Adi Shakti Puja

Campus, Cabella Ligure (Italy)

Feedback
Share
Upload transcript or translation for this talk

Adi Shakti Puja. Cabella Ligure (Italy), 21 June 1998.

Shri Mataji tocmai mi-a spus să vă împărtăşesc ultima experienţă a vizitei Domniei Sale în Rusia. Şi trebuie să spun că a fost într-adevăr o deschidere fantastică, deoarece la conferinţa pe care Domnia Sa a susţinut-o la Moscova a participat un om de ştiinţă foarte cunoscut, un fizician. Numele său este Anatoli Akimov, e renumit în Rusia şi în întreaga lume, şi a prezentat o teorie pe care a studiat-o timp de câţiva ani, o teorie bazată pe corpul vidat. A întreprins studii şi cu privire la câmpul de torsiune şi a fost în măsură să explice foarte limpede, în termeni ştiinţifici, vibraţiile pe care le emite Shri Mataji. La început a studiat câţiva yoghini care meditau şi a constatat că emiteau vibraţii şi că în jurul lor era o aură. Dar, când a ajuns la Shri Mataji, când i-a văzut fotografiile-miracol, atunci şi-a dat seama cu adevărat despre ce este vorba şi a afirmat că în cazul lui Shri Mataji este ceva infinit, este nelimitat. Şi a fost chiar foarte drăguţ, pentru că, la un moment dat, a spus: „Ca om de ştiinţă a trebuit să recunosc că toţi marii savanţi care au făcut până acum descoperiri excepţionale şi unice trebuie să recunosc n-au ajuns la ele prin intermediul gândirii ştiinţifice sau, am putea spune, prin intermediul creierului, ci printr-o inspiraţie divină. Iar aici îi putem aminti pe Newton, Einstein şi alţii.” El a mai spus: „Şi în cazul meu a fost la fel: în timp ce făceam cercetări şi lucram la această teorie, la un moment dat, când am văzut fotografia lui Shri Mataji, mi-a venit inspiraţia.” Iar acum, Shri Mataji l-a invitat să vină în septembrie în Italia. Şi el a scris deja o carte în limba rusă care va fi tradusă în engleză şi acum pregăteşte o altă carte, a cărei temă va fi bineînţeles această nouă şi foarte importantă descoperire.

Aşadar acum avem pe cineva care a demonstrat ştiinţific cine este Shri Mataji. În Rusia, oamenii sunt într-un fel foarte receptivi la nou. Nu numai atât, oamenii de ştiinţă în special sunt deschişi. Au fost foarte asupriţi şi asta i-a determinat să se îndrepte spre lucruri mai subtile; să cerceteze nu numai substanţele chimice sau proprietăţile fizice ale luminii, ci au dorit şi să ajungă la nivelul mai subtil. Şi ei au găsit, au deja multe cunoştinţe despre aure, aurele din jurul mâinilor, aurele din jurul corpului. Au întreprins numeroase cercetări, iar descoperirile lor sunt acceptate în întreaga lume. Iar acest domn, cred că e un specialist, pentru că e foarte cunoscut, foarte foarte cunoscut şi deţine o poziţie importantă. Spunea că el conduce o sută cincizeci de organizaţii un om foarte umil şi foarte amabil. Iar când a venit cu această descoperire, m-am bucurat într-un fel, pentru că, odată ce s-a demonstrat ştiinţific, nimeni nu va mai contesta acest lucru. A scris deja o carte ce cuprinde toate calculele algebrice care sprijină descoperirea sa. El afirmă că există un vid, dincolo de conştiinţă există vidul, iar realitatea poate fi cunoscută numai în acest vid. Şi, odată ce toate acestea devin realitate, este vorba de ştiinţă, şi aşa ia naştere ştiinţa. El a prezentat multe dintre fotografiile mele, în special cea în care ne aflam pe un vaporaş şi unde se vede cum din Sahasrara mea se revarsă multă energie. Şi a spus: „Ea este sursa întregii energii cosmice.” Iar Adi Shakti asta este: Ea este cea care creează totul. Întreaga atmosferă pe care-o cunoaştem noi este foarte artificială, dar când înţelegeţi ce a făcut Ea…

