societăţi şi ale întregii ţări. Dar modul vostru de a simţi este atât de detaşat încât Puterea Atotpătrunzătoare preia controlul.

Întâi de toate trebuie să avem încredere absolută în capacităţile acestei Puteri Atotcuprinzătoare. De îndată ce sunteţi detaşaţi, spuneţi: „Tu faci asta”. Gata. Odată ce spuneţi astfel: „Tu vei face asta, tu eşti cea care face asta”, totul se schimbă, pentru că voi transferaţi responsabilităţile voastre, toate problemele voastre acestei Puteri Divine, care este atât de puternică, atât de competentă, care poate rezolva orice lucru. Aşadar de fiecare dată când credeţi că voi rezolvaţi o problemă, foarte bine, Puterea Divină va zice: „Bine, încearcă-ţi norocul”. Dar dacă reuşiţi să abandonaţi problema Puterii Divine, lucrurile se vor rezolva. Avem tot felul de probleme în Sahaja Yoga, îndeosebi când ne dăm seama că oamenii nu sunt atraşi în mare măsură de Sahaja Yoga, că ei sunt puţini la număr, şi atunci vă simţiţi prost. Dar aţi încercat să meditaţi asupra acestei probleme, aţi încercat s-o abandonaţi acestei Puteri Divine? De ce să ne facem griji? Când avem acces la Puterea Divină prin Sahasrara noastră, de ce să ne îngrijorăm? De ce să ne gândim la acest lucru? Abandonaţi pur şi simplu totul Puterii Divine. Dacă asta e cu putinţă, dacă veţi reuşi acest lucru ceea ce este foarte dificil pentru fiinţele umane, deoarece ele trăiesc prin intermediul egoului lor şi al condiţionărilor, dar dacă ataşamentul faţă de aceste lucruri dispare atunci ce vă rămâne de făcut este să lăsaţi lucrurile în grija acestei puteri. Krishna a spus în Gita sa: „Sarva dharmanam parityajya mamekam sharanam vraja” adică „Uitaţi de toate dharmele voastre”. Prin dharma se înţelege, el înţelege faptul că avem o dharma a soţiei, o dharma a soţului, a membrului comunităţii, toate acestea au propria lor dharma. Dar el spune: „Lăsaţi-le. Şi lăsaţi-mi-le mie şi eu voi avea grijă de ele”. Acesta este lucrul pe care trebuie să-l învăţăm, să spunem: „Puterea Divină este cea care va rezolva problemele noastre”. Ca fiinţe umane, este o stare foarte dificilă, care poate fi atinsă numai prin meditaţie. Dar nu spun să meditaţi ore în şir. Nu e necesar. Ci cu deplină încredere în voi înşivă şi în Puterea Divină. Dacă veţi reuşi acest lucru, sunt sigură că nu vă va fi greu să vă ridicaţi la acea stare a conştiinţei.

Acesta este lucrul pe care îl avem de îndeplinit. Este posibil atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Nimeni n-ar trebui să gândească: „Cum putem noi, Mamă, să facem asta?” Vedeţi, astfel de oameni nu sunt buni pentru Sahaja Yoga. Cei care n-au încredere în ei înşişi nu pot face nimic. Dar cei care sunt abandonaţi şi cei care cred că o pot face, pot reuşi acest transfer al puterii lor către Puterea Divină. Doar lăsaţi totul în grija Puterii Divine. Să zicem că am o maşină pe care o conduc. Ei bine, dacă am o maşină nu voi înhăma boii la ea, nu voi împinge maşina; doar mă aşez în maşină şi o folosesc. În acelaşi fel, dacă aveţi această mare putere în jurul vostru, dacă Sahasrara voastră este absolut, complet cufundată în ea, veţi fi surprinşi să vedeţi cum funcţionează lucrurile în favoarea voastră. Vă voi da exemplul unui sahaja yoghin care nu mai este în viaţă. El era pescar, un simplu pescar, dar avea studii, aşa încât lucra într-o bancă. El s-a dus într-o zi să facă munca Sahaja Yoga, şi a trebuit să meargă cu barca. Când a ieşit din casă a văzut că tot cerul era înnorat şi furtuna era gata să izbucnească. S-a necăjit mult din cauza asta şi a spus: „Ce-i asta?” Şi pentru că Sahasrara sa era atât de deschisă şi de puternică, el a spus: „Las în seama Puterii Divine să oprească aceste lucruri. Nu vreau să plouă şi să fie vreo problemă până nu mă întorc acasă şi mă duc la culcare.” Şi a fost uimitor, oamenii mi-au zis: „Mamă, norii erau pe cer tot timpul, dar n-a plouat, nu s-a dezlănţuit furtuna.” El s-a dus pe o altă insulă, unde trebuia să ajungă, a făcut munca Sahaja Yoga şi s-a întors acasă. Iar abia după ce s-a dus la culcare a început furtuna. Aşadar natura, totul, fiecare frunză, fiecare floare, fiecare lucru este coordonat de această Putere Divină. Deci noi n-ar trebui să avem acest ego: că facem ceva noi înşine, că noi rezolvăm totul. Dacă se întâmplă asta, înseamnă că nu sunteţi foarte evoluaţi, că nu aţi crescut prea mult în Sahaja Yoga. Dar a creşte în Sahaja Yoga n-ar trebui să fie foarte dificil pentru voi, deoarece voi aveţi îndrumare.

