Talk of the Evening Eve of Diwali

(India)

Feedback
Share
Upload transcript or translation for this talk

Talk of the Evening Eve of Diwali Puja
09 noiembrie 2007 Noida, India

Diwali fericit! Vă doresc tuturor un Diwali foarte fericit! Aţi văzut aceste variate tipuri de dansuri. Înţelegem un singur lucru din ele; că oricine a scris despre asta sau a vorbit despre asta, toţi au spus acelaşi lucru. Cel mai măreţ lucru care s-a spus este că Paramatma este una. Au venit încarnări în diferite forme, avatarurile, dar Paramatma este una. N-au existat divergenţe între ele; au venit pe această lume pentru a distruge răul şi a ucide oamenii răi; şi asta se întâmplă. Observ că pretutindeni aceşti oameni răi sunt demascaţi, iar acum este şi datoria voastră să vegheaţi ca toţi cei răi, cei care acţionează împotriva lui Paramatma şi sunt gata să facă orice pentru bani, toţi aceia să meargă în iad. Nici nu ştim noi câte iaduri există! Locul în care şedeţi voi toţi acum este foarte departe de iad. Nu are absolut nicio legătură cu iadul. Dar chiar şezând aici, dacă faceţi lucruri neauspicioase, dacă faceţi lucruri rele, atunci şi voi puteţi merge în iad. Există multe tipuri de iaduri, şi criteriile după care se merge acolo sunt şi ele foarte precis stabilite. Fiindcă cei care merg acolo nici măcar nu ştiu unde se duc. Cei ce rămân în urmă merg spre rai. Nimeni de pe acest pământ nici măcar nu ştie că s-ar putea să meargă drept în iad. Faptele rele ne-ar putea face să aterizăm în iad.

Semnificaţia lui Diwali însăşi este că, aşa cum lămpile sunt aprinse în exterior, şi voi trebuie să fiţi aprinşi în interior – iluminaţi. În această lume întunecată, vedeţi, voi sunteţi luminile, voi sunteţi lămpile şi trebuie să daţi lumina. Dar dacă nu sunteţi suficient de iluminaţi în interior, atunci cum puteţi da lumină în exterior? Luaţi seama la asta. Deci întâi de toate, voi sahaja yoghinii trebuie să deveniţi cum se cuvine iluminaţi în interior, şi poate că doar pentru acest unic scop am venit în această lume. Până la Isus Cristos nimeni nici măcar n-a vorbit despre asta. El a venit la chakra Agnya şi a dovedit că nu avea ego deloc. El era fiul Celui Atotputernic, şi totuşi nu avea ego. Oamenii care au stat în preajma Lui au dezvăluit câte ceva, dar Cristos a dorit doar ca Agnya chakra noastră să se purifice. Şi această Agnya chakra pare să fie tare blocată în Delhi–ul vostru. Care e motivul? Englezii au trăit aici înainte şi ne-au învăţat să fim egoişti. Acest lucru este evident în felul vostru de a vorbi şi de a vă comporta.

Noi am trăit şi acele zile în care ţara noastră nu era independentă, dar voi sunteţi liberi acum. Acum suntem independenţi. Şi ce este Swatantra? Ştiţi: Swa – pe voi înşivă, iar tantra – mecanismul. Cel care are Swa, cunoaşterea de sine, are şi cunoaşterea lui tantra – a instrumentului lui Swa însuşi. Cunoaşte propriul său mecanism. Prin Sahaja Yoga v-aţi cunoscut pe voi înşivă şi ştiţi că sunteţi tantra – instrumentul şi că trebuie să urmaţi calea lui Swatantra – calea Cunoaşterii Sinelui. Se poate vedea că Delhi s-a dezvoltat foarte mult. Şi periferia oraşului Delhi s-a dezvoltat foarte mult. Ştiţi cu toţii care e problema cu oamenii de aici, nu e nevoie să vă spun eu. Dar acum sunteţi independenţi, aşa că trebuie să băgaţi de seamă să nu aveţi aceste probleme.

Prima problemă este că Agnya chakra voastră se blochează. Cristos a fost crucificat şi ucis, dar totuşi noi n-am învăţat încă nimic din asta. Dimpotrivă, oamenii din ţările creştine sunt foarte egoişti şi ne-au influenţat şi pe noi. Dar cel mai rău lucru aici e că încă nu ne-am recunoscut unii pe alţii. Pretutindeni sunt lupte şi dispute. Certurile continuă, nu există puritate a minţii. Înainte de toate trebuie să ne purificăm minţile. În Sahaja Yoga orice e posibil, şi oamenii se pot ridica la aşa înălţimi măreţe. Nimeni nu trebuie să meargă şi să stea în Himalaya. Puteţi face asta chiar în oraşul Delhi. Dar dacă priviţi în jur, vedeţi pretutindeni oameni egoişti, iar chakra Agnya a lor este foarte blocată. Deci e foarte dificil.