Primul lucru pe care îl face am scris despre el şi în cartea mea, dar aş dori să vă spun acum prima Ei, să zicem, manifestare este pe partea stângă; este manifestarea lui Mahakali. Deci vine pe sistemul lui Mahakali, pe partea stângă, şi acolo îl creează pe Ganesha. Este creat Shri Ganesha, fiindcă el e puritate, e inocenţă şi auspiciozitate, iar acestea trebuiau create înainte ca Ea să creeze universul. Deci primul lucru pe care-l face este să-l creeze pe Shri Ganesha, iar el se stabilizează. Apoi Ea urcă, desigur în corpul lui Virata, merge împrejur şi urcă pe partea dreaptă, pe cealaltă cale. Şi aici creează toate universurile, cum le numim noi: bhuvanas. Un univers sunt paisprezece bhuvanas, înseamnă că aceste multe, multe universuri alcătuiesc un bhuvana. Şi creează toate aceste lucruri pe partea dreaptă. Apoi urcă şi coboară, creând toate chakrele, Adi Chakrele sau pithas-urile. Coboară, face toate aceste pithas şi apoi se stabilizează în calitate de Kundalini. Dar Adi Shakti nu e în întregime Kundalini. Putem spune că este Kundalini este o parte a Ei. Munca lui Adi Shakti e mult mai cuprinzătoare decât atât. Aşadar ceea ce numim noi energie reziduală înseamnă că Ea parcurge acest drum şi apoi vine printr-o mişcare circulară şi se manifestă drept Kundalini. Datorită lui Kundalini şi chakrelor, Ea creează o zonă pe care o numim „chakrele din corp”. La început creează chakrele în cap; noi le numim pithas ale chakrelor. Apoi coboară şi creează chakrele care se află în corpul lui Virata. Şi, după ce au loc toate acestea, atunci creează fiinţele umane, dar nu de-a dreptul: trece prin procesul de evoluţie. Astfel începe evoluţia.

Dezvoltarea începe cu organismele mărunte, mici, microscopice care trăiesc în apă, şi care încep să evolueze. Deci atunci când creează apa şi creează toate universurile, Ea o alege pe Mama Pământ drept locul cel mai bun pe care să-şi desfăşoare jocul procesului evolutiv, şi aici creează organismele microscopice. Desigur, am scris despre toate acestea în carte, şi când o să apară cartea mea o să vedeţi cum s-au combinat la început hidrogenul, carbonul şi oxigenul şi toate aceste lucruri, şi cum a intrat în joc azotul şi cum începe procesul vieţii. Toate acestea apar şi într-o altă carte, pe care o scriu acum. De fapt aproape am terminat-o, dar mai sunt câteva chakre despre care trebuie să scriu. Vedeţi voi, ceea ce se petrece acum are un anumit efect: orice aş scrie, oamenii nu vor pune la îndoială acele lucruri. O să ştie că sunt fapte dovedite ştiinţific şi că tot ce spun reprezintă Realitatea. Până acum a crede în… era imposibil să crezi chiar şi în Mama, în Adi Shakti. În special în religia creştină, este uimitor cum s-a evitat prin toate mijloacele să se vorbească despre Mamă. Sau în Islam: şi aici au evitat să menţioneze Mama. E o totală negare a Mamei. Numai filozofia indiană vorbeşte despre Mamă, iar indienii o venerează cu adevărat pe Shakti. Astfel tradiţia s-a păstrat şi a fost adusă până la nivelul la care este acum, când oamenii au o imagine completă a principiului de Mamă care a creat totul. În India oamenii sunt foarte siguri de principiul de Mamă: că Mama înfăptuieşte totul, şi astfel avem în India multe, trebuie să spunem, multe swayambhus, adică lucruri create de Mama Pământ.