Acei oameni care şi-au primit Realizarea, foarte puţini la număr, cum ar fi sufi sau am avut câţiva sfinţi în India, ei toţi, cât de mult trebuie să se fi zbătut! Nimeni care să-i îndrume, nimeni care să-i ajute, nimeni care să le spună cât de multe pot realiza. Şi cu toate astea, ei au fost oameni foarte satisfăcuţi, foarte fericiţi şi au reuşit să facă atât de mult. Ei au văzut întreaga lume dintr-un unghi diferit, aşa cum o vedeţi şi voi, dar ei nu şi-au făcut probleme şi au avut atât de multă încredere în ei înşişi, o atât de mare cunoaştere de sine pe care au dobândit-o prin meditaţie. Şi modul în care au scris cărţi unele dintre ele sunt extraordinare; e foarte surprinzător cum au reuşit să scrie acele versuri frumoase, atât de pline de cunoaştere. Nu-ţi vine să crezi că n-au avut îndrumare, că nu era nimeni care să-i sfătuiască. Dar un lucru e sigur: ei toţi au încercat mereu să aibă grijă de Sahasrara lor.

Unul dintre lucrurile care blochează Sahasrara este mişcarea Agnyei care creează gânduri. Acesta este singurul lucru, singurul lucru care împiedică intrarea voastră în Sahaja Yoga. Gândurile vin tot timpul, pentru că fiinţele umane s-au născut cu obiceiul de a reacţiona la orice, reacţionează la una, la alta, iar gândurile vin şi pleacă. Sunt foarte multe gânduri. De aceea atenţia voastră nu poate să traverseze Agnya şi să se stabilească în Sahasrara. Deci înainte de toate, ar trebui să vedem ce fel de gânduri ne vin. Câteodată trebuie să vă acuzaţi voi înşivă. Trebuie să spuneţi: „Ce prostie! Ce-am putut să fac? Ce se întâmplă cu mine? Cum am putut să fac asta?” De îndată ce începeţi să faceţi astfel, aceste gânduri încep să dispară. Aceste gânduri vin din două direcţii, din ego pe de-o parte şi din condiţionări pe de alta. Şi acestea sunt atât de înrădăcinate în interiorul vostru, încât nu permit traversarea chakrei Agnya. De aceea avem cele două bija mantre Ham şi Ksham. Prima este pentru condiţionări; aveţi un fel de teamă că: „N-ar trebui să fac asta, n-ar trebui să fac cealaltă, nu e permis, asta nu e permis.” Asta în ce priveşte condiţionările. Condiţionările pot fi de multe feluri. Iar în ce priveşte egoul: Trebuie să-i înving pe toţi, trebuie să obţin asta, trebuie să fiu în stare să-i conduc pe ceilalţi.” Aceste două lucruri se află în mintea noastră, ne trec prin minte neîncetat. Aşadar este important să intrăm în conştiinţa fără gânduri, iar acea conştiinţă fără gânduri este adevărata cale prin care Sahasrara voastră poate fi hrănită de către Kundalini. Fiindcă altfel Kundalini nu poate traversa, nu poate trece. Iar în acest scop avem, cum am mai spus, cele două bija mantre: Ham şi Ksham.

