Diwali Puja: The Importance of Meditation

Los Angeles (United States)

Feedback
Share
Upload transcript or translation for this talk

Diwali Puja. Lake Piru, Los Angeles, (USA) – 3 November 2002.

Vă urez un Diwali fericit.

Simt o mare bucurie să vă văd pe toți aici, să știu că v-ați dedicat cu toții Sahaja Yogăi într-un mod atât de frumos. Este ceva ce vă aparține, Sinele vă aparține, Spiritul vă aparține. Dar să ajungeți la Sine este dificil. Ține doar de dorința voastră, ca ea să vă fie îndeplinită. Așa v-ați primit Realizarea Sinelui, care nu poate fi forțată asupra nimănui, știți foarte bine. Ea este atinsă doar prin dorința voastră, doar prin abandonul vostru. Nu are rost să vorbești despre Realizarea Sinelui, nu are rost să încerci să convingi pe cineva să o primească. Singurul lucru care lucrează în acest sens este dorința voastră – atât de simplu este! Puterea dorinței din interiorul vostru vă face să vă primiți Realizarea. Sunt mulți cei care, deși nu sunt prezenți aici, și-au primit Realizarea, peste tot în lume.

Mă gândesc la acești oameni și voi toți trebuie să vă amintiți de ei de asemenea. Astăzi este o zi frumoasă, în care ne putem gândi la toți cei care sunt iluminați în această lume. Asta este adevărata semnificație a sărbătorii de Diwali: iluminarea ființelor umane. Diwali nu înseamnă lumânări, nu înseamnă lămpi, ci ființe umane. Dacă ele sunt iluminate, atunci toate problemele din lume sunt înlăturate. Problemele vin de la oamenii care nu sunt iluminați, fiindcă ei sunt în întuneric, bâjbâie în întuneric iar unii dintre ei nici măcar nu știu că sunt complet ignoranți cu privire la realitate. De îndată ce veniți la Sahaja Yoga iar Sinele vostru devine iluminat, vedeți pentru început, în acea lumină, în acea lumină, ce este bine și ce este rău. Apoi creșteți frumos în acea lumină, exact ca aceste flori, care sunt tot timpul fericite și dau tot timpul bucurie. În același fel, când voi înșivă deveniți iluminați, nu mai căutați nimic, pentru că simțiți că ați primit totul în interiorul vostru și încercați să vă mențineți lumina. Dar un alt lucru pe care-l puteți face este să vă folosiți propria lumină pentru a ilumina alți oameni.

Așa cum am făcut aici: cu o singură lumânare le-am aprins pe toate celelalte. Deci cu toții o puteți face, pentru că aveți lumina în interior. Cu acea lumină îi puteți ilumina pe alții iar ei pot simți bucuria Spiritului. Trebuie să aveți grijă să faceți asta acum. Spre exemplu, ați pus atât de multe lumini aici. În același mod voi sunteți lumini pentru întreaga lume. Nu este suficient că ați primit voi înșivă lumina, trebuie să o dați și celorlalți, trebuie să iluminați și alți oameni, exact ca aceste lumânări. Odată ce începeți să faceți acest lucru, veți înțelege ce ați primit. Și atunci vă veți respecta pe voi înșivă și vă veți comporta într-o manieră demnă de un sfânt, sau demnă de un înțelept, fără a căuta să evidențiați asta. În interiorul ființei voastre dezvoltați acel temperament frumos, extrem de frumos, care e dătător de bucurie.

Nu doriți să dați niciun fel de idei false despre voi, fiindcă în voi se află adevărul. Nu este nevoie să spuneți ceva neadevărat despre voi înșivă; oamenii își vor da seama că sunteți suflete realizate, vă vor simți natura subtilă, vor simți ce sunteți cu adevărat. Fie că veniți din India, fie că veniți din Anglia sau America, toți aveți în interiorul vostru acel ocean de iubire și cunoaștere. Fiți siguri că îl aveți! Însă mai întâi bucurați-vă de propriul ocean de iubire. Întâi bucurați-vă de propriul ocean și apoi vă puteți bucura de acest ocean de iubire și în ceilalți. Nu trebuie să vă spun: „Iubiți-vă unii pe alții” sau așa ceva, voi iubiți pur și simplu, manifestați cu adevărat înțelegere, răspândiți pur și simplu lumina între voi. Uneori sunteți frustrați din cauza oamenilor din țara, orașul sau satul în care locuiți, adică acei oameni care nu sunt încă iluminați. Cel mai bun lucru este să rezolvați această problemă, trebuie să o rezolvați. Știți că Eu am început cu o doamnă, o doamnă foarte în vârstă, căreia i-am dat Realizarea.

