Shri Ganesha Puja, You Have To Protect The Innocent Campus, Cabella Ligure (Italy)

Shri Ganesha Puja, Cabella Ligure, 22 September 2001. Astăzi ne-am adunat aici pentru a-L venera pe Shri Ganesha, pe Shri Ganesha, care este Domnul Inocenţei. El este oceanul de inocență. Și cu toate că este un copil atât de mic, El poate lupta cu întreaga lume, poate distruge întreaga negativitate. Acesta este semnul inocenței. Am auzit relatări despre copii care au căzut de la o înălțime foarte mare și cu toate astea nu au pățit nimic, au fost salvați miraculos. Inocența lor este un lucru atât de puternic, încât nimic rău nu li se poate întâmpla celor fără vină. Are toată înțelepciunea lumii, toată înțelegerea din lume. Și când cineva încearcă să atace inocența, întreaga lume – căreia poate nu i-a păsat atât de mult de inocență, care poate nu a venerat-o într-atât – cu toate astea, toată lumea se va ridica împotriva oricui care încearcă să atace inocența. Puteți vedea în viețile voastre, în jurul vostru, că atunci când cineva încearcă să facă rău unui copil – toți oamenii, indiferent de condiția lor, indiferent de locul de unde provin, oricare ar fi naționalitatea lor, toți vor sări pentru a prelua controlul și pentru a apăra acel copil. Ce îi face să acționeze așa? Ce anume din interiorul nostru, ne face atât de conștienți de a proteja inocența? Este într-adevăr o rușine, o mare rușine când descoperim că inocența este atacată în această lume. Orice altceva poate fi tolerat. Oamenii nevinovați, care nu au făcut nimic rău, care nu au Read More …

Shri Ganesha Puja Campus, Cabella Ligure (Italy)

Shri Ganesha Puja 16 septembrie 2000 – Cabella, Italia      Astăzi ne-am adunat aici pentru a face Puja pentru Shri Ganesha. Știți foarte bine că Shri Ganesha este simbolul purității, al sfințeniei și al venerării inocenței. Când îl venerați pe Shri Ganesha, trebuie să știți că El este întruchiparea inocenței. Mă întreb dacă înțelegeți ce înseamnă inocența. Inocența este o calitate, care este înnăscută, care nu poate fi impusă, care nu poate fi învățată. Este o calitate înnăscută în interiorul ființelor umane. Când o persoană ajunge să fie discipolul lui Shri Ganesha ea devine inocentă. Puteți spune că persoanele inocente sunt atacate de cei vicleni, de cei agresivi. Dar inocența este ceva atât de măreț încât nu poate fi distrusă. Este calitatea Spiritului; inocența este calitatea Spiritului. Și când acest Spirit este trezit în voi, dobândiți puterea inocenței prin care depășiți tot ce este negativ, tot ce este greșit, tot ce este în detrimentul creșterii voastre, a înțelegerii voastre spirituale.   Așadar, nu este posibil să fiți în mod voit inocenți. Trebuie să fiți inocenți în sensul că inocența trebuie să vină din interior. Asta se întâmplă după ce începeți să practicați Sahaja Yoga, după ce vă primiți Realizarea Sinelui. Iar puterea voastră de a lupta cu toate aceste sentimente rele, negative, din interiorul și din exteriorul vostru, este absolut susținută și protejată de Mama lui Shri Ganesha. Este dificil în zilele noastre să vorbești cuiva despre inocență. Dar cunoașteți viața lui Iisus. El a fost încarnarea inocenței. El nu a Read More …

Shri Ganesha Puja, Dharma Has To Be There For Your Ascent Campus, Cabella Ligure (Italy)