Deci dacă sunteţi condiţionaţi, atunci sunteţi speriaţi, vă este frică şi vă faceţi idei despre voi înşivă. În vremurile noastre, oamenii care se descriu pe ei înşişi spun: „Eu sunt extrovertit”. Alţii spun: „Eu sunt introvertit”. Altcineva va spune: „Eu sunt hippie, sunt una sau alta”. Îşi pot atribui tot felul de caracteristici. Dar toate aceste idei vin din afară, nu din interior. Pentru a ajunge în interiorul vostru, în partea subtilă a fiinţei voastre, trebuie să-i daţi voie energiei Kundalini să treacă prin Agnya. Traversarea Agnyei este foarte importantă în aceste timpuri moderne, iar pentru asta trebuie să meditaţi. Dacă puteţi medita cu deplină încredere în voi înşivă, această Agnya poate fi deschisă. Abandonându-vă divinului, trebuie să vă încredinţaţi divinului. Iar când Agnya se deschide, veţi fi uimiţi, Sahasrara voastră abia aşteaptă ca, prin intermediul Puterii Atotpătrunzătoare, să transfere asupra voastră, să vă dea tot ajutorul de care aveţi nevoie. Se stabileşte conexiunea dintre Sahasrara voastră şi Puterea Atotpătrunzătoare. Iar astfel veţi fi uimiţi cum toate aceste şapte chakre lucrează pentru voi, cum încearcă să vă ajute, cum încearcă să vă dea cunoaşterea adevărată despre toate lucrurile. Această cunoaştere adevărată este o veritabilă sursă de bucurie. Puteţi vedea această cunoaştere adevărată pretutindeni. Nu e nevoie să începeţi să citiţi cărţi despre ea. În orice situaţie şi în orice persoană, în fiecare floare, în fiecare fenomen al naturii, vedeţi clar mâna Divinului.

De îndată ce vedeţi mâna Divinului, egoul începe să dispară. Şi veţi începe să spuneţi: „Tu eşti. Tu faci totul.” Kabira a spus ceva măreţ despre acest lucru. El a spus că, atâta timp cât trăieşte, capra spune: „me, me” „eu sunt, eu sunt”. Dar când este ucisă şi din intestinele ei se fac un fel de corzi care se folosesc la curăţarea bumbacului, sunetul pe care îl produc ele este „tuhi, tuhi” „tu eşti, tu eşti, tu eşti”. Vedeţi, prin această exprimare simbolică, se sugerează că trebuie să vă dizolvaţi în această Putere Divină. „Puterea Divină este cea care face totul. Cine sunt eu? Eram doar o picătură şi am căzut în acest ocean al conştiinţei Puterii Divine, care preia totul şi rezolvă totul.” Aceasta vă va ajuta mult în să fiţi un bun sahaja yoghin. Veţi dezvolta puterea de a vindeca, dar nu veţi fi mândri de ea. V-aţi dezvoltat, puterea de a trezi Kundalini, şi nu sunteţi mândri de asta. Dezvoltaţi atât de multe puteri creative fără să fiţi mândri. Deveniţi cu adevărat foarte, foarte creativi, extrem de creativi. Dar cel mai măreţ lucru care vi se întâmplă este că deveniţi o personalitate globală. Aşa începeţi să vedeţi problemele fiecărei ţări, a fiecărei naţiuni care are probleme. Dar când vedeţi aceste probleme, nu le vedeţi la fel ca ceilalţi oameni. Deoarece ceilalţi le-ar putea folosi în scopuri personale, poate pentru media sau în alt scop. Dar ceea ce doriţi voi să vedeţi e că aceste probleme se rezolvă.

Vedeţi, puterile voastre sunt atât de mari, aş spune, cu mintea asta complet dominată de către Puterea Divină, încât orice vă deranjează e imediat îndepărtat şi se rezolvă. Multe, multe probleme au fost rezolvate de către Sahaja Yoga, astfel ele se rezolvă la un înalt nivel universal dacă sunteţi o personalitate globală. Deci dacă sunteţi o personalitate globală, atunci deveniţi un fel de vehicul sau puteţi deveni un fel de canal prin care acţionează această Putere Divină, deoarece sunteţi o personalitate pur globală. Nu sunteţi ataşaţi de una sau de alta, ci o personalitate Sahaja pură, care poate fi folosită cu multă uşurinţă de către această Putere Divină. În acest scop, aşa cum v-am spus şi după-amiază, trebuie să fim atenţi la câteva lucruri pe care le avem. În primul rând mânia; mânia e cel mai rău lucru pe care îl avem. De ce să fim mânioşi? Sunt oameni care spun: „Am fost foarte mânios”, ca şi cum ar fi mândri de mânia lor. Mânia e un semn al prostiei desăvârşite, al prostiei absolute. Şi nu e nevoie să vă mâniaţi pe nimeni, deoarece prin mânie nu puteţi rezolva problema. Prin mânie vă faceţi rău vouă înşivă. Prin mânie vă distrugeţi propria natură. Prin mânie întreaga situaţie se deteriorează efectiv. Aşadar n-are niciun rost, n-are niciun rost să vă înfuriaţi din niciun motiv. Dar dacă se întâmplă ceva care să vă înfurie, ar trebui să vă calmaţi şi să vedeţi de ce este acela un lucru rău, de ce vă deranjează. Faptul în sine că vedeţi problema va ajuta la rezolvarea ei.