Acum Dumnezeu a trimis un lucru nou şi acela este cancerul. Dacă vă îmbolnăviţi de cancer şi Agnya chakra nu vă e curată, atunci boala nu poate fi vindecată şi se întâmplă o mare tragedie. Aşadar cel care are cancer trebuie să practice Sahaja Yoga şi să-şi cureţe egoul. Oriunde există un guvern, oamenii sunt foarte egoişti. Noi am avut atât de mulţi funcţionari ai guvernului aici, şi toţi au destul ego. Oamenii care vin din afară au mult mai mult ego decât ei, şi pe deasupra toţi beau lichior. Gândiţi-vă: îşi spun creştini şi beau toţi. Dacă beţi lichior, acţionaţi împotriva voastră. Nu ascultaţi de Agnya chakra voastră, n-o ascultaţi. Persoana a cărei Agnya chakra este curată nu poate bea, nu poate bea deloc. Oriunde priveşti oamenii beau lichior, nu se descotorosesc nicicum de asta. Deoarece când descoperă că sunt incapabili să se lase, beau şi mai mult. Deci dependenţa de orice fel ne duce la sclavie, fie ea de orice fel. Aici există dependenţa de paan, la care se adaugă şi tutunul. Dumnezeu v-a creat cu atât de multă afecţiune şi v-a dat naştere în această ţară, ca să puteţi deveni unici faţă de restul lumii. Ei pot fi aşa. Indienii sunt aşa. Dar în ceea ce-i priveşte am descoperit nişte boli serioase. Mănâncă bani în loc de mâncare. Drumurile pe care am venit acum nu existau înainte, dar a fost dureros să văd că drumurile sunt într-o stare atât de proastă, încât nimeni nu poate spune că sunt noi. Doar indienii pot face astfel de lucruri. N-am mai văzut nicăieri în lume aşa oameni fără ruşine, care să facă astfel de lucruri. Şi nu e nevoie să fiţi astfel. Aici, oricând, oricine are puterea poate face asta.

Înainte de toate e necesar să luăm astăzi hotărârea că trebuie să ne curăţăm Agnya. Cea mai mare problemă la Agnya este că ne considerăm superiori. Şi începem să gândim că putem conduce întreaga lume, că putem corecta lumea. Când voi înşivă nu sunteţi corecţi, cum puteţi corecta această lume? Probabil că aţi văzut mulţi oameni care gândesc că sunt măreţi, dar fac o mulţime de lucruri greşite. În această ţară oamenii iau o mulţime de bani. Spuneţi-mi, cum ne va ierta Dumnezeu pentru asta? Cele mai mari păcate sunt furtul şi corupţia. Cel care comite astfel de păcate, orice ar încerca, poate face puja, poate cânta mantre, poate citi namaz, poate să-l cheme pe Allah, orice, nu va fi binecuvântat în niciun fel.

Deci astăzi este un an nou pentru voi, vă doresc tuturor şi doresc să luaţi o hotărâre cu toţii: „De azi înainte, nu voi mai spune minciuni, nu voi mai minţi niciodată!” Indienii sunt cunoscuţi în lumea întreagă ca mincinoşi. Nu ştiu cum, dar ţara noastră poartă pecetea necinstei. Aici s-au născut mari sfinţi şi profeţi. Cum pot minţi oamenii într-un loc unde s-au născut atâţia sufi? Deci astăzi trebuie să promiteţi că nu veţi spune niciodată minciuni, indiferent care ar fi consecinţele. Pentru asta aveţi nevoie de curaj. Acum că sunteţi realizaţi, de ce curaj mai e nevoie? Aşa stând lucrurile, nu puteţi minţi deloc. Numai când veţi deveni astfel, oamenii vor putea avea încredere că sunteţi într-adevăr de bună credinţă. Aşadar sahaja yoghinii trebuie să fie de bună credinţă. Indiferent ce ocupaţie ar avea, orice ar face: fie că e inginer constructor de drumuri, fie că e doctor care-i tratează pe ceilalţi. Dacă în ciuda acestor lucruri minţiţi, atunci iadul vă paşte. Asta pentru că acum sunteţi transformaţi, acum sunteţi realizaţi.

Deci atunci când oamenii realizaţi mint, nu pot avea niciun folos din asta. Când merg în străinătate şi aud spunându-se adesea că oamenii din ţara noastră sunt escroci, mincinoşi şi corupţi, sunt foarte tristă. Azi este o zi foarte auspicioasă pentru voi. Să luăm astăzi hotărârea că nu vom minţi niciodată, indiferent ce-ar fi. Eu însămi sunt femeie şi indiancă totodată. N-am spus niciodată o minciună. Ar fi o pierdere pentru voi să minţiţi; veţi fi pierduţi prin faptele voastre rele. Făcând astfel, câştigaţi poate mai mult sau trişaţi mai mult, dar nu puteţi merge în rai, ci veţi merge în iad. Trebuie să ştim un lucru foarte important, acela că avem o reputaţie foarte proastă în lume. De ce reputaţie proastă? Deoarece suntem astfel de oameni! Când aflaţi că cineva e mincinos, formaţi o organizaţie şi cercetaţi acel aspect. De exemplu dacă a fost construit un drum care nu e destul de bun, atunci încercaţi să aflaţi câţi bani s-au cheltuit pentru construirea lui şi ce s-a făcut. Banii obţinuţi ilicit din construcţia drumului vor fi folosiţi doar pentru băutură şi lichior, care e duşmanul nostru! De ce vreţi să faceţi asta? Sunteţi cu toţii oameni foarte înstăriţi. Am văzut multe ţări unde sunt oameni săraci, dar foarte cinstiţi.