De exemplu, ştiţi că în Maharashtra avem un loc al lui Mahakali, Mahasaraswati, Mahalakshmi, şi mai avem şi un loc al lui Adi Shakti. Cei care au fost la Nasik trebuie să fi văzut Chatur Shringi. Câţi dintre voi au fost la Chatur Shringi? Bine! Acest Chatur Shringi o reprezintă pe Adi Shakti; Adi Shakti care este a patra dimensiune a acestei puteri care vă dă ascensiunea. Şi în final vă primiţi Realizarea numai prin canalul lui Mahalakshmi. Toate acestea constituie un proces şi totul a fost creat prin puterea lui Adi Shakti. Este o sarcină uriaşă. Cele de până acum au fost mai puţin anevoioase, fiindcă e uşor să creezi natura: Mama Pământ e una cu Adi Shakti, întreaga atmosferă e una cu Adi Shakti, toate elementele sunt una cu Adi Shakti, aşa că a putut să le creeze pe toate fără nicio dificultate. Dar când au apărut oamenii, au primit libertate. E singura specie, aş spune, care a căzut în maya de a gândi, de a avea ego. Prin ego, a început să acţioneze asupra lor maya şi oamenii au uitat principiul care a creat acest univers, au luat totul ca atare. Au simţit că e dreptul lor să se afle aici, că e propria lor realizare şi că tot ceea ce există le aparţine. Asta a încolţit în mintea lor şi au ajuns atât de departe, încât au invadat alte ţări, au distrus atât de mulţi oameni şi n-au regretat câtuşi de puţin ceea ce-au făcut. S-au gândit toată viaţa cum să-i atace pe ceilalţi, cum să-i stăpânească şi cum să facă tot felul de lucruri rele. Dar niciodată nu le-a trecut prin minte măcar şi nici nu şi-au făcut introspecţia să vadă că „ceea ce facem noi este foarte, foarte rău şi n-ar trebui să facem.”

Datorită libertăţii pe care-o au oamenii există atâta zbucium în această lume. Iar cei care conduc afaceri sunt foarte, foarte cruzi şi extrem de n-au niciun sentiment faţă de ceilalţi. Şi toate astea s-au întâmplat de foarte multe ori pe acest Pământ. Acum a început Sahaja Yoga. Odată ce a început Sahaja Yoga, avem sahaja yoghini care primesc nemijlocit binecuvântările lui Adi Shakti. Totuşi, trebuie s-o spun, nici printre sahaja yoghini nu sunt oameni pe care i-aş considera pe de-a-ntregul maturizaţi. Sunt sahaja yoghini, unii dintre ei, numai pentru că e la modă; poate că e convenabil din punctul lor de vedere sau din punctul lor egoist de vedere sau ce-o fi. E o greşeală foarte mare. Dacă sunteţi în Sahaja Yoga, trebuie să ştiţi că acum aveţi responsabilitatea întregii lumi. Sunteţi singurii oameni care-au ieşit în faţă, sunteţi singurii oameni care-au realizat ceva. Şi deci, în aceste vremuri de răscruce, trebuie să vă comportaţi aşa cum se cuvine să se poarte un mare sfânt sau un suflet Realizat; dar uneori îi vezi că se poartă într-un mod şocant. N-au respect faţă de sine sau faţă de ceilalţi şi atitudinea lor e de-a dreptul ciudată. Unii urmăresc să câştige bani, alţii doresc putere. Iar cei dornici de putere sunt mai periculoşi, cred, decât cei care aleargă după bani, fiindcă cei care doresc puterea încearcă să discrediteze Sahaja Yoga. Sunt oameni care jignesc, sunt dominatori, sunt oameni îngrozitori. Tot ce-i interesează este să obţină puterea în Sahaja Yoga şi recurg la tot felul de şiretlicuri pentru a obţine acea putere. O vreme s-ar putea părea că le merge bine, dar după un timp veţi descoperi c-au dispărut din Sahaja Yoga.