Trebuie să realizaţi în primul rând că sunteţi o personalitate deosebită, că Sahasrara voastră a fost deschisă înspre această Putere Divină, ca şi cum aţi fi intrat în Împărăţia lui Dumnezeu. Sunteţi oaspeţi de seamă în această curte regală a Împărăţiei Divine. Nu sunteţi un om obişnuit. Şi odată ce înţelegeţi de ce aţi primit Sahaja Yoga, de ce aţi primit Realizarea – este pentru că aveţi ceva deosebit. Dar asta n-ar trebui să vă dea ego. Nu pentru egoul vostru a trebuit să primiţi toate acestea, ci pentru a înţelege că trebuie să fiţi instrumente în mâinile Divinului. Acest joc este ceva ce aş putea explica astfel: dacă sunteţi, de exemplu, un artist, atunci în mâinile artistului se află pensula, iar pensula nu gândeşte niciodată că ea face ceva. Artistul e acela care face totul. În acelaşi fel, atunci când sunteţi una cu Puterea Divină, simţiţi că: „Eu nu fac nimic, Artistul e acela care face totul; el e cel care se îngrijeşte de toate”. Şi cine este acest Artist? Este această Putere Divină care vă iubeşte, căreia îi pasă de voi, care are grijă de voi, care se identifică în totalitate cu voi. Veţi fi uimiţi, am primit atât de multe scrisori de la oameni despre cum i-a ajutat Sahaja. Cum în momentul potrivit au primit ajutor. Exact în momentul distrugerii totale, cum au fost salvaţi. Atât de mulţi oameni mi-au scris. Dar nu sunt surprinsă. Pentru că atunci când sunteţi una cu Divinul, el are grijă de voi. Divinul are toate puterile, toate puterile. Doar o singură putere îi lipseşte, aceea de a vă controla.

Dacă doriţi să vă distrugeţi, vă dă libertatea de a o face, libertatea deplină. Dacă doriţi să vă autodistrugeţi, atunci distrugeţi-vă. Dacă nu doriţi să acceptaţi Puterea Divină, foarte bine, n-o acceptaţi. Aveţi libertatea deplină de a face tot ce doriţi cu voi înşivă. Ea v-a fost dată şi de aceea trebuie să vă ţineţi în frâu această libertate şi să respectaţi Puterea Divină. Astăzi este – mă bucur că este, aş spune, şi ziua mamei. Deoarece, cred, numai o mamă poate realiza aşa ceva. E nevoie de foarte multă răbdare cu oamenii. Un lucru pe care l-am văzut la toate aceste mari încarnări care au venit e că ele au părăsit repede lumea asta; au trăit foarte puţin timp, foarte puţin. Unul a fost răstignit la vârsta de treizeci şi trei de ani, altul a atins stadiul de samadhi la douăzeci şi trei de ani. Asta pentru că n-au putut să suporte prostia oamenilor. N-au întrevăzut o cale prin care să facă ceva pentru fiinţele umane. Şi-au pierdut încrederea, cred, sau probabil s-au gândit că e inutil să lucreze pentru aceşti oameni. Şi astfel au ajuns la concluzia că e mai bine să dispară. Dar statutul mamei este diferit. Ea se zbate şi se luptă fără încetare pentru copilul său. Se luptă până la capăt ca să asigure copilului ei toate foloasele. Iar această răbdare, această iubire şi această iertare sunt înnăscute la o mamă, vedeţi, deoarece atitudinea ei este foarte diferită. Nicio realizare, niciun fel de faimă, niciun fel de premiu sau orice altceva n-are importanţă pentru ea. Ea face totul numai pentru că este o mamă. Acesta este semnul distinctiv al oricărei mame, dacă ea e o mamă adevărată, cel puţin pentru copiii ei, ea va face tot posibilul, va rezolva totul, zi şi noapte, şi va încerca să-şi salveze copilul de la dezastru.