Aşadar cinstea ar trebui să fie cea dintâi calitate a voastră. Să luăm astăzi hotărârea că n-o să mai fim niciodată necinstiţi de-acum înainte. Şi că nu vom rămâne alături de oamenii necinstiţi; că dacă cineva e necinstit, îl vom da în vileag. Acum lucrurile stau cam aşa, oamenii vor spune: „Mamă, şi în poliţie oamenii sunt aşa, şi în alte departamente sunt la fel”, dar voi sunteţi sahaja yoghini. Sahaja yoghinii nu sunt cu nimic mai prejos decât un poliţist sau altcineva aflat la putere. Cu toţii sunt puternici. Dar toate puterile sunt ale Adevărului. Trebuie să fiţi demni de încredere, şi mă bucur că mulţi sahaja yoghini sunt demni de încredere, dar avem nevoie de mai mulţi care să fie aşa. Trebuie să existe onestitate, altfel Agnya chakra voastră nu se va curăţa. Agnya e acolo unde se află egoul. Când cineva devine egoist, comite tot felul de greşeli, critică, răneşte, devine corupt astfel de oameni vor merge cu toţii în iad.

Vreau să vă spun foarte clar că n-ar trebui să fiţi corupţi, nu muriţi, ca să trebuiască să mergeţi până acolo. Ce-aţi făcut câştigând mai mult? Ce faceţi, de fapt? Probabil că aţi aprins ceva mai multe becuri, aţi întreţinut câteva femei în plus, ce e mai mult decât atât ? Care va fi starea voastră când veţi merge în iad? Discut despre toate astea în ziua de Diwali, deoarece Diwali a fost celebrată cu ocazia reunirii lui Sitaji cu Rama. Nu mai putem fi sclavi odată ce îmbrăţişăm castitatea. Suntem propriii noştri sclavi şi nu sclavii altora. Nu vom mai minţi din niciun motiv, oricare-ar fi. Am locuit în Delhi mult timp şi sunt de-a dreptul surprinsă cât de mult se minte. Nu le e deloc teamă să mintă. Spunând minciuni pe faţă, s-ar putea să aibă un folos aici, să câştige mai mulţi bani, dar ei nu ştiu că nu vor merge în rai.

Vreau ca sahaja yoghinii să promită că nici ei nu vor minţi, nici nu-i vor susţine pe oamenii care mint. Se spune că ţara noastră este foarte coruptă. Da, am fost în locuri îndepărtate şi am văzut că ruşii sunt cei mai buni dintre ei. Ei sunt cam aşa, jumătate ca sahaja yoghinii, şi există acolo o mulţime de sahaja yoghini. Anul acesta n-am putut merge în Rusia, dar la anul merg cu siguranţă. Asta înseamnă că noi n-am fost capabili să înfăptuim corect democraţia, trebuie să fi fost şi noi comunişti. Acolo nu există jafuri, nici minciuni şi fiecare îl iubeşte pe celălalt. Pe mine mă respectă foarte mult. Trebuie să înţelegem încotro ne îndreptăm. Până unde vom merge de dragul de a câştiga mai mulţi bani? Ce vrem să obţinem? Prin urmare cinstea ar trebui să fie prima calitate din voi. Necinstea voastră va crea probleme pentru propriul vostru popor. Se spune că indienii sunt necinstiţi. Mi-e ruşine să aud asta. Atât de mulţi mari sfinţi s-au născut aici, atât de mulţi profeţi măreţi au trăit aici, iar oamenii din acest loc sunt mari hoţi, fură şi critică – Agnya voastră însăşi a fost speriată de toate astea de la bun început. Ei doresc să câştige o mulţime de bani; în final toţi aceşti oameni bogaţi vor merge în iad.

În această zi de Diwali vreau să vă spun că sensul lui Diwali este că iadul e plin de întuneric, iar voi toţi sunteţi iluminaţi. Se aşteaptă de la voi să luptaţi oriunde există întuneric, şi lăsaţi-i să afle că săvârşesc lucruri greşite. Procedând aşa, ţara noastră se va îmbunătăţi şi voi trebuie să faceţi asta. Am făcut puja şi am îndeplinit ritualuri, dar Shakti (Puterea Divină) care este în interiorul nostru, e acolo pentru a se opune la tot ce nu este adevărat. Mulţi oameni nu ştiu că a face bani e o boală. Ei vor merge direct în iad. Vă spun toate acestea, deoarece nimeni nu le-a spus în felul acesta până acum. În ziua de Diwali vă spun că vom aprinde lămpi şi vom celebra fericirea în inimile noastre. Astfel putem vedea ce fel de om e cineva este el un hoţ? Chiar şi acum văd oamenii luptându-se unii cu alţii. Conflictele dintre hinduşi şi musulmani au luat sfârşit acum, dar a început lupta cu alţii. Acesta e al doilea aspect, că suntem şi certăreţi. Cel puţin în alte ţări nu sunt atâtea religii câte avem noi.

Deci ori de câte ori avem ocazia, începem să ne luptăm, lupta este prioritară. Lupta dintre soţ şi soţie, apoi copiii lor; iar dacă mai au şi pe alţii cu ei, vor lupta şi cu aceştia. Ce este Sahaja Yoga? Sahaja Yoga este iubire şi numai iubire. Treziţi puterea iubirii care este în interiorul nostru. Azi este o zi foarte auspicioasă şi trebuie să aprindem lămpile din inimile noastre şi să luăm hotărârea că putem muri, dar nu vom minţi. Am avut oameni măreţi aici, dar indienii au încă o proastă reputaţie în lumea întreagă, pentru că sunt foarte necinstiţi. Deşi eu n-am văzut niciodată vreunul de acest fel, de câte ori aud asta, mă simt foarte tristă. India este un loc atât de sfânt, unde s-au născut sfinţi atât de mari, ceea ce nu s-a întâmplat nicăieri altundeva în lume. Aici s-au născut sufi, care au devenit atât de măreţi, toţi s-au născut în India. Atât de mulţi sfinţi nu s-au născut nicăieri în lume. Probabil câţiva dintre ei s-au născut acolo, dar cei care s-au născut în India au fost sfinţi foarte mari, dar mai apoi oamenii au renunţat la toate învăţăturile lor. Am devenit hoţi notorii. Cel care fură nu va merge niciodată în rai. Veţi sta în iad de o mie de ori mai multă vreme decât aţi trăit aici.