Și de atunci, iată, voi toți sunteți aici acum. În același fel puteți și voi să dați Realizarea Sinelui. Pentru asta nu aveți nevoie de calcule, nu aveți nevoie de mulțumiri, totul vă este la îndemână și funcționează. Ce faceți ca să aprindeți o lumânare? Gândiți-vă. O apropiați doar de o candelă aprinsă și lumânarea se aprinde. În același mod, iluminarea voastră este în măsură să dea lumină la mii și mii de oameni în întreaga lume. Așa cum știți, există încă multe țări în care Sahaja Yoga nu a pătruns încă. Însă vom face asta. Localizați-le și aflați unde trebuie să mergeți și unde trebuie să lucrați.

Înainte de toate sunteți în măsură să dați Realizarea Sinelui. Chiar sunteți! Aveți încredere că puteți da oamenilor Realizarea. Pentru asta nu aveți nevoie de niciun ajutor. O singură persoană o poate face; mii de persoane de asemenea. Este foarte important pentru Diwali al întregii lumi să dăm oamenilor Realizarea Sinelui. Este foarte important. Ei bine, în Sahaja Yoga, mulți sunt oarecum frustrați de ei înșiși, mai ales de trecutul lor. Uitați de trecut. Trecutul nu este important, important este prezentul.

În acest moment prezent, ce aveți de făcut? Nu trebuie să vă îngrijorați de trecut, că ați făcut una, alta. Ce ați făcut, ați făcut – nu mai poate fi schimbat. Acum preocupați-vă de viitor, de ceea ce puteți face pentru viitor. Și într-un fel sau altul, cu ajutorul luminii, vedeți calea, scăpați de tot întunericul și știți cât de departe să mergeți, cum să vă apropiați de oameni și cum să răspândiți Sahaja Yoga. Este ceva ce aveți deja în voi, dar trebuie mai întâi stabilită conexiunea. Dacă stabiliți conexiunea cu acel ocean din interiorul vostru, cu siguranță veți putea împlini toate aceste lucruri, le veți putea împlini într-un mod atât de frumos și veți fi uimiți de succesul vostru, veți fi uimiți de modul în care veți reuși să ieșiți din ignoranță. Dar voi aveți lumina. Cu ajutorul luminii voi înlăturați tot întunericul. Nu e nevoie să vă gândiți la asta, el dispare pentru că voi emanați lumina.

Dar dacă nu aveți lumina, atunci nu are rost să vorbim despre acest lucru. Nu are rost să vorbim, pentru că oricum nu vă va aduce niciun succes. Dimpotrivă, va fi un eșec, un eșec de mari proporții, care poate fi de asemenea foarte periculos pentru oameni. Am avut și experiențe foarte stranii în Sahaja Yoga. Cred însă că totul se învață pe rând: „n-ar fi trebuit să fac acest lucru”, „a fost greșit să fac asta”. Acum trebuie să aflăm ce vă menține în întuneric. America este o țară în care interesul pentru bani este atât de mare, iar acest lucru s-a răspândit în întreaga lume. Și fiind interesați de bani, deveniți fascinați de ei, simțiți că trebuie să faceți bani chiar și de pe urma Sahaja Yogăi. Sunt totuși unii care nu gândesc așa, însă tot încearcă să facă bani cu orice preț. Nu este nevoie să alergați după bani sau să căutați un gen de securitate în bani.