Dar Sahaja Yoga este o familie mult mai mare, şi de aceea principiul mamei a trebuit să lucreze asupra voastră. Niciun alt principiu nu ar fi putut să o facă. Au existat războinici foarte puternici care au săvârşit lucruri măreţe şi au acţionat conform principiul războinicului. Apoi i-am avut pe cei care s-au sacrificat. Am avut tot feluri de oameni. Ei au muncit din greu pentru a stabili dharma în fiinţele umane, dar n-au reuşit. Iar eu am gândit că n-are rost să stabileşti dharma. Înainte de orice, să le dau Realizarea. Atunci când vor vedea în lumina Spiritului ce este greşit, vor deveni automat dharmici. Cea mai bună cale este aceasta, nu să le impui dharma. Pentru că, dacă le impui dharma, nu pot să-i facă faţă, nu şi-o pot însuşi. Aşadar asta e cea mai bună cale: să-i faci conştienţi de Spiritul lor. Şi când apare lumina Spiritului, în acea lumină ei văd totul clar, nu mai există nicio problemă. De aceea calitatea de mamă e de foarte mare ajutor. În fiecare ţară au existat manifestări ale principiului de mamă, în fiecare ţară ele au fost descrise şi s-a povestit despre ele. Dar mai târziu au fost preluate de către oameni care n-au dorit să vorbească despre mamă. Fiindcă n-au putut să-şi justifice propriul comportament. Aşadar au spus: „Mai bine să nu vorbim despre mamă”. Toţi acei oameni care erau foarte evoluaţi, foarte maturi, care erau cu adevărat încarnări au vorbit permanent despre mamă. Dar totuşi vorbele rămân vorbe.

Acum lucrurile trebuie să se facă prin mijloacele pe care le foloseşte o mamă. Deci în felul vostru, atunci când lucraţi pentru Sahaja Yoga, trebuie să fiţi ca o mamă. Să aveţi mai mult calităţile unei mame decât cele ale unui tată, adică să nu existe niciun fel de ambiţii, competiţii, invidii nimic. Tot ce vreţi e ca, spiritual, copiii voştri să se înalţe şi să crească. Dacă atitudinea voastră se rezumă la asta, atunci veţi vedea cu uimire cât de mulţumiţi vă veţi simţi. Fiindcă să-i vedeţi pe oameni înălţându-se spiritual vă dă foarte, foarte multă bucurie. Nu doar vorbind sau citind cărţi despre asta, ci acţionând propriu-zis, actualizându-se în interiorul nostru. Deci această calitate este foarte necesară şi ea îl ajută cu adevărat pe fiecare sahaja yoghin: să fie răbdător, să fie amabil, să fie umil. Dar totuşi trebuie să vă şi corectaţi greşelile. Există un mod de a-l corecta pe celălalt, un mod care nu vine dinspre divin, ci din lumea obişnuită. E o sarcină dificilă aceea de a-i corecta. Unii sunt atât de irascibili, încât nu pot suporta. Nu contează, trebuie să-i iertaţi. Dar cel mai bine este să vă concentraţi asupra oamenilor simpli, iubitori, afectuoşi, şi încetul cu încetul, toţi aceşti oameni complicaţi vi se vor alătura. Modul vostru de a-i aborda pe ceilalţi trebuie să fie unul matern. Trebuie să existe o relaţie maternă.

