11th Day of Navaratri

Campus, Cabella Ligure (Italy)

Feedback
Share
Upload transcript or translation for this talk

Navaratri Puja. Cabella Ligure (Italy), 8 October 2000.

Astăzi o vom venera pe Devi, pe care o numim Amba, sau o slăvim cu multe alte nume. Ea este puterea reziduală. După ce și-a terminat munca, Ea ia forma lui Kundalini şi se instalează în osul vostru triunghiular, guvernat de chakra Muladhara. Dar de fapt Ea este exprimată mai mult pe partea stângă, pentru că în acel moment Ea este Amba pură. Această parte stângă este foarte, foarte importantă pentru toate fiinţele umane. Dacă nu aţi avea partea stângă, nu aţi putea în primul rând să vă echilibraţi. Se spune că partea stângă vă dă o adevărată personalitate de Sahaja Yoghin. De aceea, dacă partea stângă este slabă, atunci trebuie să o veneraţi pe Amba şi să-i cereţi: „Te rugăm întăreşte-ne partea stângă!” Întărindu-vă partea stângă, ce face de fapt? Ea este cea care alină. Deci, ce vă dăruiește? În primul rând vă face să vă odihniţi. Se spune că vă dă relaxare, adică vă face să dormiţi. Dacă vă gândiţi prea mult la viitor şi sunteţi implicaţi prea mult în planuri de viitor, dacă aveți probleme, cel mai bine este să dormiți, ceea ce vă aduce alinare, o foarte mare alinare, să puteţi dormi şi să vă odihniţi. Fără Ea nu puteţi dormi, în absenţa Ei nu puteţi dormi.

 

 

Deci somnul este o funcţie foarte importantă a corpului, care este susţinută de partea stângă. De aceea o venerăm, pentru a ne da odihnă. Ea este cea care vă dă pace. Ea este cea care de asemenea vă dă iluzii, numite bhranti. Ea vă dă toate talentele artistice. Ea vă protejează. Dar acest aspect al Ei, care vă creează iluzii, este foarte, foarte important, pentru că celor care sunt împotriva Divinului, care încearcă să se îndepărteze de realitate, Ea le creează iluzii. Ea vă separă astfel de acei oameni. În timp ce voi cunoaşteţi realitatea, acestor oameni care încearcă să tulbure sau să distrugă munca Ei, Ea le creează iluzii. Ea este cea care rezidă în voi în forma energiei Kundalini. Deci putem spune că o parte din Ea este Kundalini şi o altă parte a Ei rezidă pe partea stângă. Există șapte niveluri unde Ea se manifestă. Odată ce începeţi să vă bucuraţi de Ea la primul nivel, vă dă toate calităţile care v-au fost descrise. Ea este pacea, este cea care vă dă iubire, Ea este cea care creează pentru voi tot felul de lucruri frumoase. Ea este Mama şi se aşteaptă ca voi să vă bucuraţi de protecţia Ei, să vă bucuraţi de dragostea Ei și să fiți tot timpul sub protecţia Ei completă. Aceasta este o latură foarte importantă a muncii Ei.

 

Pe de altă parte, Ea este Kundalini. Kundalini, de asemenea, acționează pe șapte niveluri, șapte niveluri pe care se mişcă orizontal şi șapte niveluri pe care se mişcă în sus. La toate aceste șapte niveluri, pe ambele părţi, face o muncă extraordinară pentru noi. Cum ne protejează Ea la toate cele șapte niveluri? În următorul mod: când începeţi să mergeți pe partea stângă, există șapte zeităţi care încearcă să vă aducă înapoi la starea normală. Ele se numesc Shakini, Dakini și altele – acestea sunt numele lor. Și astfel încercați să ajungeți la starea normală. De exemplu, sunt multe boli psihosomatice pe care le dezvoltăm, precum cancerul şi altele. Psihosomatic înseamnă că boala se manifestă atât la nivel fizic, cât şi emoţional. Deci problemele psihosomatice vin în primul rând de pe partea stângă. Câteodată sunteţi prea mult pe dreapta şi apoi dintr-odată cădeţi pe partea stângă. Apoi mişcarea poate continua oricât de mult, asemeni unui pendul. Dar există șapte puteri pe partea stângă care vă protejează, pentru a nu capta aceste boli, precum şi pentru a le reduce din intensitate. Deci pe de o parte, Ea este cea care vă dă pacea, Ea este cea care are grijă de voi, care vă protejează, şi tot Ea vă salvează de bolile psihosomatice. Este o entitate foarte puternică. Dacă nu ar fi fost Ea acolo, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.