Shri Ganesha Puja. Cabella Ligure (Italia), 7 Septembrie 1997. Astăzi îl vom venera pe Shri Ganesha. Se spune despre El că este cea dintâi zeitate care a fost creată de Adi Shakti pe pământ. Cunoașteți povestea despre cum a fost creat. Știți de asemenea cum a primit un cap de elefant. Astăzi vă voi spune ceva mult mai subtil despre El, despre Kundalini și despre Mama Pământ. El a fost făurit din Mama Pământ, cu vibrațiile Mamei Sale. Ei bine, noi nu am înțeles niciodată semnificația Mamei Pământ. Priviți la Mama Pământ! Ea este cea care dă naștere tuturor florilor frumoase, cu parfumuri diferite, de specii, culori și înălțimi variate. Copacii sunt diferiți și atunci când cresc, cresc în așa fel încât, fiecare frunză, fiecare din frunzele lor primește lumina soarelui. Priviți sentimentul colectiv pe care ni-l dă ca exemplu Mama Pământ. Niciodată nu am realizat că Mama Pământ este cea care ne dă tot ce dorim, iar soarele o ajută, cooperează și se coordonează cu Ea.  Pentru a merge și mai în profunzime – ați văzut fotografia în care Kundalini țâșnește din Mama Pământ fiind pe jumătate vizibilă. Deci ce face energia Kundalini pentru noi? Sau ce face Mama Pământ pentru noi? Kundalini se desprinde din Mama Pământ ca o reflexie; și ce face Ea în interiorul nostru pentru a ne înălța și în ce mod? Deci Puterea Primordială este cea care iese din Mama Pământ. Mama Pământ însăși acționează ca o Mamă, are grijă de voi, vă dă Read More …

Shri Ganesha Puja, You Must Fight For Innocence Campus, Cabella Ligure (Italy)

Shri Ganesha Puja  15 septembrie 1996 – Cabella Ligure, Italia Astăzi Îl vom venera pe Shri Ganesha. Simt că astăzi este un moment foarte oportun să facem asta, acolo unde inocenţa, mai ales în ţările din Europa şi America, este atacată. Nu există respect pentru inocenţă, inocenţa nu este preţuită. Ei nu înţeleg cât de important este pentru viaţa umană, ca inocenţa să fie respectată atât în interior, cât şi în exterior. Viaţa omului este foarte diferită de cea a unui animal. Animalele sunt controlate tot timpul, sau putem spune că sunt sub restricția completă, sub controlul lui Shri Sadashiva. De aceea El este numit Pashupati. Dar fiinţelor umane li s-a dat libertatea să aleagă să evolueze, să aleagă binele, să aleagă adevărul. Numai prin inocenţă pot atinge aceste calități. Puteţi să mutaţi asta de aici? Pentru că oamenii nu Mă pot vedea. Îmi pare rău.   Numai inocenţa este sursa bucuriei. Fără inocenţă nu vă puteţi bucura de nimic pe deplin. În ziua de azi, inocenţa este complet atacată iar distrugerea inocenţei, într-un mod foarte subtil, este înfăptuită de un tip de oameni foarte negativi, cruzi, criminali. Minţile lor, le putem numi „posedate”, deși nu arată a fi aşa, pentru că, de altfel, sunt foarte inteligenţi. Ei sunt, de asemenea, într-un fel, ingenioşi în lucruri oribile. Aşa că nu puteți spune că nu sunt inteligenţi, dar de unde au primit ei această cunoaştere prin care creează ceva atât de înspăimântător? În această Kali Yuga, ca şi în Sahaja Yoga, Read More …

Shri Ganesha Puja Campus, Cabella Ligure (Italy)