Are loc un proces uriaş de purificare. Trebuie să înţelegeţi că aţi intrat în domeniul unei conştiinţe foarte înalte, în care sunteţi în contact cu Divinul. Iar dacă aici vă comportaţi ca nişte oameni obişnuiţi, care n-au nimic divin în ei, cât timp veţi continua aşa? Iată deci că e foarte important să încercaţi să meditaţi şi să evoluaţi, să deveniţi cu adevărat sahaja yoghini foarte buni. În unele locuri suntem foarte, foarte norocoşi. În unele ţări suntem foarte, foarte norocoşi; dar în alte ţări oamenii parcă sunt surzi şi muţi: nu pot înţelege Sahaja Yoga. Vin la programele mele, apoi dispar pur şi simplu. Pentru asta cred că şi sahaja yoghinii sunt răspunzători. Felul în care se manifestă, felul în care vor să facă munca sahaj nu este sahaj. Trebuie să fie ceva complet greşit în tot ce fac ei şi de aceea lucrurile nu merg la fel de bine ca în atât de multe alte locuri. Iată de ce trebuie să vă spun că toate acestea există, că Adi Shakti există şi toate acestea s-au întâmplat prin Adi Shakti. Dar de acum încolo munca trebuie făcută prin voi, fiindcă voi sunteţi canalele, voi trebuie să-i transformaţi pe oameni. Trebuie să înţelegem şi să ştim la câţi oameni le-am dat Realizarea. Trebuie să ne preocupe acest lucru: ce am făcut pentru Sahaja Yoga?

Odată călătoream cu avionul şi am cunoscut o doamnă care şedea lângă mine. Nu înţelegeam de ce emite atâta căldură. Apoi mi-a spus că este discipolul unui guru; era foarte mândră de asta şi a început să-mi spună despre el şi aşa mai departe. Eram uimită! Uite la femeia asta! N-a primit nimic de la el şi totuşi spunea: „I-am dat atâţia bani, am făcut asta şi asta pentru el!” şi tot aşa. Dar ea nu avea nimic. Cu toate acestea, îmi spunea mie, unei străine, despre gurul ei. Dar în Sahaja Yoga am observat că oamenii sunt destul de reţinuţi. Nu vor să le vorbească deschis celorlalţi despre Sahaja Yoga, ceea ce e foarte greşit, pentru că sunteţi răspunzători pentru munca asta. Vi s-a dat Realizarea; e adevărat, aţi fost căutători, până aici totul e foarte bine. Dar toţi trebuie să încercaţi să daţi Realizarea altora. Trebuie să spun că într-un fel bărbaţii au fost mai dinamici şi au dus munca până la capăt. Dar femeile din Sahaja Yoga nu s-au ridicat încă până la nivelul la care ar trebui să fie. Trebuie să fie mai cu judecată şi să contribuie mai mult. Sunt capabile s-o facă, dar există, cred, un singur impediment: au anumite probleme neînsemnate pentru care îşi fac griji. Primesc mereu scrisori de la doamne care-mi spun că asta nu e bine, aia nu e bine, se plâng tot timpul; m-am săturat până peste cap de scrisorile lor, aşa încât consider că n-are rost nici să le citesc. Deci trebuie să vă spun ce e important: că bărbaţii fiind dinamici, femeile trebuie să fie cu atât mai mult dinamice, fiindcă ele sunt shakti, iar eu sunt femeie. Dar văd că bărbaţii sunt mai activi şi mai dinamici în Sahaja Yoga şi nu ştiu de ce femeile nu sunt aşa. Ele pot transforma atâţia oameni; pot face atâta bine celorlalţi; pot aduce atâta iubire şi compasiune, fiindcă iubirea şi compasiunea sunt calităţile unei mame, ale unei femei. Iar dacă femeile n-au aceste calităţi, atunci degeaba sunt femei.