 

 

Deci ar trebui să o venerăm pe Devi în interiorul nostru, să o respectăm şi să o înţelegem. Ea este Mama voastră. În forma lui Kundalini, Ea este Mama voastră individuală. Ea este Amba care vă dă a doua naştere, iar ca zeitate a părţii stângi, vă dă un suport foarte bun în ascensiunea voastră, un foarte bun suport în ascensiunea voastră. Fără Ea nu v-aţi putea echilibra. Uneori se merge prea departe; oamenii devin prea pe dreapta. Atunci fac tot felul de boli stranii. Pot face infarct, pot paraliza, partea dreaptă le poate paraliza complet, nu pot să meargă, nu pot să se ridice singuri. Asta se întâmplă din cauza mișcării excesive pe partea dreaptă. Apoi, Ea este cea care vă face să vă simţiţi prost din această cauză, Ea este cea care vă sugerează să renunţaţi la extrema dreaptă şi să mergeţi mai mult către partea stângă. Asta nu înseamnă că trecând pe partea stângă în loc de dreapta, totul va fi bine. De exemplu, o persoană care este foarte arogantă, egoistă, poate deveni absolut docilă, iar oamenii pot crede că s-a vindecat. Nu, e doar pe stânga. Deși a devenit docil, nu a ajuns la normalitate. Este încă pe o cale greșită, pentru că este pe partea stângă. Cei ce sunt pe partea stângă pot căpăta boli cum ar fi schizofrenia, când merg la extrem.

 

 

Pe partea stângă, cei șapte centri energetici vă pot da tulburări foarte serioase. Una dintre ele este schizofrenia. Schizofrenia poate fi vindecată, dacă persoanele respective sunt aduse pe centru. Iar prin trezirea energiei Kundalini, acest lucru devine posibil. Apoi, uneori oamenii pot deveni nebuni, lunatici. Dar toate problemele de parte dreaptă dispar. Astfel de oameni care merg pe partea stângă nu vor avea probleme cu ficatul. Ei pot avea ficatul mărit, dar nu hiperactiv. Pot avea alte simptome cum ar fi astmul, însă infarct, infarct nu vor putea face. Le vor da altora atac de cord, însă ei înșiși nu pot face infarct. Deci mişcarea bruscă a atenţiei voastre către partea stângă este tot timpul corectată de cele șapte zeități, care au grijă de voi. Dar dacă veți continua să mergeți pe partea stângă… Spre exemplu, mergeţi la falşi guru. Ce fac de fapt acești falși guru? Vă împing pe partea stângă. Vă vor da un nume, ar putea fi numele unui servitor sau al altcuiva, al cărui spirit l-au captat şi pe care îl țin pentru a-i putea poseda pe alții prin intermediul lui. Acesta este tantrism. Acești falși guru dețin spirite moarte şi le utilizează pentru a vă ademeni. Așa că atunci când începeţi să vă afundați pe partea stângă, pe orice cale, poate îngrijorându-vă prea mult, sau simțind o mare părere de rău pentru ceva, sau plângând și văitându-vă, atunci problemele voastre de pe partea dreaptă dispar. De aceea o faceți, dar mergeţi prea în extrem. Problemele de parte dreaptă dispar, dar căpătaţi probleme mult mai periculoase, de parte stângă.

 

 

V-am spus că aceste probleme sunt tot felul de boli psihosomatice. Nu vreau să vi le enumăr pentru a nu vă speria, dar toate vin de pe partea stângă. Deoarece partea dreaptă este într-un fel complet vindecată, oamenii gândesc că este o idee foarte bună să devii posedat de vreun spirit. Deci, ce fac de fapt aceşti falși guru? Stăpânesc spiritele moarte. Cum? Ei ştiu cum să facă asta. Nu este nevoie să vă spun, pentru că voi nu o veţi face. Stăpânesc aceste spirite moarte şi vă spun: „Ia acest nume!” Și voi începeți să repetați acest nume al cine știe cui. Ei nu vă pun să rostiți numele unei încarnări, ci vă spun: „Rostește numele lui Ram!” Numele lui Ram nu se poate rosti așa. Trebuie să fie: Shri Ram, Shri Krishna, Shri Mataji. Ei nu adaugă niciodată „Shri” şi vă spun doar: „Ia acest nume!” Și rostind aceste nume voi treceţi pe partea stângă, deoarece sunteți capturați de spiritele moarte. Sunt spirite moarte pe partea stângă şi sunt spirite moarte pe partea dreaptă. Pe partea dreaptă sunt spirite ale unor oameni foarte ambiţioși. Iar ele încearcă să vă posede. Există o explicație înfricoșătoare pentru toate acestea. Odată ce vă prind în mrejele lor, dacă treceți pe partea dreaptă, căpătați toate caracteristicile părții drepte. Nu mai sunteți normali. Uneori, simțiți că sunteți undeva în aer, vedeți ceva ce în mod normal n-ar trebui să vedeți. Ca doi americani care au venit să Mă vadă – erau jurnalişti. Când i-am întrebat de ce au venit, Mi-au spus: „Mamă, să ne faci asemeni lui Harishchandra.” Harishchandra era un jurnalist. Am spus: „Să vă fac asemeni lui?” El obișnuia să leviteze și să culeagă știri. Putea să spună ce se întâmplă într-un anumit loc… într-un anumit loc din Bombay. Spre exemplu avem un loc numit Juhu Beach. Într-o zi au apărut știri în ziar despre ceva ce s-a întâmplat la Juhu Beach. Articolul era scris de el, numele corespondentului era Dl. Harishchandra. I-am întrebat: „Cum de v-a dat Harishchandra numele Meu? L-am vindecat. De ce vreți să căpătați problemele lui?” „Vrem să avem acest gen de călătorii astrale”, au spus americanii. „Pentru ce?”, i-am întrebat. „Pentru că suntem jurnaliști și vrem să călătorim peste tot, pentru a ști cât mai multe!” Le-am spus: „Eu nu fac asta. Dacă ați face călătorii astrale, aș putea să vă înlătur problema.” Deci toți acești guru stăpâneau de asemenea, arta călătoriei astrale, controlând niște spirite moarte de pe partea dreaptă.