Am fost surprinsă acum să nu găsesc în literatura occidentală nicio descriere a relaţiei dintre un copil şi o mamă foarte surprinzător. Nu există nicio descriere, despre felul în care mama îşi priveşte copilul, cum învaţă să umble, cum cade şi se ridică şi cum vorbeşte. Au fost descrise o mulţime de astfel de lucruri, dar nu în ţările occidentale. Nu înţeleg de ce, cred că ei nu au înţeles niciodată cât de important este să descrii atenţia unei mame, cât de plină de iubire este ea, cât de îngăduitoare, cum poate tolera atât de multe lucruri absurde, cum rămâne mereu atât de iertătoare, nefolosind greşelile împotriva copilului, netulburându-l. Uneori trebuie să-i corectaţi, trebuie să le spuneţi. Dar, dacă li se spune la momentul potrivit, la locul potrivit, copiii vor înţelege orice-ar fi. Cel dintâi lucru, cel mai convingător, e afecţiunea şi iubirea mamei. Ea iartă permanent şi îi insuflă copilului siguranţa că: „Am o mamă, nimic nu mi se poate întâmpla.” Iar această siguranţă funcţionează foarte bine. Dar acelaşi tip de siguranţă trebuie să îl daţi celorlalţi sahaja yoghini care îşi primesc Realizarea prin voi. Faceţi-i să simtă că nu sunteţi supăraţi pe ei. Sunt proşti, ştiu; câteodată sunt violenţi; am avut de-a face cu fel de fel de oameni. Dar singurul lucru care a funcţionat este iubirea pură. Iubirea pură nu aşteaptă ceva în schimb. Doar dăruiţi iubire şi încercaţi să-i corectaţi pe ceilalţi, cu toată atenţia. Dar în lucrarea divină, nu trebuie să vă ataşaţi de acea persoană. Să spunem că există cineva care nu se află la nivelul potrivit, care creează probleme, se înfurie pe voi, vă necăjeşte, vă insultă şi tot felul. Uitaţi totul. Mai sunt mulţi alţii. Nu e nevoie să alergaţi după o singură persoană, să vă ataşaţi de un om sau să îl înspăimântaţi.

Lucrul cel mai important acum este că toţi sahaja yoghinii au sentimentul că eu le aparţin, ceea ce un fapt. Fie că vă vorbesc, fie că vă întâlnesc, orice aş face, trebuie să înţelegeţi că sunt mama voastră şi orice problemă aţi avea, puteţi oricând să-mi spuneţi. Dar uneori, din felul în care vorbesc oamenii despre problemele lor, văd la ce nivel scăzut se află. Mentalitatea lor este meschină. Ce cer de la mine? Să presupunem că mergeţi la un rege şi îi veţi cere, să zicem, o jumătate de dolar, ce va spune regele? „Ce-o fi cu omul ăsta? Nu ştie ce să ceară.” În acelaşi fel, când cereţi ceva de la mama voastră, trebuie să fie de valoare. De mare valoare ar trebui să aibă valoarea satisfacţiei complete. Când cereţi ceva, trebuie să vă aducă o satisfacţie deplină. Dar am văzut că oamenii cer una şi alta, în aşa măsură încât uneori simt: „Doamne, cum de am în jurul meu astfel de oameni care îşi doresc lucruri foarte triviale, meschine, insipide?” Dar dacă sunteţi una cu Sahasrara, atunci Sahasrara însăşi lucrează. Vă pune în contact cu oamenii, în contact cu astfel de oameni, încât rămâneţi uimiţi cum acţionează. Am mers în Turcia, iar experienţa pe care am avut-o în Turcia a dovedit acest fapt dincolo de orice îndoială. Nu m-am aşteptat niciodată, dar turcii, dintre toate popoarele lumii, au aderat la Sahaja Yoga în număr mare. Nu pot înţelege cum au acceptat-o. Iar la programul pentru începători cel puţin două mii de oameni au revenit, încât celor vechi le era greu să se ocupe de ei toţi şi să le vorbească. Până şi la întâlnirile mai restrânse au venit atât de mulţi oameni care au rămas în continuare. Poate pentru că este o ţară în care fundamentalismul e în floare. Dar oriunde, fiecare ţară, are probleme, are, am putea spune, o imagine foarte distructivă, fiecare ţară are aşa ceva. Dar în unele ţări, nu ştiu cum, scânteia se aprinde, iar când ei devin sahaja yoghini nicio problemă. Nu mai există nicio problemă, asta înseamnă că ei sunt sahaja yoghini, vedeţi, nu trebuie să le spuneţi nimic. Ei înşişi rezolvă problemele, le înţeleg, le identifică.