Dacă voi vă ocupaţi tot timpul cu lucruri inutile precum moda sau tenul şi toate fleacurile astea, atunci tot timpul este irosit. Timpul pe care-l aveţi acum la dispoziţie este scurt. V-aţi primit Realizarea şi trebuie să vedeţi ce-aţi făcut până acum, ce-aţi obţinut până acum. În schimb, aş dori să spun că şi în Sahaja Yoga am remarcat tot felul de idei ciudate care circulă pe-aici; de exemplu oamenii adoptă anumite ritualuri. Apoi impun anumite ritualuri, vorbesc despre asta şi apare un fel de sete de putere. Vor să-i subjuge pe alţii, vor să preia conducerea, sperie oamenii şi se comportă ca şi când ar fi foarte buni. Unii dintre ei încep să spună: „Mataji a spus aşa. Astea sunt ideile lui Mataji.” Datorită propriei lor dorinţe de putere, inventează lucruri şi vorbesc aşa şi… Însă întrebaţi-i: „La câţi le-ai dat Realizarea?“ Primul lucru pe care trebuie să-l vedeţi este dedicarea: la câţi oameni le-ai dat Realizarea? Doar a vorbi despre alţii, a-i critica pe alţii, a vorbi despre defectele din Sahaja Yoga, a le vedea în sahaja yoghini sunt lucruri care apar la început de tot, care s-au întâmplat înainte, dar care trebuie să înceteze acum.

După cum stau lucrurile, odată ce această carte o să apară, munca noastră va fi cunoscută în întreaga lume; n-o să mai fim contestaţi. Dar încă trebuie să vedem noi înşine că, dacă am obţinut acest fel de recunoaştere, atunci trebuie să fim la acel nivel, priceperea noastră trebuie să fie la acea înălţime. Să nu rămânem în urmă. De pildă, dacă-i întrebi pe unii sahaja yoghini, mai ales sahaja yoghine, despre Sahaja Yoga, vezi că nu ştiu prea multe; nu ştiu despre chakre, nu ştiu nimic despre zeităţi. Nimic nu ştiu! Cum să fie sahaja yoghini? Trebuie să ştiţi tot! Numai că nu vă daţi seama că sunteţi sahaja yoghini pe dinăuntru, nu pe dinafară. În interior trebuie să înţelegeţi chakrele şi Sahaja Yoga, să ştiţi cum funcţionează, cum vă ajută. Dacă eu sunt izvorul acelei energii, iar voi ştiţi foarte bine că sunt, atunci dobândiţi la rândul vostru o anume perfecţiune în a-i aborda pe oameni şi a-i aduce la Sahaja Yoga. E o muncă foarte importantă aceea de a aduce sahaja yoghini în Sahaja Yoga. Dar descopăr că unii oameni se ţin în umbră, ceea ce e surprinzător, căci ei trăiesc în ţara respectivă, fac parte integrantă din acea ţară, şi nu le pasă. În aceste condiţii o să fie traşi la răspundere: „De ce n-aţi acţionat? De ce n-aţi găsit căi şi mijloace ca să-i convingeţi măcar pe concetăţenii voştri?” Sahaja Yoga, aflată în procesul de creştere, nu poate să crească doar într-o ţară sau două. Toate ţările trebuie aduse în Sahaja Yoga. Trebuie să ne gândim la toţi oamenii pe care-i putem aduce la Sahaja Yoga. Şi apoi avem cărţi ca să-i convingem pe oameni, trebuie să le vorbim despre Sahaja Yoga. Dar am observat că de îndată ce încep să răspândească Sahaja Yoga, sahaja yoghinilor începe să le crească egoul şi îşi închipuie că sunt foarte mari sahaja yoghini, că sunt lideri măreţi tot felul de idei stupide li se strecoară în cap, ceea ce este greşit. Trebuie doar să gândiţi cu multă umilinţă. Cu cât faceţi asta mai mult, cu atât deveniţi mai umili, ca atunci când un pom încărcat cu fructe se apleacă spre pământ. În acelaşi fel trebuie să fiţi foarte umili.