 

 

Deci spiritele de pe partea dreaptă sunt foarte ambițioase și vindecă, fac tot felul de previziuni, pentru că sunt orientate către viitor. Uneori ei știu anumite lucruri, alteori nu știu, însă, oricum, totul vine dintr-o sursă greșită. Astfel, a vă lăsa prinși în această capcană nu este un lucru bun. Dacă cineva este într-atât de posedat, o astfel de persoană începe să facă tot felul de greșeli. Spre exemplu va încerca să pună mâna pe casa voastră, pe banii voștri, să vă înșele, să fugă cu soția voastră, tot felul de lucruri absolut greșite. Și asta pentru că influenţa părţii drepte crește foarte mult. De asemenea, unele droguri, cum ar fi LSD sau altele de genul ăsta vă trec complet pe partea dreaptă. Şi apoi începeți să vedeţi culori; iar oamenii cred că este un lucru măreț să vezi culori, pentru că în mod normal nu le vedeți. Ei nu ştiu de fapt ce este rău cu ei. Ceea ce este fundamental rău cu ei este că un bhoot, un fel de fantomă, care este foarte pe dreapta, i-a prins în mreje, şi încearcă să lucreze prin intermediul lor. Dar bhoots de pe partea stângă sunt diferiţi. Sunt vicleni şi vă învaţă să fiţi arțăgoși; pot încerca, de asemenea, să vă ademenească într-o asemenea măsură, încât puteți minți fără nicio limită. O asemenea persoană minte, apoi încearcă să vă ia pe ascuns banii, să vă ia tot ce aveţi, are tot felul de planuri secrete. Nu este o persoană deschisă şi face toate aceste lucruri fără ca măcar să înţeleagă de ce. Însă toţi aceşti oameni sunt interesaţi mai mult să parvină din punct de vedere material, fie că sunt pe partea dreaptă sau pe partea stângă.

 

 

Au apărut multe lucruri, spre exemplu fundamentalismul. Dacă sunteți fundamentaliști, acești bhoots preiau controlul şi încearcă să vă domine. Încearcă să vă înveţe cum să ucideți oameni care nu aparţin religiei voastre sau nu sunt de partea voastră. Vă dau idei cum să luptați, să vă certați, să ucideți. Însă Mama Pământ, sau marea, sau orice altceva, oricare dintre aceste elemente, pot declanșa distrugerea lor. În astfel de locuri veţi vedea că au loc cutremure puternice care îi fac să piară. Sau pot fi loviți de uragane care îi vor nimici. Desigur, împreună cu ei vor pieri și oameni nevinovați. Putem spune că tot ceea ce faceți greșit este corectat de cele cinci elemente. În India avem un loc numit Latur, unde oamenii obișnuiau să bea fără măsură. Odată, s-au dus să bea după ce au scufundat statuia lui Shri Ganesha. Este o tradiție, să o scufundăm în apa mării după trei zile, uneori șapte, alteori zece zile. S-au întors după acest ritual şi s-au dus să bea până când s-au îmbătat complet, cântându-i în continuare laude lui Shri Ganesha și spunând tot felul de lucruri vulgare, lipsite de sfințenie, lucruri murdare, abuzând din plin, din dorința de a fi răi și obsceni. Şi deodată s-a produs un cutremur. I-a prins dansând și au fost înghițiți de Mama Pământ. Au murit cu toții. Avem un centru acolo. Surprinzător, clădirea acestui centru a rămas intactă. La circa 100 de yarzi distanță s-a produs o falie circulară și nimeni nu putea trece dincolo de ea. Toți erau uimiţi că acest centru nu a fost deloc atins. Aceasta este Puterea Zeiței. În acelaşi timp, când vede acești oameni negativi care vin să tortureze sau să tulbure, Ea este cea care îi salvează pe cei buni. După cum ştiţi, este un lucru comun, dacă o persoană este bună vor exista întotdeauna și o sută de persoane rele împotriva ei; iar acea persoană se simte atât de pierdută. Dar apoi Zeiţa o ajută şi o salvează de necazurile cauzate de forţele negative.

 

 

Deci, această Mamă a voastră luptă cu tot felul de forţe negative. Pot fi, așa cum v-am spus, bețivi, iar Ea începe să-i distrugă. Le distruge mai întâi ficatul, apoi, la o scară mai mare, le distruge familiile, îi face să-și piardă banii, să sărăcească. Nu am auzit să existe vreo statuie ridicată unui om bețiv. Nicăieri nu există, nici în locurile unde este o modă să bei, nici în locurile unde alcoolul este într-un fel venerat. Nicăieri nu am văzut o asemenea statuie. Cum de nu s-a ridicat nicio statuie unui om beat? Ar fi amuzant să fie imortalizat în acea postură. Însă nu există. Asta pentru că înţelepciunea prevalează iar oamenii înţeleg care sunt forţele distructive.