Astăzi am vorbit despre iad, deoarece iadul înseamnă întuneric, iar noi vedem mrejele întunericului pretutindeni – al iadului. Acum, că luminile voastre sunt aprinse, încercaţi să vedeţi cine e în iad. Sprijiniţi guvernul dându-i în vileag pe cei necinstiţi. Fie că deţineţi o poziţie mai înaltă, fie una inferioară, trebuie să daţi în vileag pe cel care e hoţ şi corupt. Acum aveţi puteri – pentru ce sunt ele ? Aţi fost treziţi acum – pentru ce? Aţi primit iluminarea. Vă vedeţi pe voi înşivă în lumina aceasta. N-aţi văzut nimic în întuneric, dar vedeţi în lumina voastră ce sunteţi şi ce veţi obţine spunând minciuni? Suntem oameni… noi nu minţim niciodată – niciodată – nici măcar nu putem minţi. De câte ori sunteţi puşi în situaţia de a minţi – nu uitaţi că voi aveţi puterile, voi sunteţi luminile. Înţelegeţi, sunteţi lumina în acest întuneric, păstraţi luminile aprinse. Noi trebuie să punem capăt acestui întuneric. Avem o proastă reputaţie pentru necinstea noastră. Nu există o ţară aşa de măreaţă ca a noastră; totuşi este foarte trist să ştii că străinii ne înţeleg greşit. Nu se ştie ce obţin aceşti oameni cu necinstea lor. Vor obţine ceva oribil! Niciunul nu va fi cruţat! Cel necinstit va fi prins, există un plan pentru asta. V-aţi primit Realizarea, deoarece nu sunteţi necinstiţi, iubiţi adevărul şi-l respectaţi.

Eu doresc să fiţi toţi de partea adevărului. Oamenii care întinează Jamunaji (râul) sunt proşti. Jamunaji curge în jos direct către iad. Dar voi veţi fi salvaţi din acel iad. Sunteţi suflete Realizate. Cel iluminat nu cade niciodată. Dar dacă doriţi cu adevărat să stabiliţi Sahaja Yoga pe deplin în voi înşivă, trebuie înainte de toate să decideţi că niciodată nu veţi fi necinstiţi în niciun fel. Câştigarea banilor este singura afacere care a mai rămas în această lume! Ce se întâmplă cu ei? Nimeni nici măcar nu-şi va aminti de ei. Trebuie să fiţi oneşti, dacă vă iubiţi ţara cât de cât. Altfel, cine-o să creadă în iubirea unui mincinos? E o situaţie dificilă să vedeţi că vecinul vostru este un astfel de individ şi credeţi că şi voi ar trebui să deveniţi aşa. Dimpotrivă, de ce să nu gândim că noi suntem aşa, şi de ce n-ar deveni şi acel vecin ca noi? Întâi de toate trebuie să promiteţi că nu veţi fi niciodată necinstiţi şi nici nu-i veţi susţine pe cei care fac lucruri necinstite. Nu se ştie – prosperitatea mincinoşilor este un blestem pentru ţara noastră! Există mulţi oameni care spun cel puţin zece minciuni de dimineaţa până seara şi încă nu e destul pentru ei. Acum că sărăcia voastră a dispărut, totul e bine, aveţi ce mânca şi ce bea şi nu mai sunteţi cerşetori, atunci de ce trebuie să minţiţi?

Deci în această zi luaţi această hotărâre – n-o să minţim, iar dacă cineva este mincinos, atunci n-o să-l sprijinim, n-o să avem nimic de-a face cu el. E multă pace şi fericire în asta. Ştiţi că un mincinos va merge în iad, iar dacă-l sprijiniţi, veţi merge şi voi după el. Dumnezeu v-a dat Realizarea, aţi fost iluminaţi în interior. Vedeţi, în acea lumină, dacă există alţi oameni ca voi, trebuie să luaţi hotărârea că nu veţi spune niciodată minciuni – nici să ne taie capetele, orice-ar fi. La acest capitol indienii stau mult mai bine, ştiu, dar când aud despre ei în străinătate, sunt foarte tristă. Felul cum se fac aceste drumuri, sunt ele drumuri în toate sensurile cuvântului? Mă simţeam de parcă am fi mers prin nişte păduri. Aveţi o organizaţie, aşa că, ori de câte ori vedeţi un astfel de lucru, puteţi cere o anchetă – cine a făcut un astfel de drum ? De ce l-a făcut ? Cine a tocat banii? Toţi sahaja yoghinii ar trebui să fie uniţi şi să alunge acest bhoot din ţara noastră. Oriunde mergem se spune: „Nu-i credeţi pe indieni!” Ce ruşinos! Oamenii în care ar trebui să avem cea mai mare încredere suntem noi, indienii. Noi am avut aici lideri aşa de măreţi, mari sfinţi şi suflete mari, dar nu ne gândim la numele şi la faima pe care le-au avut, cât de mult i-au respectat oamenii, şi vă respectă şi pe voi, dar nu-i susţineţi pe hoţi. Dacă ştiţi că cineva anume e hoţ, să nu vă duceţi la el la masă asta le cade greu hoţilor. Vă spun eu – voi sunteţi poliţia Divinului şi încercaţi să ţineţi socoteala tuturor hoţilor pe care-i întâlniţi. Încercaţi să insuflaţi acest curaj şi copiilor voştri. Încercaţi să-I dibuiţi pe răufăcători şi mincinoşi.