Securitatea există deja clădită în interiorul vostru. Deci toate aceste lucruri exterioare, care sunt complet inutile, nu ar trebui să vă orbească. Acum, dacă aveți lumina, puteți vedea cu claritate. Și puteți vedea foarte limpede în viața voastră cum sunteți ajutați de Divin; sunteți surprinși de modul în care Divinul vă ajută în diferite momente. Primesc scrisori de la persoane, care spun: „Mamă, Vă mulțumim foarte mult, am scăpat de probleme, de dușmani” – tot felul de lucruri. Deși Eu nu am făcut nimic! Lumina voastră este aceea care a îndepărtat întunericul. Dacă sunteți ignoranți, atunci doar lumina poate îndepărta întunericul ignoranței. De fapt, noi nu știm ce forță are puterea luminii. Așa cum vedeți aici, fiecare sursă de lumină vă dă nu doar atât de multă energie, dar și o imagine completă, astfel încât puteți înțelege totul.

De exemplu, vă puteți da seama dacă cineva e suflet realizat sau nu. Nu este necesar să fiți aproape de acea persoană, să o observați cu atenție sau așa ceva. Pur și simplu veți ști dacă acea persoană e un suflet realizat sau nu. Am avut multe asemenea experiențe și am văzut că oamenii nu realizează cine e un suflet realizat – este foarte surprinzător. Dacă vă dați seama cine este un suflet realizat, problema voastră e pe jumătate rezolvată. Ei bine, cea de-a doua dificultate este cum să convingi acea persoană de ceea ce este capabilă să facă. Am această dificultate și cu Sahaja Yoghinii. Sunt capabili să facă o muncă extraordinară peste tot în lume. Pot descoperi atât de multe lucruri, pe care în mod normal oamenii obișnuiți nu le pot descoperi. Sahaja Yoghinii însă pot descoperi imediat ce fel de persoană au în față.

Asta este diferența. Asta înseamnă că voi recunoașteți adevărul, adevărul despre fiecare, adevărul despre întreaga situație, adevărul despre cine se laudă doar, sau își alcătuiește o imagine falsă, sau se manifestă într-un mod ipocrit. Nu este greu pentru că acum puteți vedea clar. Puteți vedea cu ajutorul luminii voastre ce este greșit sau ce este bun la cei din jur. Este așa o mare binecuvântare faptul că nu puteți fi înșelați. Și asta pentru că sunteți protejați de Divin de asemenea, sunteți ghidați tot timpul de Divin. Aveți încredere în Divin! Aveți încredere în Divin! Este foarte important. Așa cum aveți încredere într-o lumânare, aveți încredere că Divinul vă va da lumina, că vă va îndruma pe calea cea bună, că vă va purta pașii către locul potrivit, pentru a face lucrurile necesare.

Ați avut deja multe asemenea experiențe. Nu trebuie să vă mai spun cât de mulți Mi-au scris despre cum s-au rezolvat problemele din viața lor. Cu toate acestea, suntem colectivi, suntem binevoitori unii cu alții, nu mințim, nu încercăm să distrugem pe nimeni. Asta înseamnă că suntem mult deasupra tuturor greșelilor umane. Și asta doar datorită luminii. Datorită ei puteți vedea unde vă împiedicați. Pur și simplu vedeți voi înșivă. De aceea cred că meditația e cel mai important lucru în Sahaja Yoga. Trebuie să meditați în fiecare zi. Pentru cei care nu meditează există riscul să cadă.

Pentru că meditația este ca și cum ai turna ulei în lampă. Cei care nu meditează și cred că se pot descurca și fără să o facă se înșală amarnic. Ei trebuie să mediteze dimineața și seara. Problema este că totul este atât de facil, atât de simplu, încât ei nu înțeleg că meditația este foarte importantă. Mulți sunt în această situație. Nu e vorba despre voi, cunosc însă mulți care își primesc Realizarea și nu meditează. Iar comportamentul lor e diferit, natura lor este diferită. Meditația este un lucru atât de liniștitor, un mod atât de frumos de a vă conecta cu Divinul, încât toate problemele voastre sunt rezolvate în acea stare de meditație. Dacă nu meditați, dacă n-o faceți în mod consecvent, e posibil ca lumina voastră să slăbească, să nu fie o lumină puternică. Este important, foarte important să aflați despre voi înșivă, despre ceilalți, în meditație.