Shri Ganesha Puja. Cabella (Italy), 30 August 1992. Data trecută Mi-ați cerut Gurupada, și ar trebui să știți că esența principiului de guru este Shri Ganesha, inocența. Probabil știți povestea acelei soții foarte devotate și credincioase, o adevărată sati, al cărei nume era Anasuya care era atât de religioasă și devotată, încât se spune că soțiile zeilor, Brahma, Vishnu, Mahesha, începuseră să o invidieze. Așa că le-au spus soților lor: „Trebuie să o testați dacă este cu adevărat o femeie castă”. Așa că toți au venit pe pământ sub forma unor sadhus, îmbrăcați ca sanyasis. Ea le-a spus că vrea să-i servească, să le ofere ceva, însă Ei au cerut de mâncare. Le-a spus: „Bine, veniți și luați loc”. A gătit pentru Ei, însă Ei i-au cerut să se dezbrace spunându-i că altfel nu vor mânca. „Vom mânca doar dacă-ți scoți toate hainele.” „Chiar așa?” a întrebat ea, iar Ei au răspuns: „Da”. Așa că i-a transformat în trei copilași foarte mici, și apoi s-a dezbrăcat, pentru că inocența nu înțelege nimic legat de asta. Și apoi i-a unit, inocența celor trei a fost unită, și au primit Gurupada. Așa a fost creat Adi Guru.   Deci dacă vreți să aveți Gurupada, trebuie să fiți în primul rând inocenți. Inocența este un termen foarte vag, foarte vag, și este dificil de înțeles ce este inocența cu adevărat. Dar natura inocenței o putem înțelege din imaginea lui Shri Ganesha. Mai întâi, El este înzestrat cu înțelepciune și tot El creează înțelepciunea Read More …

Diwali Puja Lecco (Italy)

Diwali Puja 25.10.1987 – Lecco, Italia Mai întâi ne plecăm lui Shri Ganesha, pentru că Shri Ganesha este sursa inocenței în interiorul nostru. Așadar, de fapt ne plecăm în fața inocenței din interiorul nostru. Iar inocența este cea care vă dă Iluminarea. Așa cum v-am spus ieri, lumina are inocență, dar este o inocență lipsită de cunoaștere. Lumina voastră însă este inocență pătrunsă de cunoaștere. Noi credem că oamenii care au cunoaștere nu pot fi nicidecum inocenți, nu pot fi simpli. Și ceea ce crede despre inocență este că o persoană inocentă este întotdeauna păcălită, că poate fi prostită și poate fi întotdeauna considerată ca fiind neînsemnată. Dar inocența este o putere, este o putere care vă protejează, care vă dă lumina cunoașterii. Cunoașterea pe care o avem în sens lumesc este despre cum să-i exploatăm pe alții, cum să-i înșelăm, cum să câștigăm bani pe seama lor, cum să râdem de alții, cum să-i disprețuim. Dar lumina inocenței este lumina prin care voi știți că iubirea este lucrul cel mai înalt. Iar ea vă învață cum să-i iubiți pe alții, cum să aveți grijă de ei, cum să fiți delicați cu ceilalți. Vă dă și lumina din interior. Este exact opusul avidyei pe care o avem în lume. Exact opusul. Avidya din exterior ne învață competiția, cum să oprimăm o altă persoană. Și asta pentru că are teamă, este nesigură. Cunoașterea lumească nu are siguranță – nicidecum. Dacă ar fi avut siguranță, nu s-ar fi manifestat astfel. Însă lumina Read More …

Shri Ganesha Puja, Establishing Shri Ganesha Principle (United States)

Shri Ganesha Puja, „Establishing Shri Ganesha Principle”. San Diego (USA), 7 September 1986. Astăzi în ţara lui Shri Krishna, sărbătorim ziua de naştere a lui Shri Ganesha. Este ceva fără precedent şi de o mare însemnătate faptul că sărbătoriţi ziua de naştere a fiului lui Shri Krishna chiar la el în ţară. Ştiţi că Shri Ganesha s-a încarnat pe acest pământ ca Mahavishnu şi era fiul lui Radha, care s-a încarnat ca Domnul Isus Christos. Aşadar sărbătorind azi ziua de naştere a lui, recunoaşteţi cel mai mare adevăr – că Domnul Iisus Christos a fost fiul lui Shri Krishna! Dacă citiţi Devi Mahatmyam, este acolo o poveste în care se spune cum acest Copil Primordial a luat forma unui ou – jumătate a rămas Shri Ganesha, iar jumătate a devenit Mahavishnu. În procesul evoluţiei au fost înregistrate toate aceste evenimente străvechi, iar azi mă simt foarte mulţumită că, la nivel uman, oamenii au înţeles că Isus Christos e încarnarea Domnului Ganesha. El este Copilul Etern, dar când a venit în forma lui Christos – a venit ca fiu al lui Shri Krishna. Însă când Parvati l-a făcut pe Shri Ganesha, el i-a fost fiu doar lui Parvati; n-a existat niciun tată. Parvati însăşi a dorit să aibă un copil numai al ei. Existau îngeri devotaţi fie lui Vishnu, fie lui Shiva, aşa cum ganas erau devotate numai lui Shiva. Ea a dorit să aibă un fiu numai al ei, care să-i manifeste puterile pe acest pământ. Aşadar, de la bun Read More …