Această ţară a noastră a fost trezită de numeroşi sfinţi, şi sunteţi sfinţi şi voi. Nu e nevoie să spuneţi minciuni, ce s-ar întâmpla dacă aţi mânca doar o dată pe zi? Nimeni nu moare dacă nu mănâncă. Ne apucăm să mâncăm şi să bem, dar, pe deasupra, vrem să bem lichior. Ca urmare a consumului de lichior, facem cu greu chiar şi un pas. Dimpotrivă, suntem distruşi. Dependenţi fiind de lichior, nu putem trăi cum se cuvine. Acum, de exemplu, în America au mai scornit ceva: când un copil împlineşte 16 ani, se întreţine singur. Asta înseamnă că sunt servitori cu toţii. Li se dau bani pentru orice muncă ar face – spală maşini. Iar la vârsta de 16 ani li se spune: „Domnule, ai 16 ani, du-te în lume!” I-am văzut pretutindeni, aceşti sărmani copii care au 16 ani, noi ne gândim că tocmai a împlinit 16 ani, unde să se ducă? Dar şcoala? Acum are 16 ani! E dat afară din casa lui. E azvârlit afară din casă, atât de tatăl său, cât şi de mama sa. Cât de mult va mai dura asta la americani, se vede. Se duc de râpă. Cumpărând unul sau două aeroplane nimeni nu devine măreţ. Unde sunteţi? Care vă e limita? India este o astfel de ţară, care poate servi întregii lumi – întregii lumi. Dar pentru asta trebuie să existe onestitate. De ce e nevoie de falsitate, eu nu înţeleg! Cei mai mulţi dintre oamenii bogaţi ar trebui întâi de toate să ştie: eşti bogat, stai liniştit acum şi nu te gândi să câştigi mai mult. N-am văzut pe nimeni care să fie mai fericit, deoarece câştigă mai mult.

Sunteţi sahaja yoghini şi aveţi lumina în voi. În această lumină vă puteţi vedea calea, şi calea este a adevărului. Puteţi fi musulman, puteţi fi hindus sau puteţi fi creştin – n-are importanţă. Sunteţi toţi fiinţe umane. Iar dacă oamenii n-au cinste, atunci sunt necinstiţi. Nimeni nu-i acceptă. Avem o viaţă şi dincolo de asta, cum ar putea fi ea? Există multe avantaje în a fi cinstit. Cel mai mare dintre ele este că aveţi binecuvântarea lui Dumnezeu. Veţi fi surprinşi să aflaţi ce binecuvântări aveţi. Fără niciun efort toate lucrurile se aranjează. Dar acum în India oricare le-ar fi condiţia — fie că au, fie că n-au, toţi aleargă după bani. Există încă mulţi oameni săraci, aşa că Diwali ar trebui celebrat astăzi şi pentru ei. Şi ei ar trebui să fie fericiţi. Trăim în aceeaşi ţară. Dar ne autoamăgim. Suntem foarte deştepţi. Prin asta devenim egoişti în interior. Şi dacă deveniţi egoişti, nimeni nu vă poate salva în niciun fel. Sub influenţa egoului vostru puteţi face cancer. Atunci nu vă puteţi salva. Dacă aveţi cancer, nu vă puteţi salva. Nici eu nu vă pot salva. Vă spun adevărul. Întâi scăpaţi de egoul vostru. Dacă aveţi ego, ar trebui să vă fie ruşine cu el. De ce aveţi ego? În ţara noastră oamenii au ego din orice. Dacă cineva e licenţiat, dobândeşte ego, iar dacă face mai mult decât atât, dobândeşte de două ori ego. Dacă cineva a realizat ceva, dacă devine inginer sau doctor, capătă ego.

Când chakra Agnya vi se blochează, încotro vă îndreptaţi? În iad, şi iadul e un loc înfiorător. Dumnezeu v-a dat inteligenţă şi acum v-aţi primit Realizarea. Chiar şi după asta, dacă doriţi să mergeţi în iad, puteţi merge. Până astăzi nimeni n-a vorbit despre asta. Astăzi este o zi auspicioasă, deoarece s-au petrecut multe în această zi. Sitaji s-a reîntors în timpul perioadei de Ramchandraji; toate faptele măreţe săvârşite în perioada de Krishnaji au fost făcute de oameni care erau suflete realizate. Deci primul lucru pe care să-l hotărâţi fără doar şi poate este că nu vom face nicio faptă necinstită; în acelaşi timp, dacă altcineva o face, îl vom da în vileag. Dar eu văd în această ţară că albii se luptă cu negrii, cineva se luptă cu altcineva. Ei doresc ca India să fie dezbinată, ceea ce n-ar fi absolut deloc de folos. Cum ar putea fi de folos dacă sunteţi cinstiţi şi de caracter? Orice-am fi învăţat noi de la englezi, nu merită să înveţi nimic de la ei. Sunt toţi într-o stare foarte proastă acum. Dar trebuie să ne salvăm propria ţară şi să salvăm întreaga lume. E o mare responsabilitate, vi s-a dat Realizarea, aţi fost iluminaţi; totuşi, dacă vreţi să vă duceţi de râpă, atunci ce-i de făcut? Ar trebui să încercaţi împreună.