Mulți Mă întreabă: „Cum să medităm?”. Nu faceți nimic, intrați doar în starea de conștiință fără gânduri. Încercați să intrați în starea de conștiință fără gânduri. Dacă puteți intra în starea de conștiință fără gânduri, ați făcut tot ce ține de voi. Și asta pentru că acela este punctul în care sunteți una cu adevărul, cu realitatea, cu bucuria, cu tot ceea ce este fundamental. Când meditați, încercați… încercați să nu o faceți ca pe o ceremonie – nu. Meditația înseamnă să deveniți tăcuți în interior, să vă reduceți la tăcere gândurile și să înaintați către acel ocean adânc care se află chiar în voi. Presupunând însă că nu o faceți, că nu meditați, Eu îi recunosc imediat pe cei care meditează și pe cei care nu o fac. Nu este dificil pentru Mine. Cei care nu meditează ezită întotdeauna, sunt confuzi, nu pot să înțeleagă nimic.

Iată de ce meditația este lucrul cel mai important în Sahaja Yoga. Așa cum un bec dă lumină atunci când este străbătut de curent electric, sau așa cum ard lumânările dăruind lumină, în același fel, meditația vă oferă o sursă continuă a forței divine. Vă va reduce toate temerile, neliniștea. Și nu doar atât, dar vă îndepărtează și toate gândurile negative, înlătură tot ce vă descurajează. Iar când meditați constant, când sunteți în conștiința fără gânduri, veți fi uimiți cât de mult sunteți ajutați din interior și din exterior. Conștiința fără gânduri este o forță extraordinară, care acționează. Deci cei care nu meditează nu se pot bucura din plin de beneficiile Sahaja Yogăi. Trebuie să încercați să meditați și să atingeți starea de conștiință fără gânduri. Ce se întâmplă în acest caz? Când sunteți în conștiința fără gânduri, ce se întâmplă de fapt cu voi?

Pur și simplu dobândiți încredere, încredere deplină în Divin. Știți că aveți această încredere. I-am văzut pe copiii care vin de la școala din Dharamsala – sunt extrem de plini de încredere și extrem de umili. I-am intrebat: „Ce faceți de sunteți așa?”. Mi-au spus: „Mamă, medităm, medităm la școală, medităm și seara iar meditația ne ajută”. Imaginați-vă că acești copilași spun asta! Și atunci de ce să nu înțelegeți și voi că meditația vă va da sentimentul de securitate, vă va da adevărata iluminare și o conexiune deplină cu Divinul? Fără conexiunea cu Divinul, ce rost are să practicați Sahaja Yoga? Îi cunosc pe cei care meditează, care au mers în profunzimea ființei lor și care sunt foarte evoluați. Îi știu și pe cei care sunt oarecum superficiali.

Profunzimea voastră este atinsă în conștiința fără gânduri. Este un nivel foarte important pe care ar trebui să îl atingeți. Dacă atunci când priviți ceva sunteți în starea fără gânduri, reflectați cu adevărat acel lucru, pur și simplu se întâmplă. Nu știu cât puteți rămâne în acea stare, dar dacă o puteți atinge chiar și numai o secundă, veți începe să o extindeți apoi din ce în ce mai mult. Am vorbit atâta despre meditație până acum, însă astăzi, când văd toate aceste candele aprinse, Mă gândesc că sunt toate meditative, sunt toate în starea de meditație și de aceea pot să ardă. În același mod, îi cunosc pe Sahaja Yoghinii care meditează și îi știu de asemenea și pe cei care nu o fac. Iar dacă cei din urmă au probleme, știu de ce le au. Conexiunea voastră cu Divinul este lucrul cel mai important, iar această conexiune este posibilă doar când meditați și deveniți conștienți dar lipsiți de gânduri. Acela este nivelul la care Divinul acționează, nivelul la care vă ajută. Vine în ajutorul vostru într-un asemenea mod încât nu realizați cum ați obținut totul.

Deci conștiința fără gânduri este primul nivel pe care cu toții ar trebui să-l atingeți. Foarte important. După acest nivel, puteți atinge o stare mai înaltă, însă primul pas este conștiința fără gânduri. Este foarte important să atingeți conștiința fără gânduri, pentru că atunci nu vă mai invadează gândurile care vin de pe partea stângă sau dreaptă, din trecut sau din viitor. Rămâneți pur și simplu în prezent. Este ceva ce aveți în interior cu toții, deci nu este doar pentru că vă spun Eu, ci cu toții aveți această stare în interior. Dar stabilizați-vă! Trebuie să vă stabilizați în conștiința fără gânduri. Nu contează cât timp. Important este că odată ce atingeți această stare, o veți atinge iar și iar.