 

Deci, cineva ar putea deveni posedat de o astfel de idee – la fel ca Hitler spre exemplu, care a avut ideea fixă că este conducătorul suprem al întregii lumi şi că are tot dreptul să-i distrugă pe evrei. Şi chiar a reuşit să distrugă atât de mulţi oameni. Dar ce s-a întâmplat până la urmă? El utiliza svastica, simbolul lui Shri Ganesha şi lupta utilizând acest semn al svasticii. Din fericire, s-a întâmplat ca Mama să intre în mintea lui și să-i creeze bhranti – iluzie, confuzie – şi astfel a pierdut puterea lui Shri Ganesha, nemaiștiind să o utilizeze. Pentru svastică el utiliza o matriță, și din cauza matriței, cea de a doua imprimare a svasticii s-a făcut în sens invers, sens care indica distrugerea. Deci a imprimat svastica în sens greșit. Ca rezultat, a fost distrus. Deci acesta este aspectul Ei de bhranti, atunci când intră în mintea voastră şi creează bhranti, adică iluzie, iar voi începeți să comiteți greșeli. Dacă n-ar fi existat bhranti, atâția oameni ar fi fost distruși până acum.

 

Deci Ea intră în mintea unor astfel de oameni care încearcă să distrugă fiinţele umane sau încearcă să distrugă orice şi le dă idei care îi împing către moarte sau către autodistrugere. De aceea este scris că Ea este bhranti în interiorul nostru, că Ea creează o asemenea iluzie în noi, încât o persoană care încearcă să rănească, să chinuie, să fie distructivă, este ea însăși distrusă. Zeița poate să creeze tot felul de iluzii şi astfel atâția oameni au supravieţuit în această lume, altfel ar fi fost cu toții distruși, iar lumea aceasta ar fi devenit împărăţia lui Satan. Însă Zeiţa este cea care ne salvează. Simbolic s-a spus că Ea a ucis atât de mulţi demoni. De fapt, chiar a făcut asta, şi nu i-a ucis doar într-un mod simbolic. Au existat demoni şi avem și în ziua de azi oameni demonici. Și nu numai că vor fi toți ucişi, ci vor dispărea pentru totdeauna. Am văzut în Rusia și în multe alte ţări, că cei pe care toată lumea îi privea ca pe niște zei, au fost distruși. Asta se întâmplă în orice țară. Oriunde există oameni cu un caracter urât; ei sunt demascaţi iar oamenii nu vor nici să le mai vadă fotografiile. Statuile lor au fost dărâmate. Toate acestea se întâmplă deoarece Zeița este cea care creează iluzii oamenilor. Presupunând că există o persoană care este foarte demonică, care urmează să distrugă întreaga lume, oamenii înţelepţi vor înţelege. Dar cei care nu sunt înțelepți, se vor alătura acelei persoane şi vor fi distruşi împreună cu ea. Mii de persoane au fost distruse astfel, pentru că nu au văzut adevărul, nu au putut înţelege ce este bun şi ce este rău.

 

 

Deci și ideea de bine şi de rău este complet învăluită în confuzie de către Zeiță, astfel încât oamenii răi să fie distruşi. Noi nu dorim astfel de oameni pe pământ. Cei care provoacă necazuri, care sunt distructivi, care sunt certăreţi, vor fi distruşi. Ei înșiși se vor distruge, nu este necesar ca Zeiţa să facă asta. Deci acesta este aspectul de bhranti. Mulți Mă întreabă de ce se spune: „Bhranti Rupena Samsthita”? De ce există Ea sub forma iluziei? Acesta este motivul: prin acest aspect al Ei, discernământul vostru este testat. Dar dacă sunteți cu adevărat Sahaja Yoghini, atunci puteți simți în vârfurile degetelor dacă persoana pe care o urmați are un caracter bun sau rău. Apoi, puteți să spuneți și altora să nu o urmeze. Atât de mulți căutători au fost distruși astfel, urmând tot felul de falși guru; tot felul de guru stupizi, complet stupizi, iar cei ce i-au urmat au fost la rândul lor stupizi. Nu știu de ce i-au urmat. Era atât de evident că urmăreau doar să obțină un Rolls Royce sau ceva de genul ăsta. Și am văzut că oamenii devin atât de înnebuniți, încât nu pot ieși din mrejele acelui guru. Sunt oameni care urmează tot felul de falși guru. Unul dintre ei este foarte plăcut de indienii de pretutindeni; de cei din străinătate, nu atât de mult de cei din India. Astfel că îl urmează pe acest Babaji. În regulă. Și acest Babaji este cel care le ia banii, le fură banii, le fură bijuteriile, face tot felul de lucruri. Dar pe ei nu-i deranjează. Orice face e perfect pentru ei. Acest Babaji ar trebui distrus. Dar avantajul existenței acestor falși guru, asemeni lui Babaji, este că oamenii stupizi de pe pământ, care nu au discernământ, le cad în mreje și sunt terminați. Ei vor avea atacuri de cord, vor orbi, vor face cancer, vor avea tot felul de necazuri și vor fi distruși. Dar este surprinzător că oamenii sunt astfel încât, deși văd pe cineva distrus de un Babaji sau de vreo doamnă guru, deși văd că asta le aduce pieirea, continuă să urmeze acel fals guru. Este surprinzător că oamenii nu văd că acea persoană este distrusă.