Shri Kartikeya Puja Munich (Germany)

Shri Kartikeya Puja. Grosshartpenning, Munich (Germany), 13 July 1986. Îmi pare rău că am întârziat. N-am ştiut că acest program este într-un loc aşa de frumos. Şi iată aici vedeţi un frumos tablou al lui Michelangelo, exprimând dorinţa divinului, a Tatălui, de a vă salva, de a vă ajuta, şi totul funcţionează. În Germania au avut loc tot felul de întâmplări foarte violente şi asta a avut un efect devastator asupra vieţii occidentale în ansamblu. Sistemul de valori a fost distrus, ideea de dharma a fost deformată, femeile au început să se comporte precum bărbaţii. Şi atât de mulţi oameni au murit, mulţi tineri au murit, foarte, foarte tineri. Niciuna din dorinţele lor nu s-a împlinit, viaţa nu le-a dăruit altceva decât război. A fost ca un val de căldură, care a distrus toate lucrurile mai subtile. Când natura e insultată sau furioasă distruge doar lucrurile grosiere. Dar când oamenii încep să distrugă, distrug chiar şi lucrurile mai subtile, precum sistemul vostru de valori, caracterul vostru, castitatea, inocenţa, răbdarea. Aşadar, acum războiul se poartă la un nivel mai subtil. Trebuie să înţelegem acum că toate aceste lucruri au avut un efect atât de devastator în vest, asupra personalităţii occidentalilor; aşa că primul efort care trebuie făcut este să reparăm acest lucru, să-l îndreptăm, să-l facem să se menţină prin propriile forţe, pentru că oamenii şi-au pierdut personalitatea, şi-au pierdut tradiţia. Ei nu au avut o bază, n-au avut rădăcini, şi au început să se îndrepte spre orice le era oferit Read More …

Shri Mahaganesha Puja Ganapatipule (India)

Shri Mahaganesha Puja. Ganapatipule (India), 1 January 1986. Astăzi ne-am adunat aici pentru a-l venera pe Shri Ganesha. Ganapatipule are o semnificaţie specială – pentru că el este Mahaganesha. Ganesha din Mooladhara devine Mahaganesha în Virata care este creierul. Asta înseamnă că este sediul lui Shri Ganesha. Înseamnă că din acest loc Shri Ganesha guvernează principiul inocenţei. După cum ştiţi foarte bine, este aşezat la spate, în regiunea talamusului optic – cunoscut drept lobul optic; şi el este cel care dă inocenţă ochilor. Când s-a încarnat sub forma lui Christos, al cărui sediu este aici, în faţă, la Agnya – el a spus foarte clar: „Să nu aveţi ochi adulteri.” E o învăţătură foarte subtilă din care oamenii nu înţeleg sensul cuvântului „adulter”. În general, „adulter” înseamnă „impuritate”. „Să nu aveţi” nicio impuritate a ochilor – e foarte greu. În loc să spună să vă primiţi Realizarea şi să vă purificaţi back-Agnya, el spune pe scurt: „Să nu aveţi ochi adulteri”. Iar oamenii considerau că e imposibil. Pentru că lui nu i s-a permis să trăiască mult; de fapt viaţa lui publică se limitează la doar trei ani şi jumătate. Aşa că tot ce a spus are o importanţă foarte mare, şi anume că ochii voştri să nu fie adulteri. Unde există inocenţă, nu există adulter: înseamnă că acolo nu există nicio impuritate. De exemplu vedem cu ochii ceva ce vrem să avem. Începem să gândim. Gândurile apar unul după altul precum verigile unui lanţ. Apoi intrăm în ţesătura gândurilor Read More …