Vreau ca sahaja yoghinii să formeze un comitet, iar dacă daţi peste vreo hoţie, ea ar trebui adusă la cunoştinţa comitetului, şi apoi să vedem ce face comitetul. În acest mod veţi căpăta faimă şi veţi ajunge în poziţii foarte înalte. Aşadar primul lucru ar trebui să fie ca nici voi să nu fiţi necinstiţi şi nici să-i nu-i lăsaţi pe alţii să fie necinstiţi. E foarte important. Ţara voastră a fost defăimată. Dacă e falsificat uleiul, atunci e falsificat şi ghee-ul. Oriîncotro privim oamenii râd de noi. Nimeni nu crede, dar realmente cei mai buni oameni sunt în India. Numărul oamenilor care şi-au luat Realizarea este mai mare decât oriunde altundeva în lume. Ei n-au dobândit niciun fel de calităţi. Deci e mai bine să dobândeşti calităţi, decât bani. Uitaţi-vă la oamenii foarte săraci. Deci aceasta este o zi foarte auspicioasă şi de asemenea o zi plină de bucurie. De ce plină de bucurie? Deoarece astăzi noi am intrat în rai şi dorim să stăm numai în rai. Dar oamenii laşi nu pot intra în rai. Nu trebuie să vă temeţi. Dacă obţineţi câteva rupii mai mult sau mai puţin, ce dezastru vi se va întâmpla? Toţi aţi devenit bogaţi. Am văzut asta. Am tot venit aici în ultimii 17 – 18 ani. Aţi devenit mai bogaţi decât înainte. Situaţia este mai bună decât înainte. Dar de dimineaţa şi până seara există necinste, necinste şi iar necinste. Deci drumul a fost netezit.

Deci astăzi promiteţi doar că – nu vom fi necinstiţi, iar dacă cineva e necinstit, atunci ne vom opune în mod colectiv. De ce vi s-a dat Sahaja Yoga? De ce vi s-a dat Realizarea? Ca să puteţi răspândi lumina. Dacă nu aveţi lumina în interior, cum puteţi răspândi lumina în exterior? Şi având acea lumină, vedeţi, îi mai ajutaţi pe cei necinstiţi? Nimic nu se va întâmpla dacă câştigaţi mai puţin sau mai mult. Dacă sunteţi cinstiţi, Dumnezeu vă va ajuta. De ce mor atât de mulţi oameni în ţara noastră? Nicăieri altundeva nu mor aşa de mulţi. Motivul este că trebuie să meargă în iad. Deci trebuie să ştiţi asta, că dacă sunteţi necinstiţi, primul vostru pas către iad e gata făcut, iar apoi al doilea pas, de a spune minciuni, nici nu mai e necesar. Să spuneţi adevărul. Cel care spune adevărul e deosebit. Dacă e un sahaja yoghin, atunci e şi mai bine. La fel cum oamenii îşi amintesc de sufi îşi vor aminti şi de voi. Nu trebuie să faceţi nimic. Pur şi simplu prindeţi-i pe cei necinstiţi – e absolut necesar.

Aici oamenii luptă să nu mai fie aruncat gunoiul în Jamunaji – şi asta trebuie spus! Am fost în atât de multe ţări, nimeni nu aruncă deşeuri în râu. De ce sunteţi atât de leneşi? Există atât de multe posibilităţi aici. Puteţi da deşeurile municipalităţii. Scăpaţi de ele cumva, dar dacă voi înşivă aruncaţi deşeuri, atunci ce e de făcut? Astăzi, decideţi cu toţii în mintea voastră şi luaţi hotărârea – este o zi foarte auspicioasă astăzi, o zi foarte auspicioasă – că „nu vom face nicio faptă necinstită şi nici nu vom crede în necinste!” Am văzut oameni care nici nu erau necinstiţi, nici nu mergeau în casele celor necinstiţi. N-aveau nimic de-a face cu aceia, deoarece erau preocupaţi nu numai de propria lor bunăstare, ci şi de bunăstarea întregii ţări. Aşadar sunteţi sahaja yoghini, trebuie să promiteţi că nu veţi face niciun lucru necinstit. Doar recunoaşteţi persoana necinstită, şi apoi spuneţi sufletului vostru că e necinstită. Iar dacă sahaja yoghinii, chiar dacă sunt doisprezece sahaja yoghini la un loc, află că cineva e necinstit, atunci Divinul va fi acolo să-i sprijine.