 

 

Așa cum v-am spus de multe ori despre cei care merg în baruri. Îi văd pe cei care ies de acolo căzând pe jos de beți ce sunt și totuși stau la coadă să intre în bar, pentru ca apoi să iasă și să cadă și ei pe jos. Foarte surprinzător, nu-i așa? Nu au minte. De ce vor să mai meargă în baruri, deși i-au văzut pe alții căzând? Dar o fac! Acum este Judecata de Apoi, așa cum v-am spus. Și, în aceste timpuri, trebuie să vedeți ce se întâmplă cu cei care au urmat metode greşite sau au urmat falși guru. Este foarte clar dacă vreţi să vedeţi, foarte clar cum se autodistrug. Ei spun: ”Oricum trebuie să murim, de ce să nu mergem în baruri?” Ce este asta? Au un argument atât de stupid, ca și când nu ar avea minte, inteligență, ca să înțeleagă că cineva a mers acolo, a ieșit și a căzut pe jos și nu a fost nimeni care să îl ridice. Cu toate astea fac și ei la fel. Și mai spun și că Iisus le-a dat vin oamenilor. Nu, El nu putea face așa ceva. El este perfect. Nu le-a dat vin, le-a dat doar suc de struguri. Cum poți face vin într-o secundă? Cum se poate? Dar asta este explicația lor. Toate ideile lor greșite au o explicație, dată de inteligența lor stupidă împingându-i astfel spre distrugere. Şi acum, în Kali Yuga, distrugerea are un ritm foarte alert. De ce? Pentru că oamenii şi-au pierdut discernământul. Nu mai au discernământ. Atât de mulţi oameni şi-au pierdut discernământul, nu doar câțiva. Este o modă să devii lipsit de discernământ. Îi întreb: „De ce faceți asta?”,„Mamă, e la modă!” Orice lucru stupid este la modă. Aderați la astfel de lucruri stupide şi apoi aveţi necazuri.

 

 

În zilele noastre este o modă desigur, – mai ales în America, am văzut – ca femeile să poarte rochii cu bretele; doar două bretele subțiri, lăsând ambele chakre de la nivelul umerilor descoperite. Iar acestea sunt două chakre foarte importante. Nu ar trebui nici măcar să purtați haine fără mâneci. Ar trebui să fie permanent acoperite. Acoperim toate chakrele, exceptând Agnya, pe care o acoperim, de asemenea, cu kum-kum. Dacă nu le acoperiți, vă puteți îmbolnăvi. Puteți face sinuzită, puteți avea probleme cu ochii, ambele mâini vă pot paraliza, puteți face de asemenea, Parkinson. Puteți dezvolta tot felul de boli, deoarece acestea sunt două chakre foarte importante: una este Shri chakra, pe partea dreaptă, iar cealaltă este Lalita chakra, pe partea stângă. N-ar trebui să expuneți niciodată aceste chakre. La fel, genunchii. Dar este la modă în ziua de azi să-ţi arăţi genunchii. Nu ştiu, nu pot înţelege logic. Ce este cu acești genunchi? De ce vor oamenii să vadă genunchii celorlalți? Nu pot înţelege. Nu are logică. Este fără sens. La început nu am înţeles, dar acum înţeleg că femeile vor să atragă prin asta bărbaţii. Dacă bărbaţii sunt atraşi de genunchii voştri, ce fel de bărbaţi ar putea fi? Nu pot înţelege astfel de bărbaţi. Bărbaţii vor fi îmbrăcaţi complet, în timp ce femeile îşi vor expune genunchii – care reprezintă Nabhi – şi cele două chakre atât de importante de la nivelul umerilor. Iar răspunsul este:  „E la modă!” Mâine poate moda va fi să umblați rași pe cap. Cu toții se vor rade pe cap, ca și cum ar fi o turmă de oi, care nu înţeleg și merg la întâmplare unele după altele.

 

 

Deci este o modă, care este de fapt colectivă, oamenii pierzându-și astfel complet bunul simţ. Vedeți asta zilnic și nu înțelegeți. Am văzut că şi femeile indiene care locuiesc în străinătate încearcă de asemenea să urmeze moda. Îşi expun și ele cele două chakre şi apoi au probleme. Este foarte surprinzător. Cel puţin în India, nu este privit ca un semn bun să vezi o femeie aşa. Dar în străinătate au învăţat asta, ca și cum ar fi ceva măreț să-ţi expui corpul. Extrema cealaltă poate fi și mai serioasă, atunci când femeile își acoperă fața spre exemplu. Mahomed s-a gândit probabil la aceste timpuri moderne când a spus: „Acoperiți-vă fața, corpul, acoperiţi-vă complet”, astfel ca voi, femeile, să fiți în siguranță, iar bărbaţii să nu fie tentați. Astfel se merge la extreme. Şi ar fi trebuit ca asta să rezolve lucrurile. Însă nu le rezolvă. Am văzut că femeile musulmane sunt de asemenea, atât de stupide, prin modul în care se comportă pentru a-şi atrage soţii, iar soţul începe să le domine. Este prea mult. Deci, acesta este aspectul de bhranti, bhranti creată de Zeița Mamă, de Amba. Ea creează această bhranti. Iar prin această bhranti am văzut că oamenii o iau razna, fără să știe că merg într-o direcție greșită, pentru că apucă cu toții acea cale. „Și ce dacă?”