Aşa cum, de pildă, în fiecare ţară există probleme, există oameni care nu sunt de un nivel prea înalt, nu sunt mari căutători. Poate că în unele ţări cei care au fost mari căutători s-au pierdut. Aşa ca în Anglia, unde toţi marii căutători s-au pierdut din cauza drogurilor, a hipismului, tuturor acestor absurdităţi. În America e cel mai rău, toţi s-au pierdut în căutări false, e greu să-i găseşti pe cei care caută adevărul. Treptat, lucrurile se rezolvă, dar totuşi, trebuie să spun, n-ar trebui să ne gândim că într-o anumită ţară Sahaja Yoga nu merge atât de bine, iar în alt loc funcţionează atât de bine. Trebuie să ne gândim la nivel global că Sahaja Yoga creşte. Voi sunteţi parte integrantă din această comunitate care e Sahaja Yoga. E o societate rar întâlnită, care n-a mai existat. Au existat unul sau doi sufi, unul – două suflete realizate ici-colo, care n-au avut parte decât de suferinţă, care au fost torturaţi întreaga viaţă, nimeni nu i-a băgat în seamă. Am avut mari speranţe în legătură cu Maharashtra, dar sunt atât de dezamăgită deoarece ei i-au chinuit pe toţi acei mari sfinţi de-a lungul vieţii, atât de rău, cu atâta răutate, încât cred că ei mai plătesc şi acum pentru acele fapte. Şi cu toate că am lucrat atât de mult acolo, ceea ce simt e că ei încă n-au karme bune, deoarece, aş putea spune, e o ţară putredă, a devenit atât de decăzută. După felul în care se comportă oamenii se poate vedea că lucrurile stau rău. Deşi există Sahaja Yoga, fără îndoială, n-aş spune că e la acelaşi nivel ca în nord, în nordul Indiei. E un lucru foarte surprinzător. Indienii din partea de nord n-au ştiut niciodată despre Sahaja Yoga şi nici n-au fost oameni foarte religioşi. Dar e uimitor în ce măsură sunt ei atraşi de Sahaja Yoga.

Aşadar nu se poate spune unde va străluci lumina, pur şi simplu nu se poate. Dar oriunde apare, trebuie s-o acceptăm. Iar dacă nu luminează undeva, n-ar trebuie să ne simţim prost. Ce puteţi face? Nu puteţi să le spargeţi capetele pentru a le deschide Sahasrara, ci Sahasrara lor trebuie să se deschidă. Iar prin iubirea voastră maternă, prin înţelegerea maternă, sunt sigură că veţi reuşi s-o faceţi. S-ar putea să nu reuşească la fel de bine în fiecare ţară, dar sunt sigură căci simt asta punyas ale acestor mari sfinţi vor acţiona şi poate că, acolo unde am fost puţin dezamăgită, Sahaja Yoga va reuşi şi va creşte. Dar lucrul de căpetenie este Sahasrara voastră. Numai Sahasrara voastră poate reflecta lumina divinului. Deci Sahasrara voastră este foarte importantă. Trebuie să meditaţi pentru a vă îmbunătăţi Sahasrara, pentru a o vindeca şi a o lăsa să fie hrănită pe deplin de către Kundalini. Nu e nevoie să îndepliniţi multe ritualuri, ci trebuie să meditaţi şi să vă faceţi bandhan, chiar şi astăzi, e necesar, cred, atunci când ieşiţi din casă. Deoarece vedeţi, Kali Yuga încă mai provoacă suferinţe, iar Satya Yuga încearcă să iasă la suprafaţă. Noi suntem cei care trebuie s-o susţină, să se îngrijească de Satya Yuga. Şi de aceea deschiderea Sahasrarei este foarte importantă, foarte importantă. Iar cei care doresc să crească trebuie să mediteze în fiecare zi, indiferent la ce oră ajungeţi acasă, fie dimineaţa, fie seara, oricând. Dar veţi şti că meditaţi atunci când puteţi intra în conştiinţa fără gânduri, atunci veţi şti. Reacţia voastră va fi nulă. Când veţi privi ceva, doar priviţi, nu veţi reacţiona, deoarece sunteţi lipsiţi de gânduri. Nu veţi reacţiona. Când nu există reacţie, atunci totul, veţi fi surprinşi, este divin. Fiindcă reacţia este o problemă a chakrei Agnya. De îndată ce sunteţi complet în conştiinţa fără gânduri, sunteţi una cu Divinul. Într-atât încât Divinul preia fiecare activitate, fiecare moment al vieţii voastre şi se îngrijeşte de voi. Iar voi vă simţiţi în totală siguranţă, una cu Divinul şi vă bucuraţi de binecuvântările divinului.
Dumnezeu să vă binecuvânteze! Acum avem atât de mulţi copii. Nu ştiu ce putem face cu toţi aceşti copii aici. Să vină pe scenă şi să cânte cântecul lui Shri Ganesha.