Dar câteodată umilinţa este un lucru foarte greu, fiindcă în Occident cultura e lipsită de umilinţă; e o cultură a agresiunii, a dominării. Până acum au fost… şi-au închipuit că această atitudine dominatoare le permite să străbată întreg pământul şi să obţină atât de multe lucruri. Ce-au obţinut? Nimic. În propriile lor ţări, dacă arunci o privire, vezi că se confruntă cu dependenţa de droguri. De ce să se apuce atât de mulţi de droguri? Şi-apoi fac tot felul de lucruri rele pe care nu vreau să le pomenesc aici, dar ştiţi la ce mă refer; lucruri care, în India, o ţară mai săracă, nici nu le trec oamenilor prin minte. Astfel de lucruri se petrec în jurul vostru! Aşadar vedeţi ce e rău, unde şi cum puteţi corecta aceste lucruri, dacă-i puteţi ajuta. De fapt, acum, după cum v-am spus, am de gând să înfiinţez un fel de organizaţii pentru binele oamenilor. Dar vă puteţi alătura şi voi. Şi voi puteţi iniţia în ţările voastre ceva de genul ăsta. Însă mai întâi trebuie să scăpaţi de ego. Vedeţi, numai după ce se întâmplă asta, atenţia vi se va stabiliza. Pentru voi e foarte simplu, fiindcă îl veneraţi pe Christos, iar Christos a fost stabilizat în Agnya chakra. Cu toţii îl veneraţi pe Christos, dar fără a avea umilinţa lui Christos, ci dimpotrivă. Asta s-a întâmplat peste tot: orice lucru propovăduit de religie, oamenii l-au făcut exact pe dos. De exemplu religia hindusă, aş spune filozofia hindusă, spune că Spiritul există în toţi. Dacă în fiecare există Spiritul, atunci cum poţi avea un sistem de caste diferite şi cum poţi considera că unul e superior, iar altul inferior? Pe de altă parte, Christos a spus că trebuie să ierţi, să ierţi pe toată lumea şi să fii umil. Şi ce descoperi? Creştinii nu cunosc umilinţa, habar n-au ce e umilinţa. Aşa sunt bărbaţii, aşa sunt femeile, şi-apoi bărbaţii şi femeile se tot luptă între ei. Nici nu poate fi vorba despre a fi umil, a fi paşnic şi aşa mai departe. Deci totul e artificial, se comportă ostentativ ca nişte mari filantropi şi aşa mai departe, dar în interior, în inimile lor, nu văd că ar exista iubire, că ar exista compasiune în adevăratul înţeles al acestora.

Aşa că, atunci când avem de-a face cu Realitatea, nu putem merge la nesfârşit cu lucruri artificiale care să-i înşele pe ceilalţi, ci trebuie să devenim cu adevărat asta. Odată ce deveniţi asta, când sunteţi într-adevăr asta, numai atunci v-aţi îndeplinit menirea pentru care v-aţi născut în această conjunctură, în acest timp al înfloririi. Altminteri v-aţi fi putut naşte mai devreme şi-aţi fi putut fi cu totul altceva. Dar v-aţi născut înadins acum, ca să vă conştientizaţi valoarea, să conştientizaţi cine sunteţi; încercaţi să înţelegeţi, aveţi respect de sine şi încercaţi să faceţi lucruri care sunt foarte importante pentru sahaja yoghini. Bineînţeles că aveţi un serviciu, faceţi şi alte lucruri; dar o să constataţi cu surprindere că, dacă faceţi munca din Sahaja Yoga, o s-aveţi mai mult timp pentru toate celelalte. De îndată ce începeţi să faceţi munca lui Dumnezeu, Dumnezeu face munca voastră. Şi astfel, spre uimirea voastră, o s-aveţi mult timp la dispoziţie ca să faceţi ceea ce trebuie. Acum trebuie să vă întoarceţi şi să vă faceţi introspecţia, ca să vedeţi voi înşivă. Acum a venit Adi Shakti însăşi. Dar eu sunt foarte simplă, sunt foarte simplă în aparenţă; purtarea mea este foarte, foarte umilă, iar oamenii mă iau ca atare. Eu nu fac nimic. Nu doresc să vă pedepsesc, nu doresc să fac aşa ceva. Dar voi vă luaţi singuri pedeapsa, singuri vă faceţi inutili, dacă nu aveţi grijă de voi şi nu creşteţi.