 

 

Există o poveste în care tatăl îi spune fiului: „Oricare ar fi calea pe care merg oamenii, trebuie să îi urmezi.” Așa că fiul, văzând mulți oameni mergând într-o direcție, i-a urmat. Unde mergeau de fapt? La o înmormântare! Trebuie să îți folosești creierul urmând o asemenea povață, desigur. La fel, veți constata că unii, când văd o mulțime de oameni mergând într-o direcție greșită, nu gândesc cu propria minte, nu au personalitate, ci pur și simplu urmează acea mulțime. Nu-i interesează ce au realizat acei oameni, ce au obținut, ce rost are să urmeze acea cale, nimic de acest fel. Chiar și atunci când cumperi ceva, vrei să afli dacă este un produs de calitate, dacă persoana care l-a cumpărat înainte este mulțumită de el, vreţi să aflaţi totul. Dar când vine vorba de modă, nimeni nu se gândeşte la toate astea! Eu cred că moda este creată pentru a prosti oamenii. Este ceva foarte straniu, o creaţie a forței demonice, astfel încât fiinţele umane să fie distruse. Se spune că este creația designerilor. Eu spun că nu este vorba atât de designeri sau altceva, ci de forţa lor agresivă, negativă, care lucrează asupra voastră. Iar cea care vă salvează este Zeița Mamă de pe partea stângă. Ea are şapte văluri, șapte frontiere, peste care nu vrea ca voi să treceți. Însă fiinţele umane spun: „De ce nu? De ce nu și eu?” Dacă ei merg în Iad, mă voi duce și eu acolo. Foarte bine. Iadul a fost creat doar pentru voi, deci mergeţi înainte!

 

 

De aceea Ea creează bhranti, pentru că unii oameni trebuie să iasă din acest circuit, din acest proces evolutiv. Lăsaţi-i să iasă. Este vremea Judecăţii de Apoi. În regulă, astfel veţi fi judecaţi. Veţi fi judecaţi prin propria voastră stupiditate. Am spus multor Sahaja Yoghini un lucru mărunt, că trebuie să vă masați capul cu ulei seara, iar dimineaţa să vă spălaţi. Cu toate astea nu o fac. Dar masându-vă cu ulei pe cap, vă liniștiți, vă calmați şi dormiţi bine. Este foarte bine să ne masăm cu ulei. Cu toţii avem nevoie de asta, mai ales acum când vremea este rece. Avem nevoie. Dar ei nu se masează cu ulei, se neglijează pe ei înşişi, deoarece ei cred că, Sahaja Yoghini fiind, sunt protejaţi, că Mama poate suplini și acest lucru. Nu este așa! Trebuie să aveţi grijă de voi înşivă, atât de corpul vostru fizic, cât şi de mintea voastră. Voi sunteţi responsabili pentru corpul vostru. Prin Sahaja Yoga veţi înţelege ce este rău cu voi, ce faceţi greșit. Vă spun lucruri care sunt foarte importante, și chiar dacă pentru voi nu sunt, ar trebui să încercați să le urmați. Sunteţi suflete realizate, sunteți conștienți de Spiritul vostru, puteţi simţi vibraţiile şi puteţi înţelege ce este greșit la o persoană.

 

 

Ceea ce am văzut de obicei – acum se întâmplă mai rar – este că oamenii îmi spun mereu despre persoane posedate: „Mamă, persoana aceea este posedată.” „Mamă, persoana asta are cutare posesiune.” Le-am spus: „Daţi-i afară. Asta e tot! De ce veniţi să Mă deranjaţi în legătură cu ei? Daţi-i afară!” Apoi, după ce vor ieşi din Sahaja Yoga, vor înțelege, și vor spune: „Mamă, nu vrem să ieșim din Sahaja Yoga!”. De ce? Pentru că ei știu că nefiind în Sahaja Yoga, sunt complet în afara realității și securității. Deci doresc să se întoarcă. Cei care vor să revină, o pot face. Dar cei care nu trebuie să revină, să nu se întoarcă. Pentru că sunt atât de nebuni încât vor crea o modă a nebuniei. Iar oamenii se lasă influenţaţi de ei. Unui Sahaja Yoghin nu îi stă în fire să se lase influențat de alții. El îi poate influența pe ceilalți, dar cum s-ar putea lăsa el influențat de alții în afara cazului în care subiectul este Sahaja Yoga? Sahaja Yoga este puterea discernământului. Cine v-a dat această putere? Kundalini.