Mulți spun că meditează, însă procesul lor mental continuă, nu își reduc la tăcere gândurile. Ei bine, acesta este un aspect foarte important. Dacă este necesar să creșteți, ar trebui să fiți categoric în conexiune cu Divinul prin conștiința fără gânduri. Nu e nevoie să vă rugați, nu trebuie să invocați pe nimeni – nimic de acest gen. Pur și simplu se întâmplă pentru că totul este în interiorul vostru. Gândurile vă invadează mintea, venind de pe canalul stâng și drept. Aceste gânduri care vă asaltează nu au nicio relevanță, nu au un fundament real. Voi înșivă sunteți un ocean și trebuie să intrați în starea de conștiință fără gânduri. În toate cărțile sfinte este descrisă această stare, dar nu atât de clar cum vă spun Eu. Nu spun că aceia dintre voi care nu ating conștiința fără gânduri nu sunt buni de nimic. Nu spun asta.

Dar vă rog încercați. Cu toții puteți intra în starea de conștiință fără gânduri. Chiar și timp de o secundă dacă intrați, este foarte bine. Apoi continuați să prelungiți acea secundă. În acea stare aveți o minte care reflectă, cred. Când priviți ceva, deveniți conștienți dar lipsiți de gânduri. Și atunci mintea voastră reflectă ceea ce priviți, în profunzime. Astfel veți deveni toți Sahaja Yoghini cu adevărat foarte creativi. Văd însă că starea de conștiință fără gânduri nu este stabilizată la mulți, iar asta nu e bine. Astăzi, în această zi de Diwali, aș vrea să vă îndemn să vă iluminați Sinele prin conștiința fără gânduri.

Nu este greu, e în interiorul vostru. Pentru că gândurile vin de pe partea stângă și dreaptă, ele nu sunt unde ale creierului vostru – nu; sunt doar propriile voastre reacții. Dar în cazul când meditați în adevăratul sens al cuvântului, atunci veți intra în starea de conștiință fără gânduri, care este un punct foarte important. Și toate aceste gânduri lipsite de sens, care nu vă folosesc la nimic, vor dispărea. Ele nu vor mai exista și atunci creșterea voastră va fi posibilă și veți progresa foarte bine. Mulți dintre cei prezenți aici vor spune: „Mamă, noi nu atingem acea stare”. Încercați, încercați să o atingeți! Nu cred că nu o puteți atinge. Puteți să vă puneți în gând cu toții: „Pot să ating această stare” și cu siguranță o veți face. Pentru asta nu trebuie să renunțați la nimic, nu trebuie să vedeți nimic, ci doar să intrați în meditație.

Veți fi uimiți de modul în care se va rezolva totul. Desigur, majoritatea dintre voi sunteți deja acolo și totuși v-aș spune să o extindeți, să extindeți acea conștiință fără gânduri, acea zonă. Astăzi este o zi foarte importantă fiind o zi de Diwali. Diwali ar trebui să fie ziua iluminării. Dar iluminarea în interior înseamnă de fapt cât de mult sunteți în conștiința fără gânduri. Și apoi totul vine de la sine, pentru că voi sunteți oceanul acelei conștiințe, îl aveți în interior. Trebuie doar să vă racordați la el. Dacă nu o faceți, nu veți avea rezultate. Trebuie doar să vă conectați la acest ocean și veți fi uimiți să vedeți că sunteți sursa unei astfel de bucurii, sursa unei astfel de fericiri, sursa unei adevărate iluminări, aș spune. Deci mesajul de astăzi este: „atunci când meditați, intrați în conștiința fără gânduri”.

Niciun gând nu este important, fiindcă acel gând este propria voastră creație. Dacă însă trebuie să deveniți una cu creația divină, e necesar să intrați în starea de conștiință fără gânduri, minimum. Odată ce o atingeți, ea va crește treptat și veți fi uimiți cum veți progresa în Sahaja Yoga, într-un ritm foarte alert. Vă mulțumesc foarte mult.