Descoperirea aceasta este atât de importantă, iar acest om nu mă cunoştea dinainte. E foarte învăţat, dar este foarte umil. Iată ce mi-a spus: „Este de neînchipuit! Stau în faţa Creatorului acestei lumi, şi totuşi sunt eu, cel obişnuit!” L-am întrebat: „Ce-ar trebui să se întâmple cu tine, ce crezi?” El a spus: „Mamă, este extraordinar să-mi dau seama că mă aflu în faţa dumneavoastră şi că dumneavoastră sunteţi aici!” I-am spus: „E bine că nu te simţi apăsat sau dominat de prezenţa mea. Mă bucur.” „Nu, a spus el, simt doar iubirea, simt compasiunea – atât.” Să ştim c-ar trebui să avem doar iubire şi compasiune; compasiune şi iubire faţă de noi înşine, în aşa fel încât să nu rănim inima nimănui. E un mare păcat să spui ceva prin care să răneşti pe cineva. Dar unor oameni le place asta în mod deosebit, se cred foarte isteţi nu e adevărat! Când vorbiţi cuiva, trebuie să spuneţi lucruri care alină, care fac bine. Un alt lucru este mânia oamenilor, mânia; la cea mai mică provocare îşi ies din fire. Acestui obicei trebuie să-i spuneţi: „Taci! N-am nimic de-a face cu tine!” Asta e una. Apoi sunt şi oameni care au o dorinţă, aş spune, foarte subtilă de putere; o dorinţă de putere foarte subtilă. Au tot felul de şiretlicuri şi tertipuri prin care ştiu să-i manipuleze pe ceilalţi. Ce vreţi să câştigaţi astfel? Ce avantaj aveţi? Dacă faceţi toate acestea, ce-o să se întâmple?

În viaţa pământească s-ar putea să aveţi oarecare popularitate, o poziţie ceva mai importantă sau altceva, dar ce înseamnă toate acestea la urma urmei? Nu sunt de niciun ajutor. Singurul lucru care ajută este să deveniţi un canal perfect pentru Sahaja Yoga, să fiţi un canal perfect. În acest fel o să fiţi ajutaţi mai mult decât vă puteţi imagina. Iată de ce vouă, celor din Occident, v-aş spune că trebuie să deveniţi mai umili. E foarte important! Am avut surpriza să constat că tocmai în Rusia, oamenii nu numai că sunt umili, dar au atâta devoţiune, atâta devoţiune, de necrezut! Nici măcar nu-şi ridică ochii spre mine. Nu ştiu de unde le-a venit ideea asta. Nu s-a întâmplat după descoperire, ci chiar şi înainte de asta. Erau atât de amabili şi de umili şi de plini de iubire! Chiar şi copiii mi-au adus cadouri mici-mici, numai pentru a-mi dărui ceva; atâta gingăşie! E surprinzător cum oamenii aceştia din Rusia şi-au dezvoltat capacitatea de a deveni. Şi cred că, dintre ţările din vest, Rusia va fi aceea care va atinge un nivel foarte înalt al spiritualităţii, ceea ce înseamnă că vor fi poporul cel mai puternic. Să vedem ce faceţi voi în propria voastră ţară şi cum reuşiţi să duceţi lucrurile la bun sfârşit. Vedeţi, sunt atât de multe lucruri pe care le puteţi face cu uşurinţă, dacă o să conştientizaţi că sunteţi instrumentul Divinului. Şi atunci temperamentul vi se va schimba, firea vi se va schimba, veţi deveni oameni foarte, foarte blânzi şi agreabili, şi toţi ceilalţi o să creadă că e un sfânt printre ei. Asta e tot ce-am avut de spus. Orice ar arăta această descoperire, ea nu este pentru mine, ci pentru întreaga lume. Şi sunt convinsă că odată ce această descoperire va fi recunoscută şi adusă la cunoştinţa întregii lumi, lucrurile se vor schimba şi pentru voi şi pentru mine.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!