 

 

Deci Kundalini, care este Mama voastră, cea care se află acum în osul triunghiular, osul sacru, vă dă de asemenea, toate calităţile, frumusețea completă a ființei voastre. Desigur, v-am spus atâtea despre Kundalini încât nu este nevoie să mai continui. Dar și Kundalini poate să vă corecteze partea stângă. Unii oameni au obiceiul de a plânge şi de a se văita tot timpul. De câte ori îi întâlneşti, au lacrimi în ochi. „Ce s-a întâmplat?” „Mamă, mi s-a întâmplat asta şi asta.” Îmi scriu scrisori după scrisori, spunându-Mi despre necazurile lor și așa mai departe. Dar voi sunteţi Sahaja Yoghini acum. Acum sunteţi în Grădina Raiului, sunteţi în Paradis. De ce vă gândiţi tot timpul la lucruri diabolice, lucruri neimportante? De ce? Pentru că încă nu v-aţi descoperit propria identitate. Acum, ca Sahaja Yoghini, trebuie să vă dezvoltaţi discernământul de a înţelege cum sunt ceilalți și cum sunteţi voi înşivă. De ce alergaţi după lucruri? Încercaţi să înţelegeţi! Ce este atât de măreţ în asta? De ce vreţi să o faceţi? Întrebaţi-vă pe voi înşivă. Este vreo posesiune? Este vreo modă? Sau este propria voastră convingere? Încerc să vă spun că partea stângă este atât de protectoare. În acelaşi timp, dacă sunteţi foarte agresivi cu partea voastră stângă, veți fi aruncaţi treptat din ce în ce mai jos, până în Iad. Iar apoi suferiţi.

 

 

Deci, trebuie să înţelegeţi că trebuie să aveți înțelepciune, pe care o puteți dezvolta foarte mult cu ajutorul părţii stângi. Înţelepciunea poate fi dezvoltată foarte mult. Să luăm spre exemplu cazul unui așa-zis Sahaja Yoghin, care este foarte agresiv, orientat către bani, mincinos, iar voi cădeți în capcana lui. În hindi numim asta chakkar. Odată ce vă lăsați duși de acest curent, veți continua să plutiți în derivă. Cu toate astea, partea voastră stângă vă va proteja, până la un punct. Dar dacă mergeți prea departe, veţi fi aruncați afară. Acum a venit timpul să înţelegeţi cu toții că sunteţi Sahaja Yoghini şi că aveţi o foarte mare responsabilitate, o foarte mare responsabilitate să faceți totul așa cum vă spune conștiința voastră iluminată. Faceți totul pentru iluminarea voastră. Trăiți în acea Lumină și nu săriţi în întuneric! Astfel veţi înţelege uşor cine e o persoană corectă şi cine nu. Chiar şi în Sahaja Yoga se poate manifesta această negativitate. Se manifestă și nu ar trebui să ne implicăm în gândurile sau faptele negative ale altora. Este un avertisment pe care vreau să vi-l dau astăzi tuturor, pentru că voi sunteţi în Sahaja Yoga pentru a vă bucura. Aveţi grijă unde se îndreaptă atenţia voastră. Există atât de multe lucruri frumoase… Priviți aceste flori minunate, priviți ce aranjamente drăguțe au făcut. Îmi fac inima să tresalte de bucurie; în timp ce unii oameni nici nu observă aceste lucruri. Zilele trecute am întrebat: „Cine a făcut aranjamentul floral?” „Care aranjament?” Am spus: „Cel de acolo”, „Care anume?” Atunci i-am spus numele florilor. „Nu le-am văzut.” „Unde v-ați uitat de n-ați putut vedea florile?” Ochii voştri sunt atât de stupizi încât nu pot vedea frumuseţea. Sunt absorbiți de tot felul de lucruri negative.

 

 

Deci Zeiţa trebuie să omoare toţi rakshasas. Nu ştiu câţi a ucis și ei iar au venit înapoi; din nou oamenii au căzut în capcanele lor. Şi tot aşa. Aşa că rakshasas sunt încă aici iar voi trebuie să-i identificați şi să le spuneţi oamenilor: „Unde mergeţi? Este un rakshasa! Ce a făcut el? Ce a realizat?” Așa ar trebui să vorbiţi acum, deschis, astfel încât să puteți salva mulţi dintre cei care îi urmează pe acei rakshasa, care vin deghizați astfel încât lumea să nu-i poată recunoaște. Toți acești demoni vor fi distruşi, unul câte unul. Dar când ei se găsesc în inimile atâtor oameni, cum ar putea fi distruși? Aşa că voi trebuie să le spuneţi oamenilor ce fac acești rakshasas. Eu cunosc trucurile lor, dar partea cea mai rea este că oamenii se lasă ademeniți de ele. Deci trebuie să încercați să vă înțelegeți pe voi înșivă. Întrebaţi-vă tot timpul: „De ce, de ce sunt atras de asta? Ce câştig de fapt?” Puneţi-vă singuri această întrebare. Veţi descoperi că venind la Sahaja Yoga aţi avut foarte mult de câștigat. Așa că de ce ați avea acum încă idei false? De ce să alergați după lucruri false, negative? Asta ar trebui să se întrebe Sahaja Yoghinii, pentru că ei nu sunt responsabili numai pentru alţii, ci sunt responsabili şi pentru ei înşişi.

 

Cel mai frumos lucru care s-a spus despre Devi este că Ea vă dă shraddha. Shraddha ar putea fi tradusă prin „credință”, înseamnă a avea credință în sensul bun și nu în sens greşit. Oamenii profită la maxim de cei care au încredere în mod nesăbuit. Dar încrederea este foarte importantă, și Ea este cea care vă dăruiește și credința. Iar credința vă dă multă bucurie. Credința vă dă multă bucurie. Dar nimeni nu a crezut într-o încarnare cât timp se afla pe pământ. Oamenii nu au avut încredere în încarnări. Pe Iisus L-au răstignit. Nimeni nu a avut curajul să întrebe: „De ce Îl crucificați?” Niciunul n-a avut atâta credință încât să protesteze. Vor lupta pentru ţara lor, pentru religia lor sau pentru alt lucru lipsit de sens, dar să afirme că: „Acest om reprezintă Adevărul, este o încarnare” – asta nimeni nu va face!