Această ţară nu va avea de câştigat din faptul că există câţiva oameni bogaţi, dar cu siguranţă va beneficia de pe urma oamenilor cinstiţi. Cea mai ruşinoasă etichetă care ni s-a pus este că suntem necinstiţi. Sahaja yoghinii nu pot fi niciodată necinstiţi. Trebuie să fim cu toţii uniţi, să lăsăm deoparte toate certurile şi presupunerile că suntem cinstiţi. Imaginea Indiei este tare pătată, de aceea luaţi o hotărâre azi, că de-acum înainte nu vom fi necinstiţi şi, dacă există oameni necinstiţi, îi vom demasca. Următoarea zi nu vom dormi liniştiţi. Dar asta a crescut prea mult. Sunt surprinsă de atâta necinste – necinste în orice, necinste în orice. Înainte ei obişnuiau să condamne orice problemă minoră şi să se delimiteze chiar şi de greşelile nesemnificative. Dar ţara noastră a fost atât de cinstită, a avut calităţi atât de plăcute. Le-am uitat noi oare? Văd necinste pretutindeni, necinste la fiecare pas. Trebuie să-i învăţăm pe copii să nu fie necinstiţi. Da, dacă mor de foame, atunci lucrurile se pot şi ele aranja, dar numai dacă omul e cinstit. Dacă sunteţi necinstiţi, nimeni nu vă poate ajuta, nici chiar Dumnezeu. Omul va căpăta toate bolile pământului. Există multe astfel de tradiţii în ţara noastră – se bea lichior, se bea vin. Spuneţi-mi, aţi venit aici ca să deveniţi nebun? Şi să nu fiţi prietenul celor care fac asta. Nu-i ajutaţi.

Am văzut oameni care merg în casele celor care beau lichior, iar mai apoi încep şi ei să bea lichior. Dar dacă ştiţi că omul acela are un astfel de caracter, dacă ştiţi că e necinstit, nu mai mâncaţi la masa lui. Să n-aveţi nimic de-a face cu el. Trebuie să lucrăm pentru bunăstarea ţării noastre, deoarece Dumnezeu ne-a dat lumină. Vedeţi în acea lumină. Puterea Lui este uriaşă. Dacă decideţi că Dumnezeu va avea grijă de cei neloiali faţă de naţiune, chiar şi atât e suficient. Dar voi nu auziţi. Nu puteţi înţelege. O astfel de persoană nu poate face niciodată vreo faptă bună, nici nu poate dărui vreodată. Nu înţeleg cum pot ei trăi aşa fără ruşine. Deci iată de ce mesajul de astăzi este să faceţi un legământ: că nu vom fi necinstiţi în niciun fel, şi dacă cineva e necinstit, atunci nu-l vom sprijini. Destul! Multe alte suflete realizate vor veni în ţara noastră. Dar cui i-ar plăcea să vină într-o ţară atât de necinstită ? Deci astăzi singurul mesaj este că aveţi lumina, şi dacă mergeţi în acea lumină, ea vă va da putere. Puteţi face tot ce doriţi. Vedeţi, ne-am obţinut swatantra. Swatantra este mecanismul de a ne înţelege pe noi înşine.

Eu doresc să se nască o mulţime de copii realizaţi, deci învăţaţi că aceasta este o zi foarte mare; faceţi un legământ astăzi că nici noi nu vom fi necinstiţi şi nici nu-i vom sprijini pe cei necinstiţi. Nici măcar să nu vă fie teamă de ei. Dumnezeu nu e cu ei deloc. Dumnezeu este cu voi. Dacă sunteţi buni, Dumnezeu e cu voi. Toţi oamenii au luat naştere în această ţară a Indiei nu pentru a se lupta şi a muri printre voi, mari proşti! Ne luptăm, murim, nu există niciun avantaj în a te lupta; spuneţi oamenilor: „Oh! De ce vă luptaţi? Ce doriţi? La urma urmei aveţi ce mânca şi ce bea, ce mai vreţi?” Dar în zilele noastre, lucrul de căpetenie e că dorim haine aşa şi pe dincolo, dorim cutare sau cutare casă, dar nu le avem; cu astea vom merge doar în iad. În acele timpuri, existau mulţi sufi; asemenea lor voi sunteţi cu toţii sufi, deoarece sunteţi purificaţi. Acum voi toţi scrieţi poemul cinstei. Primul lucru e că această necinste trebuie să dispară, iar al doilea – există multe probleme care trebuie corectate. Dar vedeţi, întâi de toate nu fiţi necinstiţi. Nimeni nu e atât de sărac în India încât să recurgă la necinste. Am spus că ţara noastră este defăimată. Acest lucru trebuie îndepărtat. Sunteţi sahaja yoghini şi puteţi faceţi asta. Aveţi lumina, cu această lumină puteţi răspândi lumina pretutindeni şi să le daţi curaj tuturor, că e în regulă. În special cei tineri, care sunteţi prieteni, trebuie să vă gândiţi la toate faptele cinstite pe care le puteţi face.

Acum au început – nu aruncaţi gunoi în Jamunaji. În regulă, dar asta nu-i atât de important. Important e să vă descotorosiţi de necinste. Iată de ce pretutindeni această zi e considerată auspicioasă. Se aprind lămpi peste tot. În pofida a tot, dacă nu putem face asta, atunci ce câştigă Sahaja Yoga din asta? Cei mai mulţi sahaja yoghini sunt în India. Apoi urmează Rusia. Ruşii sunt foarte cuviincioşi. Nu comit niciun fel de jafuri. Nu ştiu de ce. Poate dacă vine comunismul în India, am putea deveni şi noi ca ei. Dar nu-i mare lucru. Dacă cineva face ceva din obligaţie, nu e bine. Decideţi că trebuie să fim puternici noi înşine. Astăzi să luaţi hotărârea – astăzi e o zi foarte auspicioasă – că nici nu veţi fi necinstiţi, nici nu-i veţi lăsa pe alţii să fie necinstiţi. Atunci ţara voastră va prospera foarte mult. Am văzut cum sunt alte ţări şi cum sunt popoarele lor – toţi sunt oameni nefolositori. Dar oamenii din ţara noastră sunt încă înclinaţi spre religie. Religiozitatea va pieri în ţara noastră, dacă aceşti oameni necinstiţi devin atât de puternici.