Shri Ganesha Puja, The Importance of Chastity Brighton (England)

Shri Ganesha Puja. Brighton (UK), 4 August 1985.   Astăzi ne-am adunat aici având ocazia ca în această zi foarte auspicioasă, să-L venerăm pe Shri Ganesha. Shri Ganesha este prima zeitate care a fost creată, astfel încât întregul Univers să se umple de auspiciozitate, de pace, de binecuvântare şi spiritualitate. El este sursa. El este sursa spiritualităţii. Toate celelalte lucruri decurg din acest fapt. Este ca atunci când plouă şi bate vântul, iar voi simţiți răcoarea în atmosferă. În acelaşi fel, când Shri Ganesha emite puterea Sa, simţim toate aceste trei lucruri în interior şi în afară. Însă este atât de regretabil, în special în Vest, că zeitatea cea mai importantă, zeitatea fundamentală, a fost nu doar complet neglijată, ci chiar insultată şi crucificată. Aşa că astăzi, chiar dacă n-aș vrea să spun nimic care să vă supere, totuși trebuie să vă fac cunoscut că a-L venera pe Shri Ganesha presupune o purificare completă în interiorul vostru. Când îl veneraţi pe Shri Ganesha – păstraţi-vă mintea curată, păstraţi-vă inima curată, păstraţi-vă fiinţa curată. N-ar trebui să aveți gânduri de pofte şi lăcomie. De fapt, când Kundalini se ridică, Ganesha trebuie să fie trezit în noi, inocenţa trebuie să se manifeste, iar ea va șterge toate ideile degradante din interiorul nostru. Dacă vrem să creștem spiritual, este necesar să înţelegem că trebuie să ne maturizăm.   Oamenii sunt acum bolnavi. Peste tot în Vest simţi că oamenii sunt bolnavi. Sunt bolnavi pentru că nu L-au recunoscut niciodată pe Shri Ganesha. Dacă Read More …

Shri Ganesha Puja (Switzerland)

Shri Ganesha Puja Bun! Mai întâi aş vrea să vă vorbesc despre semnificaţia pe care-o are puja. Există două aspecte. Unul e faptul că aveţi propriile zeităţi în interiorul vostru. Şi aceste zeităţi trebuie trezite în interiorul vostru. Zeităţile sunt aspecte diferite ale Lui Dumnezeu unic. Deci, pe de o parte, există zeităţi, adică aspecte ale Lui Dumnezeu, care sunt trezite tot timpul. Pe de altă parte, aveţi propriile voastre zeităţi care uneori sunt trezite, uneori sunt trezite pe jumătate, alteori adormite, iar alteori bolnave. Aşadar, trebuie să folosiţi două metode: una e aceea de a le face pe plac zeităţilor Lui Dumnezeu, de a le ruga să binecuvânteze zeităţile voastre sau de a le ruga să vă trezească zeităţile. Prin urmare, a face puja înseamnă că, atunci când oferiţi ceea ce aveţi de oferit, orice oferiţi însemnând – să zicem, flori – dacă vreţi să-I oferiţi flori Lui Dumnezeu, nu trebuie să spuneţi nimic, trebuie doar să oferiţi, adică: „Aceasta este pentru Tine.” Oricine înţelege ce înseamnă a oferi, pentru asta nu trebuie nici măcar să aveţi grai. Chiar şi un nevăzător, dacă vrea să ofere ceva, poate pur şi simplu să dea în felul acesta. Şi acea expresie este suficient de convingătoare că el poate oferi. Nu trebuie să spuneţi nimic. Aşadar, când oferiţi o floare Lui Dumnezeu, chiar dacă nu spuneţi o mantra, acea floare este dată – bun! Problema e dacă ea este acceptată sau nu. Însă acum, când sunteţi suflete Realizate şi oferiţi ceva, acest Read More …