 

Ieri am fost uimită să văd piesa de teatru care a fost prezentată. Nu am putut face față întruchipării Mele în piesă, deși totul era adevărat, desigur. Dar nu am putut rezista să văd reprezentarea Mea. Sunt prea umilă pentru a accepta asta şi e foarte ingenios, este extraordinar să creezi așa o dramă. Și primul lucru pe care l-am spus este că englezii au teatrul în sânge. L-au avut pe Shakespeare şi alţii, și este surprinzător cum au realizat atâtea piese. Piesa prezentată a fost atât de perfectă, încât am rămas fără cuvinte. Am fost pur și simplu uimită de adevărul pe care l-au prezentat.

 

 

În timpul vieţii Mele nu veți avea îndoieli, dacă aveţi înțelepciune, pentru că au loc atâtea miracole. Astăzi Mi s-a spus că cineva a avut cancer, ulcer și tot felul de alte boli, iar după ce a venit la Sahaja Yoga a mers la spital și s-a constatat că nu mai avea nimic. Tot felul de miracole au loc, lăsând la o parte alte lucruri. De asemenea, există – nu au existat până acum – există fotografii cu Mine în care vedeți lucruri remarcabile. Chiar și oamenii de ştiinţă au fost surprinşi să le vadă, întrebându-se cum de au ieșit asemenea fotografii. Într-o fotografie a apărut Shri Ganesha stând în spatele Meu. A apărut doar pe fotografia făcută de un singur aparat. Totul este doar pentru ca voi, oamenii, să căpătați încredere. Pentru că atunci când acea încarnare nu mai există – spre exemplu, acum când Christos nu mai este, toți merg la biserică! Acum, când Shri Rama nu mai este pe pământ, toți îi cântă laude. Shri Krishna nu mai este, așa că toți cântă Hare Rama, Hare Krishna. Cât timp sunt în viață – Sakshat – când sunt în faţa voastră, nu-i acceptaţi, poate pentru că nu credeţi că meritaţi această binecuvântare. Sau poate… Nu știu, Mi-e greu să înţeleg fiinţele umane. Când stai în faţa lor, nu cred în Tine. Când nu vei mai fi, atunci vor crede în Tine. Este bizar, nu-i așa?

 

 

Dacă urmăriți istoria spiritualităţii, tot timpul a fost aşa. Gyanadeva a înfăptuit câteva miracole… Și totuși… Doar cei înțelepți, cei sensibili, au putut înțelege și crede. Și erau atât de puţini, iar ca rezultat, aceste încarnări au fost răstignite, ucise ori s-au retras. Au încercat asta și cu Mine, dar așa cum știți, în această viață, întruchipez toate formele Mele, şi nimeni nu Mă poate distruge, până în momentul în care voi dori să-Mi închei misiunea. Până atunci nimeni nu Mă poate înlătura. Puterile Mele sunt puterile iubirii, afecţiunii, compasiunii, dar de asemenea, există o putere care îi corectează complet pe alții. Așa că, dacă voi nu aveți încredere în Sahaja Yoga, înseamnă că sunteți complet ignoranți. Aţi văzut fotografiile, aţi văzut totul, vi s-au întâmplat miracole! Vi s-au întâmplat chiar vouă, aţi avut experienţa Sahaja Yogăi, cu toate acestea, credința voastră este atât de slabă. Zeița este cea care vă dă credință.

 

 

Deci trebuie să o rugaţi, să îi cădeţi la picioare, să o veneraţi şi să-i cereţi: „Mamă, Te rugăm dă-ne credință!” Şi cu această credință veţi fi surprinşi, că orice persoană care are o astfel de încredere, îmi spune: „Mamă, Te rog fă asta!” și se întâmplă, pur și simplu se întâmplă. Așa un drept au primit, de a cere orice și de a se împlini. Dar întâi de toate, credința voastră trebuie să fie solidă. Credința trebuie să fie reală. Dacă este reală şi profundă, puteţi obține tot ce doriţi, desigur, lucruri bune, nu rele. Deci încercaţi să vă dezvoltaţi acea credință. O astfel de credință vă dă așa o bucurie şi fericire. Deveniți complet dedicați, implicați, și nu vreți să ieșiți din acea stare. Cel mai măreț lucru, binecuvântarea părţii stângi este credința, credința pură. Credința ar putea fi tradusă și ca „Vishvas”, însă cea despre care vă vorbesc nu este „Vishvas”, este „Shraddha”. Shraddha înseamnă ceva ce este în interior, care nu are îndoieli, care nu trebuie să facă nimic, se află doar acolo.

 

Deci acum ar trebui să vă dezvoltați credința, credința în voi înşivă şi în Sahaja Yoga. Dacă credința voastră este puternică, veţi vedea multe miracole. Dar dacă  în ciuda miracolelor, a tuturor celorlalte lucruri, tot nu înţelegeţi, atunci de vină este lipsa voastră de discernământ.

 

Dumnezeu să vă binecuvânteze!