Deci singurul mesaj este că nici nu vom fi necinstiţi, nici nu vom permite altora să fie aşa. Dar oamenii de aici sunt foarte toleranţi în această privinţă. Tolerează, asta e cea mai mare greşeală a lor. Dacă ai primit lumina, de ce să te sperii? De ce să-ţi fie frică? Iată de ce vă cer astăzi să fiţi curajoşi, şi acum s-a obţinut un anumit fel de libertate. Veţi obţine swatantra, aţi obţinut tantra (mecanismul) lui swa (sinelui). Dar folosiţi-l! Astăzi sunteţi atât de mulţi oameni adunaţi aici. N-am văzut niciodată atât de mulţi în Delhi. Aşadar astăzi să decideţi cu toţii în interiorul vostru că nu-i veţi crede pe cei necinstiţi, căci toţi diavolii iau naştere chiar pentru acest motiv, că avem ceva în noi care-i face să creadă că-i vom crede. Indienii n-ar trebui niciodată să fie aşa, şi nici cei realizaţi n-ar trebui. Ţara noastră e tare ponegrită pretutindeni, şi nu e adevărat. India are mulţi oameni oneşti, mulţi, iar această acuzaţie e neîntemeiată. Am văzut şi oameni care se luptă pentru teritoriu, că acest teritoriu e al nostru, iar acela e al vostru. Tot ce aveţi voi este swaraja, împărăţia sinelui – propria împărăţie a fiecăruia. Veţi avea propria voastră împărăţie când veţi deveni swatantra în adevăratul sens. Nu trebuie să vă fie teamă de cineva – nu trebuie să spuneţi cuiva. Sunt surprinsă să văd atât de multă lume. Niciodată n-am văzut atât de multă lume în Delhi.

Deci singurul lucru pe care vi-l cer în această zi auspicioasă este să decidem că nu vom fi niciodată necinstiţi, chiar dacă murim. Ţara noastră a decăzut în ultimii zece ani. Sunteţi atât de mulţi sahaja yoghini. De ce vă temeţi? Ce vă sperie? Divinul se află acolo, în spatele fiecăruia. Când sufi şi-au dat seama că Divinul era acolo cu ei, au renunţat la toate lucrurile nedorite din această lume. Nu toţi sufi, doar câţiva. Aşa că voi toţi trebuie să faceţi asta. Deci mesajul pentru astăzi este că voi înşivă să nu fiţi niciodată hoţi, nici să sprijiniţi vreun hoţ. Dar văd oameni luptându-se pentru din ce în ce mai multe lucruri, luptând pentru probleme de castă şi religie. Sunteţi aici ca să salvaţi ţara sau ca să vă înecaţi? Aveţi o responsabilitate foarte mare. V-aţi născut în Kaliyuga. Această Kaliyuga trebuie schimbată, şi de aceea atâtea mii sunteţi realizaţi. Atât de mulţi oameni realizaţi n-au fost niciodată altundeva în lume. Iată de ce vă cer iarăşi şi iarăşi să fiţi întotdeauna de partea Adevărului, iar eu voi fi acolo cu voi. Dumnezeu este şi el cu voi.

Deci vă cer tuturor să decideţi cu fermitate în interiorul vostru că: nu vom permite nicio hoţie, niciun jaf, şi de câte ori le vom descoperi, le vom înfrunta. Dar oamenii par să fie beţi sau ce? Ce-au căpătat ei din această lumină? – Curaj. Luptaţi cu curaj. Tot ce e greşit trebuie îndepărtat din această ţară. Are o faimă foarte proastă, mai există încă multe probleme, dar cea mai importantă e că, dacă nu există cinste, cum poate Dumnezeu să vă ajute ? Câştigarea banilor nu contează pentru Dumnezeu. Pentru El contează să vă dobândiţi religia, şi asta e ceea ce aţi obţinut. Nu există atât de mulţi sahaja yoghini în această lume, şi apoi, sahaja yoghinii nu fac astfel de fapte. Dar vă spun toate acestea, pentru că atmosfera aici este foarte dăunătoare, iar noi avem aşa un prost renume pretutindeni. Aveţi ce mânca şi ce bea, haine cu care să vă îmbrăcaţi, ce mai vreţi? Vă uitaţi la filme, aveţi atât de mulţi bani. Dar dependenţa de bani, care e prezentă, ar trebui eliminată. Am deplina speranţă că veţi lua în seamă vorbele mele. Deci ar trebui să facem un jurământ că nu vom fi necinstiţi şi că ne vom opune oamenilor necinstiţi. Înţelegeţi că lucrul cel mai important de care are nevoie ţara noastră astăzi este cinstea. Nu există nimic mai important decât asta. Cinstea este mama voastră. Ce dacă aveţi o singură cămaşă în loc de zece? Spuneţi şi doamnelor acelaşi lucru. Se va întâmpla. Va avea loc. Discursul de astăzi este puţin diferit, este unic şi e foarte drăguţ din partea voastră că l-aţi plăcut. Vă mulţumesc.